Reflecții asupra naturii juridice a termenului de 30 de zile prevăzut de lege, termen în care se poate angaja răspunderea civilă a funcționarilor publici prin emiterea unui act administrativ de imputare de către conducătorul autorității sau instituției publice
Ovidiu Toader - septembrie 2, 2019A doua condiție presupune neexercitarea dreptului subiectiv sau neefectuarea actului unilateral în termenul prevăzut de lege. În cazul de față vorbim despre neexercitarea dreptului de a emite ordinul sau dispoziția de imputare, adică neemiterea actului administrativ de imputare în termenul de 30 de zile. Autoritatea publică are o competență limitată în timp, dar nu și-o fructifică, rămânând pasivă și nemaiavând, de acum înainte, niciun mijloc de realizare a dreptului său[56]. Astfel, decăderea pune capăt competenței autorității sau instituției publice de a emite actul administrativ. Mai mult decât atât, se pare, că, în cazul nostru, nesocotirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 500 alin. (1) C. administrativ pune capăt posibilității autorității sau instituției publice de angajare a răspunderii funcționarului public vinovat de producerea prejudiciului.
Decăderea ar opera și în situația în care în termenul de 30 de zile conducătorul autorității sau instituției publice, fără a emite ordinul sau dispoziția de imputare, s-ar adresa instanței de judecată pentru angajarea răspunderii civile patrimoniale a funcționarului public, iar ulterior învestirii instanței cu soluționarea cauzei, dar în afara termenului de 30 de zile, ar emite ordinul sau dispoziția de imputare. Rațiunea unei asemenea soluții își are fundamentul tocmai în natura juridică de decădere a termenului de 30 de zile, termenele de decădere nefiind susceptibile de suspendare și nici de întrerupere[57], spre deosebire de termenele de prescripție. Soluția ar fi aceeași și în cazul asumării unui angajament de plată din partea funcționarului public în afara termenului de 30 de zile defipt de lege.
În acest sens, art. 2548 C. civ. prevede că „atunci când realizarea dreptului presupune exercitarea unei acțiuni în justiție, termenul este întrerupt pe data introducerii cererii de chemare în judecată sau de arbitrare ori de punere în întârziere, după caz, dispozițiile privitoare la întreruperea prescripției fiind aplicabile în mod corespunzător”. Emiterea ordinului sau dispoziției de imputare nu presupune însă o acțiune în justiție ci, din contră, exclud[58] o atare acțiune ca beneficiu recunoscut actelor administrative în virtutea caracterului acestora de regim de putere publică.
Un aspect esențial care trebuie clarificat aici este cel al momentului la care se consideră dreptul subiectiv exercitat, adică competența temporară valorificată, raportat la prevederile Codului administrativ referitoare la data de la care un act administrativ individual produce efecte juridice. Astfel, art. 199 alin. (2) C. administrativ prevede faptul că actele administrative cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează[59].
Se pune problema aici dacă actul administrativ de imputare trebuie, atât să fie emis, cât și comunicat funcționarului public înăuntrul termenului de 30 de zile sau este suficientă emiterea actului în termenul imperativ defipt de lege, independent de momentul comunicării acestuia funcționarului public, comunicare care poate să aibă loc și după termenul de 30 de zile, știut fiind faptul că actele administrative individuale intră în vigoare și încep să producă efectele în vederea cărora au fost emise de la data comunicării lor destinatarului?
În acest sens, art. 199 alin. (2) C. administrativ prevede că „(…) hotărârile și dispozițiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează”, reglementare care, după părerea noastră, stabilește două momente de ființare ale actului administrativ, și anume momentul emiterii sale și momentul producerii efectelor, adică învestirii cu putere executorie, moment de la care devin obligatorii pentru destinatarul lor.
Momentul emiterii actului administrativ este momentul în care manifestarea de voință făcută în regim de putere publică îmbracă forma scrisă, actul fiind semnat de către persoana competentă să o facă, moment de la care actul, întrunind toate elementele sale esențiale, există ca voință juridică[60], iar ca moment al intrării în vigoare distingem momentul în care actul administrativ este adus la cunoștința persoanei căreia i se adresează, devenind obligatoriu pentru aceasta.
Din coroborarea prevederilor art. 500 alin. (1) din cu prevederilor art. 199 alin. (2) C. administrativ reiese fără putință de tăgadă faptul că este necesar și suficient ca actul administrativ să fie emis în termenul de 30 de zile, independent de faptul că aducerea sa la cunoștința destinatarului excede acestui termen. Astfel, art. 500 alin. (1) prevede că „(…) recuperarea pagubelor (…) se dispune prin emiterea (…) unui ordin sau dispoziții de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei (…)”, act administrativ care, prin comunicarea către funcționarul public, intră în vigoare și produce efectele juridice în vederea cărora a fost emis.
