Noțiunea de „ judecare în lipsă”, în înțelesul căii de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
Teodor-Viorel Gheorghe - februarie 6, 2023Intenție
Vom prezenta instituția căii extraordinare de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, strict din perspectiva analizării sensului noțiunii de „ judecare în lipsă”, și vom pune în evidență faptul că acestei sintagme i se dau sensuri diferite în dreptul nostru intern și în dreptul european, desigur, cu consecințe la fel de diferite, pe care le vom prezenta în final.
Potrivit art. 466 alin. (1) și (2) Cod procedură penală, „(1)Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa. (2)Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta (…)”.
Textul este mai lung și cuprinde și alte ipoteze, însă nu ne preocupăm de aceste alte ipoteze, anume de cele care reglementează cazurile în care persoana nu este considerată judecată în lipsă[1]: vom reține apriori, pentru demonstrația noastră, că aceste cazuri nu au incidență și deci nu se pune problema examinării lor:
Așadar, se cere analizat: ce se înțelege prin sintagma „nu a fost citată la proces”, și ce se înțelege prin sintagma „nu a avut cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre proces”?
Situația jurisprudențială actuală
Într-o opinie, pe care am apreciat-o ca majoritară, dat fiind că este susținută atât în doctrina frecvent citată – N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Codul de procedură penală comentat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017[2]; M. Udroiu ((coord.), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017[3]; I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018[4], cât și în practica judiciară, (C.A. Bucureşti, C.A. Timişoara, C.A. Târgu Mureş, C.A. Cluj, C.A. Iaşi, C.A. Galaţi, C.A. Oradea, C.A. Constanța), suspectul sau inculpatul prezent personal în faţa organului de urmărire penală în cursul urmăririi penale, care deci a luat cunoştinţă despre desfăşurarea unei urmăriri penale împotriva sa, este considerat că a avut cunoştinţă despre proces, şi în consecinţă este respinsă cererea sa de redeschidere a procesului penal, chiar dacă a invocat și demonstrat faptul că a lipsit pe întreaga perioadă a judecăţii, că nu mai locuia la adresa la care a fost citat, că nu a fost reprezentat de avocat ales de el, că nu a primit personal nici o citaţie în cursul judecăţii sau că nu a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.
În acest sens, un argument al aceste opinii majoritare este cel privind definiția procesului penal, tradițional menținută din codul anterior („procesul penal se desfășoară în cursul urmăririi penale și în cursul judecății…”), dar și dedusă din prevederile actuale, spre exemplu din art. 3: în procesul penal se exercită funcția de urmărire penală (…) și funcția de judecată; din acestea rezultă că urmărirea penală face parte din procesul penal, și deci, în accepțiunea art. 466, dacă inculpatul a fost citat la urmărirea penală sau a aflat într-un alt mod oficial despre urmărirea penală, înseamnă că a fost citat în proces sau a cunoscut oficial despre proces, și astfel se ajunge la concluzia că nu ar fi întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal.
Trebuie remarcat, în acest punct al prezentării, că deși în primul alineat al art. 466 se stipulează, corect, că beneficiază de redeschiderea procesului penal persoana care a fost judecată în lipsă, alin. (2) vine și tulbură claritatea prevederii prin aceea că definește judecata în lipsă ca fiind aceea în care condamnatul nu a fost citat la proces (iar nu la judecată).
În același timp, citarea în proces se realizează prin aplicarea regulilor cuprinse în partea generală a codului, titlul VI, „Acte procesuale și procedurale comune”. Între acestea, se prevede regula că, dacă în cursul judecății, persoana citată, respectiv inculpatul ulterior condamnat în lipsă, nu a fost găsită, citația se lasă unei persoane care locuiește cu inculpatul (la adresa respectivă), iar în lipsa oricărei persoane se afișează pe ușa locuinței o înștiințare. Așadar, se consideră că citarea este legal îndeplinită în aceste condiții, invocându-se deci, că nu este îndeplinită o condiție esențială pentru admiterea redeschiderii procesului penal (anume, să nu fi fost citat legal).
