Ordinul de protecție – Instrument de protecție a victimelor tuturor formelor de violență

1. Cadrul legal de protecție a victimelor violenței domestice

Relațiile de familie trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a statului prin prisma importanței acestora în cadrul oricărei societăți. Când vorbim despre violență domestică, în mod evident, sfera relațiilor de familie trebuie să depășească cadrul prescris de art. 258 din Codul civil, raportându-se și la acele relații asimilate celor de familie, care nu se bazează în exclusivitate pe instituția căsătoriei.

Violența domestică, adică violența exercitată în sânul acestor relații de familie, a reprezentat și reprezintă încă un fenomen extrem de prezent în societatea românească, acesta determinând reacția firească și imediată a statului în sensul adoptării și aplicării unor reglementări legale care să permită protecția acelor persoane – victime ale tuturor formelor de violență provenite din partea unui agresor care prin modalitatea sa de manifestare comportamentală pune în pericol viața și sănătatea acestora, dar și o încălcare a unor drepturi ale omului fără de care ființa umană nu ar fi completă.

Reglementarea legală nu face altceva decât să protejeze victimele violențelor, atât din punct de vedere al vieții și sănătății lor (adică a integrității fizice și psihice), cât și din punct de vedere social, permițându-le acestora exercitarea libertăților lor legale, fără temere. Prin urmare, violența domestică este un fenomen de o deosebită complexitate a cărui recunoaștere și reglementare legală implică atât protejarea integrității victimelor, cât și a intereselor lor sociale, fiind o problemă de interes general.

În România, cadrul legal de protecție a victimelor violenței domestice este conturat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie^[1]. La nivel european și internațional există, de asemenea, o preocupare susținută pentru adoptarea unor măsuri eficiente care să protejeze victimele violenței domestice.

Astfel, trebuie amintită Convenția pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice^[2] al cărei scop declarat este de a proteja femeile împotriva tuturor formelor de violență și de a preveni și a elimina aceste forme de violență, de a promova egalitatea între femei și bărbați și de a promova cooperarea internațională în vederea eliminării violenței împotriva femeilor și violența domestică și de a furniza sprijin şi asistența organizațiilor şi agențiilor guvernamentale de aplicare a legii pentru a coopera în mod eficient în vederea adoptării unei abordări integrate pentru eliminarea violenței domestice.

La nivel național, Legea nr. 217/2003 definește violența domestică într-un sens larg, statuând că aceasta poate consta în „orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima”.

Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență poate folosi în favoarea sa mijlocul de protecție instituit de Legea nr. 217/2003, și anume ordinul de protecție, materializat într-o hotărâre judecătorească emisă în regim de urgenţă prin care sunt luate măsuri imediate şi necesare în scopul de a proteja integritatea fizică şi psihică a victimei unui act de violenţă în familie.

Prin urmare, ordinul de protecție în reglementarea Legii nr. 217/2003^[3] este instrumentul juridic eficient cu ajutorul căruia este înlăturată starea de pericol cauzată printr-una sau mai multe acțiuni violente ale unui membru de familie.

2. Domeniul de aplicare și caracteristicile ordinului de protecție reglementat de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței domestice

Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență și care solicită emiterea ordinului de protecție trebuie obligatoriu să aibă calitatea de „membru de familie”^[4], fie că aceasta este legată de agresor prin filiație (rudenie de sânge sau civilă) căsătorie sau afinitate, fie că este asociată cu agresorul prin prisma relațiilor de fapt existente pe o anumită perioadă de timp, cum ar fi relațiile de concubinaj sau acele relații asimilate relațiilor de familie, adică relațiile dintre tutore și persoana aflată sub tutela sa. Mai mult decât atât, legea are în vedere și situația foștilor soți, chiar dacă aceștia au domicilii separate. Sfera acestor persoane este stabilită în art. 5^[5] din Legea nr. 217/2003 care excedă noțiunii de familie, așa cum este ea definită de legiuitorul civil.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 217/2003, cererea poate fi introdusă atât de victima – membru de familie, cât și de alte persoane care o reprezintă legal, și anume: de către reprezentantul legal în cazul minorilor, de către procuror sau de către reprezentantul autoritǎţii sau structurii competente cu atribuţii în materia protecţiei victimelor violenţei în familie, de la nivelul unitǎţii administrativ-teritoriale, precum şi reprezentantul oricăruia dintre furnizorii de servicii sociale, în domeniul preveniri şi combaterii violenţei în familie, cu acordul victimei.

