Observații pe marginea reglementării date dreptului de preempțiune prin Noul Cod silvic

1. Introducere. Dreptul de preempțiune în domeniul forestier a reintrat relativ recent în atenția doctrinei, ca urmare a reintroducerii sale în peisajul juridic de către legislația post-decembristă^[1]. Din perspectivă istorică, este de menționat că dreptul de preempțiune al statului și al codevălmașilor fusese consacrat de primul Cod silvic, adoptat în anul 1910, după modelul Codului forestier francez din 1827^[2].

În cele ce urmează ne dorim să abordăm, punctual și sumar, unele aspecte cu caracter de noutate privitoare la reglementarea dreptului de preempțiune în Codul silvic și înrâurirea acestora asupra dreptului comun în materie.

2. Dreptul de preempțiune în Noul Cod silvic. Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 331/2024 (Codul silvic)^[3], „Prin derogare de la dispozițiile art. 1746 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile din FFN (n.n. – fondul forestier național al României) aflate în proprietate privată se vând cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, al proprietarilor terenurilor învecinate din FFN, al statului român exercitat prin Romsilva și al unităților administrativ teritoriale, la preț și în condiții egale”. Problematica dreptului de preempțiune asupra terenurilor cu destinație forestieră, ca „drept patrimonial de natură legală”^[4], fusese reglementată și în legislațiile anterioare, recte prin Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată^[5], cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2000 privind circulația juridică a terenurilor cu destinație forestieră^[6], aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2002^[7], și Legea nr. 26/1996 privind Codul silvic^[8], cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la art. 53 alin. (1) din Codul Silvic care reglementează posibilitatea titularilor dreptului de preempțiune de a cumpăra cu prioritate terenurile din fondul forestier național al României, apreciem că se impun următoarele precizări:

a) Categoriile de preemptori din perspectiva legislației silvice. În mod derogator de la dreptul comun în materie, respectiv de la prevederile art. 1746 C. civ., cu denumirea marginală „Vânzarea terenurilor forestiere”^[9] (și a normei interpretative^[10], art. 123^1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil^[11], cu modificările și completările ulterioare), sunt instituite următoarele categorii de preemptori și ordinea lor de preferință: coproprietarii, proprietarii terenurilor forestiere învecinate, statul român prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și unitățile administrativ teritoriale. Toți aceștia au statutul de titulari ai unui drept legal de preempțiune și, în cazul unui concurs între preemptorii din aceeași categorie (se exceptează statul român), contractul se va considera încheiat cu titularul dreptului legal de preempțiune ales de către vânzător, potrivit prevederilor art. 1734 alin. (1) lit. b) C. civ.

În aceeași ordine de idei, în cazul unui concurs între oricare dintre titularii dreptului legal de preempțiune enumerați de art. 53 alin. (1) din Codul silvic și titularul/titularii unor drepturi convenționale de preempțiune, își vor găsi aplicare prevederile art. 1734 alin. (1) lit. a) C. civ, contractul considerându-se încheiat cu titularul dreptului legal de preempțiune^[12].

Reglementarea dreptului de preemțiune în Legea nr. 331/2024 reflectă interesul sporit acordat valorii pe care o reprezintă fondul forestier național al României, pe care îl putem caracteriza ca o îmbinare ponderată a interesului privat cu cel public. În ceea ce privește „Expunerea de motive a proiectului de Lege privind Codul silvic”, aceasta s-a dovedit inutilizabilă în demersul nostru de interpretarea a legii prin metoda istorico-teleologică, reținând laconic că „la art. 53 se instituie dreptul de preempțiune al statului la cumpărarea terenurilor din FFN ale altor proprietari”^[13]. Per ansamblu, actuala reglementare a dreptului de preempțiune asupra terenurilor cu destinație forestieră se încadrează în paradigma legislației silvice post-decembriste.

Astfel, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 26/1996, instituia un drept de preempțiune al Statului, prin autoritatea publică centrală care răspundea de silvicultură, la preț și în condiții egale, asupra vânzărilor de bunăvoie sau silite, pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică și terenurilor limitrofe acestuia, precum și pentru terenurile acoperite cu vegetație forestieră, în vreme ce art. 3 din O.U.G. nr. 226/2000 stabilea, pe de-o parte, că „Vânzarea terenurilor din fondul forestier proprietate privată se face cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor sau vecinilor”, iar pe de alta, că „Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Națională a Pădurilor, are drept de preemțiune la vânzările terenurilor din fondul forestier proprietate privată, limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului, precum și pentru enclavele din acesta”. Ulterior, art. 45 alin. (6) din Legea nr. 46/2008, a reglementat un drept de preempțiune al coproprietarilor și proprietarilor de fond forestier învecinați, persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, în ordinea prevăzută la art. 1746 din Codul civil și în condițiile legii speciale, la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflate în proprietate privată, la preț și în condiții egale, cu precizarea că exercitarea dreptului de preempţiune al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale va prevala în raport cu dreptul de preempţiune al vecinilor, dacă terenul ce urmează a fi vândut era limitrof cu fondul forestier proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale^[14].

