Expertiza tehnică judiciară ca mijloc de probă, reglementări de interes procesual, verificare

Astfel devin evidente, în primul rând, nevoia de a exista competență în privința efectuării expertizei tehnice judiciare în specialitate, pentru a fi posibilă minima înțelegere a acesteia, cât și nelimitativ, următoarele lămuriri privind admiterea obiecțiunilor:

i) Față de admiterea de obiecțiuni/opinii formulate nejustificat, sumar sau dimpotrivă exagerat (aspectele vizate țin de competență), suntem nevoiți să îl cităm, cu privire la cerințele pentru expertiză, pe reputatul jurist prof. univ. dr. G. Boroi, care arată: „Expertiza poate fi definită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului, ce necesită cunoştințe de specialitate, activitate desfăşurată de către un specialist, numit expert, care este desemnat de instanța de judecată”^[24].

ii) Privind lămurirea raportului, prof. univ. dr. G. Boroi mai arată următoarele: „Lămurirea raportului de expertiză, cunoscută la nivel procedural şi ca obiecțiuni la raport [terminologia legală foloseşte noțiunea de «obiecțiuni» numai în dispozițiile art. 338 alin. (2) C. pr. civ.] vizează întotdeauna^[25]:

a) aspectele rămase nelămurite sau insuficient lămurite prin expertiză în raport cu obiectivele stabilite; sau

b) dacă există contradicții între părerile experților (…)”.

Așadar există o nevoie primordială de a deține cunoştințe de specialitate, fără de care nu este posibilă realizarea, întocmirea cât și înțelegerea în mod corespunzător a unei expertize tehnice judiciare sau a unei/unor părți componente, din punct de vedere al calității persoanei care este un profesionist (ce a dobândit dreptul de exercitare a calității de expert tehnic judiciar conform reglementării legii speciale O.G. nr. 2/2000 și reglementărilor privind specializarea). Or exercitarea oricărei activități de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitate constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale. Altfel spus exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale nu este licită.

Astfel este nevoie și de o cunoaștere efectivă, o percepere directă și nemijlocită a situației, a stării tehnice (ex.: identificarea proprietății, stabilirea valorii etc.) dar și o cunoaștere și înțelegere calificată a materiei în specializare (ex.: topografie, evaluare etc.), respectiv o participare efectivă la expertiză cu realizarea și întocmirea în mod corespunzător, cu asumarea punctului de vedere din obiecțiuni, de către expertul omolog (un nivel de competență reală).

Fără competență în expertiza tehnică și fără un punct de vedere asumat al unui expert omolog, obiecțiunile sunt doar simple aprecieri, fără nicio argumentație profesională reală, uneori făcute și cu rea-credință de către părți prin avocați doar pentru a convinge instanța, spre a se admite obiecțiuni ori a se solicita/ajunge la o completare a expertizei sau doar o tergiversare.

5. Noutăți în efectuarea expertizei tehnice judiciare

Ordinul nr. 2.827/C/2024 al ministrului justiției pentru aprobarea procedurii privind plata onorariilor experților judiciari de către birourile locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile din cadrul tribunalelor^[26], recent apărut, este o reglementare sperăm de simplificare. Aceasta are în vedere notorietatea diminuării, reducerii nejustificate a sumelor de plată și chiar a neplății expertizelor cât și gradul accentuat de birocratizare (nevoia de a fi prezentate de către expert în mod excesiv, justificări pentru plata muncii, dovada achitării obligațiilor pentru demararea expertizei sau după finalizare, care ori nu se regăsesc în dosare ori chiar nici în evidențele serviciului economic: chitanțe, extrase de cont, ordine de plată). Se subliniază în acest recent ordin care sunt pașii și formularistica necesară inclusiv privind cheltuielile de transport, de cazare şi de plată a diurnei. Acestea apar în cazul în care pentru efectuarea expertizei dispuse, expertul trebuie să se deplaseze în altă localitate decât cea în care domiciliază. Chestiunea este sensibilă, asupra ei fiind necesară o înțelegere mai atentă. Expertul are neîndoielnic dreptul la cheltuielile făcute pentru transport, cazare cât şi la plata diurnei potrivit dispozițiilor care reglementează aceste drepturi pentru salariații din instituțiile publice (mai ales că timpul alocat în asemenea situații trebuie cât mai judicios gestionat).

