Este admisibilă exercitarea căilor de atac împotriva soluțiilor Ministerului Public de respingere a sesizărilor penale formulate de Curtea de Conturi a României?
Verginia Vedinaș - aprilie 1, 2016-
3. Argumente de susținere a admisibilității căilor de atac exercitate de Curtea de Conturi a României împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
3.1. În primul rând, este de subliniat faptul că sesizarea organelor de urmărire penală de către Curtea de Conturi a României nu reprezintă o simplă prerogativă, ci o modalitate de valorificare a rezultatelor activității de control, pe care aceasta o desfășoară în temeiul art. 140 din Constituție și a prevederilor Legii nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum am arătat mai sus, textul art. 33 alin. (4) din legea organică consacră expressis verbis că, pentru valorificarea constatărilor din actul de control în care sunt consemnate indicii de încălcare a legii penale, conducătorul departamentului sesizează organele în drept.
Cu alte cuvinte, sesizarea organelor de urmărire penală este, în egală măsură, o atribuție principală a Curții de Conturi a României, dar și o obligație legală care vizează însă nu numai acest moment de început al declanșării cercetărilor penale, ci și etapele ulterioare, ale exercitării căilor de atac prevăzute la art. 339-340 din Codul de procedură penală împotriva soluțiilor de clasare sau renunțare la urmărirea penală.
Activitatea specifică a Curții de Conturi a României nu se limitează la o simplă „analiză economică” a entității controlate, ci și la instituirea unor măsuri în sarcina acesteia, în vederea remedierii abaterilor constatate, de stabilire și recuperare a prejudiciilor, precum și la urmărirea aducerii la îndeplinire a acestor măsuri, cu consecința atragerii răspunderii penale a conducerii entității în situațiile neimplementării lor.
Procedura de valorificare a actelor de control ale Curții de Conturi a României se încheie la data la care instanțele de judecată, civile sau penale, după caz, pronunță o hotărâre judecătorească definitivă și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi, nicidecum, de o „depășire a atribuțiilor instituției”, după cum se susține în jurisprudența la care am făcut referire.
Este evident că, pe tot parcursul acestei perioade, subzistă, deopotrivă, interesul legitim și îndatorirea acestei autorități publice autonome de a parcurge toate căile legale pentru a asigura valorificarea eficientă și completă a constatărilor din actele de control.
3.2. Sub aspectul determinării calității în care, potrivit normelor Codului de procedură penală, Curtea de Conturi a României exercită această prerogativă, trebuie să ne raportăm la prevederile art. 288 din acest act normativ care, la alin. (1), reglementează patru modalități de sesizare a organelor de urmărire penală: plângerea, denunțul, actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege și sesizarea din oficiu.
Raportându-ne la această enumerare, din punct de vedere al modului de sesizare a organului de urmărire penală, Curtea de Conturi a României nu formulează un denunț, astfel cum este acesta prevăzut la art. 290 din Codul de procedură penală[9], ci este vorba despre cazul de la art. 291 din Codul de procedură penală care reglementează sesizările făcute de persoane cu funcții de conducere și alte persoane.
În conformitate cu alin. (1) al acestui articol, orice persoană cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori a altor persoane juridice de drept public, precum și orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară.
În caz contrar, pot fi aplicabile prevederile art. 267 din Codul penal[10] care incriminează infracțiunea de omisiune a sesizării organelor judiciare, atunci când organele de urmărire penală apreciază că ne regăsim în asemenea situații.
Este adevărat că singurele subiecte de sezină care nu au dreptul să formuleze plângere penală sunt persoanele care se adresează organelor de urmărire penală printr-un denunț, dar, după cum am subliniat mai sus, sesizarea Curții de Conturi a României se încadrează modalitatea de la art. 291 din Codul de procedură penală, fiind realizată în calitatea sa de organ de control care, în desfășurarea activității sale constituționale și legale, ia cunoștință despre săvârșirea unor posibile infracțiuni, astfel încât considerațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 13/2011 privind recursul în interesul legii, nu sunt pertinente și nu pot fi extinse, prin analogie, cu Agenția Națională de Integritate.
3.3. Admiterea excepției inadmisibilității plângerilor penale formulate de Curtea de Conturi a României la judecătorul de camera preliminară, împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată emise de organele de urmărire penală, afectează liberul acces la justiție al acestei autorități publice autonome, drept fundamental garantat de art. 21 din Constituția României[11].
Textul constituțional permite oricărui subiect de drept – persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică – accesul la justiție și vizează apărarea oricărui drept sau interes legitim, indiferent de izvorul său de drept (Constituție, legi, ordonanțe de urgență ș.a.)
În doctrina de specialitate s-a exprimat opinia potrivit căreia sintagma „interese legitime” nu impune o condiție de admisibilitate a acțiunii în justiție, căci caracterul legitim sau nelegitim al pretențiilor formulate în acțiunea în justiție rezultă numai în urma judecării pricinii respective și va fi constatat prin hotărârea judecătorească[12].