La acestea se adaugă și regula înscrisă în art. 107 și 108 Cod procedură penală, conform căreia inculpatul este întrebat, la începutul primei audieri (pe care o presupunem a fi în cursul urmăririi penale), despre adresa la care dorește să-i fie comunicate actele de procedură și, totodată, este atenționat, între altele, despre obligația de a comunica în scris orice schimbare a adresei, sub consecința că în cazul neîndeplinirii acestei obligații, citațiile și orice acte comunicate la prima adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință. Astfel, se apreciază în jurisprudență că, din moment ce inculpatul a fost încunoștințat în cursul urmăririi penale despre această obligație, în lipsa unei comunicări din partea sa privind schimbarea adresei se consideră că a fost încunoștințat despre termenele de judecată prin citațiile trimise la prima adresă, excluzându-se și din acest punct de vedere îndeplinirea condiției privind lipsa citării sau lipsa încunoștințării în alt mod oficial despre proces.
Pentru toate acestea, se motivează că soluţia respingerii cererii de redeschidere a procesului este conformă cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât suspectul sau inculpatul a determinat, prin culpa sa procesuală, situaţia în care nu a putut fi informat despre desfăşurarea procesului penal şi care a determinat, de asemenea, neparticiparea sa la procesul penal.
Incompatibilitatea cu dreptul european
Dacă instituția redeschiderii procesului penal ar avea legătură numai cu raporturile juridice interne, s-ar putea motiva că restricționarea condițiilor privind admisibilitatea acestei căi de atac constituie voința legiuitorului, iar aceasta este validată de Constituție, cât timp căile de atac se exercită, potrivit art. 129 din legea fundamentală,,, în condițiile legii”. Însă, problematica redeschiderii procesului penal se întâlnește în mod frecvent în situația condamnaților pentru care se emite un mandat european de arestare spre a fi aduși în țară dintr-un stat al Uniunii Europene, să execute pedeapsa. În aceste situații, dreptul intern vine în conjuncție cu dreptul european, deoarece sunt mai multe instrumente juridice de cooperare europeană care reglementează în această materie.
Menționăm, în acest sens, fragmente din următoarele prevederi relevante:
1.Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare[5], care, în referire la noțiunea de judecare în lipsă, stipulează că „1: atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse (…) pronunțate printr-o decizie dată în absența uneia dintre părți și în cazul în care persoana în cauză nu a fost citată personal (s.n.) și nici informată în alt mod despre data și locul audierii care a dus la decizia dată în absență (s.n.), predarea poate fi supusă condiției ca autoritatea judiciară emitentă să dea asigurări considerate suficiente pentru a garanta persoanei care face obiectul mandatului european de arestare că va avea posibilitatea să solicite (s.n.) o nouă procedură de judecată în statul membru emitent și să fie prezentă la judecată”.
Facem precizarea că acest text trebuie înțeles în sensul că rejudecarea depinde numai de voința condamnatului de a solicita o nouă procedură de judecată, rezultând implicit că toate celelalte condiții sunt îndeplinite. Altfel, autoritatea străină nici nu ar pune în executare mandatul european de arestare, dacă rejudecarea ar depinde de o condiție incertă, ce s-ar clarifica abia după aducerea în țară a condamnatului.
2. Decizia-cadru 2009/299/JAI[6]: „Autoritatea judiciară de executare poate refuza (…) executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse (…) în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care (…) a fost citată personal (s.n.) și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv (s.n.), prin alte mijloace, o informare oficială (s.n.) cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc (s.n.) faptul că persoana în cauză a avut cunoștință (s.n.) de procesul stabilit”.
3. Directiva UE nr 2016/343[7] are prevederi similare celor de mai sus, ceea ce este și firesc, dată fiind cerința logică a unității de sens și principii a dreptului Uniunii.
Observăm că, spre deosebire de dreptul intern, aceste prevederi europene pun accentul pe alte noțiuni decât cele utilizate de Codul de procedură penală, respectiv pe noțiuni foarte clare, precum: citarea personală, primirea efectivă a unei informări oficiale, stabilirea fără echivoc a încunoștințării despre proces. Este evident că toate aceste sintagme și expresii exclud situația admisă în dreptul român a citării prin afișare sau chiar prin primirea citației de o altă persoană, exclud folosirea prezumției de citare din dreptul intern bazată pe faptul că inculpatul nu a comunicat schimbarea adresei procesuale, situații care sunt invocate de instanțele române ca impedimente la admiterea cererii de rejudecare.
