Neconstituționalitate (M. Of. nr. 205/07.03.2018): Art. 233^1 („Colaborarea cu organele de urmărire penală”) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

- martie 8, 2018
Abstract

As a result of the activity carried out by the Constitutional Court, in March 2018, several
decisions were published (pleas and objections of unconstitutionality granted) relating to art. 102
(“Exclusion of the evidence illegally obtained”) paragraph (3) of the NCCP, art. 233^1
(“Cooperation with the criminal prosecution bodies”) of the Code of tax procedure, and also
concerning certain provisions of the Law on the amendment and supplement to the Status of judges
and prosecutors, Law on the approval of the G.E.O. no. 96/2016 on the amendment and supplement
of certain legal acts in the fields of education, research, professional training and health, Law on the
amendment and supplement of Law no. 317/2004 on the organization and functioning of the
Superior Council of Magistracy, G.E.O. no. 155/2001 on the approval of a stray dogs management
program, as well as the provisions of Law on the amendment and supplement of Law no. 215/2001
on local public administration.

Decizia CCR Actul normativ Sumar
D.C.C. nr. 654/2017
(M. Of. nr. 205 din 7 martie 2018)		 Art. 233 și art. 233^1 din Codul de procedură fiscală, art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și dispozițiile O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Dispoziţiile art. 233^1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

În M. Of. nr. 205 din 7 martie 2018, a fost publicată Decizia CCR nr. 654/2017 din 17 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 233 și art. 233^1 din Codul de procedură fiscală, art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și a dispozițiilor O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale.

 

Obiectul sesizării

 

Codul de procedură penală

„Art. 421 („Soluţiile la judecata în apel”)

Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii:

(…)

2. admite apelul şi:

b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetentă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă”.

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

„Art. 233 („Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni”)

Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procesul-verbal întocmit constituie mijloc de probă în condiţiile art. 214 din Codul de procedură penală”.

„Art. 233^1 („Colaborarea cu organele de urmărire penală”)

(1) În situaţia în care sunt date sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor infracţiuni ce vizează bunuri prevăzute la art. 135 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ce intră în sfera de aplicare a accizei, organele de urmărire penală pot efectua activităţi de constatare, cercetare şi conservare de probe.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) organele de urmărire penală solicită de îndată organelor cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale conform obiectivelor stabilite.

(3) La solicitarea organelor de urmărire penală, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unei situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, personalul desemnat din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuează verificări fiscale.

(4) În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi solicitată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea de verificări fiscale, conform obiectivelor stabilite.

(5) Rezultatul verificărilor prevăzute la alin. (2)-(4) se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în înţelesul art. 110”.

 

D.C.C. nr. 654/2017

 

Prin Decizia nr. 654/2017, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată în Dosarul nr. 9.668/111/2011 al Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, și a constatat că: dispoziţiile art. 233^1 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

Astfel, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională, a constatat că alin. 1 al art. 233^1 din Codul de procedură fiscală, text introdus prin art. XI pct. 11 din O.U.G. nr. 54/2010, face trimitere la art. 135 alin.(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, Curtea a observat că la momentul intrării în vigoare a O.G. nr. 54/2010, art. 135 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cuprindea un număr de 3 alineate.

În acest context, Curtea a constatat că dispozițiile art. 233^1 alin. (1) din Codul de procedură fiscală făceau referire la art. 135 alin.(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, acest din urmă text nemaifiind în vigoare.

Curtea a reținut că, deși trimiterea la alte acte normative este un procedeu legislativ permis, aceasta nu poate presupune luarea în considerare a unei norme abrogate. La momentul recurgerii la procedeul legislativ al trimiterii la alte acte normative, norma la care se face trimitere trebuie să fie o normă în vigoare, aparținând fondului activ al legislației. Curtea a apreciat că, dacă s-ar permite adoptarea unei norme de trimitere, care are în vedere o dispoziție abrogată anterior, s-ar ajunge la situația ca, printr-un procedeu legislativ nepermis, să se repună în vigoare norme abrogate. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că, prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție abrogată la acel moment, se încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) din Constituție referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative. În consecință, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, cu unanimitate, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală și a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în ansamblu, precum și cea a dispozițiilor art. 233 și art. 233^1 alin. (2)-(5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Lasă un răspuns