Influenţa elementelor de extraneitate asupra dreptului de liberă stabilire a societăţilor comerciale
Gabriel Mihai - februarie 1, 2016“The influence of the extraneity elements on the right of the freedom of establishment of companies” („Influența elementelor de extraneitate asupra dreptului de liberă stabilire a societăților comerciale”)
Abstract
In this study, the author describes the phenomenon of establishing the registered office by the companies considering also the influence of the extraneity elements.
The structure and the body of the study reveal the comments on the right of establishment of legal entities, on the nationality and registered office of the company, on the powers and restrictions of the right of the freedom of establishment of companies and on the European legal and case-law framework regarding the right of establishment of legal entities.
Finally, the author puts forward brief considerations regarding the European case law in the matter of the right of establishment of companies.
Keywords: establishment of the registered office; extraneity elements; right of establishment; nationality; legislative framework; European case law.
Exercitarea de către o societate comercială a unor activităţi comerciale prevăzute în obiectul de activitate, în afara graniţelor statului în conformitate cu legea căruia s-a constituit ori în care şi-a stabilit sediul, a devenit în prezent un fenomen obişnuit.
Expansiunea eficientă şi controlată a activităţii companiei este necesar a fi însoţită de o creştere exponenţială a numărului de sucursale, agenţii sau filiale, înfiinţate de către societatea-mamă pe teritoriul statelor în care urmăreşte să pătrundă cu mărfurile sale. În ipoteza în care înfiinţarea unor asemenea entităţi nu aduce rezultatul scontat ori interesele de reducere a cheltuielilor de exploatare o justifică, societatea, de obicei, procedează la mutarea sediului social de pe teritoriul statului de constituire pe teritoriul altui stat.
Sediul este un element de identificare a persoanei juridice, de localizare în spaţiu, distinct de domiciliul sau sediul asociatului. Sediul are funcţiile pe care domiciliul le îndeplineşte pentru persoana fizică, considerându-se că dispoziţiile referitoare la domiciliu sunt aplicabile şi sediului dacă nu sunt incompatibile cu natura persoanei juridice.
Prin noţiunea de sediu se înţelege locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acţionari sau asociaţi din alte state.
Amploarea fenomenului de stabilire a sediului social a determinat la nivelul Uniunii Europene nevoia consacrării unui drept care să permită societăţilor să-şi transfere sediul dintr-un stat membru în altul, cu păstrarea personalităţii juridice. Odată cu încheierea Tratatului de la Roma[1], prin prevederile Titlului IV Capitolul II art. 49, acest drept a primit consacrarea pe plan european, sub denumirea de drept de stabilire.
Dreptul de stabilire a sediului în cazurile ce implică un element de extraneitate consacră o egalitate de tratament a societăţilor-mamă faţă de societăţile aparţinând statului-gazdă, egalitate evidenţiată prin oferirea posibilităţii de a înfiinţa subsidiare pe teritoriul unui alt stat membru în aceleaşi condiţii ca societăţile de naţionalitatea statului-gazdă.
Resortisanţii oricărui stat membru beneficiază de dreptul de a constitui o societate în oricare dintre statele membre, dreptul de a stabili sediul social sau administraţia principală pe teritoriul acestuia şi de a exercita activitatea comercială cuprinsă în obiectul său de activitate prin intermediul unei sucursale sau filiale înfiinţate în acest scop în acel stat.
Dreptul de stabilire presupune interzicerea discriminării având drept criteriu de referinţă condiţiile stabilite pentru proprii resortisanţi de legea ţării unde se efectuează acea stabilire. Această interdicţie reprezintă, în fapt, aplicarea principiului nediscriminării astfel cum este reglementat de art. 18 din Tratatul de la Roma. Cu toate acestea, dreptul de stabilire şi aplicarea tratamentului naţional nu presupun uniformitatea legislaţiilor naţionale sau înlăturarea particularităţilor naţionale.
Libertatea de stabilire pe teritoriul altui stat, în scopul exercitării unui comerţ sau unei profesii, poate fi considerată o componentă a libertăţii de circulaţie a persoanelor în spaţiul Uniunii Europene, dar trebuie să fie asociată, în acelaşi timp, şi cu libertăţile de furnizare a serviciilor în vederea exercitării activităţilor productive şi comerciale în cele mai favorabile medii socio-economice.
