Măsurile provizorii în materia drepturilor asupra mărcilor: condițiile de admisibilitate. Perspectivă jurisprudențială

- februarie 11, 2025

I. Considerații preliminare.

S-a afirmat, pe bună dreptate, că în zilele noastre o lume fără mărci este de neimaginat.[1] Pornind și de la o astfel de realitate, pentru conservarea drepturilor cu privire la marcă, legiuitorul român a reglementat mijloace de apărare de drept administrativ, de drept civil și de drept penal[2].

Mijloacele de drept civil prin intermediul cărora pot fi apărate drepturile cu privire la marcă[3] se circumscriu, în prezent, următoarelor două categorii[4]: acțiunea în contrafacere și măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.

Prima categorie, respectiv acțiunea în contrafacere, are drept temei legal următoarele dispoziții: art. 39-53, art. 102 și art. 104 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice[5], respectiv art. 5, art. 8, art. 11, art. 14 dar și art. 16 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială[6].

În ceea ce privește cea de-a doua categorie de mijloace de drept civil de apărare a drepturilor cu privire la marcă, și care face obiectul prezentei analize, respectiv măsurile provizorii ce se pot dispune pentru conservarea drepturilor cu privire la marcă, acestea sunt reglementate în acte normative distincte, respectiv: art. 978-979 din Codul de procedură civilă[7] raportate la art. 997-1002 din același act normativ; art. 103 din Legea nr. 84/1998, dar și art. 6, respectiv art. 9 din O.U.G. nr. 100/2005.

Atât dispozițiile art. 979 alin. (2) din CPC[8], cât și dispozițiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1998[9] reglementează într-o manieră generoasă măsurile provizorii ce se pot dispune în materia drepturilor de proprietate intelectuală, deci inclusiv în privința drepturilor cu privire la marcă, stabilind că instanța judecătorească poate să dispună în special: interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie, respectiv luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.

Această plajă foarte largă de măsuri provizorii, pe care o reglementează atât CPC cât și Legea nr. 84/1998, se completează și se concretizează prin trimiterea expresă pe care art. 103 din Legea nr. 84/1998 o face către dispozițiile O.U.G. nr. 100/2005. Astfel, deși prin art. 9 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005[10] se reglementează într-un mod aproape identic prima măsură provizorie prevăzută și de celelalte două acte normative anterior menționate, statuând că: „instanța judecătorească competentă poate (…): a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue”, prin art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 100/2005 este introdus un element de noutate (față de celelalte texte de lege anterior menționate) în sfera măsurilor provizorii, statuând că: „instanța judecătorească competentă poate (…): b) să constituie o garanție destinată să asigure despăgubirea titularului dreptului protejat”. Mai mult decât atât, din coroborarea dispozițiilor art. 6 cu cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 100/2005 rezultă că măsurile provizorii ce se pot dispune în materia drepturilor cu privire la marcă[11] vizează în concret:

– interzicerea provizorie a săvârșirii presupuselor acte de contrafacere prin sechestrul mărfurilor bănuite că ar aduce atingere unui drept de proprietate industrială protejat, pentru a împiedica introducerea lor sau circulația lor în circuitele comerciale.[12]

– măsuri de conservare a probelor care pot include descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eșantioane, sechestrul mărfurilor litigioase și, după caz, al materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele în legătură cu acestea.[13]

– măsuri privind asigurarea reparării pagubei prin sechestrul bunurilor mobiliare și imobiliare ale persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, inclusiv blocarea conturilor bancare și a altor bunuri, dar și comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informații pertinente cauzei[14].

II. Calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor provizorii de apărare a drepturilor privind marca.

Categoriile de subiecți ce pot avea calitate procesuală activă, respectiv pasivă într-un litigiu având ca obiect o cerere de instituire a măsurilor provizorii în materia drepturilor cu privire la marcă[15] sunt determinate în cuprinsul celor trei acte normative care permit ordonarea acestor măsuri provizorii (CPC, O.U.G. nr. 100/2005 și Legea nr. 84/1998).

1. Calitatea procesuală activă.

Cadrul general în privința persoanelor cărora le este recunoscută prerogativa formulării unor cereri de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor referitoare la marcă, este stabilit de dispozițiile art. 4 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 100/2005 care conferă legitimare procesuală activă, atât titularului dreptului la marcă, cât și oricărei persoane autorizate să utilizeze drepturile cu privire la marcă, în special beneficiarii de licențe[16].