Mai mult, prevederile europene impun expres ca inculpatul să fie încunoştiinţat nu numai despre faza judecăţii în general, ci în mod precis despre şedinţa de judecată în care se desfăşoară dezbaterile pe fond (,, data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia”).
La acestea se adaugă și sensul diferit pe care îl dă dreptul european noțiunii de,, proces”. În dreptul european, în jurisprudența CEDO și în dreptul multor altor state, termenul,, proces” desemnează doar procedura de judecată desfășurată în fața instanței de judecată, iar nu și procedura de urmărire penală, cum îl definim noi.
Formulările relevante în acest sens sunt următoarele:
„Din motive practice, data stabilită pentru proces (s.n.) poate fi exprimată inițial sub forma mai multor date posibile într-un interval redus de timp (s.n.)”[5] (semnifică data sau perioada dezbaterilor, după terminarea cercetării judecătorești);
„Dreptul de a fi prezent la proces (s.n.) poate fi exercitat numai în cazul în care se desfășoară una sau mai multe ședințe (s.n.)”[6] (deci prezența la proces înseamnă prezența la ședințe, adică la judecată, iar nu prezența în faza urmăririi penale);
„(…) a fost citată personal (…) cu privire la data și locul stabilite pentru procesul (s.n.) în urma căruia a fost pronunțată decizia”[7] (arată că procesul are o durată definită printr-o dată anume și un loc de desfășurare definit printr-un loc anume, acestea fiind incompatibile cu urmărirea penală, ce se desfășoară în timp mai îndelungat, nespecific, nestabilit pe date precis comunicate, în diferite locuri în care se fac cercetările etc.);
,,Informarea persoanei suspectate sau acuzate cu privire la proces ar trebui înțeleasă în sensul citării acesteia în persoană (s.n.) sau a informării oficiale a acesteia în alt mod asupra datei și locului în care urmează să se desfășoare procesul (s.n.), astfel încât să fie în măsură să aibă cunoștință despre proces”[8] (citarea personală exclude citarea prin afișare, citarea prin primirea citației de către o altă persoană, precum și prezumția de primire a citației constând în aceea că persoana a fost citată la adresa declarată în cursul urmăririi penale, la care nu mai locuiește); „(…) a primit efectiv, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces (s.n.)” (aceleași comentarii).
Or, în condițiile în care instituția redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate se inspiră, în conținut, din dispozițiile dreptului european, în dorința de a fi compatibilă cu acesta, în opinia noastră, legiuitorul român a transpus greșit termenul de „proces” fără a-l explica din perspectiva noțiunii autonome europene. Astfel, acesta a fost înțeles în dreptul român în coroborare cu definiția internă a procesului penal – urmărirea penală plus judecata -, și astfel s-a ajuns la o diferențiere evidentă între condițiile stabilite de dreptul european pentru rejudecarea unei persoane condamnate în lipsă, comparativ cu cele similare din dreptul român, acestea din urmă, în practica judiciară, aproape excluzând aplicabilitatea acestei căi extraordinare de atac, dat fiind că, de regulă, suspectul sau inculpatul ajung în fața organului de urmărire penală, și numai ulterior, până la judecată, își schimbă locuința ori pleacă în străinătate. Este de menționat, cu privire la acest ultim aspect, că jurisprudența ce face referire la faptul că inculpatul „a fugit din ţară”, „s-a sustras de la judecată, părăsind ţara”, sau alte formulări similare, în realitate își întemeiază această apreciere pe simplul fapt al părăsirii țării, fără a proba și scopul plecării din țară. Or, prin aceasta nu se poate face dovada certă a împrejurării că inculpatul a cunoscut faza judecății și că în mod voit s-a sustras acesteia; este suficientă indicarea împrejurării că plecarea s-a datorat unui alt motiv pertinent (muncă în străinătate, tratament medical, plecat la rude) pentru a se ajunge la concluzia că nu este îndeplinită condiția demonstrării fără echivoc a intenției de sustragere, ce ar implica faptul că inculpatul cunoștea data și locul judecății. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în majoritatea cauzelor având ca obiect redeschiderea procesului penal, trimiterea în judecată se realizează după un timp îndelungat de la săvârșirea faptei și chiar de la audierea inculpatului în cursul urmăririi penale, respectiv, ulterior plecării acestuia din țară.
