O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului – modificată (Legea nr. 29/2015)

Despre

  • M. Of. nr. 171 din 12 martie 2015
  • Legea nr. 29/2015
  • Modificarea şi completarea O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 406 prevede: „(1) Fondurile și instrumentele financiare ale participanților la sistemele de plăți și sistemele de decontare a instrumentelor financiare, constituite la dispoziția agentului de decontare sau a operatorului de sistem, în conformitate cu regulile sistemului respectiv și în limitele solicitate de acestea, în scopul garantării îndeplinirii obligațiilor participantului la sistemul în cauză, nu pot face obiectul executării silite de către terți și nu pot fi grevate de alte garanții reale ori sarcini de către participantul debitor.(2) Fondurile și instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la procedura înscrierii în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.

(3) În cazul insolvenței unui participant la sistemul de plăți, fondurile și instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt utilizate în scopul îndeplinirii obligațiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile și din pozițiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la data pronunțării inclusiv a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței.

(4) În cazul încetării calității de participant la sistemul de plăți, fondurile și instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) sunt utilizate în scopul îndeplinirii obligațiilor decurgând din ordinele de transfer irevocabile și din pozițiile nete rezultate din compensare, care revin participantului până la momentul încetării calității de participant.

(5) Fondurile și instrumentele financiare existente în conturile participanților la sistemele de plăți și sistemele de decontare a instrumentelor financiare, care sunt destinate îndeplinirii obligațiilor participantului decurgând din ordinele de transfer irevocabile și din pozițiile nete rezultate din compensare, nu pot face obiectul executării silite de către terți, inclusiv prin măsuri asigurătorii sau executorii, decât după îndeplinirea obligațiilor anterior menționate.

(6) Instrumentele financiare înregistrate în conturile participanților la sistemele de decontare a instrumentelor financiare, conturi destinate exclusiv înregistrării deținerilor clienților acestora, nu sunt afectate, în caz de insolvență a participantului, și nu pot face obiectul executării silite a participantului de către terți, inclusiv prin măsuri asigurătorii sau executorii”.

 

 

Art. 410 O.U.G. nr. 99/2006 (modificată prin Legea nr. 29/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 410 prevedea faptul că desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1) constituia infracțiune și se pedepsea cu închisoare de la un an la 5 ani.

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 410 prevede: „Desfășurarea, fără drept, de activități dintre cele prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și începerea desfășurării activităților ca instituție de credit fără a obține autorizația potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani”.

 

 

Alte prevederi ale Legii nr. 29/2015

Potrivit art. II, instituțiile de credit aplică prevederile referitoare la raportul dintre componentele fixă și variabila ale remunerației totale statuate în reglementările emise în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta lege, pentru remunerația acordată pentru serviciile prestate sau performanțele obținute începând cu anul 2014, remunerație datorată în temeiul unor contracte încheiate fie înainte de 1 ianuarie 2014, fie ulterior acestei date.

 

DOWNLOAD FULL CHAPTER

O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului – modificată (Legea nr. 29/2015) was last modified: mai 18th, 2015 by Redacția ProLege

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Căutare

Arhiva Revista

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.