Referințe istorice și precedente doctrinare ale Criminologiei din România
Nelu Dorinel Popa - aprilie 10, 2021II. a) Prima lucrare din România destinată exclusiv Criminologiei ca disciplină juridică de sine stătătoare, o constituie veritabilul tratat al lui Traian Pop apărut în anul 1928, denumit foarte simplist „Curs de Criminologie”[23]. Încă de la începutul cursului (plecând de la importanța acordată acestei discipline), autorul a ținut să precizeze faptul că studiul în domeniul dreptului penal îl deschide Criminologia (numită fie criminologie socială, fie sociologie criminală), pentru că, pe de o parte, criminalitatea, înainte de a deveni un fenomen juridic, respectiv înainte de a primi consacrare și formulare juridică, este un fenomen social, lezând interesele societății și fiind apreciată ca atare de conștiința socială; pe de altă parte, pentru că după metoda de studiu științifică, mai întâi trebuie observată realitatea în geneza, condițiile și efectele sale, respectiv prin observație și experimentare trebuie cercetate originea, legile, condițiile și efectele fenomenului social și numai după aceea se poate trece la analiza dogmatică a acestuia. Tocmai acest studiu prealabil studiului dogmatico-juridic al criminalității aparține criminologiei.
Cunoașterea criminalității în realitatea sa deplină, ca fenomen pozitiv și complex, a fost realizată de către Traian Pop printr-o metodă științifică nouă pentru acea perioadă, denumită metodă pozitivă sau de observare, plecând de la premisa că această criminalitate nu este un mister, o formulă abstractă, ci un fapt pozitiv, accesibil simțurilor și percepției umane.
Din această perspectivă, necesitatea publicării acestui prim curs de Criminologie a fost impusă tocmai de apariția și folosirea acestei noi metode științifice pozitive în cercetarea și studiul criminalității.
Introducerea în curs conține un studiu de sociologie generală și mai apoi un studiu de sociologie criminală, avându-se în vedere că această criminalitate este la originea sa un fenomen social iar din punct de vedere al consecințelor, un fenomen antisocial. Originea societății coincide și cu originea dreptului, fiind evidențiată în continuare corelația dintre stat și drept. Sunt cercetate apoi problemele fundamentale ale dreptului penal prin prisma originii și funcției sale sociale; astfel, sunt abordate pe rând, conceptele esențiale de pedeapsă (subliniind dreptul și obligația statului de a pedepsi infractorii), de infractor și de răspundere penală a acestuia pentru faptele săvârșite, precum și clasificarea infractorilor din perspectiva teoriilor criminologice. Sunt evidențiate în curs teoriile și „școlile criminale” care au tratat de-a lungul timpului etiologia criminalității, față de care autorul a prezentat după caz, critici sau observațiile sale pe marginea lor.
Sunt studiate în continuarea cursului cauzele criminalității față de care sunt prezentate remediile acesteia, plecând de la profilaxie și terapie, continuând cu prevenirea, care după caz, putea fi generală și specială, și finalizând cu natura și rolul represiunii, respectiv al sistemului represiv[24].
b) O altă lucrare de referință o reprezintă „Criminologia dialectică”, scrisă de Petre Pandrea și publicată în 1945[25]. Chiar denumirea cursului atestă orientarea autorului în favoarea materialismului dialectic marxist și-n detrimentul pozitivismului inițiat de filozoful Auguste Comte, orientare bineînțeles influențată de doctrina sovietică instaurată în România după august 1944.
În opinia sa, marxismul are un cuvânt de spus și în materie criminologică. Care ar fi acest cuvânt? Lupta de clasă este cheia istorică și codul penal a fost o armă de apărare a clasei stăpânitoare împotriva claselor de jos. În atare condiții, criminologia dialectică și materialistă pune în centrul preocupărilor sale studiul repercusiunii crizelor economice asupra omului. Cu acest prilej ies la iveală maladiile de care este atins organismul social și criminalitatea larvată izbucnește cu violență[26].
