Practici comerciale incorecte și agresive în raporturile cu consumatorii, reglementate prin O.U.G. nr. 58/2022
Camelia Spasici - ianuarie 6, 2023I. Practici incorecte ce dăunează „intereselor economice ale consumatorilor”, în condițiile O.G nr. 21/1992
Primul act legislativ semnificativ, de reglementare a raporturilor juridice de consumație, a fost O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (denumită în continuare „Ordonanță”)[1].
Scopul declarat al principalului act normativ a fost prevenirea şi combaterea practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
Potrivit Ordonanței, statul protejează consumatorii, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale acstora împotriva unor practici incorecte [art. 1 alin. (1)][2].
În sensul Ordonanţei, părțile raporturilor juridice de consumație sunt:
a). Consumatorul, orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;
b). Operatorul economic (producătorul, distribuitorul, vânzătorul, prestatorul) este persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii.
Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate şi să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii (art. 9 din Ordonanță).
Potrivit art. 3 din Ordonanță, principalele drepturi ale consumatorilor sunt:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime ;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori ;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor.
Practicile sunt diferențiate în raport de serviciul operatorului economic, după cum urmează:
a) În cazul serviciilor financiare, consumatorul are dreptul de a fi informat în mod corect, încă din faza precontractuală, asupra tuturor condiţiilor contractuale[3].
Orice formă de publicitate[4] referitoare la contractele de credit[5], care indică o rată a dobânzii sau orice alte cifre referitoare la costul creditului pentru consumator, va cuprinde următoarele informaţii standard, prin intermediul unui exemplu reprezentativ:
– rata dobânzii aferente creditului, fixă sau variabilă, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;
– valoarea totală a creditului;
– dobânda anuală efectivă, conform prevederilor legale specifice;
– durata contractului de credit;
– valoarea totală plătibilă de consumator.
Potrivit art. 93 din Ordonanță, furnizorii de servicii financiare sunt obligaţi să respecte (printre altele) mai multe reguli contractuale, precum :
– contractele vor fi redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, cu o mărime a fontului utilizat de minimum 10, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi ;
– comisionul de rambursare anticipată a creditului se determină în strânsă legătură cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate;
– pe parcursul derulării contractului se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricăror altor costuri menţionate în contract și introducerea (sau perceperea) de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri care nu au fost menţionate în contract;
– se va menţiona tipul de dobândă, variabilă sau fixă, iar dacă dobânda este fixă numai pentru o anumită perioadă, aceasta va fi precizată cu exactitate;
– sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare să modifice unilateral clauzele contractuale (fără încheierea unui act adiţional, acceptat de consumator);
– pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, conform condiţiilor contractuale, furnizorul de servicii financiare este obligat să notifice consumatorul, în funcţie de opţiunea scrisă a acestuia, exprimată în contract[6];
– furnizorul de servicii financiare va lua toate măsurile necesare pentru a efectua repararea în termen de maximum 15 zile a eventualelor prejudicii cauzate consumatorului prin nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract;
– la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunţare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi[7].
b) În cazul serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect, complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:
– preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a agenţiei imobiliare;
– deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască;
– nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;
– situaţia juridică a imobilului[8];
– nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator[9].
Potrivit art. 95 din Ordonanță contractul de intermediere imobiliară va cuprinde cel puţin următoarele elemente: datele de identificare a părţilor; obiectul contractului/natura serviciului prestat; preţul solicitat de proprietar și prețul pe care este dispus să îl plătească cumpărătorul; termenul de valabilitate al contractului; condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral; condiţiile în care contractul poate fi reziliat; nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare pentru contractul ce urmează să se încheie; clauza de exclusivitate, în cazul în care aceasta a fost acceptată de părţi; precizarea situaţiilor în care consumatorul datorează comision agenţiei imobiliare; drepturile şi obligaţiile părţilor; situaţiile de forţă majoră și data încheierii contractului[10].
În plus, contractele de intermediere imobiliară în care consumatorul are calitatea de potenţial cumpărător vor conţine alte două elemente:
– caracteristicile generale ale imobilului (incluzând nivelul de finisare, dimensiuni, vechime şi poziţionarea faţă de punctele cardinale);
– tarifele pentru serviciile prestate.
