Reflecții juridice referitoare la consacrarea principiilor care ar guverna procedura contravențională la aplicarea principiului prezumției vinovăției şi al caracterului obiectiv al răspunderii pentru contravenții de mediu (ecologice)

Introducere 

În procesul evoluției societății, faptele ilicite de natură să prejudicieze mediul capătă o formă mult mai complexă, de natură să pună la îndoială cadrul juridic existent. În condiția în care mediul este poluat continuu, sursă constituind mijloacele utilizate în procesul avansării economice fără de care existența omului ar fi precară, atunci când toți indivizii utilizează tehnici admise de legislație, dar care constituie sursă de poluare, formele răspunderii aplicate în prezent sunt insuficiente^[1].

Făcând o retrospectivă a principiilor răspunderii contravenționale, determinăm că în codul contravențional se stabilește o regulă general aplicabilă: persoana este supusă răspunderii numai pentru fapte săvârșite.

Drept consecință, este supusă răspunderii contravenționale numai persoana care a săvârșit cu intenție sau din imprudență o faptă prevăzută de legea contravențională. Potrivit opiniilor doctrinare, acest principiu enunță o regulă de „aur” a răspunderii contravenționale, și anume că este o răspundere subiectivă – bazată pe vinovăție^[2].

Luând în considerare fenomenul poluării colective, legislația în vigoare întâmpină dificultăți serioase la capitolul aplicării răspunderii de mediu.

În acest context, vom încerca să analizăm acest aspect ținând cont de problema individualizării subiectului responsabil de cauzarea daunelor de mediu, având ca reper scopul şi caracterul răspunderii obiective.

Metode și materialele aplicate

În cadrul cercetării sunt utilizate mai multe metode de cercetare, după cum urmează: analiza juridică, metoda comparativă, metoda deductivă, analiza analitică. De astfel, studiul examinează cadrul legislativ aplicabil procedurilor contravenționale pentru contravențiile de mediu, este realizată o analiză comparativă privind principiul prezumției vinovăției și natura juridică a răspunderii obiective, evidențiindu-se diferențele dintre aplicarea acestora în dreptul contravențional și în dreptul penal. Sunt prezentate argumente doctrinare privind natura răspunderii contravenționale pentru faptele de mediu, discutându-se perspectiva aplicării răspunderii obiective.

Scopul lucrării

Scopul principal al studiului se fundamentează pe analiza și justificarea necesității consacrării unor principii fundamentale în procedura contravențională privind protecția mediului, fiind realizată legătura de cauzalitate dintre „prezumția vinovăției” și „răspunderea obiectivă”.

Rezultatele obținute și discuții

Deși în literatura de specialitate chestiunea referitoare la prezumția de nevinovăție şi caracterul subiectiv în răspunderea penală şi contravențională este un subiect axiomatic^[3], totuși suntem de părerea că pentru daune de mediu, acest „superstiţiu” poate fi supus unei revizuiri.

Întâi de toate, aceasta reprezintă o logică a existenței umane, dar şi o oportunitate de a ne alinia la bunele practici existente în țările experimentate la acest capitol. Trebuie să recunoaștem că primii pași deja au fost făcuți atât la nivel de reglementări legislative, cât şi la nivel conceptual-ştiinţific^[4].

În mod firesc, aplicarea unui concept nou de procedură contravențională, în cazul contravențiilor de mediu (ecologice), cere aplicarea unor reguli generale, dar bine definite. Aceste reguli se regăsesc în lista de principii care guvernează o astfel de procedură.

Din șirul lor putem determina următoarele:

a) Principiul specialității în procedura contravențională pentru contravențiile de mediu (ecologice)

În cazul în care procedura şi condiţiile răspunderii contravenţionale vor fi reglementate de un act legislativ distinct de Codul contravenţional al Republicii Moldova^[5], acest principiu va indica asupra faptului că în cazurile de comitere a contravenţiilor de mediu (ecologice) raporturile de procedură contravenţională vor fi reglementate, de această lege şi de Codul contravenţional. Acţiunea Codului contravenţional se va extinde asupra raporturilor de procedură contravenţională în cazul contravenţiilor de mediu (ecologice) în măsura în care nu va fi reglementată de această lege. Prin prisma acestui principiu, ne permitem să afirmăm că toate principiile, toate reglementările care formează conţinutul Codului contravenţional sunt aplicabile procedurii contravenţionale în cazurile examinării contravenţiilor de mediu (ecologice). Limita aplicării principiilor şi regulilor prevăzute de Codul contravenţional sunt determinate de faptul dacă în această lege vor fi prevăzute reguli-excepţie^[6].

