Hotărârea CJUE în cauza C-658/17: precizări privind interpretarea art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012

În încheiere, instanța de trimitere a arătat că, dacă certificatul de moștenitor întocmit de un notar polonez nu ar trebui considerat o „hotărâre”, în sensul Regulamentului 650/2012, este incontestabil, în schimb, că acesta îndeplinește condițiile necesare pentru a fi calificat drept un „act autentic” în sensul art. 3 alin. (1) lit. i) din acest Regulament.

În aceste condiții, Tribunalul Regional din Gorzów Wielkopolski – Polonia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții o serie de întrebări preliminare^[10]:

a) art.3 alin. (2) prima teză din Regulamentul (UE) 650/2012 trebuie interpretat în sensul că notarul care întocmește un asemenea certificat de moștenitor trebuie să fie calificat drept instanță judecătorească în sensul dispoziției menționate?

b) art. 3 alin. (2) a doua teză din Regulamentul (UE) 650/2012 trebuie interpretat în sensul că notificarea efectuată de un stat membru conform art. 79 din regulament are o valoare informativă și nu condiționează calificarea drept instanță judecătorească a unui profesionist din domeniul juridic competent în materie de succesiuni care exercită atribuții judiciare în sensul art. 3 alin. (2) prima teză din Regulament, dacă acesta îndeplinește condițiile rezultate din cea din urmă dispoziție menționată?

c) art. 3 alin. (1) lit. i) din Regulamentul 650/2012 trebuie interpretat în sensul că un certificat de moştenitor întocmit de notar pe baza unei cereri necontencioase formulate de toate părțile la o procedură succesorală – precum un certificat de moştenitor întocmit de un notar polonez – constituie un act autentic în sensul acestei dispoziții?

Concluziile avocatului general Yves Bot

Potrivit avocatului general, noțiunile „hotărâre” și „atribuții judiciare” sunt strâns legate, astfel cum confirmă considerentul (22) al Regulamentului (UE) 650/2012. Acesta enunță că, „atunci când notarii exercită atribuții judiciare, ei intră sub incidența normelor în materie de competență, iar hotărârile pe care le pronunță ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind recunoașterea, forța executorie și executarea hotărârilor judecătorești”, apoi, pentru a risipi orice echivoc, că, „atunci când notarii nu exercită atribuții judiciare, ei nu intră sub incidența normelor în materie de competență, iar actele autentice pe care le emit ar trebui să circule în conformitate cu dispozițiile privind actele autentice”^[11].

Întrucât statele membre trebuie să notifice Comisiei ce autorități nejudiciare exercită atribuții judiciare în aceeași calitate precum instanțele iar autoritățile poloneze nu au desemnat notarii ca exercitând atribuții judiciare, se pune problema privind consecințele acestei lipse a notificări, aspect asupra căruia CJUE nu a avut încă ocazia de a se pronunța. În opinia avocatului general, lipsa notificării exercitării de către notari a unor atribuții judiciare nu are caracter definitiv în sensul că, atunci când există îndoieli cu privire la exactitatea declarațiilor efectuate de un alt stat membru, în special în ceea ce privește calificarea la care a putut recurge acest stat, precum şi în cazul lipsei unei declarații, calificarea urmează a fi efectuată de instanță în mod autonom^[12]. Prin urmare, lipsa desemnării notarilor ca exercitând atribuții judiciare nu poate conduce per se la concluzia că aceştia nu ar exercita asemenea atribuţii, motiv pentru care se impune clarificarea acestei noţiuni.

Avocatul general a amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, noțiunea „atribuții judiciare”, în lipsa unei trimiteri exprese la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare al acesteia, trebuie să facă obiectul unei interpretări autonome și uniforme, care trebuie să țină cont inclusiv de economia generală și de finalitatea acestui Regulament^[13]. Potrivit avocatului general, expresia „atribuții judiciare” vizează atât procedurile contencioase, cât și pe cele necontencioase, în măsura în care acestea din urmă nu se întemeiază numai pe voința părților (competența autorității nejudiciare în cauză nu trebuie să depindă numai de voința părților) iar criteriul decisiv pentru analiza funcțiilor autorității nejudiciare este cel al exercitării unei puteri decizionale.

Analizând atribuţiile notarului polonez în raport cu acest criteriu, avocatul general a concluzionat că acesta nu exercită nicio putere decizională, cu excepția celei de a refuza să emită certificatul de moștenitor^[14], şi că nu se poate considera că participă în mod direct și specific la exercitarea atribuțiilor judiciare, concluzie ce nu este infirmată nici de faptul că certificatul de moştenitor produce efecte echivalente cu cele ale hotărârilor (ordonanța definitivă privind succesiunea)^[15]. De aceea, notarul care întocmește un certificat de moștenitor la cererea comună a tuturor părților la procedura notarială, în temeiul dispozițiilor dreptului polonez, nu intră sub incidența noțiunii „instanță judecătorească” în sensul acestui Regulament, motiv pentru care certificatul de moștenitor polonez întocmit de notar nu constituie o „hotărâre”, în sensul art. 3 alin. (1) lit. g) din Regulamentul (UE) 650/2012.