Agenţia imobiliară nu poate solicita consumatorului plata comisionului următoarele situaţii:
– când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de intermediere;
– când contractul de vânzare sau deînchiriere nu s-a încheiat;
– când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a realizat fără participarea agenţiei imobiliare[11].
Potrivit legii, tranzacţia imobiliară se consideră încheiată în momentul în care vânzătorul şi cumpărătorul au semnat actul de vânzare-cumpărăre (art. 97 din Ordonanță).
c) În cazul produselor alimentare (sau pentru care se stabileşte termen de valabilitate), care pot afecta viaţa sau sănătatea consumatorilor, vânzătorul este obligat, la cererea consumatorului:
– să le înlocuiască de îndată,
– să le refacă sau
– să restituie contravaloarea acestora[12].
Dacă este cazul remedierii ori al înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare, consumatorul poate solicita plata unor despăgubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dispoziţiilor legale [art. 16 alin. (1) din Ordonanţă].
În cadru obligației de garanţie, prestatorii de servicii asigură toate operaţiunile necesare remedierii deficienţelor constatate la serviciile prestate sau înlocuirii produselor utilizate în cadrul serviciilor respective (art. 17 din Ordonanţă).
II. Noile dispoziții ale O.U.G. nr. 58/2022 privind ]practicile comerciale incorecte”
Prin dispozițiile O.U.G. nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor[13] au fost operate modificări substanțiale în cadrul Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor[14].
În contextul european, Directiva (UE) 2019/2.161 a introdus dreptul la măsuri reparatorii individuale pentru acoperirea prejudiciului suferit de consumatorii afectaţi de practici comerciale incorecte.
Noua reglementare are la bază constatarea potrivit căreia consumatorii se confruntă cu o varietate de oferte din partea furnizorilor terţi de produse sau serviciile pe piaţa online[15].
În aceste condiții, consumatorii nu ştiu întotdeauna de la cine cumpără: de la comercianţi profesionişti sau de la alţi consumatori.
În consecinţă, consumatorii pot crede (în mod eronat) că au de-a face cu comercianţi profesionişti şi deci, că beneficiază de drepturile consumatorilor.
În contextul de mai sus, ne propunem să prezentăm succint noile modificări ale Legii 363/2007 (introduse prin O.U.G. nr. 58/2022), cu impact major în protecția consumatorilor.
a) Articolul 2 din Lege se modifică cu următoarele definiții:
– produsul este „orice bun sau serviciu, inclusiv bunuri imobile, servicii digitale şi conţinut digital, precum şi drepturi şi obligaţii;
– ierarhie este vizibilitatea relativă conferită produselor, astfel cum sunt acestea prezentate, organizate sau comunicate de către comerciant, indiferent de mijloacele tehnologice utilizate pentru o astfel de prezentare, organizare sau comunicare;
– piaţa online este un serviciu care utilizează software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicaţie gestionată de către comerciant sau în numele acestuia, care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanţă cu alţi comercianţi sau consumatori.
b) Articolul 6 introduce două paragrafe noi, cu următorul cuprins.
O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.
În acest caz, acţiunea înşelătoare este determinată (și) de orice activitate de comercializare a unui bun, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre ale Uniunii Europene, deşi bunul respectiv are o compoziţie sau caracteristici semnificativ diferite, cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de factori legitimi şi obiectivi probat cu documente concludente.
Potrivit art. 61 din Lege, în cazul unei activităţi de comercializare a unui bun pe teritoriul României ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre ale Uniunii Europene, deşi bunul respectiv are o compoziţie sau caracteristici semnificativ diferite, comercianţii au obligaţia de a pune la dispoziţia consumatorilor informaţii cu privire la aceste situaţii, într-un mod care să le permită accesul la acestea, cu privire la diferenţierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi şi obiectivi, astfel încât această diferenţiere să poată fi identificată de către consumatori”.
c) Articolul 7 din Lege se modifică după cum urmează.
În cazul unei invitaţii de a cumpăra (oferta de cumpărare, s.n.), următoarele informaţii sunt considerate esenţiale (printre altele, s.n.) modalităţile de plată, livrare şi executare, dacă acestea diferă de condiţiile cerute de diligenţa profesională.
Tot astfel, pentru produsele oferite pe pieţele online, informaţia este esențială dacă partea terţă care oferă produsele este sau nu un comerciant, pe baza declaraţiei respectivei părţi terţe faţă de furnizorul de piaţă online.