În ipoteza în care procedura şi condiţiile răspunderii contravenţionale în bază de prezumţie a vinovăţiei sau celei obiective, vor fi reglementate doar de Codul contravenţional, regula va fi una similară celei enunţate mai sus, însă se va raporta doar la norme generale şi norme speciale de procedură.

b) Principiul prezumţiei vinovăţiei

 Acest principiu prevede aplicarea următoarei reguli – persoana prin fapta contravenţională a căreia s-a produs un prejudiciu mediului este prezumată a fi vinovată în comiterea acestei contravenții atât timp cât făptuitorul nu va dovedi nevinovăția sa, în modul prevăzut de lege, într-un proces judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare apărării sale, şi va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească. Concluziile despre nevinovăţia făptuitorului în comiterea contravenţiei nu poate fi întemeiată pe presupuneri. Toate dubiile în probarea lipsei vinovăţiei făptuitorului, care nu pot fi înlăturate, în condiţiile legii, se interpretează în defavoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

În sensul în care noi vorbim despre aplicarea principiului prezumţiei vinovăţiei, apare în mod firesc întrebarea: care este posibilitatea aplicării acestui principiu în raport cu prevederile articolului 6, paragraful 2 din CEDO^[7], având în vedere că acest act stabileşte condiţia potrivit căreia orice persoană acuzată de infracţiune este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa este legal stabilită?

Recunoaştem că anume acest fapt va prezenta principala dificultate în acceptarea poziţiei conceptuale referitor la consacrarea principiului prezumţiei vinovăţiei pentru contravenţiile de mediu.

În opinia noastră, soluția întru limpezirea acestei situații se va exprima în realizarea a două mari categorii de acte.

Primul din ele reprezintă, după cum am menționat anterior, distingerea unei forme de răspundere aparte, cum este cea contravențională pentru daunele de mediu. Cel de-al doilea pas, dar nu mai puţin important, ar fi anunțarea în corespundere cu prevederile articolelor 56 şi 57 al CEDO a unei rezerve în aplicarea Convenţiei raportat la faptele cauzatoare de daune mediului. Legiuitorul poate, în interesul vital al societăţii noastre, să declare rezervă în ce priveşte aplicarea prevederilor articolului 6, paragraful 2 din CEDO.

c) Principiul răspunderii obiective pentru contravenţiile de mediu^[8]

Acest principiu, deşi nu este discutat în mediul ştiinţific la capitolul contravenţii, este unul asupra căruia este accentuată atenţia în materia dreptului mediului, reprezentând un subiect important de discuţii^[9]. Acest principiu constă în consacrarea caracterului obiectiv al răspunderii contravenţionale pentru daunele de mediu. În virtutea caracterului obiectiv al răspunderii, în procesul de examinare a cazurilor de comitere a contravenţiilor de mediu (ecologice) nu se va mai cere constatarea elementului subiectiv al componenţei de contravenţie şi anume a vinovăţiei făptuitorului.

Având în vedere că răspunderea obiectivă nu cere drept condiţie prezenţa vinovăţiei făptuitorului, prin urmare, apare o întrebare firească referitor la calitatea de subiect de răspundere a făptuitorului. Acest subiect este unul care preocupă dreptul contravenţional atât material cât şi procesual. Aceasta deoarece răspunderea obiectivă contravenţională în acest caz se referă doar la cazurile de dăunare a mediului şi doar la acele categorii de persoane care comit faptele în cauză.

Prin urmare, odată ce doctrina dreptului contravenţional leagă, de regulă, calitatea de subiect al răspunderii cu aptitudinea sa de a înţelege natura faptei sale, precum şi consecinţele acesteia, chestiune care foarte des se confundă cu vinovăţia, atunci noi ne vom permite să afirmăm că într-adevăr, calitatea de subiect al procedurii contravenţionale în cazurile daunelor de mediu va fi orice persoană care posedă discernământ, însă chestiunea cu privire la atitudinea psihică faţă de faptă şi consecinţele faptei nu vor reprezenta obiectul examinării.

Altfel spus, trebuie să menţionăm că agentul constatator cu certitudine va avea ca sarcină identificarea prezenţei sau lipsei discernământului la făptuitor, însă nu va examina chestiunea referitor la atitudinea acestuia faţă de fapta sa şi consecinţele acesteia – vinovăţia.