III. Valoarea probatorie a expertizei

1. Forța probantă a expertizei judiciare

Am citat mai sus faptul că expertiza judiciară reprezintă un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile pot recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştințe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate sau chiar mai multe, în cazul autorizării expertului în mai multe specializări, ceea ce asigură o mai bună expertiză.

Instanța considerând necesar să cunoască părerea unor specialiști va numi la cererea părților sau din oficiu unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe cât și termenul în care trebuie să se efectueze expertiza. Instanța va dispune efectuarea expertizei dacă apreciază că acest lucru este necesar, existând și situații în care expertiza este obligatorie sub sancțiunea nulității hotărârii.

În situația în care instanța nu este lămurită prin expertiza făcută poate dispune o nouă expertiză sau doar completarea raportului cu un supliment. De asemenea și părțile pot solicita printr-o cerere de lămurire sau de completare formulată la primul termen de judecată ce urmează depunerii raportului de expertiză, lămurirea sau completarea raportului de expertiză.

Expertiza capătă forță probantă dacă nu există impedimente care să conducă la neprimirea sa ca atare, respectiv dacă: nu intervine nulitatea raportului de expertiză; nu se constată lipsa de concludență sau nepertinența acesteia; ori dacă intervine inutilitatea probei, aspecte ce trebuie argumentate în fapt și în drept fiind supuse dezbaterii în discuția contradictorie a părților toate elementele privind forța probantă.

2. Forța probantă a expertizei extrajudiciare

Din interpretarea simplistă a dispozițiilor legale ar părea să rezulte că expertiza extrajudiciară nu poate avea forță probantă în procesul civil. Este de apreciat însă că, în raport cu un alt principiu ce guvernează procesul civil, respectiv principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului (art. 22 din C. pr. civ.), expertiza extrajudiciară trebuie să aibă aceeași forță probantă ca și expertiza judiciară, dacă nu există impedimente care să conducă la neprimirea sa ca atare (nulitatea raportului de expertiză, neconcludența sau nepertinența acesteia, inutilitatea probei -argumentate în fapt și în drept).

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 130/19.02.2008^[27], fiind sesizată cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 4 alin. (5) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 („Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare”) cu referire și la art. 201-214 din vechiul Cod de procedură civilă, pentru contrarietatea acestor dispoziții din legea specială cu art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, a statuat că dispozițiile reclamate^[28], vechile dispoziții procedurale conferă expertizelor extrajudiciare valoare probantă egală cu cea a expertizelor judiciare, cu condiția efectuării acestora de către experți autorizați de Ministerul Justiției.^[29]

Limitarea dată de Curtea Constituțională numai cu privire la experții autorizați de Ministerul Justiției (perfect valabilă în raport cu obiectul excepției de neconstituționalitate) nu se justifică neapărat în raport cu noua reglementare din Noul Cod de procedură civilă, dar nici cu prevederile O.G. nr. 2/2000, de vreme ce instanței de judecată îi revine rolul de a pune în discuția contradictorie a părților atât legalitatea, cât și necesitatea, utilitatea, pertinența, concludența probei, iar nu în ultimul rând, posibilitatea părților de a formula obiecțiuni. Așa cum reține și Curtea Constituțională, de vreme ce dreptul la apărare al părților este garantat, iar instanța de judecată poate supune dezbaterii toate elementele privind forța probantă a unei expertize extrajudiciare, în principiu, este de apreciat că nu există suficiente argumente care să înlăture expertiza extrajudiciară din rândul probelor din procesul civil.

