Scurtă privire asupra cooperării consolidate în dreptul internațional privat al familiei
Călina Jugastru - martie 1, 2019b. Obiectivele celor trei regulamente, adoptate în forme consolidate, sunt circumscrise consolidării spațiului european de libertate, securitate, justiție și de garantare a liberei circulații. Încă din preambul, sunt enunțate imperativele menținerii și dezvoltării spațiului de libertate, securitate, justiție și liberei circulații a persoanelor.
Cele două paliere pe care se lucrează pentru atingerea obiectivelor menționate sunt conflictele de legi (unificarea dispozițiilor referitoare la legea aplicabilă) și conflictele de jurisdicții (unificarea prevederilor privind eficacitatea hotărârilor străine). Regulamentul (UE) 1259/2010 abordează exclusiv conflictele de legi, în timp ce Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104 au soluții pentru conflictele de legi și, deopotrivă, pentru conflictele de jurisdicții.
c. Cele două regulamente, privind regimul matrimonial și parteneriatul înregistrat, au ca numitor comun, intenția legiuitorului european de a oferi cuplurilor căsătorite și cuplurilor necăsătorite securitate juridică și previzibilitate, în ce privește regimul bunurilor. Aceeași doleanță, a previzibilității, securității și flexibilității, enunță și Regulamentul (UE) 1259/2010, în scopul de a preveni situația în care unul dintre soți solicită divorțul înaintea celuilalt pentru a se asigura că procedura este supusă unei anumite legi, pe care acesta o consideră a fi mai favorabilă intereselor sale.
Instrumentele la care apelează redactorii regulamentelor sunt multiple și merită un studiu distinct. Amintim, exemplificativ, libertatea soților de a desemna legea aplicabilă divorțului sau separării de corp; libertatea părților de a proceda la alegerea legii aplicabile regimului matrimonial și, respectiv, parteneriatului înregistrat (determinarea subiectivă este forma principală de stabilire a lex causae, iar determinarea obiectivă este subsidiară); autonomia părților în desemnarea instanței competente pentru probleme de regim matrimonial sau pentru aspecte derivate din efectele patrimoniale ale parteneriatelor (fără ca alegerea forului să fie principala modalitate de stabilire a jurisdicției competente).
d. Un element comun, anume conceput pentru a contribui la asigurarea securității și previzibilității circuitului transfrontalier este universalitatea legii aplicabile[9]. Lex causae, determinată conform prevederilor celor trei forme consolidate, are vocație universală de aplicare. Cum s-a menționat, caracterul universal al legii aplicabile este un itinerariu pe care, anterior, l-au parcurs Roma I (pentru legea aplicabilă obligațiilor contractuale), Roma II (pentru legea aplicabilă obligațiilor extracontractuale), Protocolul de la Haga din 2007[10].
3.2. Considerații asupra autonomiei de voință
3.2.1. Perspective posibile
Cele trei regulamente promovează autonomia de voință, care primește – după caz, rol principal sau secundar în determinarea legii aplicabile și a jurisdicției competente. Cât privește întinderea libertății părților, nu se poate vorbi de o autonomie totală, în sensul de a desemna orice lege aplicabilă sau orice instanță competentă în soluționarea litigiului.
Primul aspect (rolul voinței) este expresia unui gest legislativ pozitiv. Amplificarea rolului voinței rezonează cu mobilitatea transfrontalieră a persoanelor. În conflictele de legi, determinarea subiectivă a legii aplicabile este reglementată în principal, iar determinarea obiectivă este subsidiară. Afirmația este valabilă pentru stabilirea legii aplicabile divorțului, separării de corp, regimului matrimonial, efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat. În conflictele de jurisdicții, voința părților intervine în alegerea forului, fără ca aceasta să fie modalitatea principală de stabilire a competenței jurisdicționale.
Al doilea aspect (autonomia de voință limitată) poate fi discutat din dublă perspectivă. Pe de o parte, rolul în creștere al autonomiei de voință, în raporturile de familie, ar fi putut crea așteptarea ca libertatea părților să aibă câmp (mai) larg de manifestare. Primul regulament care a oferit o libertate veritabilă părților (dar, de data aceasta, în materie contractuală) este Roma I (2008). În vederea desemnării legii contractului, părțile sunt libere să aleagă orice lege, cât timp este legea unui stat național.