Scopul libertăţii de stabilire a fost de a desfiinţa orice fel de barieră pe care frontiera naţională o ridică în calea exercitării aptitudinilor antreprenoriale şi organizaţionale ale companiilor din fiecare stat membru pentru a se da esenţă obiectivului privind utilizarea efectivă a resurselor din cadrul pieţei interne. Societăţile comerciale au luat locul statelor, având rolul primordial în economia mondială globalizată. Chiar dacă dreptul de liberă stabilire a societăţilor din diferite state membre s-a limitat iniţial doar la dreptul de înfiinţa filiale, sucursale, agenţii sau reprezentanţe în alt stat membru, fără reglementări din partea statului gazdă cu caracter discriminatoriu bazat pe criteriul naţionalităţii societăţii sau pe provenienţa capitalului social, în timp, acest drept a cunoscut multiple transformări datorită hotărârilor Curţii Europene de Justiţie care i-au extins prerogativele.
Dreptul de stabilire este format, în genere, din două componente distincte, respectiv dreptul de stabilire primară şi dreptul de stabilire secundară.
Prin stabilirea primară a unei societăţi se înţelege operaţiunea juridică prin care o societate îşi mută sediul de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altuia, concomitent cu păstrarea personalităţii juridice.[2]
Prin stabilirea secundară a unei societăţi se înţelege operaţiunea juridică prin care o societate îşi extinde activitatea sa comercială pe teritoriul altor state decât statul de origine, recurgând la înfiinţarea de filiale, sucursale, agenţii sau reprezentanţe. În ipoteza stabilirii secundare extinderea activităţii comerciale se realizează fără mutare de sediu într-un alt stat, spre deosebire de stabilirea primară care implică, în mod esenţial, această operaţiune.[3]
Aplicarea dreptului de stabilire a societăţilor trebuie să ţină seama de armonizarea elementelor de extraneitate cu normele interne ale spaţiului economic în care se amplasează.
Dreptul de stabilire a persoanelor juridice
Beneficiari ai dreptului de stabilire sunt societăţile de drept civil sau comercial, inclusiv asociaţiile cooperatiste şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia societăţilor care nu urmăresc un scop lucrativ.
Pentru a se valorifica pe deplin beneficiul dreptului de liberă circulaţie trebuie soluţionată, în prealabil, chestiunea personalităţii juridice a societăţilor. Condiţiile atribuirii personalităţii juridice sunt reglementate diferit în statele membre[4]. Sistemele statelor membre rămân diferite, în sensul că unele recunosc societăţile străine numai în virtutea criteriului sediului social, altele ţin cont în anumite situaţii de sediul real, dacă este diferit de sediul statutar, iar altele au în vedere criteriul încorporării care privilegiază îndeplinirea formalităţilor de constituire.[5]
Dispoziţiile Tratatului de la Roma asigură recunoaşterea reciprocă de către state a exercitării libertăţilor de stabilire şi de prestări servicii, principalele forme de acţiune ale societăţilor în spaţiul comunitar european. Art. 54 al Tratatului de la Roma defineşte noţiunea de societăţi ca reprezentând toate persoanele juridice care s-au constituit în conformitate cu regulile dreptului civil sau comercial al unui stat membru, indiferent dacă sunt persoane juridice de drept public sau de drept privat, cu singura condiţie de a avea un scop lucrativ; se instituie astfel, sistemul liberal al încorporării, în beneficiul societăţilor constituite în conformitate cu legislaţia dintr-un stat membru.
Sistemul încorporării este, însă, modificat, în sensul că este necesar ca societăţile să aibă în interiorul comunităţii fie sediul statutar, fie administraţia centrală, fie un sediu principal[6]. În înţelesul art. 54 devenit art. 48 din Tratat se iau în considerare atât grupurile de societăţi care posedă capacitate de acţiune şi patrimoniu proprii,[7] precum şi societăţile economice mixte, grupurile de interes economic, instituţiile publice.
Naţionalitatea şi sediul societăţii comerciale
Naţionalitatea este elementul care plasează societatea comercială în sfera unui sistem de drept exprimând apartenenţa acestuia la un anumit stat. Criteriul de drept comun pentru determinarea naţionalităţii persoanei juridice este cel al sediului social, alături de care există şi criterii speciale, întâlnite mai ales în convenţiile internaţionale, pentru situaţii deosebite. Unul dintre aceste criterii speciale este cel al controlului, conform căruia o persoană juridică poate fi socotită ca aparţinând unui stat străin datorită controlului care se exercită asupra ei de către interese străine[8].