O atare concluzie se bazează și pe argumente ce țin de calitatea de specialiști ori experți autori de expertize extrajudiciare, pe prezumția de bună-credință ce guvernează procesul civil în ceea ce privește drepturile și îndatoririle părților în procesul civil, dar mai ales, pe necesitatea ca relațiile dintre oameni atât cele din cadrul unui proces judiciar, cât și cele din afara lui să se bazeze pe încredere și pe respect, premise absolut necesare pentru funcționarea unui stat de drept. Excluderea de plano a unei probe cu expertiza extrajudiciară, fie pe motive de nelegalitate, fie pe motive de netemeinicie a modului de întocmire sau de eliminare a forței sale probante, se îndepărtează de la principiul necesității aflării adevărului, astfel că dezideratul acestui principiu nu poate fi atins fără elementele de bază ale unei societăți civilizate, între care încrederea și respectul reciproc, apreciem noi, ocupă un rol primordial.^[30]

3. Verificarea expertizei în C. pr. civ. și legea specială

În C. pr. civ. și l.s. O.G. nr. 2/2000 nu sunt reglementări exprese privind verificarea expertizei, care astfel să-i asigure forță probantă.

Deşi raportul este verificat şi avizat de B.L.E.J. înainte de a fi predat organului judiciar care a dispus efectuarea lucrării, acest aviz este unul formal (în fapt o înregistrare) și nu acordă concluziilor o forță probantă absolută.

La depunerea expertizei, este necesară verificarea imediată în ceea ce privește îndeplinirea integrală a comenzii de expertiză, caracterul concludent și inteligibilitatea acesteia. În cazul constatării de deficiențe în acest domeniu, este necesară o cerere de completare adresată în scris expertului, cu instituirea unui termen de soluționare cât mai scurt.^[31]

Asigurarea corectitudinii și transparenței expertizei este garantată de îndeplinirea a trei condiții cerute de lege în activitatea de întocmire a raportului, incluzând și constituind forme/posibilități de verificare:

– dreptul părților sau al subiecților procesuali principali de a desemna experți care să participe la efectuarea expertizei;

– când instanța este cea care ordonă expertiza, toate aspectele se discută în ședință publică în condiții de contradictorialitate, consemnate de grefier și înregistrate (vor putea fi consultate și verificate de instanța de control judiciar sau în cazul unei acțiuni în răspundere împotriva magistratului);

– raportul trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile formale [art. 178 alin. (4)] și descrierea în amănunt a operațiunilor de efectuare a expertizei, obiecțiunile sau explicațiile parților, analiza acestor obiecții sau explicații, iar în final concluziile expertizei.

De maximă importanță este a se cunoaște faptul că „Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat” [art. 34 O.G. 2/2000 alin. (1), sancțiunile fiind prevăzute prin art. 35, 36].

4. Verificarea expertizei. Elemente de drept comparat

Verificarea formală comportă controlul respectării normelor procedurale prevăzute în materia expertizei. Pentru aceasta se examinează modul în care a fost numit expertul și dacă nu există motive de recuzare în sarcina sa, care să nu fi fost evidențiate. În cadrul acestei verificări se reexaminează calificarea expertului și comportamentul său. Expertul trebuie să corespundă atât unor cerințe de competență profesională, cât și unor exigențe morale, toate aceste elemente contând pentru evaluarea concluziilor formulate. Tot în cadrul verificării formale, organul judiciar urmărește dacă în raport este cuprinsă descrierea clară a expertizei efectuate. Se mai urmărește dacă s-a răspuns la toate întrebările adresate expertului și dacă răspunsurile formulate sunt complete, dacă părțile au fost citate, în cazul în care legea prevede expres această obligație, precum și dacă raportul este datat și semnat de expert (experți), dacă opiniile separate sunt consemnate în raport. Diferitele deficiențe constatate în cadrul acestei verificări formale pot antrena consecințe diferite, precum: înlăturarea expertizei, restituirea raportului pentru unele completări ori datare și semnare, dispunerea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize.^[32]

Verificarea conținutului raportului se face și pentru a stabili dacă corespunde exigențelor de ordin ştiințific şi logic şi dacă este suficient de documentat.