Totodată, prin art. 103 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se stabilește că pot avea calitate procesuală activă în cererile privind instituirea măsurilor provizorii cu privire la marcă atât titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci, cât și orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimţământul titularului[17].

În același sens, potrivit art. 979 alin. (1) din CPC, calitatea procesuală activă în vederea solicitării instituirii unor măsuri provizorii pentru apărarea mărcii o poate avea titularul dreptului la marcă sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului[18].

2. Calitatea procesuală pasivă.

Referitor la persoanele care pot avea calitate procesuală pasivă într-o cerere care să vizeze instituirea măsurilor provizorii cu scopul apărării drepturilor cu privire la marcă, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 prevede că o astfel de solicitare poate fi formulată împotriva persoanei (oricărei persoane) care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, iar art. 9 alin. (2) din același act normativ prevede că măsurile provizorii pot fi ordonate și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț în scop de încălcare a unui drept de proprietate industrială protejat. În plus, din dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 mai reiese că pot avea calitate procesuală pasivă în astfel de litigii și oricare dintre persoanele care: dețin în scop comercial mărfuri contrafăcute; utilizează în scop comercial servicii contrafăcute; au fost găsite în timp ce utilizau servicii contrafăcute la scară comercială; furnizează, în scop comercial, servicii utilizate în activități de contrafacere; au fost semnalate, de către o persoană din cele menționate anterior, ca intervenind în producerea, fabricarea ori distribuirea mărfurilor sau în furnizarea serviciilor.

În acord cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, prevederile art. 103 alin. (4) din Legea nr. 84/1998 stabilesc că măsurile provizorii se pot dispune și împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin lege.

III. Condiții de admisibilitate a cererii de instituire a măsurilor provizorii pentru protejarea drepturilor referitoare la marcă, reflectate în jurisprudență.

1. Determinarea condițiilor.

Din reglementarea cuprinsă în art. 979 alin. (1) din CPC[19] rezultă următoarele condiții, specifice materiei drepturilor de proprietate intelectuală, ce trebuie îndeplinite cumulativ[20] pentru a se putea dispune de către o instanță de judecată măsuri provizorii pentru apărarea drepturilor cu privire la marcă, și anume: reclamantul să facă dovada credibilă că drepturile cu privire la marcă fac obiectul unei acţiuni ilicite actuale sau iminente şi dovada că această acţiune ilicită riscă să-i producă reclamantului un prejudiciu greu de reparat[21].

În cazul în care prejudicierea drepturilor conferite de marcă are loc prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, în conformitate cu prevederile art. 979 alin. (3) din CPC[22], cele două condiții menționate sunt nuanțate și completate, urmând ca, pentru admisibilitatea cererii de instituire a măsurii provizorii constând în interzicerea cu titlu provizoriu a acțiunii prejudiciabile, să fie analizată îndeplinirea următoarelor condiții: dovada credibilă că dreptul la marcă face obiectul unei acţiuni ilicite; prejudiciile cauzate reclamantului să fie grave; acţiunea prejudiciabilă să nu fie în mod evident justificată, raportat la prevederile art. 75 din Codul civil[23]; măsura solicitată să nu apară ca fiind disproporţionată în raport cu prejudiciile cauzate[24].

Aceste condiții speciale ce reies din prevederile art. 979 alin. (1) și alin. (3) din CPC, se impun a fi analizate, potrivit dispozițiilor alin. (4) ale aceluiași articol[25], prin raportare la condițiile de admisibilitate generale reglementate în cadrul procedurii ordonanței președințiale[26], respectiv aparența dreptului, urgența măsurii, vremelnicia și neprejudecarea fondului dreptului. În această privință, în practica instanțelor de judecată s-a argumentat că întrucât cererea de instituire a măsurilor provizorii formulată pentru protejarea dreptului la marcă trebuie soluționată potrivit dispozițiilor ce reglementează ordonanța președințială, condițiile speciale referitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală sunt, în principiu, cele de admisibilitate a ordonanței președințiale din art. 997 din CPC, adaptate la caracterul specific al cererii și care trebuie întrunite în mod cumulativ[27]. În concret, s-a arătat că aceste condiții impun ca reclamantul să fie titularul dreptului de proprietate intelectuală, ca acest drept să facă obiectul unei acțiuni de încălcare ilicite, actuale sau iminente, să existe riscul producerii unui prejudiciu greu de reparat, măsurile să aibă un caracter provizoriu și să nu fie prejudecat fondul cauzei[28].