În ceea ce ne privește, apreciem că s-ar impune, în interesul superior al faunei sălbatice, introducerea unei noi categorii de preemptori și anume cea a administratorilor ariilor naturale protejate și a gestionarilor fondurilor cinegetice, atunci când terenul forestier se suprapune cu aria naturală protejată aflată în administrare acestora sau, după caz, cu fondul cinegetic.

Apreciem că înstrăinarea prin vânzare a terenurilor din FFN aflate în proprietatea privată trebuie să se facă cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Codul civil și a dreptului de preemțiune reglementat de Codul silvic, la preț și în condiții egale cu cele prevăzute în ofertă, în următoarea ordine:

i. preemptori de rang I: coproprietarii;

ii. preemptori de rang II: proprietarii terenurilor învecinate din FFN;

iii. preemptori de rang III: statul, prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

iv. preemptorii de rang IV: administratorii ariilor naturale protejate și gestionarii fondurilor cinegetice, atunci când terenul forestier se suprapune cu aria naturală protejată aflată în administrare sau, după caz, cu fondul cinegetic, administrat de către aceștia;

v. preemptorii de rang V: unitățile administrativ-teritoriale.

b) În ceea ce privește derogarea de la dreptul comun pe care o instituie prevederile art. 53 alin. (1) din Codul silvic, din perspectiva rigorilor tehnicii legislative, formal, derogarea se încadrează în teza enunțată de art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată^[15], cu modificările și completările ulterioare: „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la…», urmată de menționarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază”.

În ceea ce ne privește, prin raportare la prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 („Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate.”), apreciem că s-ar fi impus abrogarea expresă a prevederilor art. 1746 C. civ. și ale art. 123^1 din Legea nr. 71/2011.

Modalitatea de reglementare adoptată expediază prevederile dreptului comun în desuetudine, paralizând totodată posibilitatea^[16] Consiliului Legislativ de a identifica, în exercitarea atribuțiilor sale, prevederile art. 1746 C. civ. și a art. 123^1 din Legea nr. 71/2011 ca afectate de evenimente legislative implicite și prin urmare înaintarea către Parlament a propunerii de abrogare expresă a acestora. Astfel, nu se întrevede decât posibilitatea ca, după scurgerea unei durate apreciabile de timp, în vederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative să se abroge expres și aceste dispoziții legale căzute în desuetudine^[17].

c) Cu privire la procedura de exercitare a dreptului de preempțiune. Vânzătorului îi incumbă obligația de a-i înștiința în scris pe toți preemptorii, prin executor judecătoresc sau notar public, despre intenția de vânzare, arătând și prețul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alții decât administratorul terenurilor din FFN proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înștiințarea ofertei de vânzare se înregistrează la primăria sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul și se afișează, în aceeași zi, la sediul acesteia/acestora, prin grija secretarului consiliului local. În ceea ce ne privește, în considerația (și a) prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare^[18], cu modificările și completările ulterioare, apreciem că administratorului terenurilor din FFN proprietate publică a statului, oferta îi va fi întotdeauna comunicată la sediul său, înregistrarea ofertei la primăria/primăriile în a căror rază este situat terenul nefiindu-i opozabilă.

 Procedura de dobândire prin cumpărare prin Romsilva și prin ceilalți administratori ai FFN proprietate publică, în condițiile prevăzute la art. 53 din Legea nr. 331/2024, de evaluare a terenurilor forestiere din proprietatea publică și a vegetației forestiere aferente, precum și de evaluare a terenurilor forestiere se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea autorității publice centrale pentru silvicultură (n.n. – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor), în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a Codului silvic. În principiu, pentru suprafețele de până la 500 hectare inclusiv, statul, prin Romsilva, își va exercita dreptul de preempțiune la cumpărarea de terenuri din FFN, până la valorile maxime stabilite potrivit procedurii, în vreme ce pentru suprafețele de peste 500 hectare, statul, prin Romsilva, își exercită dreptul cu posibilitatea de negociere cu o valoare suplimentară, care nu va putea depăși 15% din valoarea stabilită potrivit sus-zisei procedurii^[19].