Interpretarea și aplicarea practică a excepției de risc grav, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. b) din Convenția de la Haga, asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în cazurile de violență domestică
Georgeta-Bianca Spîrchez - aprilie 6, 2022
4. Studiu de caz: Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Voica c. României
În această cauză, părțile au conviețuit în Franța, iar din uniunea lor consensuală au rezultat doi copii minori. În august 2017, cei doi copii au fost deplasați de mamă în România, la acel moment părinții lor fiind separați, locuința fiind stabilită la mamă printr-o hotărâre judecătorească executorie dar nedefinitivă.
În motivarea gestului său, mama s-a prevalat de o adeverință eliberată de compania la care aceasta era angajată, prin care se atesta detașarea sa la București, începând cu data de 1 august 2017, arătând, de asemenea, că l-a informat pe tatăl copilului în privința deciziei sale de relocare în România și că s-a adresat și instanței competente din Franța pentru pronunțarea unei hotărâri favorabile schimbării reședinței copiilor și în vederea obținerii dreptului de a exercita exclusiv autoritatea părintească.
Într-o atare situație, tatăl a înaintat, la mai puțin de un an de la data refuzului mamei de a înapoia copiii în Franța, o cerere fundamentată pe dispozițiile Convenției de la Haga, Tribunalul București fiind învestit să se pronunțe potrivit art. 12 alin. (1) care prevede: „Cînd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit în înţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată”.
Mama s-a apărat invocând faptul că se află în imposibilitate de a se întoarce în Franța anterior perioadei pentru care a fost delegată în România, sursa sa de venituri constituind-o exclusiv veniturile salariale. A învederat instanței că admiterea cererii de înapoiere a copiilor în Franța ar însemna, pe cale de consecință, plasarea acestora în îngrijirea reclamantului, ceea ce ar fi, în concret, o măsură pe fondul cauzei, inadmisibilă potrivit procedurii Convenției de la Haga. A mai invocat și faptul că fostul său partener a fost în mod repetat violent cu ea, chiar de față cu minorii și că aceste violențe au făcut obiectul cercetărilor autorităților franceze, cu antrenarea unor consecințe penale față de tatăl copiilor.
Prin sentința civilă nr. 882/30.04.2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă[31], s-a admis în parte cererea formulată de reclamant și s-a dispus înapoierea copiilor în Franța. Dintre considerentele instanței, le reținem pe următoarele:
- nu era suficient, pentru ca deplasarea copiilor în România și schimbarea reședinței copiilor să fie legală, doar ca pârâta să îl notifice pe reclamant și să sesizeze instanța din Franța cu această problemă de drept, ci trebuia să obțină o hotărâre judecătorească definitivă, care să îi recunoască acest drept sau să facă dovada unui acord amiabil între părinți. Întrucât autoritatea părintească aparținea în mod egal ambilor părinți, aceștia trebuiau să decidă împreună și în privința modificării locuinței copiilor, altminteri se consideră că minorii au fost „smulși”, în mod nelegitim, din mediul familial și social în care trăiau;
- aspectele de violență domestică, invocate de pârâtă, nu se încadrează în situația de excepție prevăzută de Convenție, instanța neputând reține că acestea ar constitui un risc grav, actual sau iminent, de natură a-i expune pe minori unui pericol fizic sau psihic sau să-i plaseze într-o situație intolerabilă, nefiind dovedit că reclamantul și-ar fi agresat fizic sau psihic copiii. Instanța a apreciat, astfel, că în accepțiunea art. 13 alin.(1) lit. b) din Convenția de la Haga, riscul se referă la persoana copilului și nu a părintelui răpitor. În plus, a subliniat instanța că și în ipoteza în care pârâta ar fi reușit să își probeze apărările, această împrejurare nu ar fi fost de natură să conducă la respingerea cererii introductive, ci numai la luarea unor măsuri de cooperare internațională pentru a asigura protecția copiilor după înapoierea lor;
- nu poate fi în interesul copiilor legalizarea unei situații de fapt bazate pe injustețe, atâta vreme cât decizia de schimbare a reședinței obișnuite a copiilor a fost una unilaterală, iar obiectivul major al Convenției de la Haga este tocmai crearea unui mijloc eficient de descurajare a răpitorului care pretinde ca acțiunea sa să fie legalizată de autoritățile statului de refugiu. În optica instanței române Convenția de la Haga urmărește eradicarea fenomenului de deplasare ilicită a copiilor, astfel încât cel mai bun mijloc de a combate acest fenomen, la nivel internațional, constă în nerecunoașterea consecințelor juridice pe care și le dorește părintele răpitor.