În situaţia în care se oferă consumatorilor posibilitatea de a căuta produse oferite de diferiţi comercianţi sau de consumatori pe baza unei căutări sub formă de cuvinte-cheie, fraze sau alte date de intrare, indiferent de locul în care se încheie tranzacţiile în cele din urmă, sunt considerate esenţiale informaţiile generale, puse la dispoziţie într-o secţiune specifică a interfeţei online care este direct şi uşor accesibilă de pe pagina unde sunt prezentate rezultatele căutării[16].
Comerciantul oferă acces consumatorilor la toate recenziile privind produsele şi indică dacă şi modul în care acesta garantează faptul că recenziile publicate provin de la consumatorii care au utilizat sau au achiziţionat efectiv produsul, acestea fiind considerate informaţii esenţiale.
d) Articolul 121 din Lege are următorul cuprins.
Consumatorii afectaţi de practicile comerciale incorecte au dreptul la măsuri de remediere pentru a se elimina toate efectele respectivelor practici incorecte, fără costuri, după cum urmează:
– înlocuirea, reducerea preţului sau încetarea contractului şi restituirea contravalorii produsului sau serviciului, după caz;
– despăgubiri pentru prejudiciul suferit de consumator;
– în cazul în care se constată deficienţe în primele 30 de zile de la achiziţia produsului sau serviciului, se dispune direct înlocuirea acestora[17].
Sunt luate în considerare pentru stabilirea măsurilor de remediere:
– gravitatea şi natura practicii comerciale incorecte;
– prejudiciul suferit de consumator.
e) Articolul 131 se completează cu următorul cuprins.
În măsura în care se consideră necesar, ţinând cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor dispune măsuri, în procedură de urgenţă, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenţiei sau a neglijenţei comerciantului.
Măsurile dispuse se realizează de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de către conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la propunerea agentului constatator, în termen de maximum 5 zile lucrătoare[18].
f) Articolul 15 se modifică și completează, cu următorul cuprins.
Utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează:
– cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte;
– cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiei comercianţilor de a informa într-un mod facil consumatorii cu privire la diferenţierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi si obiectivi;
– cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, pentru utilizarea practicilor comerciale agresive.
În cazul utilizării de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte care afectează un număr mai mare de 100 de consumatori, limita minimă şi limita maximă a sancţiunilor se dublează.
Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constată la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor[19].
Potrivit art. 151 din Lege, „Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune ca sancţiune complementară una dintre măsurile de remediere”.
Nerespectarea măsurii prevăzute mai sus, se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Măsura de remediere prevăzută se poate solicita de către consumatorul prejudiciat direct instanţei de judecată în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa acesta (art. 153 din Lege)[20].
În cazul în care se impune aplicarea unei amenzi, însă informaţiile privind cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancţionării nu sunt disponibile, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200.000 euro şi 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.
Nerespectarea dispoziţiilor legale, constituie contravenţie, dacă fapta are caracter repetat în două acţiuni distincte, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 200.000 lei (art. 155 din Lege).
g) Articolul 16 se modifică cu următorul cuprins.
Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare).
Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru contravenţiile prevăzute la art. 154, termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
h) Articolul 17 se modifică cu următorul cuprins.
Sancţiunile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) şi d) se aplică după cum urmează:
– între 10.000 lei şi 50.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de la 1 milion de euro până la 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României;
– între 15.000 lei şi 70.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de la 2 milioane euro până la 50 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României;
– între 25.000 lei şi 100.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.
Sancţiunile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) se aplică după cum urmează:
– între 20.000 lei şi 60.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de la 1 milion de euro până la 2 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României;
– între 40.000 lei şi 80.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de la 2 milioane euro până la 50 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României;
– între 50.000 lei şi 100.000 lei, pentru comercianţi care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României.
Contravenţiilor săvârşite de către comercianţii care au realizat pe teritoriul României în anul financiar anterior sancţionării o cifră de afaceri anuală netă de până la 1 milion de euro, echivalent în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, le sunt aplicabile prevederile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001[21].
