Este posibilă revizuirea hotărârilor judecătorului de cameră preliminară date în soluţionarea plângerilor împotriva ordonanţelor de netrimitere în judecată?

În practica unor instanţe s-a pus problema dacă este admisibilă revizuirea hotărârilor pronunţate în soluţionarea plângerilor împotriva ordonanţelor de netrimitere în judecată conform art. 341 C. pr. pen.^[1]

Problema în cauză necesită răspuns la trei întrebări, după cum urmează:

1. În cazul în care se formulează o cerere de revizuire împotriva unei încheieri pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, conform art. 341 C. pr. pen., care este organul judiciar competent să soluţioneze o astfel de cerere, respectiv judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată;

2. Ce hotărâre judecătorească urmează a fi pronunţată: o încheiere, asemenea procedurii iniţiale sau o sentinţă, astfel cum se pronunţă în calea de atac a revizuirii;

3. De asemenea, este necesar a se lămuri dacă hotărârea pronunţată, într-o asemenea speţă, este susceptibilă de a fi supusă unei căi ordinare de atac.

Înainte de a răspunde acestor întrebări, trebuie să facem câteva observaţii privind natura juridică a căii de atac a revizuirii şi asupra hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerea împotriva ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Revizuirea este caracterizată ca fiind acea cale extraordinară de atac de fapt şi de retractare prin care erorile judiciare strecurate în hotărâri judecătoreşti definitive, rezultat al necunoaşterii de către instanţa de judecată a unor fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi dat un alt curs procesului penal, sau a săvârşirii unei infracţiuni de mărturie mincinoasă de către persoane care îndeplinesc calităţi ce le permit depunerea de mărturii care pot servi în mod singular la soluţionarea cauzei, sau al descoperirii caracterului mincinos al unui înscris ce a servit ca bază pentru pronunţarea unei hotărâri, sau al săvârşirii unei fapte ilicite de către membrii completului de judecată, de către procuror ori de către persoana care a efectuat acte de cercetare penală sau a existenţei a două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, situaţii care pun în discuţie raportul dintre principiul autorităţii de lucru judecat şi principiul legalităţii şi aflării adevărului.

Art. 458 C. pr. pen. prevede că este competentă să judece cererea de revizuire instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, or judecătorul de cameră preliminară nu face o judecată în primă instanţă, prevederile procedurale referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva ordonanțelor de netrimitere în judecată fiind diferite de cele care reglementează judecata în primă instanţă.

Soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva ordonanţelor de clasare sau renunţare la urmărirea penală nu are caracterul unei judecăţi pe fondul cauzei, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acesteia, soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii, diferind după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală.

În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, în conformitate cu prevederile art. 341 alin. (6) C. pr. pen., judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară în conformitate cu prevederile art. 341 alin. (7) C. pr. pen. dispune:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

Conform art. 341 alin. (8) C. pr. pen., încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

A admite că încheierile definitive ale judecătorului de cameră preliminară ar putea fi atacate pe calea revizuirii ar însemna că şi încheierile prin care acesta a dispus trimiterea motivată a cauzei la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală, sunt supuse revizuirii, ceea ce evident ar duce la tergiversarea nejustificată a cauzei.

Observăm că, în niciuna dintre situaţiile amintite, judecătorul nu administrează probe şi nu procedează la o soluţionare a fondului cauzei.

Pronunțându-se asupra constituţionalităţii prevederilor art. 341 alin. (8) C. pr. pen., Curtea Constituţională a statuat că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă și nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 C. pr. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.^[2]

Încheierea judecătorului de cameră preliminară, deşi definitivă, nu are autoritate de lucru judecat, art. 341 C. pr. pen., neconţinând o prevedere de natura celei cuprinse în art. 278¹ alin. (11) din vechiul Cod de procedură penală în sensul că persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală.

De altfel, pronunțându-se prin soluţionarea recursului în interesul legii asupra admisibilităţii revizuirii hotărârilor pronunţate în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală anterior privind plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că, în raport cu soluţiile ce puteau fi pronunţate în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală de către judecătorul care examina plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implica stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din Codul de procedură penală, respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, cât timp prin lege nu era reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 278¹ din Codul de procedură penală, o atare cale de atac nu era admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar fi contravenit principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile […] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.^[3]

Considerentele hotărârii amintite sunt valabile şi în contextul actualului Cod de procedură penală.

Pe cale de consecinţă, descoperirea unor împrejurări dintre cele prevăzute în art. 341 C. pr. pen. justifică doar infirmarea ordonanţelor de netrimitere în judecată de către procurorul ierarhic superior.

1. Pe cale de consecinţă, considerăm că formularea unei cereri de revizuire împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară trebuie respinsă ca inadmisibilă.

2. Dacă s-ar formula totuşi asemenea cerere, deoarece revizuirea este o cale de retractare care se adresează aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea ce se cere revizuită, considerăm că este competent să soluţioneze o astfel de cerere judecătorul de cameră preliminară care se pronunţă prin încheiere. Instanţa de judecată nu poate fi învestită prin cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.

3. Încheierea pronunţată, într-o asemenea speţă, nu este susceptibilă de a fi supusă niciunei căi ordinare de atac, încheierile judecătorului de cameră preliminară fiind definitive.

DOWNLOAD FULL ARTICLE