Reflecții și considerații referitoare la sănătatea și securitatea în muncă
Eufemia Vieriu - august 2, 2019Considerații introductive
Conceptul de sănătate și securitate în muncă este prima oară menționat în anul 1700 de către un medic italian, Bernardino Ramazzini, care a publicat prima lucrare ce privește sănătatea ocupațională, intitulată „De Morbis Artificum Diatriba” (Bolile muncitorilor)[1].
De atunci, a urmat o evoluție continuă a acestui concept de-a lungul timpului marcată de evenimente majore, precum emiterea primei polițe de asigurare pentru accidente de muncă în Statele Unite în 1812, apariția primului act legislativ ce reglementa acordarea de compensații muncitorilor victime ale accidentelor de muncă în Marea Britanie în 1897, înființarea Organizației Internaționale a Muncii sub egida Națiunilor Unite în 1919, dar și evoluții fără de care ar fi greu de imaginat viața în zilele noastre, precum introducerea centurilor de siguranță ca și echipament standard pentru toate autovehiculele Saab în Suedia în 1958. Toate au condus la dezvoltarea unei întregi infrastructuri de instituții și reglementări la nivel național și internațional cu scopul de a proteja sănătatea și securitatea și a preveni accidentele de muncă și îmbolnăvirile profesionale.
La nivel European, în 1974, prin decizia Consiliului a fost creat Comitetul Consultativ pentru securitate, igienă și protecția sănătății la locul de muncă.
În 1987 se face o importantă revizuire a Tratatului de la Roma prin introducerea unui articol suplimentar[2], prin aceasta creându-se baza juridică specifică asigurării securității și sănătății muncitorilor. În cadrul acestui articol se stipulează angajamentul statelor membre de a promova îmbunătățirea condițiilor de muncă în scopul protejării securității și sănătății lucrătorilor și se fixează ca obiectiv armonizarea progresivă a condițiilor existente în acest domeniu.
În România, activitatea de protecția muncii a evoluat odată cu dezvoltarea industriei, primele recomandări cu privire la această activitate fiind formulate la începutul secolului al XIII-lea, de către industriași și organele de stat, care cereau să se desfășoare o activitate de educare a muncitorilor pentru a-i feri de pericolele la care sunt expuși, indicându-se și mijloace pentru combaterea acestora.
Ulterior, în anii 1874 și 1894 au fost adoptate Legea sanitară și Regulamentul industriilor insalubre, în care erau cuprinse dispoziții cu privire la securitatea muncii, munca femeilor și copiilor și îmbolnăvirile profesionale.
Următoarea lege prin care protecția muncii a fost reglementată indirect a fost Legea minelor, care prevedea obligația întreprinzătorului de a lua toate măsurile pentru a executa lucrările de exploatare, astfel încât să evite orice pericol și să garanteze siguranța lucrătorilor[3].
Alte acte normative cu reglementări privind protecția muncii din acea perioadă au fost:
– Legea pentru repausul în zilele de duminică și sărbători din 1897;
– Legea privind ajutoarele de boală și lehuzie din 1923;
– Legea privind munca minorilor și femeilor din 1928;
– Legea nr. 408/1945 cu privire la înființarea serviciului tehnic de prevenire a accidentelor de muncă;
– Legea nr. 566/1946 referitoare la măsurile pentru prevenirea accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale.
Primul act normativ în care problemele protecției muncii au fost tratate corespunzător și unitar a fost Decretul nr. 359/1949[4], pentru aplicarea căruia au fost elaborate și o serie de acte normative care dovedeau importanța acordată acestui domeniu.
Următorul pas a fost consacrarea unui capitol special în Codul muncii din 1950 și consacrarea principiului conform căruia protecția muncii constituia o problemă de stat, prin Decretul nr. 185/1953. Prin același act se înființează și Inspecția tehnică de stat pentru protecția muncii. Astfel, prin Decretul nr. 834/1962, conducerea și îndrumarea generală a activității de protecția muncii trece de la Consiliul Central al Sindicatelor la Ministerul Sănătății și Prevederilor Speciale.