Existenţa diferenţelor între sistemele legislative naţionale, în privinţa mijloacelor folosite în vederea determinării lex societatis, împiedică consacrarea expresă a dreptului de stabilire primară a societăţilor comerciale, care trebuie să fie însoţită de o uniformizare sau armonizare a reglementărilor naţionale din statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, dacă o societate îşi mută sediul de pe teritoriul unui stat membru, care foloseşte ca mijloc de determinare pentru lex societatis sistemul încorporaţiunii, pe teritoriul unui alt stat membru, care se foloseşte în acest scop de sistemul sediului real, va fi obligată în mod indirect ca, în prealabil, să se dizolve în statul de origine şi ulterior să se înfiinţeze în mod valabil, în conformitate cu regulile statului de primire, fiind astfel exclusă realizarea operaţiunii de transfer al sediului, concomitent cu păstrarea personalităţii juridice. Transferul sediului dintr-un stat membru în altul, concomitent cu păstrarea personalităţii juridice, se poate realiza doar dacă ambele state aplică sistemul încorporaţiunii.
Există şi alte criterii ce pot fi folosite pentru determinarea lex societatis :
- criteriul voinţei fondatorilor persoanei juridice reprezintă o aplicare a principiului autonomiei de voinţă în materia determinării naţionalităţii persoanei juridice prin actul constitutiv şi statut astfel cum ar fi mai convenabil în raport de interesele lor.
- criteriul teritorialităţii conducerii (sediul social), prevăzut de legislaţia românească, a fost adoptat în practica românească, franceză, belgiană şi germană. Sediul trebuie să fie real stabilit pe teritoriul acelui stat, să nu fie fictiv, astfel ca persoana juridică să aibă centrul său administrativ de conducere pe acel teritoriu. Dacă persoana juridică are mai multe organe de conducere situate în ţări diferite, sediul persoanei juridice este în ţara în care se află organul superior de conducere a întregii persoane juridice.
- criteriul controlului prevede că naţionalitatea persoanei juridice se determină fie după apartenenţa conducătorilor persoanei juridice, fie după cetăţenia asociaţilor, fie după naţionalitatea capitalului social, fie după cetăţenia acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei juridice. Schimbarea naţionalităţii societăţii comerciale prezintă importanţă numai în cazul mutării sediului dintr-un stat în altul. Naţionalitatea plasează societăţile în cadrul unui sistem de drept, intern sau străin, și se identifică după locul sediului social şi după controlul pe care îl exercită statele străine asupra conducerii şi organizării acestor forme ale societăţii.
O aplicare elocventă în planul persoanelor juridice a tezei admisibilităţii multiplei cetăţenii pentru persoanele fizice este existenţa societăţilor transnaţionale, societăţi care au sedii în mai multe state în același timp. La rândul lor, sucursalele şi filialele sunt influenţate de elementul de extraneitate specific acestei specii de societăţi, având un comportament specific acestora. Ele trebuie să îndeplinească formalităţi prealabile, cum ar fi menţionarea în documentele constitutive a structurii organizatorice a societăţii (forma, sediu, capital), a Adunării Generale şi respectării hotărârilor acesteia.
[1] Tratatul de la Roma privind funcţionarea Uniunii Europene conţine, în versiunea sa consolidată, toate modificările, revizuirile şi actualizările efectuate prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană și, respectiv, Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene.
[2] Este exclusă situaţia transferului de sediu realizat prin dizolvare, lichidare şi pierderea personalităţii juridice în statul de origine, urmată de renaşterea acesteia în statul gazdă.
[3] În dreptul intern, pentru a dobândi personalitate juridică deplină, societatea trebuie să parcurgă o serie de formalităţi de constituire şi publicitate profesională.
[4] În unele state membre, precum Italia, Germania, Olanda expresia „persoană juridică” este utilizată numai pentru societăţile de capitaluri, dar în accepţiunea franceză termenul este folosit pentru toate societăţile.
[5] Recunoaşterea societăţilor încorporate în Marea Britanie, Franţa sau Olanda nu se face în baza dreptului comun. Fără recunoaştere, societatea nu se poate prevala, în principiu, de capacitatea juridică conferită de legea statului căruia îi aparţine.
[6] În context, este suficient să existe un sediu statutar, fără administraţie centrală şi fără un sediu principal.
[7] Se au în vedere societăţile civile şi comerciale din dreptul francez înmatriculate în Registrul Comerţului, iar printre acestea societatea anonimă simplificată.
[8] Controlul se apreciază după cetăţenia (naţionalitatea) asociaţilor, după provenienţa capitalului social şi/sau după cetăţenia persoanelor care formează organele de conducere ale respectivei persoane juridice.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.