Interesul public în transformarea urbană

- iulie 4, 2021

Orașul se confruntă cu multiple interese, iar, pentru a ajunge la dezvoltare urbană, aceste interese trebuie gestionate. Călăuza în această gestionare se pretinde a fi interesul public.

Despre interesul public vorbește legislația și vorbim și noi uneori, motiv pentru care prezentul material se va împărți în două, având o primă latură de raportare legislativă (care tinde a fi obiectivă, strictă) și o a doua latură de căutări umane (care este subiectivă, liberă și limitată).

A. Interesul public în legislația românească

Raporturile dintre interesul public și legislație sunt complexe, pentru că, pe de o parte, interesul public naște (sau ar trebui să nască) legea (ca act al strategului sau managerului public), iar, pe de altă parte, legea definește interesul public. Există un interes public care naște legea și un interes public care este recunoscut de lege, iar în mod ideal acestea ar trebui să fie identice.

Întrucât legislația este la rândul său o rețea de acte normative pornim în căutarea noastră de la actul suprem, adică de la Constituție și continuăm succint în straturile următoare.

1. Constituția României vorbește explicit despre interesul public doar atunci când analizează dreptul la informație[1] și proprietatea[2]. Avem însă referiri la alte concepte mai mult sau mai puțin apropiate/însumate interesului public, cum sunt treburile publice[3], utilitatea publică[4], interesul general sau interesele generale[5], interesul național sau interesele naționale[6], interesul județean[7], ordinea publică[8], politici de dezvoltare regională[9]. Despre oraș, Constituția face vorbire de trei ori[10], atunci când privește organizarea teritoriului țării, autoritățile locale și bugetul. În alte locuri avem principiile de bază ale administrației publice locale[11] (pe care le văd context favorabil manifestării interesului public) și mai avem Președintele care apare ca mediator între stat și societate[12] (de unde văd recunoașterea unor interese ale statului ce pot intra în conflict cu interesele societății). Totuși, Constituția aduce cu ea[13] și dispozițiile comunitare și internaționale în materie, dezvoltarea urbană fiind o tematică centrală a politicilor Uniunii Europene[14]. Observăm, deci, din Constituție o mulțime de concepte și faptul că legiuitorul constituant nu a dat (explicit) dezvoltării urbane un rol central în sistemul nostru de drept, însă dezvoltarea urbană își câștigă rolul subsumat interesului public prin raportare la importanța constituțională a axelor pe care se mișcă orașul (economică, socială și de mediu) și a resurselor pe care le implică, precum și prin importanța sa în cadrul politicilor UE.

2. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 aduce elemente de detaliu, dându-i o definiție interesului legitim public („interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”[15]), diferențiindu-l de interesul legitim privat[16] și punându-l, în ceea ce privește invocarea/apărarea directă[17], în responsabilitatea autorităților[18]. De asemenea, Legea nr. 554/2004 consacră principiul priorității interesului public[19] (căruia îi subordonează principiul libertății contractuale) și clasifică interesul public (vorbind de existența unui interes public major[20]). La rândul ei, Legea nr. 554/2004 se completează, în măsura compatibilității, cu Codul civil și Codul de procedură civilă, pe care le vede ca drept comun[21], care la rândul lor abordează interesul public în cadrul limitelor dreptului de proprietate[22], în conceptualizarea proprietății publice[23] și în cadrul a trei instituții procedurale (domeniul de reglementare al codului, dreptul de dispoziție al părților și nulitatea actelor)[24]. Observăm că legea se păstrează la un nivel de abordare general, neavând dispoziții speciale despre oraș sau dezvoltarea urbană. Găsim însă nevoile comunitare (sintagmă care țintește la comunitate, inclusiv urbană) între valorilor vizate de interesul public. Nici codurile amintite de lege ca fiind drept comun nu fac diferențieri specifice pe orașe.

3. Codul administrativ invocă frecvent interesul public și impune satisfacerea interesului public în rândul principiilor generale ale administrației publice[25]. Sunt menționate interesul public local[26], interesul public județean[27] și interesul public național[28], subliniindu-se și că „[i]nteresul public național este prioritar față de interesul public local”[29]. În alt loc se vorbește despre interesul local deosebit[30] sau despre nevoi de interes public[31]. În sfârșit, la acest nivel normativ orașul[32] este des invocat și își găsesc loc și raportări la dezvoltarea urbanistică[33], la proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional[34] sau la dezvoltarea intercomunitară[35].