În contextul în care violența domestică este un domeniu de interes public, așa cum am afirmat anterior, este salutară reglementarea care lasă posibilitatea solicitării unui ordin de protecție și altor persoane decât personal victimei, prin prisma faptului că în anumite situații intervenția acestor reprezentanți poate fi salvatoare pentru viața membrilor de familie agresați.

Obiectul unei astfel de cereri poate consta în toate acțiunile sau inacțiunile care se raportează la formele de violență enumerate de art. 4 din Legea nr. 217/2003. Astfel, comportamentul agresorului poate să constea în violență verbală, violență fizică, violența psihologică, violență sexuală, violență economică, socială, spirituală sau cibernetică. Cu alte cuvinte, aceste acțiuni sau inacțiuni pot fi îndreptate atât împotriva vieții și sănătății victimei, cât și împotriva dimensiunilor sociale ale vieții sale care implică exercitarea liberă a tuturor drepturilor și libertăților recunoscute de lege și care îi conferă un statut social specific. Inclusiv încălcarea acestor drepturi (spre exemplu libertate religioasă, dreptul la corespondență, dreptul la informație, dreptul la viață privată) justifică solicitarea emiterii unui ordin de protecție.

Prima trăsătură a ordinului de protecție decurge din scopul pentru care acesta este reglementat legal, respectiv: înlăturarea stării de pericol.

În funcție de forma de violență domestică exercitată asupra membrilor de familie, ordinul de protecție poate prevedea una sau mai multe măsuri de înlăturare a stării de pericol:

– evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

– reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

– limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

– cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistență;

– obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia;

– interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

– obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

– interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

– obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

– încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

– interdicția pentru agresor de a încasa alocația de stat pentru copii şi încuviințarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/căreia i s-a încredințat copilul spre creștere şi educare sau la care s-a stabilit reședința acestuia

– obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică.

În această materie, există o jurisprudență bogată. Cu titlu de exemplu, amintim din practica judecătorească recentă soluția de admitere a cererii de emitere a unui ordin de protecție prin care s-a dispus obligarea intimatului la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de fiecare dintre petenţi, precum și obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de locuința fiecărui petent pe o perioadă de 6 luni. Instanța a motivat că măsura păstrării unei distanțe minime de 100 de metri față de petenți şi locuința acestora, restrânge dreptul de liberă circulație al intimatului, însă această măsură este necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor şi libertăților altei persoane, iar ingerința în drepturile intimatului fiind limitată în timp şi spaţiu, este proporțională şi rezonabilă în raport cu scopul urmărit^[6]. Într-o altă cauză s-a reținut că unicul scop al acestei proceduri este protejarea integrității fizice și psihice a acelei persoane care este supusă actelor de violență de către un alt membru al familiei, aflându-se într-o stare de pericol care se impunea a fi contracarată prin măsurile dispuse pe calea ordinului de protecție. Deoarece emiterea unui ordin de protecție reprezintă o imixtiune în dreptul la viață privată și de familie, trebuie să fie justificat prin realitatea faptică constatată în cauză, să fie necesar pentru înlăturarea unei stări de pericol în care se află victima și, totodată, proporțional, în raport cu datele cauzei și cu situația concretă reținută în cauză, măsurile de protecție dispuse fiind necesar a fi indispensabile pentru protejarea victimei violenței domestice^[7].