2. Condiția aparenței dreptului.

În ceea ce privește condiția aparenței dreptului[29], în jurisprudență s-a reținut că în contextul procedurii sumare a ordonanței președințiale în cadrul căreia nu se poate face decât un examen superficial al probelor, cerința se consideră îndeplinită dacă se constată că reclamanta în calitate de titular al mărcilor se bucură de drepturi exclusive asupra folosinței acestora, iar pârâta comercializează un produs ce are înscris un semn/denumire similară cu mărcile reclamantei, fără acordul acesteia[30]. Într-o altă cauză, s-a statuat că aparența dreptului este întrunită în favoarea reclamantului dacă acesta dovedește că este titularul drepturilor exclusive asupra unei mărci, indiferent de gradul de distinctivitate[31]. De asemenea, în practica judiciară s-a reținut și că reclamanta justifică aparența dreptului prin înregistrarea mărcii și a numelui comercial în timp ce aparența încălcării săvârșite de către pârâtă rezultă din identitatea dintre acestea (marca și numele comercial) și semnul folosit de pârâtă în continuare în activitatea comercială, după încheierea relațiilor comerciale dintre părți, coroborat cu faptul că nu există autorizarea reclamantei în legătură cu folosirea acestui semn[32].

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Viorel ROȘ, Andreea LIVĂDARIU, Probleme privind acțiunea în contrafacerea mărcilor și evaluarea prejudiciului, în Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 4/2014, pp. 7-51. Articol disponibil la adresa: https://www.juridice.ro/357644/probleme-privind-actiunea-in-contrafacerea-marcilor-si-evaluarea-prejudiciului.html, accesată la data de 09.02.2025.

[2] Ioan MACOVEI, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Editura C.H. Beck, București, 2010, pag. 375; Edmond Gabriel OLTEANU, Dreptul Proprietăţii intelectuale, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007 pp. 216-217; Viorel ROȘ, Dreptul proprietății intelectuale, Editura Global Lex, 2001, p. 692; Viorel ROȘ, Octavia SPINEANU MATEI, Bogdan DRAGOȘ, Dreptul proprietății intelectuale. Dreptul proprietății industriale. Mărcile și indicațiile geografice, Editura All Beck, București, 2003, p. 456.

[3] În dreptul românesc, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice republicată ultima oară în M. Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020, titularul mărcii are un drept exclusiv de folosință și exploatare a mărcii. În doctrină, această prerogativă a fost calificată drept latura pozitivă a a dreptului protejat prin Legea nr. 84/1998. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, titularul mărcii are dreptul de a cere interzicerea folosirii de către terți, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, semnul ales și înregistrat ca marcă de acesta. Această prerogativă reprezintă latura negativă a dreptului la marcă. În acest sens, a se vedea Viorel ROȘ, Octavia SPINEANU MATEI, Bogdan DRAGOȘ, op. cit., p. 302; Ioan MACOVEI, op. cit., p. 358. Celor două aspecte ale dreptului exclusiv asupra mărcii, li se adaugă, în raport de prevederile art. 8 din Legea nr. 84/1998, un drept de prioritate aparținând celui care a depus primul cererea de înregistrare a mărcii.

[4] În doctrină s-a mai analizat ca mijloc de drept civil prin intermediul căruia pot fi apărate drepturile cu privire la marcă, și acțiunea în concurență neloială. Cu toate acestea, în situația în care atingerea adusă dreptului la marcă constă într-un act de contrafacere, acțiunea în concurență neloială nu-și mai poate justifica existența. Pentru o astfel de analiză și concluzie, a se vedea Viorel ROȘ, op.cit., pp. 723-725; Viorel ROȘ, Octavia SPINEANU MATEI, Bogdan DRAGOȘ, op. cit., p. 524.

[5] Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice publicat în M. Of. nr. 161 din 23 aprilie 1998 a fost republicată în M. Of. nr. 856 din 18 septembrie 2020 în temeiul art. IV din Legea nr. 112/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 30 iulie 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.

[6] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială a fost publicată în M. Of. nr. 643 din 20 iulie 2005, și este disponibilă la adresa: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/152027, accesată la data de 10.02.2025.

Potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 100/2005, aceasta reprezintă transpunerea în dreptul intern a textului „Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală”, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 30 aprilie 2004. Directiva este disponibilă la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32004L0048&from=RO, accesată la data de 09.02.2025.