Sunt criterii exemplificative şi orientative luate în considerare pentru aplicarea de sancţiuni:
– natura, gravitatea, amploarea şi durata încălcării;
– orice acţiune întreprinsă de comerciant pentru a atenua sau a repara prejudiciul suferit de consumatori;
– orice încălcare anterioară săvârşită de comerciant, ce se regăseşte în mod obligatoriu în cadrul cazierului comercial;
– beneficiile financiare dobândite sau pierderile evitate de comerciant datorită încălcării, dacă sunt disponibile datele relevante;
– sancţiunile aplicate comerciantului pentru aceeaşi încălcare în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazurile transfrontaliere în care sunt disponibile informaţii cu privire la astfel de sancţiuni prin mecanismul instituit prin Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului;
– orice alt factor agravant sau atenuant aplicabil circumstanţelor cazului.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor notifică Comisiei Europene măsurile prevăzute mai sus şi îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.
III. „«Practici incorecte» în orice situație”. Practici comerciale înşelătoare și agresive
O „practică comercială” este incorectă atunci când este contrară cerinţelor diligenţei profesionale și deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori [art. alin. (1) din Legea nr. 363/2007].
Anexa la Legea nr. 363/2007 republicată și modificată recent, prezintă practicile comerciale „considerate incorecte în orice situație” împărțite pe două categorii: practici comerciale înșelătoare și practici comerciale agresive[22].
A. Practici comerciale înşelătoare
- Afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită, în cazul în care nu este.
- Afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi obţinut autorizaţia necesară.
- Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism public sau a unui alt organism, în cazul în care aceasta nu a fost primită.
- Afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat, în cazul în care nu este adevărat, ori afirmarea că a fost agreat, aprobat sau autorizat fără a respecta condiţiile de agreare, aprobare sau autorizare.
- Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în cazul în care comerciantul nu dezvăluie existenţa unor motive rezonabile în baza cărora ar aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabile, avându-se în vedere produsul, amploarea reclamei şi preţul oferit.
- Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi, în scopul promovării unui produs diferit, comerciantul să recurgă la una dintre următoarele fapte:
– refuzul prezentării articolului care a făcut obiectul publicităţii;
– refuzul luării comenzii privind respectivul articol sau al livrării în cadrul unui termen rezonabil;
– prezentarea unui eşantion cu defecte.
- Afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiţii, pentru o perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi al lipsirii consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în cunoştinţă de cauză.
- Angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvânzare către consumatori, atunci când comerciantul a comunicat cu aceştia, înaintea încheierii tranzacţiei, într-o limbă ce nu este limba oficială a statului membru în care acesta este stabilit şi, ulterior, a furnizat respectivul serviciu numai în altă limbă, fără însă a informa în mod clar consumatorii cu privire la aceasta, înainte de angajarea în tranzacţie.
- Afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal vândut, în situaţia în care acest lucru nu este posibil.
- Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului.
- Utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de către consumator (publicitate mascată).
- Lansarea de afirmaţii inexacte cu privire la natura şi amploarea riscului pentru securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situaţia în care consumatorul nu achiziţionează produsul.
- Promovarea, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător.
- Crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoţional piramidal, în care consumatorul oferă o contraprestaţie, inclusiv în produse, servicii sau bani, în schimbul posibilităţii de a primi compensaţie, ce provine în special ca urmare a introducerii unui alt consumator în sistem decât ca urmare a vânzării sau consumului produselor.
- Afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau se stabileşte în altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat.
- Afirmarea că un produs poate facilita câştiguri la jocurile de noroc.
- Falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii.
- Transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale pieţei.
- Afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil.
- Descrierea unui produs ca fiind „gratis”, „fără costuri” sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului.
- Includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat deja produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat.
- Afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator.
- Crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.
- Furnizarea de rezultate ca răspuns la o căutare efectuată online de către un consumator, fără a menţiona în mod clar existenţa oricărei publicităţi plătite sau a oricărei plăţi specifice pentru asigurarea unei încadrări pe o poziţie mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării.
- Revânzarea de bilete către consumatori, în cazul în care comerciantul le-a achiziţionat utilizând mijloace automate pentru a eluda orice limitare impusă privind numărul de bilete pe care o persoană le poate cumpăra sau orice altă regulă aplicabilă achiziţionării de bilete.
- Afirmarea faptului că recenziile privind un produs provin de la consumatori care au utilizat sau au achiziţionat efectiv produsul, fără a lua măsuri rezonabile şi proporţionale pentru a verifica dacă aceste recenzii provin de la consumatorii respectivi.
- Prezentarea sau însărcinarea unei alte persoane juridice sau fizice cu prezentarea de recenzii sau recomandări false ca venind din partea unor consumatori ori prezentarea înşelătoare a recenziilor sau a recomandărilor unor consumatori pe platformele de comunicare socială pentru a promova anumite produse.