Într-un prim capitol este abordată controversa dintre metodele lui Ion Tanoviceanu și Vintilă Dongoroz pentru descifrarea și combaterea criminalității în România.
Penologia este următorul capitol tratat de autor, încercând să găsească răspunsul la întrebarea „de ce se pedepsește?”; dacă în secolul al XIX-lea, penologia era o știință a pedepsei, în veacul al XX-lea aceasta devine o filosofie a pedepsei iar într-o definiție exhaustivă cuprinde esența, funcțiunile și tehnica pedepselor.
În continuarea lucrării sale sunt tratate subramurile criminologiei, respectiv sociologia criminală, biologia criminală, psihologia criminală și statistica criminală. Sociologia criminală sau incitația mediului la comiterea infracțiunilor cercetează geneza crimei în condițiile exterioare în care s-a petrecut, crima fiind considerată ca produs al vieții sociale.
Biologia criminală este considerată o corelație între destin și societate. Dacă dreptul penal european s-a caracterizat în secolul printr-o invaziune italiană asupra acestei arte de geneză și combatere a criminalității, secolul al XX-lea se caracterizează printr-o eflorescență a școlii criminologice germane reprezentate de Max Weber, Troeltsch, Franz Exner ș.a.
Din perspectiva psihologiei criminale, infracțiunea este considerată o discrepanță psihică pentru ca statistica criminală, cealaltă componentă a criminologiei, să abordeze regularitățile în geneza crimei și a sinuciderii.
Autorul semnalează și aportul criminalisticii, ca și componență a științelor penale, care pășise la momentul publicării lucrării, la prima fază a procedurii penale, respectiv la faza cercetărilor, aducându-și contribuții prețioase în acest sens.
În privința politicii criminale, autorul subliniază că legea statală este mijloc de represiune al pedepselor; reprimarea infracțiunilor este îndatorirea și îndrituirea statului, care impune părții vătămate inhibiția pedepsirii particulare.
Nu în ultimul rând, în ultimul capitol, Petre Pandrea tratează problematica represiunii în România, subliniind că specificul național în materie de represiune este un specific cu geneză în cosmosul agrarian diferențiat de cosmosul citadin.
c) Doctrina sovietică avea să își pună amprenta o dată în plus și asupra Criminologiei din România prin apariția manualului de „Criminologie Sovietică” în fosta U.R.S.S. în anul 1966, tradus, preluat și pus în practică de îndată și de autoritățile române în același an[27].
Se sublinia în respectivul manual că trasarea de către Programul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a sarcinii lichidării criminalității în U.R.S.S. și a cauzelor care o generează a provocat o creștere a interesului științific pentru studierea și prevenirea criminalității. Ca urmare, Criminologia sovietică fusese lichidată în anii 1929-1930 de „dușmanii comunismului”, fiind reintrodusă în învățământul superior juridic din U.R.S.S., începând cu anul 1964; după modelul sovietic, Criminologia a fost introdusă și în învățământul superior juridic din România începând cu anul 1967.
d) După intențiile de dinamizare a Criminologiei de la începutul perioadei comuniste a urmat realmente „un gol” în care efectiv nu s-a mai întâmplat nimic deosebit din punct de vedere criminologic. Chiar în doctrină s-a subliniat că s-a folosit această expresie nu doar pentru faptul că era pur și simplu uzitată în acea perioadă, ci pentru că această expresie corespundea unei situații reale[28].
Dacă se exceptează cursurile universitare litografiate elaborate în scopul expres de a răspunde unor nevoi imediate ale procesului de învățământ superior juridic și ale căror merite sunt incontestabile[29], s-a recunoscut în doctrina română că de la „Cursul de Criminologie” al lui Traian Pop și „Criminologia dialectică” a lui Petre Pandrea nu a mai apărut pentru o perioadă îndelungată de timp o carte în care să fie tratate toate sau aproape toate problemele ce țin de această știință considerată relativ tânără și atât de controversată[30].