Chiar dacă i-a urmat la scurt timp, Roma III a preferat să le pună la dispoziție soților un set de patru legi, între care aceștia să opereze alegerea și patru legi, pentru determinarea obiectivă, în cascadă, a legii divorțului. În mod asemănător, regulamentele „regimuri matrimoniale” și „parteneriate” închid libertatea de alegere a legii aplicabile în granițele a două, respectiv trei opțiuni (determinarea subiectivă[11]) și trei legi, respectiv o lege, dacă lipsește manifestarea voinței sau aceasta nu este valabil exprimată.
De altă parte, este indiscutabil că, din punctul de vedere al previzibilității, reglementarea setului de opțiuni este utilă, atât pentru părți, cât și pentru terți. Fiecare dintre regulamente prevede care sunt sistemele de drept ce pot avea calitatea de lex causae, în ambele situații (determinarea subiectivă și determinarea obiectivă). În registrul previzibilității se înscrie și recursul la reședința obișnuită, care se află pe primul loc, în panoplia punctelor de legătură. Dacă la determinarea subiectivă, alegerea poate pendula între variantele reglementate alternativ (chiar dacă legea reședinței obișnuite este prima menționată), localizarea obiectivă (a divorțului, separării de corp, regimului matrimonial, efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat) presupune obligativitatea de a verifica mai întâi dacă sunt întrunite condițiile aplicării legii reședinței obișnuite (abia apoi se poate face pasul la aplicarea unei alte legi decât legea reședinței obișnuite).
Alegerea forului apelează la voință, ca factor de legătură, în câteva ipoteze în care competența jurisdicțională nu poate fi stabilită, potrivit altor criterii sau puncte de legătură. Discuția aparține contextului regulamentelor din 2016, întrucât actul normativ european din 2010 vizează numai legea aplicabilă desfacerii căsătoriei. Securitatea circuitului civil transfrontalier este direct dependentă de controlul legiuitorului asupra variantelor legii aplicabile, atât prin convenția părților cât și obiectiv, în lipsa alegerii. De asemenea, este esențială previzibilitatea în materie de competență, cu respectarea cerințelor asociate fiecărei situații de alegere a forului.
3.2.2. Rolul voinței, ca factor de legătură
Roma III pune în operă autonomia părților, în ce privește desemnarea legii aplicabile divorțului sau separării de corp. Regulamentul adoptat în anul 2010 a depășit anumite reticențe în legătură cu consacrarea autonomiei de voință, ca punct de legătură principal în materia relațiilor de familie cu element extraneu[12].
A fost un demers pe care l-au parcurs și alte acte normative (care nu oferă voinței rangul de element principal de legătură – de exemplu, Regulamentul (UE) 4/2009 și Protocolul de la Haga din 2007[13]). Regulamentele europene în materie de regimuri matrimoniale și parteneriate înregistrate stabilesc că, modalitatea principală de determinare a legii raportului juridic este cea fundamentată pe voința părților – soți, viitori soți, parteneri, viitori parteneri). În planul conflictelor de legi, doctrina face vorbire despre o autonomie conflictuală[14], a cărei expresie este consacrarea voinței părților ca punct principal de legătură. Prevederile privind autonomia conflictuală din Regulamentele regimurilor matrimoniale și parteneriatelor succed, în această privință (rolul voinței în conflictele de legi), dispozițiilor din Roma III[15].
3.2.3. O autonomie de voință condiționată
Autonomia de voință, în contextul legii aplicabile – divorțului, separării de corp, regimului matrimonial, parteneriatului înregistrat, este una limitată (condiționată). Previzibilitatea și, implicit, securitatea juridică, au ca garanție setul de opțiuni, pe care legea îl pune la dispoziția părților. Intervin, ca alternative la îndemâna subiectelor interesate de alegerea legii aplicabile, o serie de factori de legătură. Reședința obișnuită este cel mai frecvent utilizată – se poate spune că există o preferință evidentă a legiuitorului european pentru această noțiune de fapt, flexibilă[16].
Roma III uzează de reședința obișnuită, cetățenie, forul sesizat, pentru a reglementa alternanța legilor posibil de ales (art. 5)[17]. Aceleași puncte de legătură, dar cu alte condiții precizate de art. 8, conduc la localizarea obiectivă a divorțului sau separării de corp[18].