În 1965 a fost adoptată Legea nr. 5, care era descrisă ca fiind o lege închegată solid, corespunzătoare vremurilor de atunci[5]. Această lege rămâne în vigoare până ce este adoptată Legea nr. 90/1996 privind protecția muncii. Însă, la aproape un deceniu, pentru a fi în concordanță cu normele impuse de Uniunea Europeană și OIM, legea a fost abrogată fiind înlocuită de Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, aflată in prezent în vigoare.
Concepte și definiții
Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă[6].
Măsurile de securitate și sănătate a muncii constituie un ansamblu de lucrări și acțiuni tehnice și organizatorice de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Prevenire – ansamblul de dispoziții sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale[7].
Autorizare a funcționării din punct de vedere al securității și sănătății în muncă[8] reprezintă asumarea de către angajator a responsabilității privind legalitatea desfășurării activității din punct de vedere al securității și sănătății în muncă.
Pentru asigurarea sănătății și securității în muncă instituția abilitată prin lege poate dispune:
– limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a substanțelor și preparatelor periculoase pentru salariați;
– organizarea ergonomică a locurilor de muncă;
– asigurarea informării fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care acesta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și protecție necesare;
– asigurarea și controlul prin compartimente specializate sau prin personal propriu a cunoașterii și aplicării de către toți participanții la procesul de muncă a măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice stabilite, precum și prevederilor legale în domeniul protecției muncii[9].
Obligațiile angajatorilor cu privire la securitatea și sănătatea în muncă
Angajatorul trebuie să elaboreze și să facă cunoscută angajaților săi politica proprie de prevenire a accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale, care se va orienta către activitățile menite să îmbunătățească securitatea și sănătatea în muncă, inclusiv spre implementarea unui sistem de management al securității și sănătății în muncă[10].
Angajatorul are următoarele obligații în domeniul securității și sănătății în muncă[11]:
– să adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor[12];
– să asigure evaluarea riscurilor pentru securitatea și sănătatea angajaților în vederea stabilirii măsurilor de prevenire, incluzând alegerea echipamentului tehnic, a substanțelor chimice și a preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de muncă etc.; angajatorul trebuie să dispună evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru toate locurile de muncă, inclusiv pentru acele grupuri de angajați care sunt expuși la riscuri particulare; în urma acestei evaluări, măsurile preventive și metodele de lucru stabilite de către angajator trebuie să asigure o îmbunătățire a nivelului de protecție a angajaților și să fie integrate în toate activitățile unității respective, la toate nivelurile ierarhice;
– să asigure auditarea de securitate și sănătate în muncă a unității, cu ajutorul instituțiilor abilitate;
– să solicite autorizarea funcționării unității din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă, să mențină condițiile de lucru pentru care s-a obținut autorizația și să ceară revizuirea acesteia în cazul modificării condițiilor inițiale pentru care a fost emisă;
– să stabilească măsurile tehnice și organizatorice de protecție a muncii, corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de risc evaluați la locurile de muncă, pentru asigurarea securității și sănătății angajaților;
– să stabilească în fișă postului atribuțiile și răspunderea angajaților și a celorlalți participanți la procesul de muncă în domeniul protecției muncii, corespunzător funcțiilor exercitate;
– să elaboreze instrucțiuni proprii de securitate a muncii, care să detalieze și să particularizeze prezentele norme și normele specifice de securitate a muncii, în raport cu activitatea care se desfășoară;
– să asigure și să controleze, prin personal propriu sau prin personal extern abilitat, cunoașterea și aplicarea de către toți angajații a măsurilor tehnice și organizatorice stabilite, precum și a prevederilor legale în domeniul protecției muncii;
– să ia în considerare din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă capacitatea angajaților de a executa sarcinile de muncă repartizate;
– să asigure, pentru angajații având o relație de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, același nivel de protecție de care beneficiază ceilalți angajați ai unității;
– să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării și educării angajaților: afișe, filme, cărți, broșuri, pliante, acte normative, manuale, teste, fișe tehnice de securitate etc.;