A doua trăsătură a ordinului de protecție se referă la caracterul său provizoriu, vremelnic. Acest caracter decurge din natura relațiilor de familie, scopul său fiind acela de refacere a familiei și reintegrare în cadrul său a tuturor membrilor acesteia. Ordinul de protecție îi conferă agresorului posibilitatea de a cântări consecințele faptelor sale agresive și implicațiile acestora, dându-i-se astfel posibilitatea de a-și corecta comportamentul și de a se reintegra în familie. În același sens, sunt și soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești, arătându-se că pe durata luării măsurii „pârâtul are posibilitatea de a conștientiza efectele negative pe care le are, prin atitudinea sa, asupra reclamantei şi, respectiv, de a-şi adapta comportamentul normelor de conviețuire socială”^[8]. Într-o altă cauză, instanța a reținut că „ordinul de protecție este un instrument complex care poate fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura un pericol iminent la care victima poate fi expusă. Însă, dispunerea unei asemenea măsuri pe o perioadă nedeterminată ar reprezenta o veritabilă ingerință asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul de protecție”^[9].

Cu toate acestea, legiuitorul prevede totuși că la expirarea duratei măsurilor de protecție, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecție, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecție, viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi puse în pericol^[10].

Totodată, s-a mai reținut în practică că „rolul esențial al ordinului de protecție este acela de a înlătura starea de pericol iminent reprezentând o măsură juridică adecvată de limitare şi de prevenire a sa. În caz contrar, (…) protecția victimei ar fi doar una teoretică și iluzorie, consacrată de niște prevederi legislative nepuse corespunzător în practică, întrucât persoana agresată nu ar mai beneficia de o măsură securizatoare concretă, fermă și reală, garanțiile instituite de lege transformându-se într-o protecție exclusiv formală, fără niciun fel de corespondent în viață reală”^[11].

3. Condiții de admisibilitate a ordinului de protecție în reglementarea Legii nr. 217/2003 

Pentru admisibilitatea ordinului de protecție, se cere a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiții: existența unei stări de pericol, condiția ca această stare de pericol să se fi născut dintr-un act de violență; starea de pericol să fie cauzată de un membru al familiei.

Starea de pericol reprezintă fundamentul emiterii ordinului de protecție. Aceasta poate să aducă atingere sănătății, vieții, integrității fizice și psihice ori libertății membrilor familiei. De altfel, este evident că, tocmai existența acestei stări de pericol justifică celeritatea, urgența cu care instanța de judecată procedează la emiterea ordinului de protecție.

Actul de violență la care se referă legea cuprinde toate acele fapte de agresiune de orice tip care se desfășoară în cadrul coabitării membrilor unei familii. De altfel, Legea nr. 217/2003 face referire la o multitudine de forme ale violenței, incluzând în această categorie, pe lângă violența fizică (forma cea mai întâlnită) și alte forme de violență, cum ar fi: violența verbală, psihologică, sexuală, economică, socială, cibernetică și spirituală. Pot solicita emiterea unui ordin de protecție toate persoanele care au fost victime ale oricărei forme de violență din cele expuse anterior în cadrul familiei.

De asemenea, pentru emiterea ordinului de protecție este necesar ca între agresor și victimă să existe relații de familie. Aceste relații se raportează atât la relațiile de filiație firească sau civilă, cât și la cele asimilate relațiilor de familie (care rezultă din tutela, plasament etc.), și chiar mai mult de atât ele se raportează inclusiv la situația foștilor soți.