Alte argumente, extrase din Codul de procedură penală, conform cărora prezenţa suspectului/inculpatului în faţa organului de urmărire penală şi cunoaşterea despre existenţa fazei urmăririi penale nu echivalează cu citarea în proces și/sau cu luarea la cunoștință în mod oficial despre acesta, sunt următoarele:
– chiar dacă inculpatul a fost prezent la urmărirea penală, el este obligatoriu citat în camera preliminară;
– chiar dacă inculpatul a fost citat personal sau a primit termen în cunoştinţă în camera preliminară, ori a fost prezent, el este obligatoriu citat în cursul judecăţii, până se constată, conform prevederilor legale, că a luat termen în cunoştinţă într-una dintre modalităţi (prezent personal la termen, a primit personal citaţia, are avocat ales, a solicitat judecarea cauzei în lipsă);
– chiar dacă inculpatul a fost prezent/are termen în cunoştinţă la judecata în fond, el este obligatoriu citat la judecata în apel.
Neefectuarea acestor proceduri de citare indicate succesiv mai sus atrage desfiinţarea cu rejudecare a fazei procesuale în care au fost omise.
Or, dacă prezenţa inculpatului într-o fază sau etapă procesuală anterioară ar echivala cu faptul că acesta cunoaşte despre fazele/etapele procesuale ulterioare, citarea obligatorie în aceste faze ulterioare şi sancţiunea nulităţii actelor efectuate în lipsa citării nu ar mai fi justificate. Prin cunoaşterea unei faze procesuale, inculpatul nu este prezumat a cunoaşte şi fazele procesuale următoare. Astfel, prin cunoaşterea fazei urmăririi penale, nu se prezumă că inculpatul cunoaşte şi faza judecăţii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât faza urmăririi penale se poate finaliza şi printr-o soluţie care să pună capăt definitiv procesului penal (netrimitere în judecată).
Pe cale de similitudine, şi în procedura redeschiderii procesului penal ar trebui să se aprecieze în aceeaşi logică, respectiv că suspectul/inculpatul care a cunoscut faza urmăririi penale nu este prezumat că a cunoscut şi faza judecăţii şi că a fost înştiinţat oficial despre această fază.
Concluzii
Avem, așadar, o situație în care dreptul procesual penal român nu este compatibil cu dreptul european și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar incompatibilitatea este într-un sens negativ, respectiv codul intern limitează drastic, față de reglementarea europeană, dreptul la o nouă judecată a persoanei condamnate în lipsă, prin aceasta fiind contrar art. 20 din Constituția României privind prevalența dispozițiilor mai favorabile în materia drepturilor omului, dar și contrar art. 6 alin 1 din Convenție în dimensiunea asigurării procesului echitabil.
În plus, pe planul colaborării de bună-credință între organele judiciare române și cele din alte state ale Uniunii, se mai produce, sau se mai poate produce, un alt efect negativ, în contextul procedurilor de executare a mandatului european de arestare. Statul străin de executare solicită statului român – în speță, judecătorului delegat cu executarea pedepselor – să comunice condițiile în care s-a desfășurat judecata condamnatului ce face obiectul mandatului, respectiv, între altele, dacă acesta a fost judecat în lipsă, dacă a fost citat pe durata procesului, dacă se garantează o nouă procedură de judecată. Conform jurisprudenței expuse mai sus, magistratul român comunică faptul că persoana a fost citată, și/sau că poate beneficia de o nouă procedură de judecată. Dar, magistratul român comunică acest aspect în interpretarea sa, potrivit dreptului intern, fără a o explicita, anume că citarea prin afișare este considerată aducere la cunoștință valabilă despre data și locul judecății, sau că redeschiderea procesului va fi admisă, dar (nu spune că) numai în condițiile legii române. Însă, autoritățile străine nu cunosc această diferență de abordare a problemei, și aceștia, pe baza legislației europene pe care o prezumă a fi aplicabilă la fel și în România, înțeleg din comunicarea judecătorului român că inculpatul a fost citat personal pentru termenul la care s-a dezbătut cauza pe fond, și că, în orice caz, în lipsa acestei situații, cu siguranță condamnatul va fi rejudecat.