B. Practici comerciale agresive
- Crearea impresiei consumatorului că nu poate părăsi sediul comerciantului până când nu se întocmeşte un contract.
- Efectuarea personală de vizite la locuinţa consumatorului, ignorând solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu se întoarce, cu excepţia situaţiilor legitime şi în măsură justificată, conform legislaţiei naţionale, pentru punerea în aplicare a unei obligaţii contractuale.
- Solicitarea persistentă şi nedorită, prin intermediul telefonului, faxului, e-mailului sau prin alte mijloace de comunicare la distanţă, cu excepţia situaţiilor legitime şi în măsură justificată, conform legislaţiei naţionale, pentru punerea în aplicare a unei obligaţii contractuale.
- Solicitarea de la un consumator care doreşte să execute o poliţă de asigurare de a aduce documente care nu pot fi considerate în mod rezonabil relevante, pentru a stabili dacă pretenţia este validă, sau lipsa sistematică a răspunsului la corespondenţa pertinentă, cu scopul de a determina un consumator să renunţe la exercitarea drepturilor sale contractuale.
- Includerea într-o reclamă a unui îndemn direct adresat copiilor să cumpere produsele promovate sau să îşi convingă părinţii ori alţi adulţi să cumpere produsele promovate.
- Solicitarea unei plăţi imediate sau ulterioare pentru returnarea ori păstrarea în condiţii sigure a produsului furnizat de comerciant, dar nesolicitat de consumator, cu excepţia cazului în care produsul este un înlocuitor furnizat conform cu legea[23].
- Informarea explicită a consumatorului că, în cazul în care acesta nu cumpără produsul sau serviciul, comerciantul riscă să îşi piardă serviciul ori mijloacele de trai.
- Crearea falsei impresii consumatorului că a câştigat deja, va câştiga sau că, dacă va face un anumit lucru, va câştiga un premiu sau un alt beneficiu echivalent, când, în realitate, este valabilă una dintre următoarele situaţii:
– nu există niciun premiu sau un alt beneficiu echivalent;
– orice acţiune întreprinsă în vederea solicitării premiului sau a altui beneficiu echivalent este condiţionată de plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de către consumator.
În concluzie, apreciem că modificările aduse în plan național, la Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, prin O.U.G. nr. 58/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor, au consistența necesară atingerii scopului propus (inclusiv de legiuitorul european) și anume: prevenirea şi combaterea practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor.
În condițiile de mai sus, statul a făcut dovada protejării cetățenilor săi, asigurându-le legislativ:
a) accesul liber la produse şi servicii,
b) informarea completă asupra caracteristicile esenţiale ale acestora, precum și
c) apărarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici incorecte.
Bibliografie
• L. Bercea, Protecția consumatorilor prin conversia creditelor în valută, în RRDP, nr. 6/2016;
• J. Calais-Auloy, H. Temple, M. Depince, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2020;
• M. Dinu, Răspunderea producătorului pentru calitatea produselor alimentare, Ed. Hamangiu, București, 2016;
• A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012;
• J. Goicovici, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Ed. Hamangiu, București, 2022;
• M.G. Iliescu, Dreptul protecției consumatorilor. Introducere în materia suguranței alimentare, Ed. Hamangiu, București, 2014;
• S. Le Gac-Pech, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2020;
• E. Mihai, Contractul de credit pentru consum în viziunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, în R.R.D.A. nr. 5/2012;
• Y. Picod, N. Picod, Droit de la consommation, Sirey, Paris, 2021.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] O.G. nr. 21/1992 a fost republicată în M.O. nr. 208 din 28 martie 2008 (și a intrat în vigoare la 28 august 1992).
[2] Guvernul adoptă reglementări specifice în scopul prevenirii şi combaterii practicilor ce dăunează intereselor economice ale consumatorilor (art. 8 din Ordonanță).
[3] La solicitarea unei oferte de credit, furnizorul de servicii financiare are obligaţia de a oferi gratuit consumatorului, pe hârtie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare ori alt document care să menţioneze costurile totale ce vor fi suportate de consumator şi un exemplar al proiectului contractului de credit (art. 91 din Ordonanță).
[4] În orice formă de publicitate, informaţiile referitoare la costuri vor fi scrise vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.
[5] Vezi A.N. Gheorghe, C. Spasici, D.S. Arjoca, Dreptul consumației, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 19.
