Previzibilitatea dreptului și curajul atenuat al Curții Constituționale
Georgian-Ionuț Stan - aprilie 5, 20231. Statul de drept
Doctrina este abundentă în privința acestui subiect, însă nu toate opiniile converg în aceeași direcție, poate și de aici curajul atenuat al Curții Constituționale, menționat în titlul lucrării. Există și posibilitatea ca acest concept să fie confundat cu „rule of law”, concept specific spațiului juridic anglo-saxon. Până la trecerea în revistă a unor scurte opinii doctrinare despre conceptul juridic al „statului de drept”, trebuie să observăm că asocierea acestor două cuvinte „stat” și „drept”, ne conduce la ideea că statul de drept nu este orice stat, ci este un stat aparținând dreptului, a cărui limitare în acțiuni provine din lege.
Apariția conceptului de stat de drept a avut loc în Germania, fiind ulterior preluat de doctrina franceză[1]. Acest concept doctrinar a avut în vedere, în diferitele sale formule, limitarea puterii statale prin drept[2]. Începutul existenței statului de drept este o ripostă împotriva statelor autocratice, state în care puterea nu era limitată prin drept[3].
Dreptul, în cadrul statului de drept, „trebuie să asigure previzibilitatea și securitatea, fiind un drept demn de încredere, optimizator pentru relațiile sociale, cu norme juridice clare, stabile, durabile, cunoscute publicului, generale și neretroactive, coerente și susceptibile de supunere față de ele, elaborate de către cei autorizați de lege să le investească cu forță de constrângere, obligatorii pentru toți cetățenii sau funcționarii publici”[4].
Constituția României consacră existența statului de drept în România prin art. 1 alin. (3) : „România este stat de drept (…)”. Îmbogățirea pe cale jurisprudențială a acestui concept ar putea aduce beneficii extraordinare în procesul legislativ, beneficii care sunt condiționate de o conștientizare mai vastă a acestui concept de către judecătorii constituționali.
2. Despre legi
„Norma juridică, ca element constitutiv al dreptului, este o regulă de conduită instituită de puterea politică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată, la nevoie, prin forța coercitivă a statului”[5]. Desigur, dacă ne-am limita la această definiție am putea să nu avem în vedere că însuși statul democratic este limitat în a „institui” sau „recunoaște” norme juridice. Limitarea puterii politice în a adopta norme juridice rezidă în actul fundamental, într-un regim politic democratic, iar în situația în care actul fundamental și recunoaște existența statului de drept, această limitare devine substanțială.
În România, Parlamentul este organul legiuitor primar, iar Guvernul este un organ legiuitor secundar. În materie legislativă, Parlamentul poate adopta legi constituționale, organice și ordinare. În materie legislativă, Guvernul emite ordonanțe de urgență și ordonanțe, primele fiind o manifestare spontană de voință a Guvernului de a legifera, iar cele din urmă, fiind emise în baza unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de această lege.
Așadar, în România, normele juridice cu rang de lege sunt edictate atât de Parlament, cât și se Guvern. Limitarea celor două puteri publice în a emite norme juridice cu putere de lege rezultă din art. 1 alin. (1), (3) și (5) din Constituție și are o garanție puternică, instituirea unei Curți Constituționale, prin art. 142 din actul fundamental statal. Astfel, odată instituită această instanță de contencios constituțional, se asigură promulgarea normelor juridice într-o formă validă și conformă în raport cu Constituția.