După gradul de certitudine al părerii expertului şi în funcție de posibilitățile reale de rezolvare din punct de vedere tehnic se pot distinge următoarele categorii de concluzii:

1) concluzii categorice (certe);

2) concluzii de probabilitate;

3) concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei (n.s.p.).

Concluziile categorice.

Constau într-un răspuns categoric (pozitiv sau negativ) fără echivoc.

Concluziile de probabilitate.

Ele reprezintă o părere dirijată în sens afirmativ sau negativ, dar într-un mod incert, adică, atunci când ansamblul caracteristicilor nu este strict individual, subzistă posibilitatea apariției sale şi la alte obiecte de acelaşi gen.

Concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei.

Există situații în care stabilirea sau infirmarea identității nu este posibilă, nici măcar cu probabilitate. În mod curent, imposibilitatea rezolvării problemei se exprimă, concluzia raportului de expertiză prin formula: „Nu se poate stabili”.^[33]

Dr. în drept A. Cuciurca, conf. univ. la Universitatea de Studii Europene din Moldova, Facultatea de drept din Chișinău, opinează în continuare și următoarele:

– Faptul că expertizei, ca mijloc de probă, i se acordă o mare importanță în procesul civil cât și în cel penal întrucât este fundamentată pe o cercetare ştiințifică efectuată de persoane competente. În acelaşi timp însă, dreptul românesc, în care funcționează principiul liberei aprecieri a probelor, nu recunoaşte vreo ierarhizare a mijloacelor de probă, adică acordarea vreunei preferințe prestabilite cu privire la valoarea lor, neadmințându-se existența unor mijloace de probă care să fie cu anticipație „mai bune” sau „mai puțin bune”, iar organele judiciare au obligația ca în fiecare cauză concretă să verifice valoarea mijloacelor de probă folosite în cauza respectivă. Suntem de acord și cu punctul de vedere potrivit căruia în locul unor concluzii categorice, dar nefundamentate științific, sunt preferabile concluziile probabile bazate pe date obiectiv stabilite, întărite însă de celelalte probe administrate în cauză. Pe de altă parte, considerăm că în situația în care expertul nu ajunge la concluzii pe bază de date științifice și raționamente precise, ci face o simplă apreciere subiectivă, expertiza nu are valoare probantă și, deci, nu poate fi luată în considerare.

– Când s-au administrat două expertize contradictorii, organul judiciar nu poate să procedeze la efectuarea unei medii aritmetice, ci trebuie să accepte motivat una dintre expertizele pe care o consideră mai fundamentată sub aspect științific, mai concordantă cu realitatea și care se coroborează cu probele din dosar.

– În practică, deficiențe ale organelor judiciare în activitatea de verificare a expertizelor au determinat în unele situații supraaprecierea valorii probante a concluziilor expertului, ceea ce a condus la soluții eronate, iar in alte situații au determinat subestimarea valorii probante a acestui mijloc de probă, ceea ce a avut, de asemenea, drept consecință adoptarea de soluții eronate. Forța probantă a expertizei trebuie validată de organele judiciare prin aprecierea concluziilor sale în ansamblul probelor administrate în cauză și numai în măsura în care concluziile expertizei sunt fundamentate științific și se coroborează cu celelalte probe existente în cauză. Concordând astfel cu realitatea, expertiza se va putea impune organelor judiciare ca un mijloc convingător de probă care poate fi avut în vedere la adoptarea soluției în cauza supusă judecării.