[7] Codul de procedură civilă din 1 iulie 2010, a fost publicat în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, ca urmare a ultimei republicări efectuate în temeiul art. XIV din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014. Codul de procedură civilă, este disponibil la adresa: https://legislatie.just.ro/public/detaliidocument/140271, accesată la data de 10.02.2025. În continuare, referirile la acest act normativ se vor face prin abrevierea „CPC”.

[8] Potrivit art. 979 alin. (2) din CPC, „instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor”.

[9] Conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 „instanța judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. Sunt aplicabile prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2005, cu modificările și completările ulterioare”.

[10] Reglementarea art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 este următoarea: „Instanța judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv: a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue; sau b) să constituie o garanție destinată să asigure despăgubirea titularului dreptului protejat”.

[11] Pentru o soluție jurisprudențială recentă, apreciată ca având caracter inovator urmare a faptului că prin aceasta s-a dispus instituirea simultană a două măsuri provizorii în materia drepturilor privind marca (încetarea utilizării neautorizate a mărcii până la soluționarea acțiunii în contrafacere și instituirea sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale societății pârâte), a se vedea Cristina Alexandra BONCACIU, Andreea Laura BARNA, Tribunalul Arad a pronunțat o soluție inovatoare de măsuri provizorii în materia dreptului de proprietate intelectuală, articol disponibil la adresa: https://www.juridice.ro/749843/tribunalul-arad-a-pronuntat-o-solutie-inovatoare-de-masuri-provizorii-in-materia-dreptului-de-proprietate-intelectuala.html, accesată la data de 10.02.2025.

[12] Conform art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 100/2005, la cererea reclamantului, instanțele judecătorești competente pot să ordone sechestrul mărfurilor bănuite că ar aduce atingere unui drept de proprietate industrială protejat pentru a împiedica introducerea lor sau circulația lor în circuitele comerciale.

[13] Potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, măsurile prevăzute la alin. (1) pot include descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eșantioane, sechestrul mărfurilor litigioase și, după caz, al materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele în legătură cu acestea.

[14] În conformitate cu art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 100/2005, în cazul unei încălcări săvârșite în activități comerciale, instanța judecătorească competentă poate să ordone, dacă partea vătămată dovedește că există circumstanțe care ar putea face imposibilă recuperarea daunelor-interese, sechestrul bunurilor mobiliare și imobiliare ale persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, inclusiv blocarea conturilor bancare și a altor bunuri. În același scop se poate ordona comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informații pertinente cauzei.

[15] Pentru o analiză amplă cu privire la calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, a se vedea Sonia FLOREA, Considerații privind calitatea procesuală în cererea de instituire a măsurilor provizorii pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală și în acțiunea în contrafacere de fond, în Revista Română de Dreptul Proprietății Intelectuale nr. 4/2014, pp. 176-216, disponibil și la adresa: https://www.juridice.ro/317448/consideratii-privind-calitatea-procesuala-in-cererea-de-instituire-a-masurilor-provizorii-pentru-apararea-drepturilor-de-proprietate-intelectuala-si-in-actiunea-in-contrafacere-de-fond.html, accesată la data de 10.02.2025.

[16] Potrivit art. 4 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 100/2005 au calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor și repararea daunelor următoarele persoane: a) titularii drepturilor de proprietate industrială, potrivit dispozițiilor legislației aplicabile; b) orice persoană autorizată să utilizeze drepturile de proprietate industrială, în special beneficiarii de licențe.

[17] Conform art. 103 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, dacă titularul dreptului de proprietate industrială asupra unei mărci ori unei indicații geografice sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate industrială cu consimțământul titularului face dovada credibilă că dreptul de proprietate industrială asupra mărcii ori indicației geografice face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.

[18] Art. 979 din Codul de procedură civilă prevede că: dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.

[19] Potrivit art. 979 alin. (1) din CPC, dacă titularul dreptului de proprietate intelectuală sau orice altă persoană care exercită dreptul de proprietate intelectuală cu consimțământul titularului face dovada credibilă că drepturile sale de proprietate intelectuală fac obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii.

[20] A se vedea în acest sens, Traian Corneliu BRICIU, Aspecte de noutate în materia măsurilor asigurătorii și provizorii în noul Cod de procedură civilă, în Revista Română de Drept Privat nr. 6 din 2012, pp. 52-81, articol disponibil în programul legislativ Sintact la adresa: https://sintact.ro/#/publication/151007869?keyword=masuri%20provizorii%20in%20materia%20drepturilor%20de%20proprietate%20intelectuala&cm=SREST, accesată la data de 11.02.2025.