În aşa fel, vom deduce că la aplicarea răspunderii contravenţionale în cazul răspunderii obiective contravenţionale pentru daunele de mediu, se va lua în calcul următoarele condiţii: prezenţa faptei ilicite, prezenţa la făptuitor a capacităţii de a răspunde – discernământul, prezenţa obiectului de atentare şi prezența raportului de cauzalitate între faptă şi eventuala daună care a fost pricinuită sau valoare care a fost periclitată.

O întrebare nu mai puţin importantă este cea legată de faptul care este aplicabilitatea principiului prezumţiei de vinovăţie în cadrul răspunderii contravenţionale obiective. Suntem de părerea că aplicarea principiului răspunderii contravenţionale obiective pentru daunele de mediu prin sine exclude posibilitatea de a mai vorbi despre prezumţia de vinovăţie sau de nevinovăţie. În cadrul răspunderii obiective, în general, problema vinovăţiei nu este luată în calcul. Altfel spus, la răspunderea obiectivă, chestiunea cu privire la vinovăție în procesul contravențional nu se mai abordează.

Aceasta, credem, în mare măsură va putea exclude discuția referitor la limitele aplicării prevederilor articolului 6 al CEDO^[10], care condiționează chestiunea stabilirii vinovăției prin aplicarea principiului prezumției nevinovăției şi stabilirea sarcinii de dovedire a vinovăției pentru autoritățile publice.

În aşa fel, dacă legiuitorul va accepta aplicarea principiului răspunderii contravenționale obiective pentru daunele de mediu, aceasta ar exclude posibilitatea aplicării prevederilor articolului 6 al CEDO raportat la condiţia de vinovăţie, deoarece în genere vinovăţia nu va reprezenta o condiţie pentru răspundere.

Mai rămâne să atenţionăm asupra faptului că, deşi aplicarea principiului prezumţiei vinovăţiei în procedura contravenţională pentru faptele cauzatoare de daună mediului, la fel reprezintă o chestiune de perspectivă în contextul protejării mediului, totuşi optăm pentru aplicarea principiului răspunderii contravenţionale obiective pentru daunele de mediu. Aplicarea acestuia ar exclude necesitatea aplicării principiului prezumţiei de vinovăţie, precum şi a celui al prezumţiei de nevinovăţie. În acelaşi timp, nu ar fi necesară aplicarea de către Republica Moldova a rezervelor la CEDO.

d) Principiul precauţiei^[11]

Acest principiu reprezintă strigătul de luptă al celor care, cu bună sau cu rea-credinţă, se opun includerii problemei mediului pe prima scară a valorilor de importanţă vitală, de teamă că aceasta va deveni o barieră în calea progresului tehnic şi, va limita profiturile, nelimitate până acum. În realitate, principiul precauției este la fel de vechi ca şi lumea. Este bine cunoscută expresia că cine se confruntă cu o incertitudine, preferă să manifeste prudență. Ignorarea acestei reguli şi, în special, la capitolul protecției mediului ar reprezenta refuzul unei societăți sau a omului, în parte, de a recunoaște lucruri fireşti. Iar, în consecinţă, aceasta ar reprezenta o expunere conştientă la pericol.

Acest principiu presupune un standard de bun-simţ al comportamentului. În multe ţări, principiul în cauză este ridicat la nivel de principiu constituţional. Ne referim la Carta pentru mediu a Franţei^[12], din 2004, unde în articolul 5 al acesteia se stabileşte că: „atunci când producerea unui prejudiciu, chiar dacă este incert în condiţiile respective de cunoaştere ştiinţifică, ar putea afecta în mod grav şi ireversibil mediul, autorităţile publice, prin aplicarea principiului precauţiei, în domeniul atribuţiilor ce le revin, veghează la punerea în practică a procedurilor de evaluare a riscurilor şi la adoptarea de măsuri provizorii şi proporţionale pentru a evita producerea prejudiciului”.

În Republica Moldova, principiul precauţiei este consacrat destul de vag prin conținutul reglementărilor din Legea privind protecţia mediului înconjurător, presupune o perspectivă destul de mare. Astfel, legiuitorul recunoaște dreptul cetățeanului de a beneficia de un mecanism efectiv de prevenire a eventualelor daune de mediu ca rezultat al activităţilor economice preconizate, care au ca obiectiv utilizarea factorilor de mediu. Același principiu consacră dreptul cetățenilor de a participa la adoptarea deciziilor legate de autorizarea activităților de utilizare a factorilor de mediu.