În realitate, însă, nu se întâmplă așa, cererea de redeschidere a procesului penal fiind respinsă în temeiul jurisprudenței prezentate în preambul; prin aceasta, poate fi afectată încrederea autorităților judiciare din statele Uniunii în veridicitatea comunicărilor făcute de instanțele române, prin care se ajunge la predarea unor persoane condamnate, în condițiile în care, conform standardelor europene, existau temeiuri de respingere a executării mandatului european de arestare (anume, că persoana condamnată a fost efectiv judecată în lipsă, fără a fi citată personal pentru termenul la care a avut loc judecata, și nici nu va putea beneficia de o nouă judecată). Or, dacă încrederea va fi afectată cu privire la anumite comunicări, ea va fi afectată in extenso, pentru că autoritățile străine se vor întreba dacă nu cumva și în privința altor proceduri instanțele române înțeleg sau aplică greșit legislația comunitară. Și se vor putea îndoi de orice le comunică magistrații români, refuzând cererile adresate, ceea ce ar putea produce consecințe importante, pentru că autoritățile penale române vor fi lipsite în fapt, prin aceasta, de unele instrumente de punere în executare a hotărârilor penale, pentru că măsurile coercitive penale vor deveni ineficiente iar condamnații care se refugiază în străinătate nu vor mai putea fi supuși executării hotărârii de condamnare, etc.
Față de cele prezentate, opinia noastră este următoarea:
Întrucât acelaşi text – art. 466 alin. (2) Cod procedură penală – nu poate fi interpretat diferit, după cum în cauză există sau nu un element de extraneitate (în prima situaţie, prin luarea în considerare a normativelor europene, în a doua, prin aplicarea exclusivă a Codului de procedură penală român) se impune concluzia că acest text trebuie interpretat unitar în orice situaţie, în sensul compatibilizat cu prevederile Uniunii Europene. În caz contrar, ar însemna că România nu respectă şi nu aplică aceste acte normative cu caracter obligatoriu şi prioritar faţă de legea internă, care, de altfel, sunt raționale și urmăresc în esență evitarea unei erori judiciare și unei condamnări nefondate provenite din faptul că acuzatul nu și-a putut prezenta efectiv apărările în cauză[9].
În raport de prevederile mai stricte ale normativelor europene, care impun expres ca inculpatul să fie încunoştinţat nu numai despre faza judecăţii în general, ci în mod precis despre şedinţa de judecată în care se desfăşoară dezbaterile pe fond („data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia va fi pronunțată decizia”), o practică preventivă în sensul conformării la aceste dispoziţii ar fi aceea de a se dispune citarea expresă, cu aceste mențiuni, a inculpatului pentru termenul de judecată la care se vor desfăşura respectivele dezbateri (în ipoteza în care acesta nu a luat cunoştinţă într-o altă modalitate despre acest termen (prezent personal la termenul anterior, avocat ales, solicitarea judecării cauzei în lipsă etc.).
În situația în care practica judiciară majoritară pare a nu fi în acest sens, și nici nu se prefigurează pronunțarea unei hotărâri obligatorii a Curții Constituționale sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, soluția ar fi aceea de îmbunătățire legislativă a textului, astfel încât să nu mai suscite interpretări limitative ale dreptului de rejudecare.
Referințe bibliografice
1. Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, nr L190/1 din 18 iulie 2002, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32002F0584&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
2. Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L81/24 din 27 martie 2009, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32009F0299&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
3. Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 65/1 din 11 martie 2016, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32016L0343&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
4. GHEORGHE, T.V., Aflarea adevărului, principiu fundamental al procesului penal, Ed. Hamangiu, București, 2021.
5. NEAGU, I., DAMASCHIN, M., Tratat de procedură penală, partea specială, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018.
6. UDROIU, M.(coord.), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017.
7. VOLONCIU, N., UZLĂU, A.S. (coord.), Codul de procedură penală comentat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.