 

B. Reflecții asupra interesului public în transformarea urbană

Pornind de la vârful cadrului legislativ românesc privind interesul public urban, cu care am închis prima parte, coborâm și urcăm la nivelul reflecțiilor personale.

Drumul către interesul publicul în transformarea urbană pleacă și ajunge la om, prin urmare, și analiza noastră pleacă de la om și îl pune alături de interesul public și dezvoltarea urbană, pentru ca în final să îl adune lângă toate aceste concepte. Apoi, în cadrul fiecărei secțiuni, vom reflecta asupra idealului și apoi asupra concretului, terminând cu propuneri de mișcare a concretului către ideal.

1. Omul și interesul public

a) Omul este o ființă minunată despre care spunem că este socială. În raporturile cu ceilalți Dumnezeu ne-a dat o rânduială de frați, prin urmare omul ar trebui să se simtă între oameni ca între frați. Numai că din păcate frații nu sunt întotdeauna buni.

Pe de altă parte interesul, al cărui sens principal se demonetizează în limbajul obișnuit, are mai multe sensuri/definiții[36], din care cea mai potrivită în contextul nostru mi se pare a fi cea de avantaj, folos, câștig (cu mențiunea că presupune și o preocupare ce dă o orientare activă și atracție, dar și că nu exclude latura spirituală).

Natural, omul odată ce și-a descoperit interesul, și-l urmărește, iar, când apar mai mulți oameni, apar mai multe interese (fără să complicăm analiza, spunem că există mai multe interese și pentru același om în situații diferite, dar aici ne vom preocupa mai mult de interesul unei persoane ca sumă a intereselor sale). Îndeobște, interesul unei persoane este denumit ca interes privat, deosebindu-l de interesul denumit public, care se dorește a fi general sau colectiv. E posibil ca interesul nostru privat să intre în conflict cu alte interese private sau cu interesul public și atunci se pune problema care interes are prioritate. Juridic vorbim de interes legitim și apoi de drepturi recunoscute pe baza intereselor, deci între interese private va avea prioritate interesul legitim (adică cel care are fundament și nu încalcă drepturile altuia), iar între interesul privat și cel public se tinde a se prioritiza cel public, fără a putea totuși, ca regulă, să încalce interesul privat legitim bazat pe un drept exercitat cu bună-credință (adică validat prin lege).

Așa se face că, în practică, apar nenumărate ipoteze în care interese private și publice converg sau se duelează, cu rezultate favorabile sau nefavorabile pentru unele sau altele dintre ele și pentru omul sau oamenii cărora le aparțin.

Dat fiind faptul că interesul privat ni se pare justificat atât timp cât chiar noi suntem stăpânii săi (sau el este stăpânul nostru), iar interesul privat al altui om poate fi înțeles atât timp cât se manifestă ca egal al interesului nostru (pe baza principiului egalității umane, pe care cel puțin societățile democratice îl recunosc), rămâne neclar de unde apare interesul public. Impunem sau ni se impune interesul public? Interesul public ajută interesele private ale publicului sau le încurcă/blochează? Cine stabilește interesul public? Răspunsul variază pentru că depinde de o multitudine de factori variabili.

Dacă interesul este public, atunci el ar trebui să aparțină publicului, iar în democrație publicul decide prin majorități. Prin urmare, o majoritate de oameni va impune interesul public, având grijă de interesul privat al fiecărui om din public sau doar de al unora (poate doar de a-l celor care formează majoritatea ce impune interesul public). Deja din denumire, acest interes public ne respinge și ne pune în postura de public (de cele mai multe ori spectator, nejucător). Situația generează cu precădere conflict cât timp subiecții interesului rămân public al acestuia, iar interesul acestui public (activ sau lipsit de activitate) este determinat de un grup. În acest context, omul ajunge să-și vadă interesul privat într-o imprevizibilitate determinată tocmai de interesul public.