[6] Vezi L. Bercea, Protecția consumatorilor prin conversia creditelor în valută, în RRDP, nr. 6/2016, p. 86; E. Mihai, Contractul de credit pentru consum în viziunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, în R.R.D.A. nr. 5/2012, p. 65 ș urm.
[7] Totodată, se vor închide şi conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situaţia în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligaţii asumate faţă de furnizorul de servicii financiare însuşi sau faţă de terţi.
[8] Cu privire la practicile creditului imobiliar de consumație, în doctrina franceză ; vezi Y. Picod, N. Picod, Droit de la consommation, Sirey, Paris, 2021, p. 283 și urm. J. Calais-Auloy, H. Temple, M. Depince, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2020, p. 391 și urm.
[9] Vezi M. Dinu, Aspecte procesuale referitoare la cererile în justiție în raportul dintre profesioniști și consumatori, în P.R. nr. 5/2019, p. 37 și urm.
[10] Potrivit art. 98 din Ordonanță, contractul de intermediere imobiliară nu poate conţine clauze penale care să oblige consumatorul (care nu îşi îndeplineşte angajamentele contractuale) la plata unei sume mai mari decât onorariul pe care l-ar fi plătit în cazul încheierii tranzacţiei.
[11] Potrivit art. 910 din Ordonanță, nu se permite plata în avans a comisionului, parţială sau totală, decât cu acordul scris al consumatorului şi cu precizarea situaţiilor în care agenţia imobiliară este obligată să înapoieze consumatorului sumele primite în avans.
[12] Vezi M. Dinu, Răspunderea producătorului pentru calitatea produselor alimentare, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 8 și urm; M.G. Iliescu, Dreptul protecției consumatorilor. Introducere în materia suguranței alimentare, Ed. Hamangiu, București, 2014, p. 26 și urm.
[13] O.U.G nr. 58/2022 transpune în plan național prevederile art. 1, 3 şi 4 din Directiva (UE) 2019/2.161 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivelor 98/6/CE, 2005/29/CE şi 2011/83/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii Europene în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme. O.U.G nr. 58/2022 a fost publicată în M.O., Partea I nr. 456 din 6 mai 2022 și a intrat în vigoare la 28 mai 2022.
[14] Legea 363/2007 transpune în plan național prevederile Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 149 din 11 iunie 2005. Legea nr. 363/2007 a fost publicată în MO, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007 și a intrat in vigoare la 31 decembrie 2007.
[15] Pentru definirea „practicilor comerciale neloiale în raporturile business-to-consumer”, vezi J. Goicovici, Dreptul relațiilor dintre profesioniști și consumatori, Ed. Hamangiu, București, 2022, pp. 130-131.
[16] Prevederile de mai sus nu se aplică furnizorilor de motoare de căutare online, astfel cum sunt definiţi la art. 2 pct. 6 din Regulamentul (UE) 2019/1.150 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echităţii şi a transparenţei pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online [art. 7 alin. (42) din Lege].
[17] Potrivit art. 121 din Lege, măsurile prevăzute mai sus nu înlătură aplicarea altor măsuri de remediere aflate la dispoziţia consumatorilor, cum ar fi O.U.G. nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri şi O.U.G. nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conţinut digital şi de servicii digitale.
[18] Ordinul emis de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor produce efecte asupra tuturor sediilor sau punctelor de lucru ale comercianţilor.
[19] Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune în cadrul documentului de control ca sancţiune complementară suspendarea prestării serviciilor, furnizării bunurilor sau activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse potrivit (art. 13 din Lege).
[20] În cazul în care se impune aplicarea unor sancţiuni în conformitate cu dispoziţiilor art. 21 din Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004, cu amendă de la 0,1% până la inclusiv 4% din cifra de afaceri anuală a profesionistului realizată în anul financiar anterior sancţionării, realizată pe teritoriul României, pentru încălcările pe scară largă şi încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii Europene astfel cum sunt definite la art. 3 pct. 3 şi 4 din Regulamentul (UE) 2017/2.394 (art. 154 din Lege).
[21] Potrivit art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, „Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”.
[22] Cu privire la practicile comerciale înșelătoare și practicile comerciale abuzive în doctrina franceză, vezi S. Le Gac-Pech, Droit de la consommation, Dalloz, Paris, 2020, p. 241 și urm.
[23] Vezi O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.