IV. Concluzii

Dintre aspectele importante ale expertizei, ca mijloc de probă, sunt mai sus dezvoltate: expertiza ca mijloc de probă, reglementări de interes procesual, valoarea probatorie a expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare (și prin succintă comparare cu expertiza din Republica Moldova).

Expertiza, aparține ramurii dreptului procesual, intervenind, ca mijloc de probă, de regulă atunci când drepturile și obligațiile nu sunt recunoscute, sunt încălcate ori nerespectate, legiuitorul prevăzând însă in concreto și cazuri de expertiză obligatorie (ex.: expertiza pentru stabilirea valorii aportului în natură, atunci când se înființează o societate; expertiza pentru evaluarea aportului în natură, avantajele rezervate fondatorilor etc.).

În practică apar frecvent situații în care lămurirea faptelor ce formează obiectul litigiului sau a legăturii dintre anumite împrejurări invocate de părți şi aceste fapte să necesite cunoştințe de specialitate. Tocmai de aceea legea prevede posibilitatea instanței de a dispune efectuarea unei expertize, care este reglementată prin Codurile de procedură și legi speciale.

Momentul cel mai important din administrarea acestei probe este apreciat ca fiind cel al începerii expertizei, prin faptul că instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu, ori poate fixa un termen scurt, pentru când va solicita expertului să estimeze în scris costul lucrării ce urmează a fi efectuate, cât şi termenul necesar efectuării expertizei. Această procedură apare a fi extrem de importantă, deoarece totodată se pot clarifica și obiectivele expertizei, competența expertului, documentarea etc.

Expertiza ca mijloc de probă, considerând criteriul de apreciere a forței doveditoare, natura sa tehnică şi ştiințifică, rezultă a avea un caracter preponderent obiectiv, comparativ cu celelalte mijloace de probă, cu toate că legiuitorul omite să arate cu claritate acest merit. Iar acest criteriu este realizabil prin forme/posibilități de verificare existente dar și observate în jurisprudență la problemele concrete ale expertizei, în condițiile unei evoluții spre o societate civilizată deschisă. Precizăm faptul că în condițiile legilor actuale, instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, acestea constituind numai elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului ca, de altfel, şi celelalte mijloace de probă. Însă, pentru a se putea exercita controlul judiciar, indiferent că primeşte sau nu concluziile expertului, este necesar ca soluția instanței în această privință să fie motivată.

Expertiza, ca mijloc de probă, are un rol important în economia procesului, în regimul probelor, pentru un proces echitabil în termen optim și previzibil, cât și pentru recunoaşterea şi executarea hotărîrilor judecătoreşti.

În administrarea acestei probe judecătorul trebuie, pe lângă rolul activ, să manifeste o atenție deosebită constatărilor expertizei și credibilității experților. Nu se poate acorda expertizei o valoare absolută, după cum am arătat, fiind recunoscut și faptul că experiența demonstrează că nu de puține ori constatările tehnice, deși uneori chiar fundamentate, sunt distorsionate integral „de către profesioniști corupți”. Există o evidentă nevoie de întărire și respectare a principiilor etice ce se regăsesc în codurile de etică ale profesiilor dar și a obligațiilor ce decurg din normele de drept comun și legea specială.

Aplicarea normelor care reglementează expertiza tehnică și exercitarea calității de expert necesită o conduită etică și deontologică fără niciun compromis, care trebuie să primeze.

Este de apreciat că printre cele arătate și reținute în lucrarea de față există posibilități evidente de micșorare a termenelor cât și a cheltuielilor ocazionate de administrarea probei cu expertiză, care în puncte de interes major sunt cantonate într-o reglementare învechită și o practică neconformă acesteia.

O mai bună aplicare a normelor de drept procesual privind expertiza poate spori calitatea și celeritatea expertizei, existând însă și nevoia unei îmbunătățiri grabnice a reglementării expertizei ca mijloc de probă.