Excepție face lucrarea „Metode și tehnici de cercetare în criminologie”, scrisă de prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu, apărută sub egida Institutului de cercetări Juridice al Academiei Române în anul 1981. Această monografie, după cum a spus-o chiar autoarea, a reprezentat un rod al unor cercetări desfășurate pe o perioadă mai îndelungată de timp, urmărind să aducă un modest impuls la dezvoltarea cercetării criminologice din România, pe fondul unui interes sporit față de problemele criminologiei[31].
Într-un prim capitol referitor la problemele generale ale metodologiei cercetării criminologice, a fost abordată această problematică prin sublinierea importanței și locului metodologiei criminologice, precum și prin evidențierea etapelor unei cercetări criminologice.
Capitolul al doilea este consacrat metodelor folosite în criminologie, cuprinzând trei secțiuni: teorie și metodă în criminologie, dialectica materialistă și criminologia și metode particulare.
În cel de-al treilea capitol sunt abordate tehnicile folosite în criminologie: observația, chestionarul, interviul, tehnica documentară și tehnicile secundare.
Prin selecția operată ca și prin forma de prezentare, autoarea a urmărit să înfățișeze cititorului „ce trebuie să știe” în aria metodologică atunci când dorește să inițieze o cercetare criminologică, dar și „ce ar trebui să mai știe în plus” atunci când dorința s-ar traduce în faptă.
e) În anul 1984, doctrina criminologică s-a reafirmat prin apariția lucrării de „Criminologie” a autorului Aurel Dincu din cadrul Facultății de Drept a Universității București[32].
Lucrarea a constituit un veritabil studiu de criminologie care s-a remarcat prin amploarea problemelor tratate, prin profunzimea interpretării și analizei lor, prin baza documentară pe care autorul a luat-o în considerare și nu în ultimul rând, prin atitudinea sa hotărâtă de abordare a problemelor cuprinse în lucrare.
Cartea este sistematizată în trei părți: prima parte tratează aspecte teoretice și metode de investigare a criminalității, a doua parte abordează criminalitatea în țările vest-europene, necomuniste, pentru ca în a treia parte să fie analizată și tratată criminalitatea din România anului 1984.
În cadrul primei părți a cărții, problemele asupra cărora se oprește autorul sunt sistematizate în trei capitole (prin care ne sunt evidențiate natura pluridisciplinară a problemelor criminalității și orizonturile în care pot fi exprimate): obiectul și și funcțiile criminologiei, metode și tehnici de cercetare în criminologie, statutul epistemologic și interrelația criminologiei cu alte discipline.
Pentru cea de-a doua parte, autorul s-a documentat pe larg, folosind numeroase izvoare cu ajutorul cărora sunt descifrate dimensiunile și formele de manifestare a criminalități la nivel internațional, precum și drumul parcurs de aceasta de la criminalitatea convențională la criminalitatea organizată și la cea transnațională.
Nu în ultimul rând, partea a treia a lucrării, privind criminalitatea din România acelei perioade, este partea cea mai substanțială a cărții, atât ca întindere dar mai ales ca efort de tratare, de sinteză și de exprimare a unor opinii, ceea ce constituie de fapt contribuția originală a autorului la concretizarea unor diferite aspecte ale criminologiei românești.
f) Această din urmă carte avea să prefațeze în perioada imediat următoare apariția a nenumărate opinii și teorii în doctrina criminologică din România și care, nu întâmplător, s-au suprapus cu sfârșitul perioadei comunismului urmat de începutul democrației din România. Cel puțin, începutul democrației în România avea să reașeze doctrina criminologică, ca, de altfel, întreaga doctrină juridică din țară, pe o altă bază legislativă și pe alte principii și valori sociale.
Doi dintre cercetătorii susmenționați, prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu și dr. Aurel Dincu, au meritul de a fi păstrat și menținut criminologia din România la un statut onorant de știință și disciplină juridică de sine stătătoare în perioada anilor 1980, când această disciplină, în lipsa aportului acestora, ar fi dispărut din cercetarea juridică românească.
De asemenea, cei doi distinși autori au meritul de a fi „întemeietorii” criminologiei din România de după anul 1990, fiind singurii care au publicat cărți și articole de specialitate și anterior acestui an, preluând metodele și tehnicile din criminologia anterioară acelui an, pe care le-au adaptat și tratat într-o lumină nouă, conformă cu gândirea juridică a vremii, în noi cărți și cursuri de criminologie[33].