3. Caracterele dreptului statului de drept[6]. Previzibilitatea dreptului
Prin previzibilitatea normelor juridice ne vom referi în prezenta lucrare la durabilitatea acestora în timp. Este de notorietate dorința de schimbare a legilor în România, atât a puterii politice, cât și a unei părți semnificative din societate[7]. Uneori, societatea, la ivirea unei problematici, reclamă deficiențe legislative, ocazie cu care, se întâmplă ca legiuitorul să răspundă acestor nevoi, false spunem noi, prin schimbări legislative. Desigur, intervențiile legislativului sau executivului sunt mai dese în cazul propriilor inițiative. În acest context, ne punem legitima întrebare, mai sunt normele juridice previzibile? Mai pot subiecții de drept să își regleze conduita astfel încât să respecte normele juridice adoptate de stat? Cu siguranță putem afirma că subiecții de drept se regăsesc într-o situație deosebit de dificilă. Deși este mai de notorietate contrarietatea unei norme juridice retroactive față de conceptul de stat de drept, nu mai puțin contrară statului de drept este și o lege intempestivă și neavenită[8]. Durabilitatea normelor juridice este desființată prin intervenții neavenite și intempestive, fapt ce atentează la respectarea statului de drept, și în concret la securitatea juridică. Este foarte important de precizat că nu doar destinatarii normelor juridice sunt afectați de aceste schimbări legislative dese și intempestive, ci chiar și statul, prin agenții lui chemați să asigure respectarea legii, se regăsește într-o situație dificilă. Identificarea normei aplicabile într-un caz concret se dovedește a fi uneori o provocare pentru profesioniști, iar aplicarea corectă și coerentă a normelor este obligatorie într-un stat de drept.
Nu în ultimul rând, trebuie disociate acele situații care impun în mod real și concret adaptarea legislației la noi realități sociale. Chiar dacă realitățile sociale sunt într-o continuă schimbare, caracterul general al normelor juridice ar trebui să îmbrace noile realități sociale. În practică, această operă de legiferare, și anume de a genera norme juridice care să nu aibă nevoie de modificări o perioadă îndelungată, se poate dovedi uneori dificilă. Însă, după cum vom observa mai jos, această nevoie este invocată de legiuitor, chiar și atunci când ea nu este reală, dorind să schimbe conduite sociale, fără ca problematica să provină dintr-o legislație deficitară.
4. Previzibilitatea dreptului în jurisprudența Curții Constituționale
Curtea Constituțională a României (CCR) a fost ezitantă în a preciza sursa constituțională care impune previzibilitatea normelor juridice (principiul legalității), menționând atât art. 1 alin. (3), cât și art. 1 alin. (5) din Constituție[9], deși în ultima perioadă se referă constant la art. 1 alin. (5) din actul fundamental. Considerăm că sursa corectă constituțională care impune o anumită calitate legislativă, și implicit sursa previzibilității normelor juridice este art. 1 alin. (3) din Constituție, articol ce consacră statul de drept în România. Art. 1 alin. (5) impune supremația constituțională, și pe cale de consecință ierarhia normativă.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a interpretat previzibilitatea mai degrabă într-un sens de precizie a normei juridice, și anume că o redactare clară și concisă a normelor juridice ar conduce la o predictibilitate a normelor juridice, situație în care subiecților de drept le-ar putea fi pretinsă respectarea normelor juridice[10]. În sensul acestei definiții, Curtea Constituțională a fost inspirată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului[11]. În consecință, Curtea Constituțională a avut o anume reticență să se refere prin previzibilitatea normelor juridice și la durabilitatea acestora în timp. Nu mai puțin importantă este și durabilitatea acestora, căci la fel ca o normă neclară, o normă juridică modificată des va pune subiecții de drept într-o situație nepredictibilă.
Un aspect din jurisprudența Curții Constituționale este cel pe care îl vom aborda în cele ce urmează: Decizia 648/2022[12]. Obiecțiile de neconstituționalitate vizau modificările care vor fi aduse prin Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, precum și a dispozițiilor art. I pct. 68 [cu referire la introducerea alin. (56 )-(59 ) în art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal] și ale art. I pct. 107 [cu referire la art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal] din Ordonanța Guvernului nr. 16/2022. Printre criticile de neconstituționalitate invocate de autorii sesizării, se regăsește și încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, și în mod concret încălcarea principiului predictibilității fiscale, instituit de art. 3 lit. e) din Codul fiscal, și anume: „dacă prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an”. Curtea a apreciat că i-a fost supus controlului său un control între norme de același rang și nu prin raportare la prevederile constituționale. Confuzia Curții este neîntemeiată, deoarece, în opinia noastră, art. 3 lit. e) din Codul fiscal, nu face altceva decât să detalieze exigența instituită de art. (1) alin. (3) [alin. (5), în jurisprudența CCR] din Constituție, și anume o previzibilitate a normelor juridice în decursul timpului. Această critică pe care Curtea nu a primit-o nu face altceva decât să reliefeze curajul său atenuat în a sancționa legiuitorul atunci când acesta adoptă norme care creează un mediu nepredictibil și afectează în mod grav durabilitatea normelor juridice deja instituite.