[21] Dispozițiile art. 979 alin. (1) din CPC au fost criticate în doctrină, pentru că reglementarea condițiilor necesare pentru a putea fi instituite măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală s-a realizat prin „concepte vagi, dificil de instrumentat judiciar sau posibil de instrumentat arbitrar”, precum (dovada) „credibilă”, (acțiune ilicită) „iminentă”, (prejudiciu) „greu de reparat”. În acest sens, a se vedea Ion DELEANU, Tratat de procedură civilă, Vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 702.

[22] Potrivit art. 979 alin. (3) din CPC, în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanța judecătorească nu poate să dispună încetarea cu titlu provizoriu a acțiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă acțiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75 din Codul civil, și dacă măsura luată de instanță nu apare ca fiind disproporționată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispozițiile art. 253 alin. (2) din Codul civil rămân aplicabile.

[23] Art. 75 din Codul civil prevede următoarele: „(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune”.

[24] A se vedea în acest sens, Alin SPERIUSI-VLAD, Despre măsurile provizorii din domeniul proprietăţii intelectuale, de la general la particular, în Revista Română de Drept Privat nr. 2 din 2021, pp. 194-253, articol disponibil în programul legislativ Sintact la adresa: https://sintact.ro/#/publication/151022931?keyword=masuri%20provizorii%20in%20materia%20drepturilor%20de%20proprietate%20intelectuala&cm=SREST, accesată la data de 11.02.2025; Sonia FLOREA, Cererile în procesul civil. Dispoziții speciale, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp. 108-109.

[25] Potrivit art. 979 alin. (4) din CPC, instanța soluționează cererea potrivit dispozițiilor privitoare la ordonanța președințială, care se aplică în mod corespunzător.

[26] Conform art. 997 alin. (1) din CPC, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. În plus, conform art. 997 alin. (2) din CPC, ordonanța este provizorie și executorie. De asemenea, potrivit art. 997 alin. (5) din CPC, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

[27] Sentința civilă nr. 747 din 27.04.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța – Secția I Civilă pronunțată de Tribunalul Constanța, cod RJ 3283244e, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/3283244e, accesată la data de 11.02.2025; Sentința nr. 793 din 22.10.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț, cod RJ 98g972652, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/98g972652, accesată la data de 11.02.2025; Decizia nr. 1069 din 28.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cod RJ gee98ed5, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/gee98ed5, accesată la data de 11.02.2025; Sentința nr. 174 din 13.07.2018 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, cod RJ 7448e5gd, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/7448e5gd, accesată la data de 11.02.2025.

Considerentul la care am făcut trimitere reprezintă o însușire a analizei doctrinare asupra condițiilor de admisibilitate analizate. În acest sens, a se vedea Sonia FLOREA, op. cit., p. 106.

[28] Sentința nr. 832 din 10.04.2018 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, cod RJ 43528254, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/43528254, accesată la data de 11.02.2025;

Sentința nr. 1589 din 07.11.2017 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, cod RJ d3795583, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/d3795583, accesată la data de 11.02.2025; Sentința civilă nr. 747 din 27.04.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța – Secția I civilă pronunțată de Tribunalul Constanța, cod RJ 3283244e, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/3283244e, accesată la data de 11.02.2025; Decizia nr. 1069 din 28.07.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cod RJ gee98ed5, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/gee98ed5, accesată la data de 11.02.2025; Sentința nr. 612 din 04.11.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cod RJ g8999d937, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/g8999d937, accesată la data de 11.02.2025.

[29] În doctrină, în ceea ce privește „dovada credibilă” că dreptul cu privire la marcă face obiectul unei acțiuni ilicite actuale sau iminente, s-a arătat că aceasta trebuie făcută de reclamant la nivelul aparenței de drept. În acest sens, Mihaela TĂBÂRCĂ, Drept procesual civil, Vol. II, Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 714.

[30] Sentință nr. 1809 din 25.07.2019 pronunțată de Tribunalul București – Secţia a IV-A Civilă, cod RJ 43eg3e86, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/43eg3e86, accesată la data de 11.02.2025.

[31] Sentința civilă nr. 747 din 27.04.2020 pronunțată de Tribunalul Constanța – Secția I civilă pronunțată de Tribunalul Constanța, cod RJ 3283244e, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/3283244e, accesată la data de 11.02.2025.

[32] Sentința nr. 1589 din 07.11.2017 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, cod RJ d3795583, disponibilă la adresa: https://www.rejust.ro/juris/d3795583, accesată la data de 11.02.2025.

Lasă un răspuns

1 2