Gândirea criminologică din România de după anul 1990 a fost impulsionată astfel de cei doi iluștri autori, atingând în aceste condiții apogeul său în anii următori. Fără a putea epuiza lista autorilor de cărți de criminologie, tuturor recunoscându-le merite în promovarea și afirmarea ca știință juridică a Criminologiei, amintim aici pe Ortansa Brezeanu, Ion Oancea, Ion Gheorghiu Brădet, Gheorghe Nistoreanu și Costică Păun, Valerian Cioclei, Gheorghe Scripcaru și Vasile Astărăstoae, Tudor Amza și Cosmin Petronel Amza, Tudorel Butoi Badea, Sergiu Bogdan, Camil Tănăsescu ș.a.[34].
III. Pe lângă operele amintite mai sus, un rol important l-au avut abordările diverșilor autori români pe diferite teme și concepte din domeniul Criminologiei, precum și traducerile în limba română ale unor opere de referință pe plan mondial.
a) În privința autorilor români care au realizat lucrări deosebit de interesante și utile criminologiei din România (altele decât tratatele/cursurile de criminologie și revistele de specialitate), demersul nostru nu are pretenția de a-i putea cuprinde pe toți și de a cuprinde, de asemenea, toate aceste realizări, ci s-a limitat în mod exemplificativ la câteva dintre acestea, care au tratat conceptele de bază folosite în criminologie: crimă, criminal, criminalitate, victimologie etc. Acest lucru nu înseamnă că toate aceste contribuții la gândirea criminologică din România nu pot fi elogiate; din contră, toți cei care au creat în acest domeniu merită un adevărat laudatio.
Amintim în acest sens o parte din acești autori precum Mihai Kernbach, Tudor Amza, Tudorel Butoi Badea, Carmen Daniela Mureanu, Sorin Rădulescu, George Neamțu, Iancu Tănăsescu, Medeanu Tiberiu Constantin ș.a.[35].
b) Pe de altă parte, autorii cei mai importanți din criminologia universală și operele lor reprezentative și-au găsit ecoul scontat în literatura de specialitate din România, unde au fost traduse, însușite și puse în practică.
Primul și cel mai important exponent al școlii clasice, Cesare Beccaria, cu a sa operă monumentală „Dei delitti e delle pene” – „Despre infracțiuni și pedepse”, scrisă în anii 1763-1764, au răsunat în țara noastră prima dată în 1824, când a fost tradusă din limba greacă de către banul Vasile Vîrnav, lucrare rămasă un timp în manuscris.
Ultima apariție editorială în România a acestei opere, tradusă în limba română, a fost realizată în anul 1965 la Editura Științifică București, de către Armand Roșu – traducere și note, Alexandru Balaci – prefață și Vasile Papadopol- studiu introductiv[36].
„Doctrina pozitivă penală” a reprezentat teza de doctorat a cercetătorului român Petre Ionescu Muscel, doctor în drept și diplomat al „Institutului de Criminologie” de la Universitatea din Roma, el însuși discipol al pozitivistului italian Enrico Ferri, care i-a fost profesor și îndrumător al tezei de doctorat.
Autorul român a tradus în limba română teza sa de doctorat pe care a publicat-o în anul 1928 la București, la Tipografia și Legătoria Închisorii Centrale Văcărești[37].
Același autor a mai realizat traduceri din limba italiană a unor lucrări de referință din Criminologia italiană și universală, respectiv „Sociologia Criminală. Școala pozitivă de drept penal”[38] – 1934 și „Principii de drept criminal”[39] – 1940.
De același maxim interes s-a bucurat în România o altă operă de referință a criminologiei universale, „L’uomo delinquente”, scrisă de pozitivistul italian Cesare Lombroso, tradusă în parte și difuzată în anul 1992 de Editura Măiastră București[40].