Exemplul anterior este elocvent, întrucât modificările aduse Codului fiscal în decursul timpului sunt de notorietate. Foarte des, motivația reală pentru schimbările legislative a reprezentat-o colectarea deficitară a impozitelor și taxelor, însă modificările aduse legislației au vizat majorarea, diminuarea sau eliminarea acestora. Considerăm, că în privința legislației fiscale, atunci când problematica o reprezintă colectarea slabă a impozitelor și taxelor, nu modificarea legislației va rezolva gradul de colectare, problematica nefiind una legislativă, ci una sistemică.
5. Calitatea dreptului. Concilierea clarității și preciziei dreptului cu previzibilitatea acestuia
Așa cum am stabilit mai sus, prin previzibilitatea normelor juridice ne referim la durabilitatea acestora în timp. Inspirată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, s-a limitat a înțelege prin previzibilitatea normelor juridice doar un grad de accesibilitate a normelor juridice de către destinatarii săi. Astfel, aceștia își pot adapta conduita într-un mod predictibil dacă legislația este redactată clar și concis. Calitatea legislativă trebuie să conducă și la stabilitate legislativă. În practică, această operă se va dovedi anevoioasă, întrucât se poate reclama faptul că numai normele juridice cu un grad de generalitate și imprecizie pot fi durabile, lucru care este fals, întrucât se poate observa în expunerile de motive ale inițiativelor legislative și proiectelor de lege, că nu redactarea deficitară impune modificarea legislativă propusă, deseori fiind exprimată o nevoie de schimbare din cauza evoluțiilor sociale. Însă evoluțiile sociale motivate nu impun modificări legislative, ci mai degrabă măsuri de ordin administrativ.
Și dincolo de ocean, nu de ieri, ci de foarte mult timp, s-a evidențiat nevoia de previzibilitate a dreptului. „(…) legea trebuie să fie fluidă și elastică. Trebuie să se adapteze astfel încât să îmbrace nevoile unei societăți aflate într-o continuă schimbare. Toate acestea nu sunt doar de dorit, ci sunt necesare. Dar în același timp, legea trebuie să aibă un grad de claritate, un grad de previzibilitate și un mai mare grad de stabilitate, altfel statul de drept (rule of law) nu va supraviețui. Schimbarea doar de dragul schimbării ar trebui evitată cu orice preț”[13]. Critica autorului pleca de la o nevoie concretă, întrucât acesta profesa avocatura la momentul redactării articolului și atrăgea atenția în articol, printre altele, că profesia de avocat riscă să devină una profetică.
Chiar dacă sistemul de drept american este diferit de cel european, durabilitatea legilor este la fel de necesară pentru ambele spații juridice. Nevoia de norme cât mai clare, concise și stricte în interpretare se regăsește cu precădere în materia dreptului penal, ramură de drept care oricum nu necesită schimbări dese, întrucât valorile sociale care trebuie protejate prin norme de drept penal sunt deja acoperite. În orice caz, schimbările legislative dese și intempestive în materia dreptului penal ar trebui sancționate de către Curtea Constituțională în mod drastic, întrucât dată fiind intervenția puternică de sancționare a unui acțiuni anti-sociale, conduita de urmat ar trebui să fie predictibilă în timp.
Astfel, calitatea dreptului decretat de către stat ar trebui să reunească în mod armonios claritatea și precizia normelor juridice cu durabilitatea acestora în timp, găsirea unui just echilibru făcând pe deplin ca statul de drept să fie respectat.
6. Curajul atenuat al CCR
Este posibil ca instanța de contencios constituțional să își fi limitat interpretarea previzibilității dreptului și să excludă în general durabilitatea normelor juridice, întrucât articolul 61 din Constituție prevede că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” și, pe cale de consecință Curtea recunoaște legiuitorului o marjă largă de apreciere în ceea ce privește activitatea de legiferare.