În concluzie, reținând că deplasarea minorilor de către mamă, în România, a fost ilicită, prima instanță a dat eficiență mecanismului de returnare reglementat de Convenția de la Haga, fără a pune în dezbatere dreptul privind încredințarea copilului către un părinte sau altul, ci doar reintegrarea acestuia în mediul lui obișnuit de viață.
Această soluție a fost confirmată de instanța de recurs[32], care a statuat că, în temeiul Convenției de la Haga, nu se poate pronunța o soluție asupra încredințării copilului, a domiciliului acestuia, ci se urmărește „protejarea sa în plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale întreruperii bruște și brutale a exercițiului drepturilor și obligațiilor oricăruia dintre părinți”. Astfel, a constatat Curtea de Apel București, în mod corect tribunalul a admis numai în parte cererea reclamantului, dispunând înapoierea copiilor în Franța, fără specificarea unei adrese.
Instanța de recurs a susținut legalitatea soluției tribunalului, raportându-se la consecințele demersului pârâtei de a muta copiii în România, care constau în „împiedicarea sau îngreunarea exercitării de către celălalt părinte a drepturilor și obligațiilor subsumate autorității părintești, precum și în apariția unor împrejurări de fapt ce ar putea fi valorificate în cadrul litigiilor purtate în legătură cu ocrotirea părintească”, referindu-se la perioada de trei ani a detașării cu serviciul în România, perioadă în care survin evoluții majore în dezvoltarea unor copii de vârstă atât de mică.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ. ‒ critica îndreptată împotriva refuzului tribunalului de a aplica prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) al Convenției de la Haga, Curtea a arătat că „ceea ce interesează prin prisma excepţiei de neînapoiere prevăzute la art. 13 din Convenţie, este ca pericolul fizic sau psihic invocat să îl vizeze pe copil, ci nu să se refere la relaţiile mai mult sau mai puţin tensionate dintre părinţi, pentru că scopul reglementării Convenţiei este acela de a descuraja părinţii ca, în soluţionarea propriilor conflicte, să uzeze de această modalitate a răpirii copiilor, luându-se în calcul, de asemenea, interesul superior al copilului, căruia nu pot să îi fie benefice schimbarea de reşedinţă în baza voinţei discreţionare a unuia dintre părinţi, dar nici conservarea unor situaţii generatoare de pericol de natură fizică sau psihică”.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar a mai arătat că înapoierea minorilor în statul reşedinţei lor obişnuite nu implică separarea acestora de mama lor căci nicio prevedere a Convenţiei nu îl împiedică pe părintele care a deplasat sau reţinut ilicit copiii să îi însoţească la înapoierea în statul reşedinţei obişnuite a acestora, ceea ce înseamnă că în cauză aprecierea asupra însoţirii minorilor aparţine exclusiv mamei iar modalitatea în care se va asigura minorilor ocrotirea părintească după înapoierea în Franţa excede competenţei acestei instanţe.
Mai departe, mama s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, plângându-se de încălcarea dreptului său la viață de familie ocrotit de art. 8 al Convenției, susținând că instanțele din România, prin soluțiile lor de înapoiere a copiilor în Franța, au nesocotit hotărârile instanțelor franceze care stabiliseră locuința copiilor la mamă și că nu au luat în considerare pe deplin nici riscul grav la care ar fi supuși copiii, în cazul înapoierii la tatăl lor.
În plus, reclamanta s-a plâns Curții europene a drepturilor omului și de încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, considerând că instanțele interne nu au ținut seama de probele pe care le-a prezentat și a mai invocat art. 2 și 3 din Protocolul nr. 4 la Convenție, apreciind că i s-a încălcat dreptul la liberă circulație, având în vedere că hotărârile judecătorești prezentate i-au limitat dreptul de a locui în România.
Având prerogativa de a realiza o încadrare în drept a circumstanțelor cauzei, Curtea de la Strasbourg a decis examinarea plângerii doar în raport cu art. 8 al Convenției[33], rezumându-se, pentru clarificări suplimentare să facă trimitere la jurisprudența sa anterioară legată de această limitare a întinderii plângerii depuse[34].