IV. Criminologia nu ar fi putut înregistra progrese în România fără aportul principalelor instituții de cercetare cu atribuții în acest domeniu.
a) În primul rând, ne referim la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, care a reușit să aducă criminologia la maturitate și să deschidă calea prin prezent spre un viitor mai bun al acestei științe cu mare valoare socială[41].
Prin organizarea unui colectiv de criminologie încă din anul 1954, an în care s-a și înființat acest institut, în cadrul sectorului de drept penal de atunci (actualul Departament de drept public „Vintilă Dongoroz”) știința criminologică a fost efectiv instituționalizată, fiind creată astfel legătura dintre teorie și practică. De menționat că acest colectiv a fost condus în ultima perioadă de timp de prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu.
Șansa realizării tuturor proiectelor de cercetare adecvate timpului și prevăzute în Planul de cercetare al Academiei Române a fost asigurată și de faptul că alături de directorul științific al Institutului din perioada respectivă, regretatul profesor George Antoniu, au fost interesați de criminologie și alți cercetători în domeniu, fiind realizate astfel cercetări interdisciplinare de valoare[42].
b) În al doilea rând, o remarcă specială se impune a fi făcută și pentru Societatea Română de Criminologie și Criminalistică[43] (prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu deținând funcția de președinte al acestei societăți și dovedind o dată în plus atașamentul față de această știință, al cărei demn reprezentant este și-n prezent), fondată în anul 1990 și care a însuflețit și dinamizat Criminologia din România; aceasta este afiliată la Societatea Internațională de Criminologie și are drept scop următoarele: promovarea pe plan intern a cercetării ştiinţifice în domeniul criminologiei, criminalisticii şi penologiei, precum şi a dialogului între teoreticieni şi practicieni; organizarea activităţii ştiinţifice în domeniul criminologiei, criminalisticii şi penologiei; stimularea colaborării juriştilor şi a altor specialişti la reviste de criminologie, criminalistică şi penologie din ţară şi străinătate[44].
c) Nu în ultimul rând, meritele Criminologiei au fost recunoscute și în plan legislativ și instituțional, sens în care în anul 2002 a fost înființat Institutul Național de Criminologie, în baza G. nr. 772 pentru modificarea si completarea H.G. nr. 212/2001 privind organizarea si funcționarea Ministerului Justiției[45].
Conform art. 131 din respectivul act normativ, „în scopul asigurării pe baze ştiinţifice a prevenirii şi controlului criminalităţii se înfiinţează în subordinea Ministerului Justiţiei, Institutul Naţional de Criminologie, organ de specialitate cu personalitate juridică, finanţat din bugetul de stat, cu sediul în municipiul Bucureşti”.
Institutul avea ca atribuții principale:
a) organizarea de activități de cercetare și evaluare a criminalității din România pentru a oferi o viziune unitară asupra nivelului acestui fenomen și a formelor sale de manifestare;
b) realizarea de analize, studii, rapoarte, prognoze privind cauzele și evoluția criminalității, pe care le prezintă Ministerului Justiției în vederea luării unei decizii corecte, argumentate științific, de politică penală și penitenciară;
c) participarea la elaborarea proiectelor de legi şi a altor acte normative în domeniul prevenirii și controlului criminalităţii;
d) organizarea de manifestări științifice interne și internaționale pe teme de interes major pentru sistemul judiciar;
e) diseminarea rezultatelor analizelor, studiilor, rapoartelor, prognozelor, proiectelor realizate, prin diverse forme de comunicare, publicații tipărite sau în format electronic;
f) punerea la dispoziția instituțiilor şi autorităţilor publice, cu titlu gratuit, de baze de date statistice și documentare elaborate de institut;
g) accesarea de mecanisme de finanțare în domeniul cercetării şi derularea de proiecte, în condiţiile legii.
Deși în această scurtă perioadă au fost înregistrate rezultate deosebite în activitatea de cercetare (au fost evaluate caracteristicile și tendințele criminalității din România prin studii și cercetări care au fost prezentate în reuniuni naționale și internaționale, în paginile „Revistei de criminologie, criminalistică și penologie”, precum și în rapoarte înaintate factorilor de decizie din Ministerul Justiției), din motive necunoscute, prin art. II din H.G. nr. 1918/2006 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei s-a dispus ca „începând cu data de 31 ianuarie 2007, Institutul Naţional de Criminologie din subordinea Ministerului Justiţiei se desfiinţează”.