[2] TUDOR, G., în VOLONCIU, N., UZLĂU, A.S.(coord.), Codul de procedură penală comentat, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, pp. 1339-1340:,, În acest sens, în jurisprudenţa anterioară, ale cărei considerente apreciem că se menţin, s-a arătat că prima instanţă, sesizată cu cererea condamnatului, a apreciat în mod corect că nu se impune rejudecarea cauzei, întrucât condamnatul avea cunoştinţă de procesul penal – aflat în faza urmăririi penale – pornit împotriva sa şi a dat declaraţii în cauză, după care s-a sustras de la judecată, părăsind ţara. Ca atare, condamnatul a avut posibilitatea să îşi exercite dreptul la apărare şi a fost reprezentat pe tot parcursul procesului penal de un apărător desemnat din oficiu, însă a înţeles să nu participe la judecată. Şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia art. 6 parag. 1 coroborat cu art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţie, instanţele trebuie să respingă o cerere de rejudecare formulată de persoanele care au renunţat, în mod neechivoc, la dreptul de a fi prezente în instanţă şi de a se apăra (de pildă, s-au sustras procedurilor, au fugit din ţară în cursul procesului penal etc.), având însă obligaţia de a rejudeca procesul în celelalte cazuri în care condamnatul a fost judecat în lipsă”.
[3] CONSTANTINESCU, în UDROIU, M.(coord.), Codul de procedură penală, comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2017, pp. 1818, 1822-1825: „În cazul în care condamnatul a fost audiat în faza de urmărire penală, sub calitatea de suspect, inculpat sau învinuit, s-a arătat că acesta a luat cunoştinţă de obligaţia de a anunţa orice schimbare de domiciliu. În aceste condiţii, nu s-a putut reţine faptul că petentul nu a avut cunoştinţă de procesul penal demarat împotriva sa, în condiţiile în care a fost citat la domiciliul indicat, pasivitatea sa neputând constitui temei al redeschiderii procesului penal (C.A. Bucureşti, secţia I, dec 819/24 06 2014, C.A. Timişoara, dec 233/23 02 2015). Practica judiciară s-a cristalizat în sensul arătat în paragraful anterior la nivelul mai multor curţi de apel, şi astfel putem reţine că există o opinie majoritară în acest sens (C.A. Târgu Mureş, C.A. Cluj, C.A. Iaşi, C.A. Galaţi, C.A. Oradea). Apreciem că soluţia este conformă cu art. 6 din Convenţie, întrucât prin acţiunile sale suspectul sau inculpatul a determinat situaţia în care nu a putut fi informat despre desfăşurarea urmăririi penale şi care l-a împiedicat, de asemenea, să participe la procesul penal (mutatis mutandis, CtEDO, Demebukov c Bulgariei, hot din 28 02 2008, parag. 57)”.
[4] NEAGU, I., DAMASCHIN, M., Tratat de procedură penală, partea specială, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p.454, p. 459: „(…) Nu este considerat ca fiind judecat în lipsă inculpatul care nu a luat cunoștință în niciun mod oficial despre desfășurarea procesului penal, fiind plecat din țară, în condițiile în care procedura de citare a acestuia a fost îndeplinită conform legii atât cu ocazia judecății în primă instanță, cât și în apel (Tribunalul Timiș, sent. pen. nr. 30/2016)”. „Cererea de redeschidere a procesului penal va fi respinsă ca inadmisibilă dacă instanța constată că petentul nu este o persoană dintre cele prevăzute la art. 466 alin. (2), având în vedere faptul că acesta a fost citat la proces, inclusiv la ultimul termen de judecată”.
[5] Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2002/584/JAI), Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, nr L190/1 din 18 iulie 2002, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32002F0584&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
[6] Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L81/24 din 27 martie 2009, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32009F0299&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
[7] Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 65/1 din 11 martie 2016, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32016L0343&from=RO, vizitat la 22 ianuarie 2023.
[8] Pct. 9 din preambulul Deciziei-cadru 2009/299/JAI.
[9] Pct. 41 din preambulul Directivei (UE) 2016/343.
[10] Art. 2 pct. 1 din Decizia-cadru 2009/299/JAI.
[11] Pct. 36 din preambulul Directivei (UE) 2016/343.
[12] GHEORGHE, T.V., Aflarea adevărului, principiu fundamental al procesului penal, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 469.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.