Având în vedere că suntem în prezența unei măsuri de excepție care implică restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale ale persoanei agresoare, solicitantul are obligația de a proba pericolul grav, actual și iminent^[12] la care ar fi expusă viața, sănătatea sau integritatea sa fizică și psihică în ipoteza lipsei emiterii ordinului de protecție. În acest sens, în jurisprudență s-a reținut că „o asemenea ingerință în viaţa unor persoane nu poate fi permisă decât în baza unor indicii sau probe temeinice”^[13], iar „ceea ce trebuie dovedit este nu doar existența unor acte de violenţă, ci şi pericolul creat de aceste acte ce trebuie să întrunească exigența actualității, atitudinea şi comportamentul pârâtului fiind necesar a îmbrăca forma unor abateri grave, măsura de protecție fiind la rândul ei absolut necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol”^[14]. În consecință, emiterea unui ordin de protecție trebuie să răspundă unei nevoi actuale, urgente, concrete și reale, nevoie a cărei existență se impune a fi probată^[15].

Îndeplinirea tuturor acestor condiții este esențială mai ales în contextul în care se constată în ultima perioadă o creștere a situațiilor în care acest mijloc legal conceput ca o măsură de protecție a victimelor reale ale violenței domestice a ajuns să fie uneori dus în derizoriu prin formularea unor cereri de emitere a unui ordin de protecție chiar și în cazul unor conflicte familiale minore^[16]. De aceea, instanțele de judecată au obligația de a verifica cu maximă atenție îndeplinirea acestor condiții, fapt confirmat de practica judecătorească în materie, arătându-se că astfel că „emiterea unui ordin de protecție presupune intervenția brutală a autorităților (instanța de judecată și alte autorități ale statului) în dreptul la viața privată a persoanelor, prin îngrădirea extremă a unor drepturi, până la suprimarea temporară a acestora, care nu poate avea loc decât în condiții absolut excepționale, când, în lipsa intervenției, se poate intui existența unei stări de pericol pentru desfășurarea normală a vieții persoanei/persoanelor agresate, generate de violența agresorului, manifestată în diferitele modalități descrise de lege”^[17]. De asemenea, în aceeași hotărâre instanța a accentuat că „emiterea unui ordin de protecție impune menținerea unui echilibru între drepturile persoanei căreia îi sunt imputate actele de violență (măsurile de protecție dispuse în urma emiterii ordinului de protecție reprezentând în fapt restrângerea drepturilor ce vizează viața privată şi a libertății de mișcare) și drepturile persoanei asupra căreia au fost exercitate actele de violență”^[18].

4. Despre ordinul de protecție în reglementarea Legii nr. 26/2024

Încercând să răspundă realităților din societate caracterizate în ultimii ani printr-o creștere a actelor de violență și ținând cont de faptul că nu toate victimele acestor comportamente agresive intră sub incidența Legii nr. 217/2003 (beneficiari ai ordinului de protecție în baza acestei legi, fiind doar victimele violenței domestice, așa cum am arătat deja), legiuitorul român a adoptat un nou act normativ, respectiv Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție^[19].

Această nouă lege urmează a intra în vigoare pe 31 august 2024 și vizează extinderea aplicării ordinului de protecție (provizoriu sau încuviințat de judecător) și în cazurile de violență petrecute în afara relațiilor de familie sau relațiilor asimilate acestora.

Așa cum rezultă și din expunerea de motive^[20], rațiunea adoptării acestei noi reglementări rezidă în crearea unui instrument juridic eficient, similar celui care există în cazul violenței domestice, având în vedere că pentru victimele actelor de violență, altele decât cele din sfera domestică, exista doar protecția oferită de normele dreptului penal. Eficiența dovedită în practică a ordinului de protecție reglementat de Legea nr. 217/2003, precum și faptul că ambele instrumente apără aceleași valori, respectiv: viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, libertatea persoanei, l-au determinat pe legiuitor să stabilească un regim juridic similar celor două instrumente și adaptat în egală măsură, când este cazul, la situația lor specifică.

Prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 26/2024, asemănător prevederilor din art. 38 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, legiuitorul stabilește că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violență din partea unei alte persoane poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința comună;

b) reintegrarea victimei şi, după caz, a membrilor familiei acesteia în locuința comună;

c) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

d) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

e) obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele, componentele esențiale şi munițiile deţinute, documentele în care acestea sunt înscrise, precum şi autorizația/autorizațiile de procurare a armelor emisă/emise pe numele acestuia.

