Repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea unui interes
Sache Neculaescu - aprilie 1, 2017Instanţele din Canada şi SUA s-au arătat mai generoase cu mamele care s-au considerat victimele unei naşteri nedorite. În cazul „Cooke” Curtea de apel din Montreal a obligat medicul acuzat de eroare de contracepţie, la 30 000 euro pentru cheltuielile făcute cu întreţinerea copilului până la majorat, reţinând că „o sarcină pe care mama şi-a dorit s-o întrerupă poate constitui un prejudiciu reparabil”[67]. Jurisprudenţa nord americană a admis, începând cu anul 1960, acţiuni denumite wrongfull conception, Curtea de apel a statului California acordând despăgubiri pentru naşterea celui de-al 10-lea copil nedorit.
O situaţie specială este aceea în care copilul a fost conceput ca urmare a unui viol, unde prejudiciul nu constă în faptul naşterii propriu-zise, în discuţie aflându-se prejudiciul moral pretins de mamă al cărui interes de a nu se fi născut copilul în asemenea circumstanţe trebuie privit ca legitim.
Prejudiciul suferit prin naşterea unui copil handicapat (wrongfull life).
Naşterea unui copil handicapat este subiectul unei dispute dintre cele mai animate, atât în lumea medicală dar şi în cea juridică, discuţiile purtându-se cu precădere pe implicaţiile de ordin etic pe care le suscită „şansa de a nu se naşte”[68], exprimare care, prin ea însăşi trezeşte reacţii dintre cele mai nuanţate.
În Franţa, o astfel de discuţie a prilejuit-o cauza Perruche, precedentul cel mai important care a marcat evoluţia, atât doctrinară cât şi jurisprudenţială în această materie[69]. Însărcinată în luna a 4-a, Josette Perruche, descoperind că prezintă simptome de rubeolă, a decis să întrerupă sarcina pentru a nu da naştere unui copil cu un posibil handicap. În urma unor teste de specialitate, medicul a asigurat-o pe viitoarea mamă că afecţiunea nu va afecta sănătatea fătului. La 14 ianuarie 1983, micuţul Nicolas a venit pe lume suferind de sindromul Gregg, un ansamblu de anomalii care grupează tulburări neurologice, surzenie, leziuni oculare, cardiopatie şi defecte motorii. Soţii Perruche au formulat două acţiuni: prima, wrongfull birth, prin care au solicitat indemnizarea pentru naşterea unui copil nedorit datorită handicapului, acţiune care a fost admisă cu motivarea că „erorile medicale le-au indus credinţa greşită că mama este imunizată şi copilul se va naşte normal” şi alta, wrongfull life (loos of espectation of life), formulată în numele copilului, admisă şi ea, cu motivarea că „din moment ce greşelile comise de doctor şi de laborator în executarea contractelor încheiate de doamna Perruche au împiedicat-o pe aceasta să-şi exercite dreptul de a întrerupe sarcina pentru a evita naşterea unui copil cu handicap, acesta din urmă poate pretinde repararea prejudiciului rezultat din handicap şi cauzat de erorile reţinute mai sus”[70].
Recunoaşterea unui „drept de a nu se naşte” în cazul Perruche a trezit o serie de reacţii potrivnice, atât din partea societăţii civile, a comunităţii medicale şi a juriştilor. Astfel, Grupul Francez al Persoanelor Handicapate a dat publicităţii un comunicat prin care califică soluţia de indemnizare a naşterii cu handicap drept „un dublu atentat la demnitatea tuturor celor care trăiesc cu deficienţă, pentru că pune în discuţie chiar dreptul lor la existenţă şi ignoră dimensiunea umană a tuturor persoanelor handicapate”[71], poziţie la care s-au alăturat şi alte organizaţii. Autori francezi de prestigiu a afirmat că soluţia nu înseamnă altceva decât recunoaşterea unei „indemnizări fără răspundere”, în condiţiile nu se poate vorbi de un raport de cauzalitate între fapta medicului, a laboratorului medical şi handicapul noului născut. Singura cauză veritabilă este rubeola contractată de mamă în timpul sarcinii[72].