Dinamica și evoluția criminalității din România, precum și opiniile exprimate în doctrină atât în plan intern, cât și în plan internațional au convins factorul politic de necesitatea reînființării Institutului Naţional de Criminologie, fapt întâmplat prin adoptarea H.G. nr. 14/2017. Institutul și-a păstrat atribuțiile principale reglementate în vechiul act normativ, însă, și de această, dată a funcționat doar o perioadă scurtă de timp, prin H.G. nr. 466/2020 institutul fiind din nou desființat.
Decizia factorului politic a fost din nou una controversată și inexplicabilă, fiind a doua astfel de decizie (după cea din 2006) care ignoră rolul criminologiei în politica penală a României, în condițiile în careflagelurile sociale cunoscute – criminalitatea, sărăcia, șomajul, drogurile, alcoolismul – erau amplificate de criminalitatea organizată, de terorism, de factori criminogeni precum abuzurile, discriminările, absența controlului, promovarea violenței și chiar de o formă nouă de criminalitate apărută pe perioada pandemiei[46].
V. În concluzie, în condițiile în care în cuprinsul articolului am abordat, cel puțin din perspectivă personală și secvențial, trecutul și prezentul criminologiei din România, se ridică întrebarea legată de tendințele și perspectivele acestei științe: încotro se îndreaptă Criminologia? A fost și rămâne încă o întrebare fără răspuns, deși autori români au expus în doctrină opiniile personale legate de această problemă[47].
Răspunsul este cu atât mai dificil de formulat cu cât autoritățile din România au desființat din nou nejustificat în anul 2020 Institutul Național de Criminologie, instituție care ar fi trebuit să funcționeze și să-și asigure menirea pentru care a fost creat, după cum spunea un autor în doctrină: aceea de a fi o structură generatoare de cunoaștere științifică și modalități de intervenție în domeniul prevenirii și controlului criminalității pentru Guvernul României, pentru ministerele reprezentative în eforturile de diminuare a criminalității, și, desigur, pentru întreaga societate românească[48].
Mai mult, ultima perioadă de timp a generat o formă nouă de criminalitate caracteristică perioadei de pandemie declanșată de virusul SARS-CoV-2, care a debutat în România în 2020 (ale cărei forme de manifestare și consecințe au fost foarte bine caracterizate de un celebru criminolog în doctrină[49]), toate acestea șubrezind societatea românească.
În atari condiții, această nouă strategie de prevenire și combatere a criminalității, care se așteaptă de la acest al treilea stadiu al Criminologiei, după mai bine de o sută de ani de evoluție, trebuie să se plieze pe realitățile actuale și să identifice modalitățile concrete de intervenționism statal și control social prin care această criminalitate să poată fi prevenită și combătută eficient.
[23] Traian Pop, Curs de Criminologie, Institutul de arte grafice „Ardealul”, Cluj Napoca, 1928, reeditat de Editura Universul Juridic, București, 2020.
[24] Ibidem, prefața la curs.
[25] Petre Pandrea, Criminologia dialectică, Fundația Regele Mihai I, București, 1945.
[26] Ibidem, p. 6 și urm.
[27] A.A. Gherțenzon, V. N. Kudreavțev ș.a., Criminologie sovietică, Moscova, 1966; cartea a fost tradusă în limba română, în format manuscris, nepublicată, exemplarul tradus fiind predat pentru punerea în practică a dispozițiilor sale la biblioteca Procuraturii generale a României.
[28] Ovidiu Alexandru Năstase, Studii și cercetări de Criminologie în „Probleme de criminalistică și criminologie” nr. 1-2/1984, București, p. 209.