În procesul său decizional[35], a făcut o aplicare a standardului proporționalității, urmărind, în esență:
- existența unei ingerințe în dreptul reclamantei la respectarea vieții sale de familie;
- dacă ingerința era prevăzută de lege, sens în care a făcut trimitere la art. 3 și art. 12 din Convenția de la Haga, astfel cum a fost ratificată de statul român prin Legea nr. 100/1992, dar și la obligațiile ce le incumbă statelor europene în temeiul Regulamentului Bruxelles II bis, aplicabil în cauză;
- dacă ingerința satisface un scop legitim, concluzionând că a fost vorba despre apărarea drepturilor și libertăților copiilor, interesul superior al acestora fiind primordial;
- dacă ingerința era necesară într-o societate democratică, întrebare pentru care a cercetat dacă instanțele române, atunci când au pus în balanță interesele concurente aflate în joc, au ținut seama, în mod corespunzător de interesul superior al copiilor. Astfel, pentru a răspunde acestei întrebări, a arătat că, deși în principiu Convenția de la Haga nu se aplică decât încălcărilor drepturilor de încredințare, trebuie interpretat că acest instrument internațional protejează, deopotrivă, și dreptul de vizitare, amintind că tatălui i-a fost stabilit acest drept, dar și dreptul de a fi consultat în toate problemele ce îi vizează pe copii.
Curtea și-a îndreptat, apoi, atenția în direcția modului în care instanțele române s-au aplecat asupra excepției de neînapoiere a copiilor, invocată în temeiul art. 13 al Convenției de la Haga, constatând că tribunalul București a examinat întreg contextul familial, inclusiv actele de violență comise de tată și s-a raportat la cooperarea internațională pentru a asigura siguranța copiilor în Franța, în conformitate cu principiul încrederii reciproce între statele membre ale UE, conturându-se astfel concluzia că tribunalul a identificat și stabilit, în mod convingător, interesul superior al copiilor, neexistând vreun indiciu de arbitrar în modul în care tribunalul[36] a evaluat acuzațiile de risc grav formulate de reclamantă.
În lumina acestui raționament, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că „interpretarea și aplicarea de către instanțele interne a dispozițiilor Convenției de la Haga și ale Regulamentului Bruxelles II bis au fost suficiente pentru a asigura garanțiile prevăzute la art. 8 din Convenție și că ingerința în dreptul reclamantei la respectarea vieții sale de familie era „necesară într-o societate democratică” în sensul art. 8 § 2 din Convenție. Prin urmare, nu a fost încălcat art. 8 din Convenție”.
5. Concluzii finale
La finele acestui studiu, ne exprimăm speranța că acesta va contribui la cunoașterea metodologiei de interpretare corespunzătoare a art. 13 alin. (1) lit. b) al Convenției de la Haga, în cazurile de răpire internațională a copilului, de către unul dintre părinți, care implică violență domestică. În acest sens, pentru investigarea atentă a riscului de pericol grav, ne-am bazat expunerea pe un mecanism de soft law, neobligatoriu, Ghidul de bune practici, pe care îl apreciem a fi deosebit de util întrucât aduce clarificări importante, oferind prin intermediul exemplelor o direcționare relevantă în interpretarea excepției de neînapoiere a copilului.
Reținem că, la nivel de examinare efectivă în cazurile de răpiri internaționale de copii, de către unul dintre părinți, care implică și componenta de violență domestică, o aplicare corespunzătoare a excepției prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. b) din Convenția de la Haga ar însemna nu numai luarea în considerare a violenței exercitate împotriva copilului, dar și cercetarea impactului violenței din familie asupra sănătății fizice sau psihologice a mamei și cel mai important, analizarea in concreto a prejudiciilor cauzate copilului.
Totodată, am intenționat să readucem în atenție preocuparea pentru femeile victime ale violenței domestice, ca o expresie a preocupării noastre și pentru copiii provenind din aceste relații abuzive, care sunt victime indirecte, pledând în final pentru luarea unor măsuri concrete de echilibrare a politicilor ce vizează descurajarea răpirii copiilor și înstrăinării, astfel, de unul dintre părinți, cu cele ce privesc protejarea copiilor împotriva expunerii la efectele îngrijorătoare ale violenței de orice tip[37].
Prin prezentarea cazului practic am urmărit să aducem în vedere femeilor, potențiali părinți răpitori, care prin gestul lor extrem doresc să se protejeze, faptul că instanța de judecată va cântări care sunt, din punct de vedere juridic, principalele implicații ale actului lor, așa încât ele nu pot ști, ex ante și precis, dacă decizia lor va fi considerată ca fiind una legitimă și în interesul copilului[38].
