Răspunderea fiduciarului în cadrul contractului de fiducie

Mai menționăm un alt caz adus în fața aceleiași instanțe^[36] în care beneficiarii unei fiducii susțin că fiduciarul și-a depășit mandatul în condițiile în care a vândut o cabană (obiect al fiduciei) fără să se consulte cu celălalt fiduciar în acest sens (Codul civil din Québec prevede că în cazul în care sunt desemnate mai multe persoane în calitate de fiduciari, aceștia trebuie să acționeze prin voința majorității lor). În cazul de față, fiind doi fiduciari, aceștia ar fi trebuie să ia decizia în comun, în mod concertat.

Invocând teoria mandatului aparent, cumpărătorii de bună-credință susțin că au încheiat în mod valabil contractul de vânzare a cabanei, cofiduciarul lăsând impresia că are toate competențele necesare pentru vânzare imobilului.

În speță se concluzionează că fiduciarul care a vândut singur cabana și-a depășit în mod evident mandatul și este răspunzător pentru prejudiciile cauzate față de beneficiari.

Așa cum se poate observa, din jurisprudență (străină) se desprind situații atipice și speciale privind răspunderea fiduciarului, pe care nu le poate surprinde legiuitorul și care pot da naștere unor practici utile în acest sens.

Până la dezvoltarea unei practici în România privind răspunderea fiduciarului, rămânem „prizonierii” unei interpretări a textului de lege și a potențialelor aplicații practice ale fiduciei. Referințele și jurisprudența străină privind trust-ul sau fiducia din Franța sau Québec, rămân totuși o sursă de inspirație pentru cum ar putea să se dezvolte fiducia în România.

5. Aspecte de drept comparat în contextul răspunderii fiduciarului

Trust-ul rămâne cea mai importantă contra-parte în domeniul dreptului comparat al fiduciei. În domeniul răspunderii trustee-ului vedem că răspunderea acestuia este similară cu răspunderea fiduciarului. Totuși, sunt elemente care arată încă o dată, dacă mai era cazul, că cele două instituții, deși foarte asemănătoare, sunt atât de diferite.

În cazul trust-ului, trustee-ul răspunde pentru prejudicii față de settlor și beneficiary. Totuși, este prezentă și situația în care și terții răspund împreună cu trustee-ul atunci când au contribuit la încălcarea obligațiilor fiduciare („breach of trust”).

Așa cum se arată în doctrină, spre deosebire de fiducie, „un trust nu poate exista decât dacă există o divizare între titlul legal şi cel echitabil”^[37].

În mod extrem de plastic, în doctrina de drept anglo-saxon se menționează că trustee-ul este răspunzător pentru breach of trust, care în română s-ar traduce ca o încălcare a încrederii acordate. Considerăm că această sintagmă subsumează perfect relația fiduciară, având în vedere că trustee-ul este învestit cu încredere pentru a efectua o operațiunea foarte importantă așa cum este trust-ul.

Fără să intrăm în detalii cu privire la răspunderea trustee-ului în dreptul anglo-saxon, ne vom opri totuși la câteva aspecte importante în vederea comparației cu fiducia. În primul rând, observăm că în doctrina anglo-saxonă, se menționează că trustee-ul răspunde atât pentru acțiunile păguboase, dar și pentru inacțiuni^[38].

De asemenea, așa cum arată autorii români „pentru constituirea fiduciei este necesar acordul fiduciarului, pe când, în cazul trust-ului, un asemenea consimțământ, din partea trustee-ului, nu este necesar”^[39].

Mai merită menționat că în doctrină au fost identificate trei tipuri de încălcări ale trust-ului: efectuarea unor operațiuni care nu sunt menționate în contractul de trust (ultra vires), efectuarea necorespunzătoare a obligației de diligență rezonabilă (în engleză „duty of care”) și acțiuni care nu sunt în conformitate cu obligațiile fiduciare^[40].

Alte elemente care atrag atenția în materia răspunderii trustee-ului mai sunt și răspunderea pentru fraudă și neglijență gravă. Aceste elemente sunt fără îndoială comune dreptului anglo-saxon și trebuie tratate ca atare. Totuși, în ultimul timp observăm că și în România conceptele de acest fel sunt folosite în contractele de drept civil. Drept urmare, este folositor să fim la curent cu semnificația acestor concepte în domeniul fiduciei.

Un alt aspect care merită menționat în ceea ce privește răspunderea trustee-ului este clasificarea acesteia în funcție de timpul când s-a produs elementul declanșator al acestei răspunderi: răspundere înainte de numire (atunci când nu este răspunzător, dar are anumite obligații în cazul în care descoperă neregularități ale fostului trustee), răspundere în timpul trust-ului și răspundere după în încetarea relației fiduciare (în engleză „after retirement”)^[41].

În plus, doctrina anglo-saxonă dedică foarte multe pagini și modului de calcul al despăgubirilor (în engleză „compensation for breach of trust”), din care reținem faptul că data și circumstanțele acestor acțiuni dăunătoare sunt elemente esențiale atunci când este necesar să dovedim vina trustee-ului^[42].