Regulamentul (UE) 2016/1103 și Regulamentul (UE) 2016/1104 oferă rol primordial reședinței obișnuite, la determinarea legii – reședința obișnuită este prima arătată, iar desemnarea subiectivă a legii este alternativă[19]. Localizarea obiectivă are ca regulă cascada, pentru regimul matrimonial (cu reședința obișnuită pe primul loc); pentru parteneriat, se aplică legea statului în temeiul căreia s-a înregistrat parteneriatul.
Pentru desfacerea căsătoriei, prevederile Codului civil român conțin (după modelul european), posibilitatea părților de a alege legea aplicabilă (art. 2597). Este același tip de autonomie, cu limite expres prevăzute de lege. În spiritul previzibilității, sunt reglementate doar cinci legi eligibile[20], iar absența alegerii legii divorțului de către părți (sau o alegere nevalidă) are drept consecință aplicarea legilor pe care Codul le enumeră în cascadă (adică într-o cronologie obligatorie, în ce privește aplicarea).
Clauza atributivă de jurisdicție este concepută identic în Regulamentele din 2016. Ambele indică alegerea forului, ca modalitate de desemnare a jurisdicției, în cazurile anume reglementate. Competența revine instanțelor judecătorești din statul a cărui lege este aplicabilă (fie în temeiul determinării subiective, fie în absența alegerii) ori instanței arătate în regulamente.
4. Concluzii
Soluția cooperării judiciare consolidate este un risc asumat. Cu predilecție, domeniul relațiilor de familie face obiectul acesteia, întrucât prezența elementului de extraneitate nu atrage întotdeauna unanimitatea. Cooperarea consolidată este un carrefour pe traseul soluțiilor posibile. Între unanimitate și refuzul aplicării actului normativ, cooperarea consolidată este găsită ca preferabilă. Este o soluție a momentului și, în același timp, o soluție în perspectiva acceptării aplicării actului normativ de către statele inițial reticente. Cooperarea consolidată este un „gest de personalitate” din partea statelor, unele dintre acestea înțelegând să conserve aplicarea dreptului național și să amâne ori să refuze definitiv unificarea legislativă, în materia propusă de legiuitorul european.
Probabil că nu este nici eșec și nici succes. Cooperarea consolidată ar putea fi privită ca soluție (la un moment dat), cu rol de verificare a viabilității prevederilor legale propuse în viața practică a regulamentelor europene. Dacă se dovedesc, în contextul aplicării, realismul și beneficiile regulamentelor (în formă consolidată), este probabil ca toate statele să se alinieze procesului unificării. Dacă, dimpotrivă, regulamentele nu rezonează cu cotidianul juridic al statelor europene și nu reușesc să coreleze dreptul european cu specificul național, atractivitatea cooperării judiciare se va diminua sau se va aneantiza. Ar fi, în acest din urmă caz, o temă de reflecție pentru viitoare legiferări europene sub formă de regulament, în sensul de a fi mai aproape de aspirațiile regionale ale unor state – chiar dacă acestea sunt minoritare (ca număr) în rândul celor care acceptă cooperarea. În cazul celor două regulamente („regimuri matrimoniale”, „parteneriate înregistrate”, soluția mediană ar putea fi disjungerea (eventual, după revizuire), adică supunerea separată spre aprobare. Verificându-se realitatea că aprobarea acestora a fost condiționată de acceptarea „la pachet”, există varianta de a reveni în atenția statelor europene cu aprobarea separată.
Aspectele pozitive trebuie să prevaleze și să constituie premisa analizelor. Cum s-a spus, „Les deux règlements présentent un premier mérite, celui d’exister et, dans une matière aussi sensible que les rapports patrimoniaux des couples, au regard du context européen actuel, cela s’avère bienvenu”[21]. Chiar dacă afirmația are în vedere regulamentele „regimuri matrimoniale” și „parteneriate înregistrate”, ea este întru totul valabilă și pentru materia desfacerii căsătoriei: aceeași „sensibilitate”, același beneficiu al formei consolidate (Roma III).
[9] Legea stabilită conform normelor regulamentului se va aplica, indiferent că este legea unui stat membru care participă la cooperarea consolidată, legea unui stat membru care nu participă la această formă de cooperare sau legea unui stat terț (pentru explicații, a se vedea, A. Oprea, Aspecte de drept european privind alegerea legii aplicabile regimului matrimonial, în Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Iurisprudentia, nr. 3/2017, p. 127).