Astfel, deși în cauza Voica ni se pare cel puțin discutabilă soluția înapoierii copiilor[39], având în vedere circumstanțele cauzei, sens în care facem trimitere la argumentele de interpretare prezentate prin intermediul Ghidului de bune practici, totuși, prin intermediul acestui exemplu jurisprudențial, care s-a aflat și în atenția Curții europene a drepturilor omului, subliniem că principala orientare a autorităților este de a aprecia că eșecul de a readuce un copil la reședința sa obișnuită încurajează răpirea copilului și neagă drepturile acestuia de a fi în contact direct cu ambii părinți.
[31] Disponibilă prin intermediul www.rolii.ro.
[32] Curtea de Apel București, Decizia nr. 378/9 august 2018, disponibilă prin intermediul www.rolii.ro.
[33] Pentru o notă critică, în acest sens, a se vedea Mihaela Mazilu-Babel, România la CEDO: cauza Alexandra-Livia Voica. Decizie de întoarcere a copilului în Franța, tatăl condamnat pentru violență domestică, noțiunea de „risc grav” și faptele Tribunalulului București și ale Curții de Apel București, accesat la adresa web: https://www.juridice.ro/658963/romania-la-cedo-cauza-pendinte-alexandra-livia-voica-decizie-de-intoarcere-a-copilului-in-franta-tatal-condamnat-pentru-violenta-domestica-notiunea-de-risc-grav-si-fapta-curtii-de-apel-bucures.html (01.04.2022).
[34] CEDO, Cauza Andersena v. Letonia, cererea nr.79441/17, Hotărârea din 19 septembrie 2019, definitivă la 24 februarie 2020, par.65, prin intermediul căruia Curtea reiterează diferența de natură a intereselor protejate de articolele 6 și 8 din Convenție, anume: în timp ce articolul 6 oferă o garanție procedurală, și anume „dreptul la o instanță” în stabilirea „drepturilor și obligațiilor civile”, articolul 8 servește scopului mai larg de a asigura respectarea corespunzătoare, printre altele, a vieții de familie. Diferența dintre scopul urmărit de garanțiile respective prevăzute de articolele 6 și 8 poate justifica, în lumina circumstanțelor particulare, examinarea aceluiași set de fapte în temeiul ambelor articole. Cu toate acestea, în cazul în care plângerile ce îi sunt înaintate vizează, în principal, fondul deciziei, Curtea poate considera că este mai adecvat să le examineze în temeiul articolului 8; pe când în situația în care plângerea se referă mai precis la vicii de procedură ale procesului decizional, aceasta poate trece cu o examinare separată în temeiul articolului 6.
[35] CEDO, Cauza Voica v. România, cererea nr. 9256/19, Hotărârea din 7 iulie 2020.
[36] În mod curios, în motivarea sa, Curtea europeană a drepturilor omului face trimitere doar la considerentele Tribunalului București, fără a se apleca și asupra modului în care au fost respinse criticile formulate în recurs, de mama copiilor, care și-au găsit dezlegare prin decizia Curții de Apel București. Această notă critică a mai fost exprimată de către alți autori, anume de Mihaela Mazilu-Babel, op. cit., disponibilă pe www.juridice.ro.
[37] A se vedea, în acest sens, Shani M. King, The Hague Convention and Domestic Violence: Proposals for Balancing the Policies of Discouraging Child Abduction and Protecting Children from Domestic Violence, 47 Fam. L.Q. 299 (2013), disponibil la adresa web: http://scholarship.law.ufl.edu/facultypub/625.
[38] Pentru consultarea practicii judecătorești în materie, din care se desprind dificultățile întâmpinate de părinții pârâți în astfel de proceduri, de a aduce argumente și dovezi pentru ca instanța să respingă cererea de înapoiere a copilului, a se vedea Diana-Flavia Barbur, Aspectele civile ale răpirii internaționale de copii. Teorie și practică, Editura Hamangiu, 2019.
[39] Judecata de valoare pe care ne-am permis a o emite vine în contextul în care hotărârea de înapoiere a copiilor în Franța o obligă implicit și pe mamă a se întoarce, aceasta în condițiile în care singura sa sursă de venit provenea din România. În opinia noastră, această constrângere indirectă a mamei riscă, cel puțin, să îi plaseze pe copii într-o situație intolerabilă pentru aceștia. Iar dacă, prin reductio ad absurdum, mama ar decide să nu se întoarcă alături de copii în Franța, soluția instanțelor române aduce atingere problemei de fond a încredințării copiilor, căci îl avantajează implicit pe tată, la care s-ar stabili locuința copiilor.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.