Din formularea textului legal rezultă așadar menținerea caracteristicilor ordinului de protecție din Legea nr. 217/2003, respectiv caracterul său temporar și înlăturarea prin acesta a stării de pericol cu mențiunea că prin noua reglementare se extinde domeniul său de aplicare la orice persoană a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violenţă din partea unei alte persoane.

Obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) a fost dispusă obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau a fost dispusă interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic

b) atunci când s-a dispus obligarea agresorului de a păstra o distanță minimă faţă de victimă şi, după caz, membrii familiei acesteia, persoanele protejate îşi exprimă acordul de a purta la rândul lor un dispozitiv electronic de supraveghere care să permită verificarea respectării obligației agresorului;

c) pe raza unității administrativ-teritoriale unde se aplică măsura să fie implementat şi funcțional Sistemul informatic de monitorizare electronică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 146/2021, cu modificările ulterioare.

Dincolo de oricare dintre măsurile de mai sus, suplimentar, instanța poate dispune şi obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie şi poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară, în condițiile Legii sănătății mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. În ipoteza în care agresorul este consumator de substanţe psihoactive, instanţa poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea sa într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecţie şi pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie;

b) verificări periodice şi/sau spontane privind locul în care se află agresorul;

c) obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinţa comună.

Referitor la durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, art. 13 din noua lege prevede că se stabilește de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii acestuia.

Similar prevederilor din Legea privind violența domestică, cererea pentru emiterea ordinului de protecţie poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia și este scutită de taxa judiciară de timbru. De asemenea, cererea poate fi introdusă în numele victimei şi de: procuror sau de reprezentantul autorităţii sau structurii competente, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cu atribuţii în materia protecţiei victimelor infracţiunilor.

Competența soluționării cererii aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa victima. Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie. Este obligatorie atât asistența juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie, dar și a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecţie.

La expirarea duratei măsurilor de protecţie, persoana protejată poate solicita un nou ordin de protecţie, dacă există indicii că, în lipsa măsurilor de protecţie, viaţa, integritatea fizică sau psihică ori libertatea i-ar fi pusă în pericol.

Preluând dispozițiile din Legea nr. 217/2003, prin art. 25 legiuitorul noului act normativ a stabilit și posibilitatea de a se solicita revocarea ordinului sau înlocuirea măsurii dispuse. Revocarea se poate dispune dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a)agresorul a respectat interdicţiile sau obligaţiile impuse;

b)agresorul a urmat consiliere psihologică, psihoterapie, tratament de dezintoxicare ori orice altă formă de consiliere sau terapie care a fost stabilită în sarcina sa ori care i-a fost recomandată sau a respectat măsurile de siguranţă, dacă asemenea măsuri s-au luat, potrivit legii;

c)dacă există o evaluare a riscului de recidivă realizată potrivit competenţelor de către un serviciu de probaţiune, care indică un grad de risc suficient de scăzut şi faptul că agresorul nu mai prezintă un real pericol pentru victima violenţei sau pentru familia acesteia.

Concluzii

Deși salutăm adoptarea acestor noi reglementări, fiind oportună extinderea aplicării ordinului de protecție și în cazurile de violență petrecute în afara mediului domestic și indiferent de calitatea pe care agresorul o are față de victimă, considerăm totuși că forma juridică identificată de legiuitor nu a fost cea mai potrivită întrucât este de natură a crea unele confuzii în aplicarea practică a celor două legi. Având în vedere că aceste noi dispoziții vin în completarea celor din Legea nr. 217/2003 și că regimul juridic aplicabil ordinului de protecție, așa cum am arătat, este similar în viziunea ambelor legi, considerăm că o soluție mai potrivită și în consens cu regulile impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative^[21] ar fi fost aceea de abrogare a normelor referitoare la ordinul de protecție din Legea nr. 217/2003, iar aspectele particulare referitoare la violența domestică să fie incluse într-un capitol distinct în noua lege. Ne întemeiem acest punct de vedere pe dispozițiile art. 16 din Legea nr. 24/2000 conform cărora, „În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice (…)”. Este adevărat că prin art. 26 din Legea nr. 26/2024 se precizează că situaţiile reglementate de Legea nr. 217/2003 nu intră sub incidenţa acestei noi legi, însă această mențiune nu este suficientă pentru a se atinge mult dorita accesibilitate, respectiv inteligibilitate a actelor normative.