A treia condiție pentru a fi în prezența decăderii presupune inexistența unei derogări exprese de la această sancțiune. Norma juridică care consacră un termen imperativ conține în mod virtual și sancțiunea decăderii, astfel încât ori de câte ori subiectul de drept are la îndemână posibilitatea exercitării unui drept pe care însă nu și-l satisface în termenul imperativ defipt de lege va fi decăzut din beneficiul acestui drept. Derogările de la sancțiunea decăderii sunt reglementate de către legiuitor în mod expres și constau în împiedicarea titularului de a-și exercita dreptul în termenul imperativ fixat de lege ca urmare a unor motive temeinic justificate[61] sau a unui caz de forță majoră[62]. În ambele cazuri, pentru a opera derogarea, este necesar și suficient deopotrivă ca aceste cazuri – forța majoră sau motivele temeinic justificate – să intervină înăuntrul termenului imperativ fixat de lege.
În cazul nostru, pentru a opera decăderea, este necesar și suficient ca ordinul sau dispoziția de imputare să nu fie emise în termenul de 30 de zile, iar neemiterea actului administrativ să nu fie cauzată de motive temeinic justificate sau de un caz de forță majoră[63].
În toate cazurile derogarea, ceea ce echivalează cu repunerea în termen[64], reprezintă un beneficiu pe care legea îl conferă titularului unui drept aflat în imposibilitatea exercitării acestui drept și operează numai la cererea titularului dreptului decăzut, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în materie. Considerăm însă că nu este necesar să detaliem aici instituția repunerii în termen, aceasta nefiind esențială pentru problema analizată.
Așadar, pe baza celor explicate mai sus, după părerea noastră, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 500 alin. (1) C. administrativ, termen în care conducătorul unei autorități sau instituții publice poate să emită ordinul sau dispoziția de imputare pe seama funcționarului public responsabil de producerea unei pagube în patrimoniul autorități sau instituției publice, fiind un termen imperativ defipt de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul de a emite un act administrativ, nu poate fi decât un termen de decădere, iar nu unul de prescripție.
Soluția care s-a conturat la finalul acestei succinte expuneri și anume cea potrivit căreia termenul de 30 de zile prevăzut de art. 500 alin. (1) C. administrativ este un termen de decădere este și opinia împărtășită de către judecătorii Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care, la întâlnirea trimestrială pentru unificarea practicii judiciare și formarea profesională continuă din data de 3 aprilie 2015[65] au pus în discuție natura acestui termen, ajungând la următoare concluzie: „Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999[66] este unul imperativ, neemiterea dispoziției de imputare înăuntrul acestuia atrăgând decăderea autorității sau instituției publice din dreptul de a recupera paguba (…)”.
Nu putem decât saluta o astfel de soluție, soluție care vine să întărească hotărâtor, am îndrăzni noi să spunem, concluzia pe care am încercat să o tragem pe baza argumentelor prezentate.
5. În loc de încheiere
Importanța stabilirii corecte a naturii juridice a termenului de 30 de zile analizat rezidă în faptul că autoritatea sau instituția publică trebuie să dea dovadă de o diligență maximă și să stabilească în mod corect începutul curgerii acestui termen, să depună toate eforturile în identificarea funcționarului public responsabil și să emită actul administrativ de imputare înăuntrul acestui termen, care, fiind unul de decădere nu este susceptibil nici de suspendare și nici de întrerupere, cu excepția forței majore și a motivelor temeinic justificate[67].
Ținând cont de opinia actuală a jurisprudenței cu privire la imposibilitatea angajării răspunderii civile a funcționarului public pe calea unei acțiuni civile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală[68], importanța cunoașterii naturii juridice de termen de decădere a termenului de 30 de zile devine esențială am îndrăzni să spunem, precum și a momentului de la care acest termen începe să curgă raportat în special la cazul prejudiciilor constatate de către Curtea de conturi[69].
Nu putem încheia prezenta expunere fără a aminti, măcar în treacăt, ceea ce putem numi „capriciile” care au făcut posibilă o atare cercetare.
Astfel, capriciul legiuitorului rezidă în faptul de a menționa în art. 499 C. administrativ care sunt cazurile de răspundere civilă a funcționarului public, pentru a statua, un articol mai încolo, faptul că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează exclusiv printr-un act administrativ, stabilind și un termen imperativ de emitere a acestuia ca o competență temporară limitată în timp a autorității publice, fără a preciza însă care este natura juridică a acestui termen. Una peste alta legiuitorul menționează și faptul că funcționarul public poate contesta actul administrativ de imputare la instanța de contencios administrativ. De unde atunci, ne întrebăm, o răspundere civilă a funcționarului public?
Nu poate trece neobservat nici capriciul doctrinei care, contrar voinței legiuitorului, califică termenul de 30 de zile ca fiind unul de prescripție, iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 500 alin. (4), despre care legiuitorul menționează în mod expres că este un termen de prescripție, ca fiind un termen de decădere[70].