Un argument de ordin etic invocat împotriva acestei decizii a fost acela potrivit căruia nu există în cauză un prejudiciu propriu-zis, pentru că altfel riscăm să considerăm că „viaţa, faptul de a trăi, pot fi considerate prejudicii, ceea ce este inacceptabil”[73].
O reacţie deosebit de virulentă s-a înregistrat din partea comunităţii medicale, potrivit căreia „hotărârea pronunţată în cazul Perruche nu lasă decât o singură soluţie practicienilor: aceea de a fi moralmente responsabili de moarte pentru a nu fi civilmente responsabili de viaţă. Dacă vorbim despre dreptul la o viaţă normală va trebui să definim normalitatea, să stabilim unde începe şi unde sfârşeşte ea. Cine şi cu ce drept ne poate spune că suprimarea vieţii valorează mai mult decât o viaţă handicapată?”[74].
Sub acest asalt mediatic, răspunsul dat de Curtea de casaţie franceză n-a întârziat să apară, oferind discuţiei un caracter şi mai animat: „unde este veritabilul respect faţă de persoană şi de viaţă? În refuzul abstract al oricărei indemnizaţii sau, din contra, în admiterea ei, care va permite copilului să trăiască, cel puţin din punct de vedere material, în condiţiile cele mai conforme cu demnitatea umană, fără a fi abandonat riscurilor ajutorului familial, privat sau public”.
Oricât de seducătoare au fost argumentele aduse de Curtea de casaţie, punctul său de vedere n-a fost cel care s-a impus. Ca urmare a protestului energic al medicilor, la 4 martie 2002 a fost votată Legea nr. 2002-303 privitoare la drepturile bolnavilor şi la calitatea sistemului de sănătate care, la art. 1 prevede principiul că „nimeni nu se poate prevala de un prejudiciu din simplul fapt al naşterii sale”.
Cât priveşte naşterea unui copil cu handicap nedescoperit în timpul sarcinii ca urmare a culpei medicale, aceeaşi lege prevede că părinţii pot pretinde indemnizarea doar a prejudiciului lor suferit, fără a include sarcinile ulterioare pe care le implică acest handicap pe tot timpul vieţii.
3.2. INTERESUL SĂ FIE SERIOS
Potrivit noii reglementări, pentru ca prejudiciul încercat de altul să fie reparabil, el trebuie să fie urmarea atingerii unui interes „serios”. Semantic, această nouă exigenţă poate fi înţeleasă, atât în sens calitativ, vizând un interes demn de protecţie juridică, opus interesului frivol, cât şi în înţeles cantitativ, un interes care are suficientă consistenţă, care este semnificativ. Cum prima condiţie impusă de text interesului este legitimitatea, însuşire care include seriozitatea privită în sens calitativ, rămâne să considerăm că noua reglementare are în vedere cel de-al doilea înţeles care priveşte gravitatea leziunii suferite de victimă. Într-o astfel de interpretarea însă, condiţia de seriozitate priveşte prejudiciul suferit şi nu interesul lezat. Oricât de legitim ar fi interesul, nu ne vom afla în faţa unui caz de răspundere decât dacă încălcarea acestui interes a produs un prejudiciu serios, care, prin gravitatea sa, impune repararea.
„Seriozitatea” prejudiciului a fost tangenţial evocată în contextul evaluării unor adagii tradiţionale ale dreptului civil printre care şi cel care spune că pretorul nu se preocupă de lucruri mărunte (De minimis non curat praetor[75]). Mai apoi, această maximă este analizată dintr-o perspectivă sociologică a ceea ce Jean Carbonnier numeşte a fi „non-dreptul”[76], autor care afirmă că „tot ce nu este serios este non-drept”[77]. Ilustrul autor recunoaşte însă că sunt şi situaţii în care dreptul trebuie să se aplece asupra unor lucruri mărunte, ceea ce s-ar traduce în reversul De minimis curare debemus. Lipsa de reacţie a dreptului în faţa unor prejudicii nesemnificative a fost criticată de alţi autori care avertizează că „refuzul accesului la justiţie poate fi considerat denegare de dreptate”[78]. Pe de altă parte, în dreptul consumatorului, sunt astăzi frecvente situaţiile în care, un prejudiciu privit din perspectivă individuală este lipsit de semnificaţie în timp ce, privit din perspectiva asociaţilor de consumatori, prejudiciul colectiv, fără a însuma prejudiciile individuale, face aplicabil dreptul răspunderii. În planul prejudiciile morale, leziuni aparent lipsite de consistenţă se dovedesc a fi devastatoare pentru sensibilitatea individuală, aceasta din urmă fiind o valoare care nu are a fi măsurată sau comparată, pentru a nu mai vorbi de practica francului simbolic care contrazice teoria non-dreptului.