Într-un mod mai clar, totuși, acest principiu îşi are reglementarea în articolul 3 al Legii privind evaluarea impactului asupra mediului^[13], deşi se limitează doar la compartimentul „evaluarea de impact”.

Astfel, potrivit acestor reglementări, „principiul precauției prevede că soluționarea problemelor legate de impactul negativ asupra mediului trebuie să înceapă până la primirea, în volum deplin, a dovezilor ştiinţifice despre impactul negativ asupra mediului al activităţii planificate. Dacă există motive întemeiate cu privire la impactul negativ asupra mediului al activităţii planificate, trebuie luate măsuri de precauţie, iar în cazul unui impact semnificativ şi ireversibil, activitatea respectivă urmează a fi interzisă”.

În ce priveşte posibilitatea consacrării principiului precauţiei în raporturile de drept contravenţional, considerăm că, formularea conţinutului acestuia poate întâmpina anumite dificultăţi. Astfel, dacă în majoritatea actelor reglementatoare, atât din Republica Moldova, cât şi din ţările europene, enunţarea conţinutului principiului precauţiei este strict legat de evitarea prejudiciului, atunci în raporturile de drept contravenţional, prejudiciul reprezintă o chestiune subsecventă, care are importanţă doar în legătură cu încadrarea juridică a faptei.

Prin urmare, dacă varianta obișnuită de expunere a conținutului principiului precauției presupune manifestarea de precauție în legătură cu un prejudiciu concret asupra mediului, atunci în raporturile contravenţionale este imposibil să legăm cerinţa de manifestare a precauţiei nu doar în ce priveşte cauzarea prejudiciului.

Aici însăşi acţiunea care are drept efect producerea prejudiciului reprezintă obiectul manifestării precauţiei. Într-o altă explicaţie, am spune că dacă pentru chestiunea legată de răspunderea de dreptul mediului principiul precauţiei presupune că beneficiarul de folosinţă de mediu este obligat să manifeste suficientă diligenţă, astfel încât să nu să se producă prejudiciul, atunci în dreptul contravenţional beneficiarul de folosinţă de mediu este obligat să manifeste suficientă diligenţă, astfel încât să nu se comită o faptă în care s-ar crea pericolul producerii prejudiciului.

O altă problemă legată de implementarea acestui principiu ar fi modificarea concepţiei referitoare la contravenţia de mediu (ecologică). Astfel, dacă majoritatea contravenţiilor de mediu (ecologice) astăzi reprezintă componenţe materiale, atunci, odată cu implementarea acestui principiu, toate componenţele de contravenţii de mediu (ecologice) sau cel puţin majoritatea din acestea, urmează a fi componenţe formale. Calificativul „dacă s-au produs daune…”, în mod logic, nu mai poate fi raportat la o precauţie.

O problemă nu mai puţin importantă la capitolul formulării conţinutului principiului precauţiei în dreptul contravenţional este legată de faptul că în formularea clasică a principiului, sarcina de manifestare a precauţiei, de regulă, se atribuie statului. Aceasta presupune obligația statului de a întreprinde anumite acte pentru prevenirea daunei de mediu^[14].

În opinia noastră, la capitolul legat de contravențiile de mediu, sarcina de a întreprinde acţiuni de prevenire a daunelor de mediu va reveni tuturor persoanelor fizice şi juridice, care, de fapt, sunt beneficiari ai folosinţei de mediu. Prin urmare, spectrul subiecților la care se atribuie această sarcină va fi unul mult mai vast.

În final, o problemă foarte importantă este legată de previzibilitatea prejudiciului ce poate fi cauzat prin acţiunea calificată drept contravenţie.

În acest caz, facem referinţă anume la acele reglementări care caracterizează principiul precauţiei, şi anume că atunci când producerea unui prejudiciu, chiar dacă este incert în condiţiile respective de cunoaştere ştiinţifică, ar putea afecta în mod grav şi ireversibil mediul, atunci acesta implică aplicarea precauţiei. Astfel, doar dacă ştiinţa demonstrează, şi se cunoaşte cert că actul realizat nu va provoca dauna, doar atunci acesta poate fi îndreptăţit.