Totuși, în anumite situații, instanța de contencios constituțional și-a recunoscut competențe de cenzură ale legiuitorului, o situație fiind următoarea: „deși Curtea a recunoscut inițial legiuitorului o marjă largă de apreciere în domeniul configurării căilor extraordinare de atac, al admisibilității acestora și al procedurii de judecată, tendința jurisprudenței Curții este aceea de a stabili și de a dezvolta exigențe constituționale sporite în sensul asigurării unei protecții efective a drepturilor și libertăților fundamentale”[14].
Cu atât mai mult, față de situația indicată anterior, în materia dreptului electoral, Curtea Constituțională a recunoscut că previzibilitatea dreptului impune și o stabilitate a normelor juridice, fiind inspirată tot de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului[15]. Curtea, prin Decizia nr. 51/2012, a recunoscut importanța stabilității normelor juridice, constatând că „într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securității juridice, instituit, implicit, de art.1 alin.(5) din Constituție, principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă”. Trebuie precizat faptul că în materia dreptului electoral, jurisprudența Curții a fost constantă, recunoscând pe cale jurisprudențială nevoia de stabilitate a normelor[16].
Premisele unei recunoașteri pe cale jurisprudențiale a principiului previzibilității dreptului, în sensul arătat de prezentul articol, există, mai cu seamă că, cel puțin în materia dreptului electoral, Curtea Constituțională a recunoscut faptul că stabilitatea normelor juridice este integrată principiului previzibilității dreptului.
7. Concluzii
Este necesar ca instanța de contencios constituțional să își extindă jurisprudența sa din materia dreptului electoral și să o aplice tuturor domeniilor de reglementare. O cale prin care Curtea și-ar putea depăși curajul său atenuat în privința jurisprudenței previzibilității dreptului, presupune ca cei îndrituiți să sesizeze Curtea Constituțională să formuleze critici de neconstituționalitate ale normelor care instituie schimbări legislative care nu își au un fundament real și să invoce că normele adoptate într-un mod intempestiv aduc atingere statului de drept. Un rol important cu privire la aceste sesizări l-ar putea juca și instituția Avocatului Poporului, întrucât în materia controlului constituțional a posteriori, sesizarea Curții nu este condiționată de existența unui proces pe rolul instanțelor de judecată. Desigur, această cale menționată este condiționată mai ales de însușirea acestei opinii de către Curtea Constituțională, și anume să își recunoască competența de a cenzura prevederi ale norme care contravin art. 1 alin. (3) din Constituție.
Mai departe, modalitatea prin care judecătorii constituționali pot asigura instituirea unui sistem de stabilitate a normelor juridice este în strânsă corelație cu o cercetare a istoricului actelor normative, și anume să se observe cât de des au fost efectuate modificări asupra unor norme juridice și dacă aceste modificări au fost soluția la o problemă cu adevărat de natură legislativă. Așa cum am mai arătat mai sus, de cele mai multe ori prin modificări legislative se încearcă rezolvarea unor probleme sistemice sau administrative[17], pe cale de consecință poate fi observată cu ușurință superficialitate de inițiativă legislativă sau de legiferare, atunci când ea s-a produs deja.
Respectarea pe deplin a statului de drept, instituit prin art. 1 alin. (3) din Constituție, s-ar realiza printr-o autocenzură a legislativului, când nu este o nevoie reală de reglementare sau prin cenzurarea efectuată de către Curtea Constituțională, în situațiile în care legiuitorul însuși nu se cenzurează. Beneficiile de stabilitate și durabilitate ar fi extraordinare atât pentru subiecții de drept, cât și pentru profesioniști, mai ales în situația în care, în România, numărul de acte normative este vast.