Pentru aceste motive credem că noua condiţie a seriozităţii interesului lezat nu face decât să complice în mod nejustificat lucrurile, înrăutăţeşte în mod inexplicabil situaţia injustă a victimei, lăsând loc de interpretări dintre cele mai diverse într-o materie în care este nevoie de claritate a exprimării normative. Dacă vom înţelege că legitimitatea în această materie este conformitatea interesului cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri, condiţia de seriozitate a prejudiciului apare inclusă în acest concept nou şi într-adevăr util dreptului răspunderii delictuale.
3.3. INTERESUL SĂ CREEZE APARENŢA UNUI DREPT SUBIECTIV
Această prevedere nouă consacră soluţiile jurisprudenţei prin care au fost supuse reparării şi prejudiciile cauzate prin încălcarea simplului interes şi nu doar pe cele rezultate prin încălcarea unui drept subiectiv. Cele mai frecvente cazuri în care se pune problema simplului interes sunt cele legate de pierderea întreţinerii datorate în temeiul unor situaţii de fapt şi nu de drept. Legea însăşi consacră uneori asemenea situaţii cum este cazul art. 87 C. fam. potrivit căruia „soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului, cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie”. Drept urmare, în situaţia în care soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este victima unui deces, copilul întreţinut poate pretinde de la autorul faptei cauzatoare a decesului, despăgubiri reprezentând întreţinerea de care a fost privat. Dacă în exemplul de mai sus, copilul are un drept subiectiv recunoscut de lege sunt şi multe alte situaţii în care beneficiari ai întreţinerii acordate benevol (părinţi, copii, persoane vârstnice, concubini, persoane apropiate victimei directe) pot aspira la repararea prejudiciului suferit „prin ricoşeu” ca urmare a pierderii întreţinerii, fără a exista un temei legal propriu-zis. Dar, pentru a putea fi supusă reparaţiei, întreţinerea trebuie să fi avut o suficientă continuitate şi să nu se fi rezumat la ajutoare sporadice sau nesemnificative. Soluţia îşi găseşte motivarea în ideea că, deşi o asemenea prestaţie nu este făcută în temeiul unei legături de rudenie de care legea leagă obligaţia de întreţinere, deşi, privită din perspectiva celui care a asigurat întreţinerea, este o simplă favoare, din perspectiva celui întreţinut ea reprezintă un bun câştigat, „o permanenţă îndestulătoare pentru a justifica presupunerea că ea ar fi continuat şi în viitor”[79], ceea ce face ca „interesul beneficiarului prestaţiei să fie apropiat în conţinutul său de un adevărat drept subiectiv”[80], care, odată pierdut, îl îndreptăţeşte să ceară repararea prejudiciului astfel suferit.
Singura obiecţie care ar putea fi invocată celui care pretinde repararea unui astfel de prejudiciu ar fi nelegitimitatea interesului, analizată pe larg în cele ce preced. Aici avem doar în vedere acea susţinere bănească făcută în alte scopuri decât acela de a-i asigura persoanei apropiate o susţinere financiară. De exemplu, dacă cel care a prestat întreţinerea cuiva a fost animat de preocuparea de a-l răsplăti pentru nedenunţarea unei infracţiuni sau pentru că i-a favorizat, prin poziţia pe care o deţinea, obţinerea unui avantaj la care n-ar fi fost îndreptăţit, o asemenea prestaţie nu poate constitui obiect al reparării.