– să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării, asupra riscurilor la care aceasta va fi expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor tehnice și organizatorice de prevenire necesare, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor și evacuarea personalului în caz de pericol iminent;
– să asigure măsurile necesare pentru informarea angajatorilor din orice unitate exterioară, ai căror angajați lucrează în unitatea sa, referitor la riscurile pentru securitate și sănătate la care aceștia din urmă pot fi expuși, precum și la măsurile de prevenire și protecție adoptate la nivel de unitate și loc de muncă, inclusiv cele referitoare la primul ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor și evacuarea în caz de urgență;
– să se asigure ca angajații din unități din exterior, care lucrează în unitatea sa, au primit instrucțiuni adecvate referitoare la riscurile pentru securitatea și sănătatea lor la care pot fi expuși pe durata desfășurării activității respective;
– să asigure resurse pentru instruirea, testarea, formarea și perfecționarea personalului cu atribuții în domeniul protecției muncii;
– să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor conform reglementărilor în vigoare;
– să angajeze numai persoane care, în urma controlului medical și a verificării aptitudinilor psiho-profesionale, corespund sarcinilor de muncă pe care urmează să le execute;
– să ia măsurile necesare informării compartimentului de protecție a muncii despre angajații care au relații de muncă cu durată determinată sau cu caracter interimar, pentru ca aceștia să fie incluși în programul de activitate care are ca scop asigurarea condițiilor de securitate și sănătate în muncă;
– să se asigure ca sunt consultați angajații și/sau reprezentanții lor în problemele referitoare la măsurile și consecințele privind securitatea și sănătatea în muncă la introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentului tehnic, îmbunătățirea condițiilor și a mediului de muncă, la desemnarea persoanelor cu atribuții specifice sau la angajarea, când este cazul, a instituțiilor specializate sau persoanelor juridice și fizice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecției muncii, la desemnarea persoanelor cu atribuții privind primul ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor, evacuarea angajaților, precum și la modul de desfășurare a activității de prevenire și protecție împotriva riscurilor profesionale, inclusiv a celei de instruire în domeniu;
– să acorde reprezentanților angajaților cu atribuții privind securitatea și sănătatea în muncă un timp adecvat, care va fi considerat timp de muncă, și să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-și putea exercita drepturile și atribuțiile prevăzute în prezentele norme;
– să ia măsuri corespunzătoare pentru ca numai angajații care au fost instruiți adecvat să poată avea acces la locurile de muncă unde există riscuri pentru securitatea și sănătatea acestora;
– să asigure periodic sau ori de câte ori este cazul, verificarea încadrării nivelului noxelor în limitele admise, prin măsurători efectuate de către organisme abilitate sau laboratoare proprii abilitate;
– să stabilească și să țină evidența locurilor de muncă cu pericol deosebit și să identifice locurile de muncă unde pot apărea stări de pericol iminent;
– să comunice, cerceteze, înregistreze, declare și să țină evidența accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice și a avariilor;
– să asigure funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție, a aparaturii de măsură și control, precum și a instalațiilor de captare, reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în procesele tehnologice;
– să prezinte documentele și să dea relațiile solicitate de către inspectorii de muncă în timpul controlului sau al cercetării accidentelor de muncă;
– să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de muncă, cu ocazia controalelor și a cercetării accidentelor de muncă;
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1446785/, accesat la data de 01.07.2019.
[2] Art. 118 din Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene.
[3] Art. 30 din Legea minelor din 1985.
[4] Decretul nr. 359/1949 pentru organizarea protecției muncii în Republica Populara Română.
[5] A. Țiclea, C. Tufan, Protecția muncii în România, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 12.
[6] Art. 5 lit. n) din Legea nr. 318/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă.
[7] Art. 5 lit. e) din Legea nr. 318/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă.
[8] Art. 2 pct. 1 din Normele metodologice nr. 1425/2006 de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
[9] E. Vieriu, Tratat de dreptul muncii, Ed. Pro Universitaria, București, 2016, p. 347.
[10] Art. 7 din Norme generale de protecția muncii, OMMSS și al MSF nr. 508/933/2002.
[11] Art. 11 din Norme generale de protecția muncii, OMMSS și al MSF nr. 508/933/2002.
[12] Art. 7 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.