Potrivit considerentului (62) „caracterul autentic” al unui act autentic ar trebui să fie un concept autonom care să se refere la elemente cum ar fi autenticitatea actului, cerințele de formă ale actului, competențele autorității care întocmește actul, precum și procedura utilizată pentru întocmirea actului. Cum în ordinea juridică poloneză notarii sunt abilitați să întocmească acte autentice, efectuând de asemenea verificări care îi pot conduce la a refuza să întocmească certificatul de moștenitor, iar certificatul este înregistrat și produce aceleași efecte precum ordonanța definitivă privind succesiunea, acest certificat de moștenitor trebuie calificat ca „act autentic” în sensul art. 3 alin. (1) lit. i) din Regulamentul (UE) 650/2012, motiv pentru care eliberarea unei copii poate fi însoțită de formularul prevăzut la art. 59 alin. (1) din Regulament, care corespunde celui care figurează în anexa 2 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1329/2014^[16].

Amintim că în expunerea de motive la Regulamentul (UE) 650/2012 se precizează că „în cele mai multe cazuri, succesiunile se dezbat în afara instanțelor. Noțiunea de instanță utilizată în prezentul regulament are o accepție largă și cuprinde și alte autorități atunci când acestea exercită o funcție care ține de competența instanțelor, în special prin delegare, cum ar fi notarii și grefierii”^[17]. De aceea în doctrina s-a considerat că notarii şi ceilalți profesioniști din domeniul juridic sunt incluşi în definiția noțiunii de „instanță judecătorească” numai arareori^[18], adică doar în măsura în care exercită într-adevăr o funcție jurisdicțională^[19], ceea ce nu a fost cazul în privința emiterii certificatului național de moștenitor de către notarii polonezi.

Considerentele Curţii de Justiţie a UE asupra fondului^[20]

Curtea, cu privire la consecințele lipsei notificării, în sensul art. 3 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 650/2012, a precizat că obiectivul regulamentului, care constă în asigurarea unei bune administrări a justiției în cadrul UE, ar fi compromis în mod semnificativ dacă fiecare stat membru, prin neincluderea în comunicarea către Comisie a autorităților și a profesioniștilor din domeniul juridic care exercită atribuții judiciare asemenea instanțelor judecătorești sau, dimpotrivă, prin includerea lor în aceasta, ar putea să determine calificarea de „instanță judecătorească”, fără să respecte condițiile enumerate în mod expres la această dispoziție. De aceea, trebuie să se determine în mod autonom dacă un notar care întocmește un certificat de moștenitor, la cererea concordantă a tuturor părților la procedura notarială, îndeplinește respectivele condiții pentru a fi inclus în sfera noțiunii de instanță judecătorească.

În continuare, Curtea a amintit că exercitarea atribuțiilor judiciare presupune competența de a se pronunța în temeiul propriei autorități asupra unor eventuale aspecte care fac obiectul litigiului între părțile în discuție iar pentru a se considera că o autoritate exercită o funcție jurisdicțională, având în vedere natura specifică a activității pe care o desfășoară, trebuie să i se confere acesteia competența să soluționeze un eventual litigiu, situație care nu se regăsește atunci când competența profesionistului în cauză depinde numai de voința părților.

De aceea trebuie să se considere că o autoritate exercită atribuții judiciare atunci când aceasta este susceptibilă să fie competentă în cazul unei contestații în materie de succesiuni, criteriu ce se aplică independent de natura contencioasă sau necontencioasă a procedurii de eliberare a unui certificat de moștenitor. Cum notarii polonezi nu exercită nici o putere decizională, lăsând intacte prerogativele instanței în absența unui acord între părți, condiția referitoare la exercitarea atribuțiilor judiciare nu este îndeplinită în speță, astfel că certificatul de moștenitor polonez nu este emis de o instanță judecătorească, în sensul art. 3 alin. (2) din Regulamentul (UE) 650/2012 şi deci nu constituie o „hotărâre” în materie de succesiuni în sensul art. 3 alin. (1) lit. g) din acest Regulament.

Curtea, în acord cu opinia avocatului general, a mai constatat că certificatul de moștenitor polonez îndeplinește însă condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. i) din Regulamentul (UE) 650/2012, acesta constituind un act autentic a cărui copie poate fi eliberată împreună cu formularul vizat la art. 59 alin. (1) al doilea paragraf din acest Regulament, care corespunde celui ce figurează în anexa 2 la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1329/2014.

În loc de concluzii

Problematica includerii notarilor în sfera noțiunii de „instanță judecătorească” rămâne un aspect de actualitate cu atât mai mult cu cât în altă cauză pendinte s-au cerut de asemenea clarificări cu privire la notarii lituanieni de această dată^[21]. Oricum meritul concluziilor avocatului general şi al hotărârii de faţă este acela de a fi pus în evidenţă criteriile de avut în vedere pentru analiza exercitării atribuțiilor judiciare de către notari.