4. CÂTEVA OBSERVAŢII PRIVIND NOUA REGLEMENTARE
În opinia noastră reglementarea propusă de noul Cod civil prejudiciului cauzat prin încălcarea interesului altuia este insuficient elaborată, lăsând câteva întrebări esenţiale în materia răspunderii civile delictuale, fără răspunsuri adecvate:
– în primul rând, nu se înţelege de ce norma de la art. 1359 NCC se referă la repararea prejudiciului când de fapt se are în vedere răspunderea pentru prejudiciul constând în vătămarea unui interes. Condiţiile interesului lezat la care se referă textul privesc răspunderea; dacă ele ar privi doar repararea, norma ar fi trebuit plasată în Secţiunea a 6-a, intitulată „repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale”;
– dacă autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul „şi când acesta este urmare a atingerii unui interes al altuia”, care să fi oare prima ipoteză de răspundere? Noua prevedere se vrea a fi o luare de poziţie în distincţia clasică dintre dreptul subiectiv şi simplul interes lezat al victimei, numai că textul pe care îl analizăm enunţă doar excepţia fără a avea în vedere regula, aceea că prejudiciul este rezultatul încălcării unui drept subiectiv.
De fapt, redactorii acestor text ar fi avut a alege între două opţiuni: fie să distingă între dreptul subiectiv şi simplul interes lezat al victimei, situaţie în care o primă ipoteză de răspundere prin încălcarea dreptului subiectiv era obligatorie, fie ca un singur enunţ normativ să se refere doar la interesul lezat al victimei, ştiut fiind că, potrivit definiţiei date de Ihering dreptului subiectiv nu este decât interesul legitim juridiceşte protejat. Ultima dintre soluţii era preferabilă şi ea se regăseşte în Anteproiectul francez de reformă a dreptului obligaţiilor şi a dreptului prescripţiei, care, referindu-se la condiţiile comune ale răspunderii civile contractuale sau delictuale, prevede la art. 1343 că „este reparabil orice prejudiciu cert constând în leziunea unui interes licit, patrimonial sau extrapatrimonial, individual sau colectiv”, o exprimare impecabilă care ar fi trebuit să inspire pe legiuitorul român. Aşa cum este propus, textul de la art. 1357 se dovedeşte a fi mai mult preocupat de faptă, o faptă care trebuie să fie ilicită şi săvârşită cu intenţie sau din culpă, înscriindu-se în aceeaşi logică sancţionatorie de acum două veacuri. O întreagă evoluţie ulterioară însă a făcut ca dreptul răspunderii să se aplece mai mult spre zona prejudiciului care trebuie reparat şi mai puţin de aceea a faptei care trebuie sancţionată;
– deşi noul Cod civil introduce în limbajul juridic civil termenul de „vinovăţie” prin art. 16 alin. 1 potrivit căruia „dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârşite cu intenţie sau din culpă”, textul de la art. 1357 NCC se referă la fapta săvârşită cu intenţie sau din culpă, dovedind practic inutilitatea noţiunii de vinovăţie, exprimare care, în dreptul civil, are o rezonanţă stranie;
– în condiţiile în care norma pe care o analizăm este plasată în cadrul răspunderii pentru fapta proprie, ar însemna că doar pentru aceasta operează condiţiile interesului altuia. Ne-am putea întreba de ce oare, aceleaşi condiţii n-ar trebui îndeplinite şi de răspunderea pentru fapta altuia? Oare părinţii sau comitenţii nu răspund pentru prejudiciul cauzat de copiii sau prepuşii lor altor persoane apropiate victimei? Dacă răspunsul la ultima întrebare ar trebui să fie afirmativ, cum credem, norma ar fi trebuit să-şi găsească locul în cadrul dispoziţiilor generale, precum dispoziţia de la art. 1343 din Anteproiectul francez de reformă a dreptului obligaţiilor şi a prescripţiei care impune condiţia legitimităţii interesului pentru repararea prejudiciului, fără a distinge după cum interesul este al victimei sau al altei persoane, apropiate acesteia[81];