Așa cum era de așteptat, în dreptul anglo-saxon trustee-ul are la îndemână mijloace de apărare împotriva cererilor de despăgubire din partea constituitorului sau beneficiarului. Dintre aceste mijloace de apărare, care sunt compatibile și cu dreptul civil enumerăm: aprobarea prealabilă a beneficiarului pentru efectuarea unei acțiuni care s-a dovedit păgubitoare, ratificarea ulterioare a actelor păgubitoare din partea beneficiarului, puterea instanței de judecată de a acorda eliberarea de plata prejudiciilor (în engleză „discretion of the court to grant relief from liability”^[43]), dacă sunt îndeplinite anumite condiții: buna-credință a trustee-ului, acțiunea efectuată în mod rezonabil de către fiduciarul^[44], existența unei cauze pentru care acesta nu este găsit vinovat de prejudicii etc.^[45].

Așa cum se poate observa, dreptul anglo-saxon, unde trust-ul are o existență extrem de înfloritoare, cunoaște o complexitate mult mai mare decât dreptul civil al fiduciei. Această complexitate vine din practica extinsă a trust-ului, dar și a unei jurisprudențe consistente de secole în aceste țări.

Totuși, considerăm că acest exercițiu este util pentru a înțelege potențialul fiduciei în dreptul român și continental-european, dar și pentru a prelua o serie de instituții și principii în materia răspunderii fiduciarului.

În ceea ce privește comparația între reglementarea românească a răspunderii fiduciei și reglementarea din Codul civil francez, așa cum s-a observat în doctrină, există unele diferențe importante. Codul civil francez, în art. 2026 prevede că răspundere fiduciarului poate fi solicitată pentru „orice greșeală comisă în îndeplinirea atribuțiilor sale”^[46], pe când Codul civil român prevede că fiduciarul răspunde pentru actele de conservare sau administrare a masei fiduciare. Așa cum arătam mai sus, considerăm că și în România fiduciarul ar trebui să răspundă pentru orice greșeală importantă și numai dacă a existat un prejudiciu pentru beneficiar care nu a fost remediat între timp. Nu considerăm necesar ca orice greșeală minoră să fie supusă acestui regim sancționator.

Un alt element diferențiator între Codul civil român și Codul civil francez în materia răspunderii fiduciarului, îl reprezintă faptul că, dacă în primul caz creditorii se pot îndestula numai din masa fiduciară și, în subsidiar, din patrimoniul fiduciarului sau al constituitorului, dacă se prevede în mod expres în contract, în cazul al doilea, în cazul „insuficienței patrimoniului fiduciar pentru acoperirea pasivului său”^[47] creditorii pot avea un gaj general asupra patrimoniului constituitorului (dacă nu a fost limitată răspunderea acestuia și doar față de creditorii care au acceptat această limitare).

În final, o altă deosebire o reprezintă prevederea expresă în Codul civil francez a înlocuirii fiduciarului, pentru neîndeplinirea obligaților fiduciare, și în baza prevederilor contractuale. Pe de altă parte, așa cum menționam mai sus, Codul civil român pare să prevadă că înlocuirea fiduciarului poate interveni numai prin apelarea la instanța de judecată, care considerăm că este o măsură excesivă și greoaie.

6. Concluzii

Răspunderea fiduciarului reprezintă un element important în analiza fiduciei. În ciuda prevederilor legale, puține la număr, răspunderea fiduciarului este unul dintre elementele care ar trebui să fie avute în vedere de către constituitori și beneficiari în momentul încheierii unui contract de fiducie.

Având în vedere limitarea prevăzută de lege pentru a deține calitatea de fiduciar (i.e. instituțiile de credit, societățile de investiții și de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și de reasigurare legal înființate, notarii publici și avocații) considerăm că aceste entități vor fi extrem de precaute să cauzeze vreun prejudiciu constituitorului sau beneficiarului pentru care ar putea fi trase la răspundere. Astfel, riscul de sancțiuni din partea autorităților de supraveghere, dar și riscul reputațional sunt elemente extrem de importante pentru fiduciari.

Răspunderea fiduciarului poate fi atrasă în mai multe scenarii. Totuși, cel mai important element îl constituie prejudicierea celorlalte părți ale fiduciei și existența legăturii de cauzalitate între fapta fiduciarului și prejudiciul și prejudiciul suferit.

Răspunderea fiduciarului este strâns legată de drepturile și obligațiile pe care le deține fiduciarul. Pentru a putea completa „tabloul” răspunderii fiduciare este necesar să avem în vedere drepturile/puterile și obligațiile fiduciarului.

Regula principală privind răspunderea fiduciarului, așa cum este reglementată de Codul Civil în art. 787 (i.e. fiduciarul va răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse în patrimoniul său, și nu însăși masa fiduciară), ridica o serie de întrebări și neclarități si necesită, de lege ferenda, modificări pentru a permite o implementare a răspunderii fără surprize în sala de judecată.