Pentru ca lucrurile să redevină frumoase pentru om, trebuie să reașezăm interesele. Omul între oameni se va simți ca între frați buni dacă interesele sale vor fi atinse, iar interesele fraților nu-l vor pune în situații defavorabile/inconformabile. Prin urmare, înainte de a vorbi de un interes altfel decât interesul privat, trebuie să vorbim despre o comunitate. Omul între oameni va fi astfel într-o comunitate în care va trăi în comuniune cu ceilalți oameni și cu Tatăl (Dumnezeu, în mod continuu alături de fiul Său încă de la creație). Așa se va naște interesul comunității, ca parte a interesului privat care converge cu interesul privat al celorlalți oameni. El nu este neapărat interesul comun, pentru că pot exista și interese colaterale auxiliare comunității care să rămân private (neasumate în comun) dar care să nu afecteze comunitatea și interesul comunității.

Interesul comunității este astfel un cumul de interese private ale membrilor comunității și ajută la realizarea intereselor private. Interesul comunității este generat și asumat de comunitate, prin urmare fiecare membru al comunității își va corela ușor interesul privat neinclus în interesul comunității cu interesul comunității din care face parte și pe care l-a rândul lui îl asumă.

Interesul public care este interesul comunității este un interes care poate dezvolta, altfel el va fi lipsit de fundament și va genera conflicte dintr-o postură superioară neasumată de comunitate, ci doar de un grup de oameni care indiferent dacă au fost aleși sau s-au autoproclamat conducători publici, nu beneficiază de susținerea comunității. Interesul comunității trăiește prin interesele private care l-au conceput și crește împreună cu ele.

b) Privind în orașul românesc al zilelor noastre, din păcate, avem prea multe cazuri de oameni care nu se comportă ca frați buni și tind să-și impună interesul privat drept interes public. O caracterizare de acum un secol nu ne dă prea multă încredere în capacitatea noastră de a sluji interesul comunității[37], dar poate fi timpul potrivit pentru asta.

Într-o încercare de împăcare a intereselor, în jurisprudență se vorbește despre obligația autorităților „să împletească interesul public cu cel privat din perspectiva tuturor părților implicate”[38].

c) Urmând omul de bună-credință, interesul public este un interes care dezvoltă frumos cât timp este interesul comunității căreia i se aplică. Din această postură el devine un context favorabil pentru interesul privat al omului care trăiește în comuniune.

Pe partea cealaltă, un interes public neasumat de comunitate, devine un standard extern în fața căruia interesul privat al omului va avea tendința de a-l înfrânge (prin încălcare, prin evitare, prin interpretare etc.), iar rodul său va fi doar de paravan pentru interese nepublice ale celui ce uzurpă conducerea comunității (și îi văd ca uzurpatori pe toți cei care conduc fără legitimitate comunitară, indiferent că au avut-o cândva sau niciodată).

Astfel, procesul trebuie să înceapă de la formarea unor comunități, în care oamenii să se dezvolte armonios. Doar după ce avem/identificăm astfel de comunități formate putem vorbi despre dezvoltarea lor.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Dreptul de acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit [art. 31 alin. (1) din Constituție].

[2] Bogățiile de interes public fac obiectul exclusiv al proprietății publice [art. 136 alin. (3) din Constituție].

[3] Art. 31 (informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice), art. 110 (administrarea treburilor publice de către Guvernul al căruia mandat a încetat) din Constituție.

[4] Art. 44 (exproprierea, pentru cauză de utilitate publică) din Constituție.

[5] Art. 44 (lucrări de interes general) și art. 131 (interesele generale reprezentate de Ministerul Public) din Constituție.

[6] Art. 87 (probleme de interes național), art. 90 (voința cu privire la probleme de interes național), art. 135 (exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național și protejarea de către stat a intereselor naționale) din Constituție.

[7] Art. 122 (servicii publice de interes județean) din Constituție.

[8] Art. 27 (derogarea de la inviolabilitatea domiciliului pentru apărarea ordinii publice), art. 87 (asigurarea ordinii publice) din Constituție.

[9] Art. 135 (aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene).

[10] Art. 3 alin. (3), art. 121-122 și art. 138 din Constituție.

[11] Art. 120-123 din Constituție.