[29] Merită amintiți următorii autori și lucrările lor: Constantin Stere, Criminologie, Bucureşti, 1928; C. Bălan, Cauzele criminalităţii, Focşani, 1928; Jean Moruzi, Criminologie, Bucureşti, 1930; Octavian Loghin, Curs de criminologie, partea 1, Iaşi, 1970 şi Curs de criminologie şi ştiinţa penitenciară, Iaşi, 1973; Lucia Moldovan Curs de criminologie, Cluj-Napoca, 1976;
[30] Ovidiu Alexandru Năstase, op. cit., p. 209 și urm.
[31] Rodica Mihaela Stănoiu, Metode și tehnici de cercetare în criminologie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1981, p. 7.
[32] Aurel Dincu, Criminologie, Tipografia Universității București, 1984.
[33] Prof. univ. dr. Rodica Mihaela Stănoiu a publicat în anul 1989 cartea Introducere în Criminologie, Editura Academiei, București, pentru ca în anul 1995, să publice un prim curs, Criminologie, volumul I, Editura Oscar Print, București, volum care ulterior avea să revizuit și adăugit în mai multe ediții. Trebuie remarcat aportul determinant al distinsei autoare la promovarea Criminologiei în plan științific, o dovadă în plus fiind și lucrarea de referință Tranziţia şi criminalitatea, apărută la Bucureşti, Editura Oscar Prinţ, 1994, pe care a coordonat-o alături de Ortansa Brezeanu și Tiberiu Dianu; lucrarea a primit și un onorant premiu „Andrei Rădulescu”al Academiei Române.
De asemenea, Aurel Dincu a publicat și primul curs de criminologie după 1990, respectiv în anul 1993, fiind vorba de Bazele Criminologiei, Editura Procardia, București, 1993, ediție revizuită și adăugită a versiunii inițiale publicate în 1984.
[34] Ion Gheorghiu-Brădet, Criminologie generală românească. Braşov, 1993; Gh. Scripcaru, Tadeusz Pirozynski, Criminologie clinică şi relaţională, Iaşi, Editura Symposium 1995; Gheorghe Nistoreanu, Costică Păun, Criminologie, Bucureşti, Editura Europa Nova 1996; Valerian Cioclei, Manual de criminologie, ediția a 9-a. Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2021 și Criminologie etiologică. Bucureşti, Ed. Actami, 1996; Ion Oancea Probleme de criminologie, Bucureşti, Editura All Educaţional S.A., 1998; Ortansa Brezeanu (coordonator), Prevenirea criminalităţii la început de mileniu, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2001; Gheorghe Scripcaru, Vasile Astărăstoae, Criminologie clinică, Iaşi, Editura Polirom, 2003; Tudor Amza, Cosmin Petronel Amza, Criminologie- Tratat de teorie și politică criminologică, Ed. Lumina Lex, București, 2008; Sergiu Bogdan, Criminologie- ediția a III-a, Ed. Universul Juridic, București, 2012; Tudorel Butoi Severin, Criminologie- comportamente criminale, Ed. Solaris Print, București, 2009; Camil Tănăsescu, Criminologie- curs universitar, Ed. Universul Juridic, București, 2013.
[35] Mihai Kernbach, Crima- fenomen biologic universal și permanent, Tipografia „Cartea românească din Cluj”, Sibiu, 1943; Medeanu Tiberiu Constantin, Crima și criminalul – geneza crimelor și descoperirea criminalilor, Ed. Lumina Lex, București, 2006; Iancu Tănăsescu, Bujor Florescu, Victima și agresorul, Ed. Ins, Brâncoveni, 1994; George Neamțu, Ioan Câmpeanu, Cătălin Ungureanu, Intervenție și prevenție în delincvență, Ed. Fundației „Chemarea” Iași, 1998; Sorin Rădulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei și criminalității, Casa de editură și presă „Șansa” S.R.L., București, 1996; Carmen Daniela Mureanu, Percepția crimei-între criminologia aplicată și criminologia clinică. Criminogeneza societății penitenciare homosexuale și ritualul victimizării sacrificiale, Ed. Phobos, București, 2006; Tudorel Butoi Badea, Criminali în serie- Psihologia crimei; serial killer – profiler-psihopatul sexual pe terenul criminalității, Ed. Phobos, București, 2003; Tudor Amza, Satanismul. Copiii străzii și piața sexului. Criminalitatea economico-financiară a gulerelor albe, Ed. Lumina Lex, București, 1997.