Mai menționăm și limitarea răspunderii fiduciarului în anumite cazuri, precum insolvența acestuia, atunci când acesta beneficiază de excepția generală prevăzută de lege.

Din punct de vedere al comparației instituției răspunderii fiduciarului cu răspunderea trustee-ului, în dreptul anglo-saxon, reținem că existe unele elemente de asemănare, dar și multe aspecte care sunt specifice numai instituției trust-ului (precum întinderea răspunderii, modalitatea de determinare a existenței răspunderii, perioada răspunderii, condițiile în care va răspunde trustee-ul, apărările pe care le poate invoca trustee-ul etc.). Atragem atenția că instituția răspunderii trustee-ului poate oferi cu siguranță multe principii și indicii care pot fi implementate cu succes într-un litigiu privind răspunderea dintr-un sistem de drept civil, cum este cel din România.

Așa cum au arătat autorii francezi, fiducia a fost privită ca „belle juridique au bois dormant”^[48] (în română – „frumoasa dreptului din pădurea adormită”), având în același timp un potențial neexplorat^[49]. Noi considerăm că generația actuală de juriști au șansa să transforme această instituție într-un succes al dreptului românesc.

În final, considerăm că până în acest moment răspunderea fiduciarului nu a beneficiat de atenția legiuitorului (fiindu-i dedicate numai câteva articole în Codul civil). Din acest motiv, sperăm că analiza acestui subiect important să contribuie împreună cu celelalte subiecte de interes pentru practicieni la dezvoltarea acestui mecanism extrem de complex, util și inovativ și la folosirea lui pe scară largă în circuitul juridic din România.

Fiducia merită o utilizare mai frecventă în România, și numai prin înțelegerea mecanismelor intrinseci acesteia, și a implicațiilor unui astfel de contract, printre care și răspunderea fiduciarului, se poate ajunge la acest deziderat.

Bibliografie:

– C. Aubry, F. Rau, Cours de droit civil francais, 5eme ed., Tome 9, Imprimerie et librairie générale de jurisprudence Marchal et Billard, Paris, 1917;

– F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012;

– Gh. Buta, Fiducia și administrarea bunurilor altuia, Ed. Universul Juridic, București, 2017;

– Cl. Champaud, La fiducie ou l’histoire d’une belle juridique au bois dormant du droit français, Revue de droit des affaires internationales, 1991-689;

– D. Chirică, Fiducia în noul Cod civil, în Noile Coduri ale României, Studii şi cercetări juridice, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011;

– M. David, Experimentul european al fiduciei – realități și perspective, Caietele Juridice ale Băncii Naționale a României, Anul II, Nr. 3, București, 2012;

– J. Douglas, Trusts and their equivalents in civil law systems: Why did the French introduce the fiducie into the Civil Code in 2007? What might its effects be? QUT Law Review, Volume 13, nr. 1/2013, Brisbane, 2013;

– S. Golub, Fiducia. Analiza definitiei legale. Diferența specifică, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 12/2016, București;

– S. Golub, Fiducia. Analiza definiției legale. Genul proxim, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 11/2016, București, 2016;

– S. Golub, Fiducia. Efectele contractului de fiducie, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4/2017, București, 2017;

– C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol. 1, Ed. All Beck, București, 1996;

– J. Lefebvre, Lecons de droit des biens – mises a jour, Paris, 2012, articol disponibil la adresa web: https://www.editions-ellipses.fr/PDF/9782729851064_MAJ_2.pdf, (ultima accesare 13.04.2019);

– B. Magali, La fiducie. Un potentiel inexploité, fără detalii de publicare, articol disponibil la adresa web: http://cnriut09.univ-lille1.fr/articles/Articles/Fulltext/75a.pdf (ultima accesare 13.04.2019);

– D. Moreanu, Fiducia și Trust-ul, Ed. C.H. Beck, București, 2017;

– D. Moreanu, Fiducia şi trust-ul. Definiție, utilizări practice şi deosebiri principale, în Revista „Studii și Cercetări Juridice”, anul 3, nr. 2, aprilie-iunie 2014, București, 2014;

– R. Nolan, Controlling fiduciary power, „Cambridge Law Journal”, iulie 2009, Cambridge, 2009;

–R. Pearce, W. Barr, Trusts and Equitable Obligations, 6th Edition, Oxford University Press, New York, 2015;

– G. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, Ed. C.H. Beck, București, 2012;

– I. Popa, Contractul de fiducie reglementat de noul Cod civil, în RRDP nr. 2/2011;

– V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, București, 2013;

– L. Tuleașcă, Patrimoniul de afectațiune – instrument în derularea afacerilor, în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 6/2014, București, 2014;

– L. Tuleașcă, Patrimoniile de afectațiune și teoria personalistă a patrimoniului, în Revista Română de Drept Privat nr. 5/2015, București, 2015.