[10] P. Franzina, op. cit., p. 100.
[11] Soții sau viitorii soți pot conveni să desemneze sau să schimbe legea aplicabilă regimului lor matrimonial, cu condiția ca legea respectivă să fie una dintre următoarele: a) legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului; sau b) legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți în momentul încheierii acordului.
[12] Cu privire la aceste probleme, a se vedea, C. Vaquero Lopez, Cooperación reforzada en materia de divorcio y separación judicial: una solución materialmente orientada hacia la libertad personal, la igualdad de los cónyuges y el favor divortii?, în Anuario Espanol de Derecho Internacional Privado, tom XI, 2011, p. 965.
[13] Pentru o largă prezentare a legii aplicabile obligațiilor de întreținere, a se vedea, A.-L. Chelaru, Obligația de întreținere în dreptul internațional privat, în Revista Română de Drept Privat, nr. 3/2018, pp. 81-104.
[14] A se vedea, C. Vaquero Lopez, loc. cit., p. 963 și urm.; M. Pilar Diago Diago, The marriage crisis in the face of the new challenges posed by party autonomy, în Revista Española de Derecho Internacional, vol. LXVI/2, iulie-decembrie 2014, pp. 49-79.
[15] C. Vaquero Lopez, loc. cit.
[16] Opțiunile părților, în vederea alegerii legii aplicabile divorțului și separării de corp sunt prezentate în, M.-C. Niță, (EU) Council Regulation no. 1259/2010 and the agreement upon the law applicable to divorce and legal separation, material prezentat la Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale, vol. 2017, pp. 175-177.
[17] Soții pot conveni să desemneze legea aplicabilă divorțului și separării de corp, cu condiția ca aceasta să fie una dintre următoarele legi: a) legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită în data încheierii acordului; sau b) legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă în data încheierii acordului; sau c) legea statului de cetățenie a unuia dintre soți în data încheierii acordului; sau d) legea forului.
[18] În absența unei opțiuni, divorțul și separarea de corp sunt reglementate de legea statului: a) pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar; b) pe teritoriul căruia soții își aveau ultima reședință obișnuită, cu condiția ca perioada respectivă să nu se fi încheiat cu mai mult de un an înaintea sesizării instanței judecătorești, atât timp cât unul dintre ei încă mai are reședința în cauză la data sesizării instanței judecătorești; sau, în lipsa acestuia; c) a cărui cetățenie este deținută de ambii soți la data sesizării instanței judecătorești; sau, în caz contrar; d) unde este sesizată instanța judecătorească.
[19] Pentru regimul matrimonial, soții sau viitorii soți pot conveni să desemneze sau să schimbe legea aplicabilă, cu condiția ca legea respectivă să fie una dintre următoarele: a) legea statului în care soții sau viitorii soți sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului; sau b) legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre soți sau viitorii soți în momentul încheierii acordului. Pentru efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, partenerii sau viitorii parteneri pot conveni asupra desemnării sau modificării legii aplicabile efectelor patrimoniale ale parteneriatului lor înregistrat, cu condiția ca legea respectivă să acorde efecte patrimoniale instituției parteneriatului înregistrat și ca legea respectivă să fie una dintre următoarele: a) legea statului în care partenerii sau viitorii parteneri sau unul dintre ei își au (are) reședința obișnuită în momentul încheierii acordului; b) legea unui stat a cărui cetățenie este deținută de către oricare dintre parteneri sau viitorii parteneri în momentul încheierii acordului; sau c) legea statului în temeiul căreia s-a constituit parteneriatul înregistrat.
[20] Pentru explicații ale variantelor, în caz de alegere a legii, a se vedea, N. Diaconu, Law applicable to the divorce with foreign element, în Journal of Law and Administrative Sciences, nr. 7/2017, pp. 218-219.
[21] S. Corneloup, V. Egéa, E. Gallant, F. Jault-Seseke, Avant-propos, în Le droit européen des régimes patrimoniaux des couples. Commentaires des règlements 2016/1103 et 2016/1104, Société de législation comparée, Paris, 2018, p. 13.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.