Bibliografie
A. Acte normative, decizii ale CCR:
1. Constituția României;
2. Decizia CCR nr. 51/2012;
3. Decizia CCR nr. 51/2016;
4. Decizia CCR nr. 240/2020;
5. Decizia CCR nr. 678/2020;
6. Decizia CCR nr. 208/2022;
7. Decizia CCR nr. 648/2022;
8. Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
9. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
B. Tratate, monografii, cursuri universitare:
1. Bădescu Mihai, Drept constituțional și instituții politice, Editura Hamangiu, București, 2021;
2. Bădescu Mihai, Teoria generală a dreptului. Curs universitar, Editura Hamangiu, București, 2022;
3. Craiovan Ion, Tratat de teoria generală a dreptului, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015;
4. Dănișor Dan Claudiu, Drept constituțional și instituții politice, Vol. I Teoria generală – Tratat, Editura C.H. Beck, București, 2007;
5. Dănișor Dan Claudiu, Democrația deconstituționalizată, Editura Universul Juridic și Editura Universitaria Craiova, 2013;
6. Muraru Ion, Tănăsescu Elena Simina (Coordonatori), Constituția României, Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2022.
C. Surse internet:
1. ccr.ro;
2. juridice.ro;
3. legislatie.just.ro;
4. researchrepository.wvu.edu.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[2] Ibidem, p. 150.
[3] Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu (Coordonatori), Constituția României, Comentariu pe articole, Ediția 3, Editura C.H. Beck, 2022, p. 20.
[4] Ion Craiovan, Tratat de teoria generală a dreptului, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, 2015, p. 219.
[5] Mihai Bădescu, Teoria generală a dreptului. Curs universitar, Editura Hamangiu, 2022, p. 124.
[6] A se vedea, pe larg, Dan Claudiu Dănișor, op. cit., pp. 157-164.
[7] Dan Claudiu Dănișor, Democrația deconstituționalizată, Editura Universul Juridic și Editura Universitaria Craiova, 2013, p. 12.
[8] Dan Claudiu Dănișor, op. cit., p. 160.
[9] Ion Muraru, Elena Simina Tănăsescu (Coordonatori), op. cit., p. 18.
[10] Ibidem, p. 18. Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016, Publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 14.03.2016.
[11] Marin Voicu, Calitatea legii și deficitul major de democrație parlamentară în procesul legislativ din România. Adoptarea tacită, asumarea răspunderii și delegarea legislativă. Succinte accente.
Disponibil la: https://www.juridice.ro/essentials/2841/calitatea-legii-si-deficitul-major-de-democratie-parlamentara-in-procesul-legislativ-din-romania-adoptarea-tacita-asumarea-raspunderii-si-delegarea-legislativa-succinte-accente.
[12] Publicată în Monitorul Oficial nr. 1219 din 19.12.2022.
[13] George G. Bailey, Predictability of the Law; Its Relation to Respect for Law, 66 W. Va. L. Rev. (1963).
Disponibil la: https://researchrepository.wvu.edu/wvlr/vol66/iss1/2.
[14] Decizia nr. 208/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 510 din 24.05.2022.
[15] Decizia nr. 51/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 03.02.2012.
[16] A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 240/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 12.06.2020 și Decizia nr. 678/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 946 din 15.10.2020.
[17] O mare parte din modificările aduse Codului Fiscal se identifică în această situație. Un exemplu recent este acela al reintroducerii obligativității înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent. Deși această obligația a existat în trecut, ulterior, s-a renunțat la această operațiune. În fond, problema a fost una de natură administrativă, și anume un grad semnificativ de necolectare a impozitelor provenite din cedarea folosinței bunurilor imobile, considerându-secă prin reinstituirea acestei obligații, gradul de colectare a impozitelor va crește.
O altă situație o reprezintă neaplicarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform prevederilor inițiale de aplicare a legii. Astfel, prin Ordonanțe de Urgență, Guvernul a intervenit succesiv și a prorogat aplicarea unor prevederi. Problema care se ridică în acest caz nu este de un raport între norme de același rang, și anume între cele ale Legii nr. 153/2017 și Ordonanțele de Urgență ale Guvernului care au modificat prevederile celui dintâi act normativ, ci se pune problema în ce măsura prevederile Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului contravin art. 1 alin. (3) din Constituție. Și în acest caz, problema a fost mai degrabă una administrativă, și anume o predicție eronată în materie fiscal-bugetară privind organizarea finanțelor statului.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.