[12] Art. 80 din Constituție.

[13] Art. 20, art. 135 și art. 148 din Constituție.

[14] https://ec.europa.eu/regional_policy/ro/policy/themes/urban-development/.

[15] Art. 2 alin. (1) lit. r) din lege.

[16] Pe care îl definește ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat” [art. 2 alin. (1) lit. p) din lege].

[17] ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a stabilit prin decizia nr. 8 din 2 martie 2020 [interpretând art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r), s) și art. 8 alin. (11-12) din lege] că: „În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului.” (http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=162417).

[18] Și Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 66 din 15 ianuarie 2009, a arătat că „persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat nu pot invoca direct «interesul legitim public» pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.” (http://ccrsearch.ccr.ro:65080/#/bpmInstanceView?domainId=74&moduleId=8).

[19] Art. 8 alin. (3) din lege.

[20] Interesul „de natură a perturba grav funcționarea unui serviciu public administrativ” (art. 14 din lege, care privește suspendarea executării actului administrativ).

[21] Art. 28 din lege.

[22] Art. 602 (limitarea în interes public sau în interes privat a exercițiului dreptului de proprietate) Cod civil.

[23] Art. 858 (definiția dreptului de proprietate publică) și urm. Cod civil.

[24] Art. 1 (înfăptuirea justiției), art. 9 (dreptul de dispoziție al părților) art. 174 și urm. (nulitatea) Cod procedură civilă.

[25] Art. 10 din Cod.

[26] Art. 104 alin. (1) lit. n), art. 166 alin. (1) lit. s), art. 294 alin. (7), art. 297 alin. (2), art. 298 lit. c) din Cod și altele.

[27] Art. 173 alin. (7) lit. a), art. 294 alin. (7), art. 297 alin. (2) din cod și altele. Interesul județean se invocă și în art. 107 din Cod.

[28] Art. 286 alin. (2), art. 293 alin. (5), art. 297 alin. (2) din Cod și altele.

[29] Art. 10 teza a doua din Cod.

[30] Art. 75 alin. (1) lit. c) din Cod.

[31] Art. 5 alit. (II) (unde interesul public este alăturat interesului general vorbindu-se de „nevoi de interes public/general”), art. 581 alin. (2) din Cod.

[32] Art. 5 lit. e), art. 77, art. 99 din Cod și altele.

[33] Art. 173 alin. (2) lit. e) din Cod.

[34] Art. 89 alin. (2) din Cod.

[35] Art. 89 și urm. din Cod.

[36] Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic Gold, 2009, interesul este definitiv astfel: „INTERÉS, interese, s. n. 1. Preocupare de a obține un succes, un avantaj; râvnă depusă într-o acțiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câștig, profit. ◊ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanță socială, util colectivității. ◊ Expr. A-și face interesele = a fi preocupat numai de treburile personale. 3. Dobândă. ◊ (Jur.) Daune interese = despăgubire bănească pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activă și durabilă, dorință arzătoare de a cunoaște și de a înțelege pe cineva sau ceva. 5. Înțelegere și simpatie față de cineva sau de ceva; grijă, solicitudine. 6. Ceea ce atrage, trezește atenția; atracție. [Pl. și: (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.” (www.dex-online.ro)

[37] „În situația lor actuală, aceștia [c.n. românii] au multe calități vrednice de laudă: sunt ospitalieri, blânzi și remarcabili de inteligenți. Dragostea față de pământurile natale (de locul în sine și de satul strămoșesc) i-a ajutat să prezinte invaziilor și persecuțiilor străine timp de secole. Prețul plătit pentru a supraviețui constă într-o anumită ambiguitate morală specifică celor care au trăit multă vreme sub un jug străin. Propriul interes este principala lor valoare, pe când binele întregii comunități sau idealurile altruiste sunt în afara preocupărilor lor. Sunt oarecum vicleni și au o profundă lipsă de încredere față de inovații și de idei noi.” (Ethel Greening Pantazzi, România în lumini și umbre (1909-1919), Traducere din engleză de Constantin Ardeleanu și Gabriela Debita, Ed. Humanitas, 2015, p. 102).

[38] Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 786 din 1 iulie 2020, www.rolii.ro.

Lasă un răspuns

1 2