În sfârșit, menționăm capriciul jurisprudenței de a respinge acțiunile civile prin care autoritatea sau instituția publică încerca angajarea răspunderii civile delictuale a funcționarului public, cu toate că, considerăm noi, Curtea Constituțională nu a stabilit inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni, ci doar constituționalitatea prevederilor fostului art. 85 din Legea nr. 188/1999[71].
În concluzia celor de mai sus, cu argumentele prezentate și pe care le considerăm pertinente, având ca temei legislația în materie, putem conchide că, în definitiv, nu problema naturii juridice a unui termen importă, ci rațiunea de a fi a dreptului, iar aceasta nu poate fi decât una singură, și anume apărarea ordinii juridice și ocrotirea valorilor pe care acesta își fundamentează existența.
Nota bene însă tocmai în rațiunea de a fi a dreptul își are izvorul necesitatea de a califica în mod corect aspectele pe care ignoranța spiritului și slăbiciunea literei le lasă pe seama interpretării juridice, iar în hățișul legislativ în care ne aruncă cei îndrituiți cu crearea normelor juridice trebuie să avem nebunia de a gândi cu mintea noastră și de a încerca să ne aducem aportul, fie el cât de mic, la rațiunea de a fi a dreptului. Iar, în acest demers, un principiu călăuzitor ne poate fi următorul paragraf: „Să înveți să gândești. Acesta este lucrul pe care am sperat să-l învăț de la Noica. Într-o lume în care se gândește plat, șters, impersonal, deci într-o lume în care nu se gândește deloc, ceea ce-ți poți dori mai mult decât orice este nebunia de a gândi pe cont propriu”[72].
[56] Însăși sintagma „nemaiavând niciun mijloc” pare că nu-și poate găsi locul într-un sistem de drept, cu atât mai mult cu cât, se pare, în cazul dat, există un singur mijloc la îndemâna autorității sau instituției publice.
[57] Soluție statuată de către legiuitor în art. 2548 alin. (1) C. civ.
[58] Considerăm că oportun ar fi să putem afirmă că „evită”, iar nu că exclud.
[59] Aceeași prevedere era cuprinsă și de art. 68 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007, act normativ abrogat odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ.
[60] Pentru detalii a se vedea O. Podaru, Drept administrativ, Volumul I…, op. cit., pp. 255-279. A se vedea și O. Podaru, Drept administrativ. Practică judiciară comentată. vol. I, Actul administrativ, Un secol de jurisprudență (1909-2009), Ed. Hamangiu, 2010, pp. 305 -316.
[61] Art. 186 C. pr. civ.
[62] Art. 2548 C. civ.
[63] Pentru soluții jurisprudențiale de repunere în termen a se vedea, cu titlul exemplificativ, ÎCCJ, s. pen., dec. nr. 858 din 19 februarie 2003, publicată în Revista Pandectele Române nr. 6 din 31 decembrie 2004; CSJ, s. com., dec. nr. 2921 din 19 aprilie 2002 publicată în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 6/2003; Trib. Galați, s. de cont. adm și fisc., dec. nr. 44 din 21 iunie 2016 disponibilă la adresa: https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-nk69e3a/, site accesat la data de 16 aprilie 2018, ora 15:36.
[64] Unii autori consideră că forța majora constituie un motiv de întrerupere a termenului de procedură. Pentru detalii, a se vedea, în acest sens, I. Leș, Tratat.…, op. cit., pp. 395-396.
[65] Minuta este disponibilă la adresa: http://portal.just.ro/43/Documents/Minute/MINUTA.2015.04.03.CIVILA2.pdf. Site accesat la data de 21 aprilie 2018, ora 18:46.
[66] Așa cum spuneam, textul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost preluat ad litteram în cuprinsul art. 500 alin. (1) C. administrativ.
[67] A se vedea supra 49 și supra 50.
[68] Cu excepția răspunderii pentru actele administrative ilegale, răspundere care excede sferei stabilite de fostele art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999, actualele art. 499 și art. 500 C. administrativ.
[69] Conform jurisprudenței, debutul termenului de decădere va fi apreciat ca fiind fie momentul la care instituția supusă controlului ia la cunoștință de decizia Curții de Conturi în care sunt reținute pagubele (a se vedea în acest sens C. Ap. Craiova, dec. nr. 1521/2018 pronunțată la data de 19.04.2018), fie data la care instituției păgubite îi este comunicată încheierea prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei, măsurile dispuse fiind executorii de la momentul pronunțării încheierii (a se vedea, în acest sens, C. Ap. București, dec. nr. 748/2013 pronunțată la data de 18.02.2013).
[70] Vezi supra 20.
[71] Vezi supra 15.
[72] G. Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Ed. Humanitas, București, 2016, p. 100.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.