[36] Armand Roșu, Alexandru Balaci, Vasile Papadopol, Cesare Beccaria. Despre infracțiuni și pedepse, (traducere în limba română), Ed. Științifică, București, 1965.
[37] Petre Ionescu Muscel, Doctrina pozitivă penală. Conceptul. Metoda. Aplicarea (traducere în limba română), Tipografia și Legătoria Închisorii Centrale Văcărești, București, 1928.
[38] Petre Ionescu Muscel, Enrico Ferri, Sociologia Criminală. Școala pozitivă de drept penal, (traducere în limba română), Ed. Revista Pozitivă Penală și Penitenciară, București, 1934.
[39] Petre Ionescu Muscel, Principii de drept criminal (traducere în limba română), Ed. Revista Positivă Penală, București, 1940.
[40] Nicolae Frigioiu, Cesare Lombroso, Omul delincvent, vol. 1 (traducere în limba română), Ed. Măiastră București, 1992.
[41] Ortansa Brezeanu, op. cit., p. 15 și urm.
[42] Amintim aici mai multe astfel de studii realizate de colective de specialiști în drept penal și criminologie din cadrul Institutului de Cercetări Juridice: Tranziția și criminalitatea, Particularități ale criminalității în perioada de tranziție, Integrarea post-penală a minorilor infractori, între realitate și perspectivă, Politica penală și și provocările criminalității, Prevenirea criminalității la început de mileniu, Violența domestică, Costul justiției penale etc. Importante au fost și numeroasele studii de teren privind criminalitatea feminină, violența în familie, reacția socială față de criminalitate etc.
[43] Detalii suplimentare se pot găsi pe Internet, la adresa http://criminologie.org.ro/, accesată la data de 08.03.2021.
[44] În colaborare cu Ministerul Public, Societatea a publicat până în 2016 Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie, având 2-4 apariții pe an, conținând articole de valoare, indexate în baze de date interne și internaționale. De asemenea, revista conținea secțiunile legate de criminologie, criminalistică, penologie și medicină legală, evidențiind și promovând manifestările științifice interne și internaționale din domeniile menționate, sub forma unor cronici, studii, recenzii, articole etc.
[45] Publicată în Monitorul Oficial nr. 580/06.08.2002.
[46] Institutul a derulat proiecte de cercetare interne (23) în parteneriat internațional (7), proiecte AGIS, Comisia Europeană (3). Proiectele de cercetare derulate la nivelul institutului au abordat preponderent teme ca violența, corupția, prevenirea criminalității, delincvența juvenilă, victimele diferitelor forme ale criminalității etc. Dintre studiile mai reprezentative amintim Abordarea psihosocială a sinuciderii ca formă particulară a violenței- 2005, Analiza fenomenului violenței în societatea românească în perioada 1990-2002; etiologie și dinamică- 2003, Percepția și dimensiunile violenței în anumite zone ale capitalei. Studiu pilot: sectorul 2 etc. Pentru mai multe detalii, se poate consulta pagina de internet http://criminologie.org.ro/studii/.
[47] Ortansa Brezeanu, Criminologia încă în derivă în „Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie” nr. 4/2019, p. 45; Gheorghe Florian, De ce România nu poate avea un Institut Național de Criminologie în „Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie” nr. 1,2/2015, p. 94 ș.a.
[48] Gheorghe Florian, De ce avem nevoie de un nou Institut de Criminologie? în „Revista de Criminologie, Criminalistică și Penologie” nr. 4/2019, p. 48.
[49] Valerian Cioclei, Impactul stării de urgență asupra fenomenului criminal. Certitudine și probabilitate, document disponibil pe Internet la adresa https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-23974743-impactul-starii-urgenta-asupra-fenomenului-criminal-certitudine-probabilitate.htm, accesată azi, 26.03.2021.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.