Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului – Republicare
Redacția ProLege - martie 2, 2018Art. 46 stabilește faptul că în cazurile în care se constată o încălcare a drepturilor omului prin tortură ori tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau degradante care produc un risc iminent de afectare a vieţii sau sănătăţii unei persoane, se elaborează un raport preliminar în regim de urgenţă.
Termenul pentru întocmirea şi adoptarea raportului preliminar este de 3 zile şi poate fi prelungit pentru motive întemeiate cu încă 3 zile.
Instituţiile vizate sunt obligate să se conformeze de urgenţă propunerilor şi recomandărilor sau să formuleze un răspuns în condiţiile prevăzute la art. 44 în termen de maximum 3 zile calendaristice.
Art. 47 prevede că Avocatul Poporului are obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare atunci când, în exercitarea atribuţiilor sale, constată existenţa unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Art. 48 stabilește că adjunctul Avocatului Poporului pentru Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenţie elaborează proiectul raportului anual privind activitatea domeniului, parte componentă a raportului anual al instituţiei Avocatul Poporului, pe care îl supune spre aprobare Avocatului Poporului.
Raportul anual cuprinde: analiza şi concluziile vizitelor desfăşurate pe parcursul acelui an; propunerile şi recomandările formulate; măsurile luate de autorităţile naţionale cu privire la acestea; propuneri de îmbunătăţire a cadrului legislativ în domeniul de activitate, precum şi orice alte date sau informaţii relevante pentru activitatea Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie.
Raportul de activitate a Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie este parte componentă a Raportului anual pe care Avocatul Poporului îl prezintă în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.
Secț. 5 („Menţinerea legăturii cu Subcomitetul de prevenire a torturii”)
Art. 49 prevede că în exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului sau, după caz, adjunctul Avocatului Poporului pentru prevenirea torturii menţine legătura cu Subcomitetul de prevenire a torturii, trimite acestuia informaţii şi se întâlneşte cu membrii acestuia.
Art. 50 dispune că personalul de execuţie de specialitate cu studii juridice şi specialiştii pot beneficia de pregătire profesională şi asistenţă tehnică din partea Subcomitetului de prevenire a torturii, în condiţiile protocolului opţional.
Art. 51 stabilește că finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale activităţii de prevenire a torturii şi a tratamentelor cu cruzime, inumane sau degradante se asigură de la bugetul de stat, iar fondurile destinate acestuia fac parte din bugetul instituţiei Avocatul Poporului.
Cap. VI („Răspundere, incompatibilităţi şi imunităţi”)
Art. 52 prevede faptul că Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de respectiva lege.
Art. 53 dispune că pe durata exercitării mandatului, Avocatul Poporului poate fi urmărit şi trimis în judecată penală pentru fapte, altele decât cele prevăzute la art. 52, dar nu poate fi reţinut, percheziţionat, arestat la domiciliu sau arestat preventiv fără încuviinţarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.
Adjuncţii Avocatului Poporului pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte, altele decât cele prevăzute la art. 52, dar nu pot fi reţinuţi, percheziţionaţi, arestaţi la domiciliu sau arestaţi preventiv fără înştiinţarea prealabilă a Avocatului Poporului.
Dacă Avocatul Poporului sau adjuncţii săi sunt arestaţi ori trimişi în judecată penală, ei vor fi suspendaţi din funcţie, de drept, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Art. 54 stabilește faptul că în timpul exercitării funcţiei, Avocatul Poporului şi adjuncţii acestuia nu pot fi membri ai unui partid politic şi nu pot îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţilor şi funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Incompatibilităţile prevăzute mai sus se aplică şi personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate.
Cap. VII („Serviciile instituţiei Avocatul Poporului”)
Art. 55 prevede că structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de personal necesar activităţii instituţiei se aprobă de Avocatul Poporului, în limita bugetului anual.
Art. 56 dispune că în cadrul instituţiei Avocatul Poporului se organizează, pe lângă domeniile de activitate, următoarele:
a) Serviciul contencios constituţional, recurs în interesul legii, contencios administrativ şi juridic, analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare, în subordinea directă a Avocatului Poporului, condus de un şef serviciu, care coordonează: Biroul contencios constituţional şi recurs în interesul legii, Biroul contencios administrativ şi juridic şi Biroul analiză acte normative, relaţii externe şi comunicare;
b) Biroul financiar, salarizare şi resurse umane şi Biroul administrativ. Directorul coordonator îndrumă şi răspunde de activitatea Biroului financiar, salarizare şi resurse umane şi a Biroului administrativ.
Art. 57 stabilește faptul că funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din aparatul instituţiei Avocatul Poporului se ocupă prin concurs, în condiţiile legii.
În art. 58 se prevede că încălcarea prevederilor respectivei legi sau ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului de către personalul acesteia atrage răspunderea penală, disciplinară sau administrativă, după caz. Răspunderea disciplinară se stabileşte conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.