– o ultimă rezervă este de ordin terminologic: în timp ce titlul normei pe care o analizăm se referă la „vătămarea unui interes”, enunţul normativ are în vedere „atingerile” aduse interesului altuia, contrar unei exigenţe de tehnică legislativă potrivit căreia „în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă numai prin aceeaşi termeni”[82]. Noi credem că, odată ales termenul „vătămare”, care, privit în context, este cel mai potrivit pentru a desemna lezarea intereselor victimei, el ar fi trebuit menţinut şi în enunţul propriu-zis al normei. Iar dacă ar fi existat preocuparea de a evita repetarea aceluiaşi termen s-ar putut întrebuinţa sinonimul „lezare” a intereselor altuia. Termenul „atingere” este preluat din terminologia juridică franceză unde „atteinte” semnifică, de regulă, acţiunea prin care se produce, fie o degradare a unor bunuri (atteintes aux biens), fie o leziune morală cauzată persoanei[83]. În acest sens art. 2:101 din textul francez al Principiilor dreptului european al răspunderii civile (European Group on Tort Law) defineşte prejudiciul ca fiind „atingerea materială sau imaterială a unui interes juridic protejat”. Acest termen nu are aceeaşi semnificaţie în limba română, unde el sugerează, nu atât acţiunea sau inacţiunea, cum apare în textul pe care îl analizăm ci mai mult urmarea produsă de o faptă. De aceea, sintagma franceză atteintes aux biens, ceea ce în româneşte ar însemna „atingeri aduse bunurilor” nu este uzuală în dreptul nostru. Doar în sens figurativ termenul „atingere” desemnează încălcarea unui drept sau interes dar fără să includă necesarmente producerea unui prejudiciu. Exemplul la îndemână sunt faptele prevăzute în art. 74 NCC, denumite „atingeri aduse vieţii private”, unde prejudiciul, fie este prezumat, fie nu este necesar. Or, dacă asemenea acţiuni sunt numite „atingeri”, fără ca ele să implice necesarmente producerea unui prejudiciu, de ce n-am alege un termen mai potrivit pentru a desemna faptele care au produs un prejudiciu efectiv? Noi credem că, pentru un plus de rigoare, exprimarea preferabilă în sensul voit de legiuitor este cea tradiţională „vătămarea intereselor altuia”.
[67] R.J.Q. 1995, p. 2765, apud X. Pradel, op. cit., p. 147.
[68] P. Jourdain, Du droit de n’est pas naitre. À propos de l’affaire Perruche, Revue trimestrielle de droit civil nr. 2/2002, pp. 407-409.
[69] généthique.org/doss_theme/dossiers/l-arrêt perruche.htm.
[70] Apud L’Ainès, Préjudice de l’enfant né handicapé: la plainte de Job devant la Cour de Cassation,Éd. Dalloz, 2001. chron., p. 492, L’action de vie dommageable, JCP, 2000, I, pp. 2275 -2280.
[71] Ibidem.
[72] O. Cayla, Y. Thomas, Du droit ne pas naitre. À propos de l’Affaire Perruche, Éd. Gallimard, Paris, 2002.
[73] http://www.academon.fr/.
[74] Ibidem.
[75] E.H. Perreau, Technique de la jurisprudence en droit privé, Librairie des sciences politiques & sociales, Paris, 1923, pp. 180-182.
[76] J. Carbonnier, Flexible droit. Pour une sociologie du droit sans riguer, 10e édition, Éd. Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2001, pp. 25-52.
[77] Afirmaţia este preluată de X. Pradel, op. cit., nr. 155, p. 190.
[78] A. Sériaux, Questions controversies: la théorie du non-droit, R.R.J. 1995, apud X. Pradel, op. cit., p. 191.
[79] M. Eliescu, op. cit., p. 101.
[80] C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, ed. a IX-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2008, p. 147.
[81] Potrivit art. 1343 din acest Anteproiect „este reparabil orice prejudiciu cert care constă în lezarea unui interes licit, patrimonial sau extrapatrimonial, individual sau colectiv”.
[82] Art. 34 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în M. Of. nr. 139 din 31 martie 2000.
[83] G. Cornu, op. cit. pp. 88-89.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.