În această ordine de idei, am putea vorbi de cazuri de exonerare de la răspundere contravenţională a persoanei care, deşi a comis fapta, a cauzat dauna, dar care s-a diriguit de o concluzie ştiinţifică certă, unanim acceptată, dar care peste timp s-a dovedit a fi eronată.

În acelaşi sens, acolo unde ştiinţa nu şi-a valorificat „vocea” în a constata corectitudinea actului, riscul urmează a fi evaluat pe baza faptelor dovedite.

Astfel, în jurisprudenţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în conflictul dintre SUA şi Comunitatea Europeană în cazul împotriva directivei UE din 29 aprilie 1996 de interzicere în administrarea de hormoni la animalele de fermă, s-a constatat că Comunitatea Europeană nu putea să se bizuie pe principiul precauţiei pentru a justifica această restricţie, ci doar pe riscul dovedit şi nu pe incertitudinea ştiinţifică^[15].

Concluzii

În aşa fel, în raporturile de drept contravenţional cu referire la contravenţiile de mediu, principiul precauţiei se va propune a fi formulat în următoarea redacţie: „…atunci când comiterea unei fapte ar presupune producerea unui prejudiciu mediului, chiar dacă acesta este incert în condiţiile respective de cunoaştere ştiinţifică, indiferent de faptul dacă acesta ar putea afecta sau nu în mod grav şi ireversibil mediul, persoanele fizice şi juridice, prin aplicarea principiului precauţiei, inclusiv şi autorităţile publice în domeniul atribuţiilor ce le revin, trebuie să ia măsuri de precauţie, astfel încât actul sau activitatea preconizată să nu fie realizată”.

Aşadar, deşi acest principiu în dreptul contravenţional se va deosebi substanţial de conţinutul celui formulat în dreptul mediului, considerăm că caracterul acestuia, dar şi rezultatul pe care îl va realiza, vor fi unul comun.

Bibliografie:

1. Cod contravențional al Republcii Moldova 218 din 24.10.2008. Publicat: 17.03.2017 în Monitorul Oficial nr. 78-84. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=144731&lang=ro#
2. Convenţia europeană a Drepturilor Omului din Roma, 4.XI.1950. Disponibil: https://www.echr.coe.int/documents/d/echr/convention_ron
3. Gugulan E., Perspectiva consacrării caracterului obiectiv pentru răspunderea contravențională și penală pentru daunele cauzate regnului animal. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/173-178_25.pdf Nr. 5(187) / 2016 / ISSN 1811-0770. Disponibil online 23 February, 2023. Materialele Conferinţei ştiinţifice cu participare internaţională din 08 decembrie 2022
4. Legea privind evaluarea impactului asupra mediului 86 din 29.05.2014. Publicat: 08.11.2023 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 414-417. Disponibil: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=139828&lang=ro#
5. Lupan E., Dreptul mediului. Bucureşti: „Lumina Lex”, 2001.
6. Muraru I., Constituția Republicii Franceze. În: Codex constituțional. Constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene. p.631- 674. Disponibil: https://constitutii.wordpress.com/wp-content/uploads/2013/02/franta.pdf
7. Nastas A., Cernomoreț S., Tratat. Editura PRO Universitaria, București, 2023. ISBN 978-606-26-1562-8
8. Paraschiv D.Ş., Current Aspects Regarding International and National Liability for Acts that Affect the Right to a Healthy Environment. In: AGORA International Journal of Juridical Sciences, nr. 1/2013. p. 124-129.
9. Romi R., G. Bossis. Droit international et européen de l’environnement. Montchrestien, 2005
10. Trofimov Ig., Crețu A., Drept procesual contravențional, Editura CarteaMilitară, Chișinău, 2017. ISBN 978-9975-3163-1-6
11. Trofimov Ig., Crețu A., Gugulan E., Savva A., Perspectiva aplicării principiului prezumției de vinovăție și consacrării caracterului obiectiv al răspunderii pentru contravențiile de mediu. Studiu monografic, Departamentul Editorial-poligrafic al Academiei „Ștefan cel Mare”, Chișinău, 2023. p.72. ISBN 978-9975-170-07-9
12. Trofimov Ig., Gugulan E., The justification for establishing the presumption of guilt in the procedure for environmental (ecological) offences.323-329. Volum coordonat de Corina Adriana Dumitrescu „Statul de drept între realitate și deziderat: în memoriam Momcilo Liburici. Editura Universul Juridic, București, 2025. ISBN 978-606-39-1611-3