Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă – modificări (H.G. nr. 940/2017)
Redacția ProLege - ianuarie 2, 2018Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 14^1, după alin. (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:
„(2^1) În cazul instituţiilor publice, restituirea contravalorii voucherelor de vacanţă pe suport hârtie prevăzute la alin. (1) sau a sumelor prevăzute la alin. (2) se face cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 18 lit. a), b), d) şi e) prevedeau:
„Unităţile emitente sunt obligate:
a) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la societăţi bancare ori unităţi teritoriale ale Trezoreriei Statului, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie, respectiv încasarea de la angajatori a contravalorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie achiziţionate în baza contractelor încheiate cu aceştia şi rambursarea de sume către unităţile afiliate, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective. Închiderea acestor conturi sau subconturi de plăţi se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate;
b) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la societăţi bancare ori unităţi teritoriale ale Trezoreriei Statului, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic, respectiv încasarea de la angajatori a contravalorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic achiziţionate în baza contractelor încheiate cu aceştia şi rambursarea de sume către unităţile afiliate, fie direct de către unităţile emitente autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, fie indirect, prin intermediul organizaţiilor specializate/schemelor de plăţi naţionale ori internaţionale, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective. Decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic se face între unităţile afiliate şi unităţile emitente, prin intermediul instituţiilor financiare autorizate, cu sprijinul organizaţiilor care administrează scheme/aranjamente de plată ori al altor organizaţii care dezvoltă sisteme de acceptare proprii sau cu ajutorul propriilor platforme; închiderea acestor conturi sau subconturi de plăţi se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport electronic emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate;
(…)
d) să asigure securitatea livrării voucherelor de vacanţă la angajator şi a celor returnate de la unităţile afiliate;
e) să asigure elemente de securitate ale voucherului;”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 18, lit. a), b), d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„a) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la unităţile Trezoreriei Statului în a căror rază sunt înregistraţi fiscal, pentru încasarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de la instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare, inclusiv în cazul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, şi la societăţi bancare pentru încasarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de la celelalte categorii de angajatori. Închiderea acestor conturi sau subconturi de plăţi se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate. Aceste conturi sunt conturi cu funcţionalitate specială şi nu sunt supuse executării silite prin poprire, în sensul art. 781 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
b) să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la unităţile Trezoreriei Statului în a căror rază sunt înregistraţi fiscal pentru încasarea costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic, inclusiv a costului suportului electronic şi/sau a costului imprimatelor reprezentând vouchere de vacanţă pe suport hârtie, de la instituţiile publice, indiferent de modalitate de organizare şi finanţare, inclusiv în cazul activităţilor finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, şi la societăţi bancare pentru încasarea costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic, inclusiv a costului suportului electronic şi/sau a costului imprimatelor reprezentând vouchere de vacanţă pe suport hârtie, de la celelalte categorii de angajatori;
(…)
d) să asigure securitatea livrării voucherelor de vacanţă la angajator şi a celor returnate de la unităţile afiliate, cu respectarea prevederilor legale în materie;
e) să asigure elemente de securitate pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic;”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, la art. 18, după lit. b) se introduce o nouă literă, lit. b^1), cu următorul cuprins:
„b^1) prin conturile sau subconturile de plăţi deschise potrivit lit. a), la rambursarea de sume către unităţile afiliate, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective şi la rambursarea de sume către unităţile afiliate, fie direct de către unităţile emitente autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, fie indirect, prin intermediul organizaţiilor specializate/schemelor de plăţi naţionale ori internaţionale, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective. Decontarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic se face între unităţile afiliate şi unităţile emitente, prin intermediul instituţiilor financiare autorizate, cu sprijinul organizaţiilor care administrează scheme/aranjamente de plată ori al altor organizaţii care dezvoltă sisteme de acceptare proprii sau cu ajutorul propriilor platforme. Închiderea conturilor sau subconturilor de plăţi prevăzute la lit. a) se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport electronic/hârtie emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate;”.
Vechea reglementare
În vechea reglementare, art. 24 prevedea:
„(1) Nerespectarea de către angajator a dispoziţiilor art. 9 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(2) Nerespectarea de către beneficiar a dispoziţiilor art. 13 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(3) Nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(4) Nerespectarea dispoziţiilor art. 25 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(5) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (4) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, iar cele prevăzute la alin. (2) şi (3) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism.
(6) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1)-(4) le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, art. 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, şi se sancţionează cu 3 până la 6 puncte-amendă:
a) distribuirea de către angajatori către beneficiari a voucherelor de vacanţă sau transferul de către unităţile emitente către beneficiari a valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic, fără respectarea strictă a prevederilor legale;
b) distribuirea de către angajatori a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie, dacă aceştia la data stabilită pentru distribuire nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a voucherelor de vacanţă pe suport hârtie achiziţionate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând voucherele de vacanţă pe suport hârtie;
c) transferul valorii nominale a voucherelor de vacanţă pe suport electronic de către unităţile emitente către beneficiari, dacă angajatorii nu au achitat unităţii emitente, la data stabilită pentru transfer, contravaloarea nominală totală a voucherelor de vacanţă pe suport electronic achiziţionate şi costurile legate de emiterea voucherelor de vacanţă pe suport electronic;
d) transferul de către angajatori către beneficiari a contravalorii nominale a voucherelor de vacanţă, precum şi a costurilor aferente emiterii voucherelor de vacanţă pe suport electronic şi/sau a costului imprimatelor reprezentând voucherele de vacanţă pe suport hârtie;
e) încheierea contractelor de către unităţile emitente cu unităţile afiliate, fără solicitarea în prealabil a licenţei de turism, în cazul agenţiilor de turism, şi a certificatului de clasificare, în cazul structurilor de primire turistice;
f) încheierea contractelor de către unităţile emitente cu unităţile afiliate care nu deţin licenţă de turism, în cazul agenţiilor de turism, sau certificat de clasificare, în cazul structurilor de primire turistice, valabile la data încheierii contractului;
g) nerealizarea de către unităţile emitente a evidenţei tranzacţiilor cu vouchere de vacanţă pe suport electronic, prin intermediul unui sistem informatic care să permită stocarea corespunzătoare a datelor în condiţii de protecţie şi siguranţă pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
(2) Utilizarea de către beneficiari a voucherelor de vacanţă pentru achiziţionarea altor servicii decât cele prevăzute la art. 23 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracţiune şi se sancţionează cu 2 până la 6 puncte-amendă.
(3) Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit în condiţiile legii.
(4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), d) şi g) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, iar a celor prevăzute la alin. (1) lit. e), f) şi alin. (2) se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Turismului.
(5) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, după art. 27 se introduce un nou articol, art. 27^1, cu următorul cuprins:
„Prelucrarea datelor cu caracter personal de către angajatori, unităţi emitente, entităţi procesatoare şi alte organizaţii specializate se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.
Noua reglementare
Potrivit noii reglementări, în tot cuprinsul hotărârii, sintagmele „tichete de vacanţă”/„tichet de vacanţă” se înlocuiesc cu sintagmele „vouchere de vacanţă”/„voucher de vacanţă”.
Potrivit art. II din H. G. nr. 940/2017, H.G. nr. 215/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă (M. Of. nr. 145 din 9 martie 2009; cu modif. ult., inclusiv cu cele aduse prin respectiva hotărâre), se va republica în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.
Conform art. III din H. G. nr. 940/2017, respectiva hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.