Bibliografie

1. Studii și articole de specialitate

• Bărbulescu V., Caracterul de prevenție al ordinului de protecție, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/caracterul-de-preventie-al-ordinului-de-protectie/, accesat în data de 04.04.2024.

• Iacuba A., E. Diaconu, Combaterea violentei domestice. Comentarii și explicații. Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violentei domestice și instrumente europene privind ordinul de protecție, Ed. C.H. Beck, București, 2019.

• Manea T., Șologon G., Ordinul provizoriu de protecție, ordinul de protecție şi asigurarea respectării acestora. Scurte considerații referitoare la protejarea membrilor familiei în legislația națională, în Revista Universul Juridic nr. 11/2021.

• Preda V. E., Ordinul de protecție – între ocrotirea victimei și abuzul procesual, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/ordinul-de-protectie-intre-ocrotirea-victimei-si-abuzul-procesual/, accesat în data de 29.03.2024.

• Szabo O. A., Ordinul de protecție instrument de prevenire și combatere a violenței în familie. La granița dintre civil și penal, disponibil pe https://www.universuljuridic.ro/ordinul-de-protectie-instrument-de-prevenire-si-combatere-a-violentei-in-familie-la-granita-dintre-civil-si-penal/, accesat în data de 04.04.2024.

2. Legislație

• Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, publicată în M. Of. nr. 172 din data de 4 martie 2024.

• Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenței în familie, republicată în M. Of. nr. 948/2020.

• Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în M. Of. nr. 260 din 21 aprilie 2010.

3. Jurisprudență

• Hotărâre nr. 2266/2024 din 29.03.2024, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, cod RJ ee768386g (https://www.rejust.ro/juris/ee768386g), accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărâre cameră consiliu nr. 953/2024 din 29.03.2024, pronunțată de Judecătoria Galați, cod RJ 869e9796d (https://www.rejust.ro/juris/869e9796d) accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărâre cameră consiliu nr. 4155/2023 din 20.09.2023, pronunțată de Judecătoria Bacău, cod RJ 397966e9g (https://www.rejust.ro/juris/397966e9g), accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărâre cameră consiliu nr. 1428/2023 din 06.10.2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara, cod RJ 4ed67d78e (https://www.rejust.ro/juris/4ed67d78e), accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărârea nr. 1114/2023 din 06.12.2023, pronunțată de Judecătoria Costești, cod RJ 4e8g3g845 (https://www.rejust.ro/juris/4e8g3g845) accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărârea nr. 4190/2024 din 29.03.2024, pronunțată de Judecătoria Iași, cod RJ 39627233d (https://www.rejust.ro/juris/39627233d), accesată în data de 03.04.2024.

• Hotărâre cameră consiliu nr. 1428/2023 din 06.10.2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara, cod RJ 4ed67d78e (https://www.rejust.ro/juris/4ed67d78e), accesată în data de 03.04.2024.

• Hotărârea nr. 2183/2023 din 17.08.2023, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, cod RJ 868d33e97 (https://www.rejust.ro/juris/868d33e97), accesată în data de 03.04.2024.

•  Hotărâre nr. 263/2024 din 01.04.2024, pronunțată de Judecătoria Moreni, cod RJ 724544553 (https://www.rejust.ro/juris/724544553), accesată în data de 03.04.2024.