Însă, pe lângă consacrarea principiului constituțional al liberului acces la justiție, este necesară asigurarea unei eficacități reale și efective a acestuia, întrucât, în practică, exercitarea sa poate întâlni diverse obstacole.
În jurisprudența sa[13] constantă, Curtea Constituțională a reținut că: „în sensul principiului constituţional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiţie, se înscrie şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”; ca urmare, „existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) – (3) din Constituție.”
Accesul liber la justiție presupune dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, garanții impuse de art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (CEDO)[14].
Din interpretarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală rezultă că verificarea legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată reprezintă una dintre cele patru funcții judiciare care se desfășoară în cadrul procesului penal, alături de funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire și funcția de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (6), art. 54 și art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorului de cameră preliminară îi aparține competența de a se pronunța cu privire la legalitatea actului de trimitere în judecată şi a probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată.
Astfel, în exercitarea funcției judiciare de verificare a legalității netrimiterii în judecată, activitatea judecătorului de cameră preliminară este plasată în cadrul procedurii plângerii împotriva soluțiilor de clasare sau renunțare la urmărirea penală, etapă procesuală cu o natură sui-generis[15].
Sub aceste aspecte, instituția camerei preliminare este strâns legată de asigurarea caracterului legal și echitabil al procesului penal, precum și a celerității soluționării unei cauze penale.
Art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că: „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.”
Așadar, cu referire la titularii care, potrivit acestui text de lege, pot ataca soluțiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată la judecătorul de cameră preliminară, se remarcă sfera generală a acestei categorii, legiuitorul folosind sintagma „ (…) persoana a cărei plângere … a fost respinsă conform art. 339 (…).”
Calitatea procesuală activă cu privire la exercitarea căii de atac la judecătorul de cameră preliminară este recunoscută, fără echivoc, oricărei persoane juridice sau fizice, singurele cerințe impuse fiind acelea ca persoana respectivă să fie, totodată, și autorul plângerii penale întemeiate pe art. 399 din Codul de procedură penală, iar soluția organului de urmărire penală competent căreia i-a fost adresată, să fie de respingere a acesteia.
De altfel, în chiar conținutul adresei prin care se înaintează Curții de Conturi a României ordonanțele de clasare respective, organele de urmărire penală menționează, în mod expres, faptul că părțile interesate pot formula plângere, în conformitate cu prevederile art. 340 din Codul de procedură penală, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță (exempli gratia, printr-o asemenea adresă, organul de urmărire penală ne face cunoscut că „potrivit prevederilor art. 340 alin. (1) C. p. p., împotriva soluției puteți formula plângere, în termen de 20 zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța competent să judece cauza în primă instanță”).
O altă consecință nelegală și abuzivă a respingerii ca inadmisibile a plângerilor formulate de Curtea de Conturi a României împotriva soluțiilor de soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată emise de organele de urmărire penală rezidă în sustragerea de la controlul de legalitate a judecătorului de camera preliminară a soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată a organelor de urmărire penală emise în dosarele penale constituite ca urmare a acestor sesizări care vor deveni, astfel, inatacabile și definitive.
Aceasta deoarece, de regulă, aceste dosare penale implică două părți interesate: Curtea de Conturi a României și entitatea controlată. Dacă plângerea formulată de Curtea de Conturi a României este considerată ca fiind inadmisibilă, iar entitatea verificată nu exercită calea de atac, soluția de clasare fiindu-i favorabilă, ajungem în situația amintită.
Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor dispoziţii prin care se elimina o cale de atac, cu consecinţa încălcării liberului acces la justiţie al părţilor pentru apărarea drepturilor şi a intereselor lor legitime. Astfel, prin Decizia nr. 783/2009[16], Curtea a constatat că abrogarea[17] pct. 171 al art. 3859 alin. (1) din vechiul Cod de procedură penală[18] este neconstituţională, întrucât elimină posibilitatea criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătoreşti pe motiv că este contrară legii sau că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat. Curtea a reţinut, în acest sens, că „ori de câte ori legea penală sau civilă a fost încălcată, trebuie să se asigure părţii interesate posibilitatea de a cere şi de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale.”
Din perspectiva exigențelor dreptului la un proces echitabil se impune să i se asigure Curții de Conturi a României posibilitatea participării la această etapă procesuală, de a-și susține constatările și apărările, precum și le dezbate efectiv în fața judecătorului de cameră preliminară.
-
4. Concluzii
Misiunea constituțională și legală a Curții de Conturi a României este aceea de a verifica legalitatea modului de cheltuire a resurselor bugetare de către autoritățile și instituțiile publice.
Sesizarea organelor de urmărire penală în situațiile în care sunt săvârșite fapte de natură penală referitoare la utilizarea fondurilor publice, cauzatoare de prejudicii la bugetul general consolidat, precum și formularea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată emise de organele de urmărire penală, se impune tocmai din perspectiva realizării acestei misiuni, astfel încât este evidentă existența unui interes legitim a Curții de Conturi a României.
Dacă s-ar proceda la admiterea unei asemenea excepții și la respingerea ca inadmisibile a plângerilor formulate de Curtea de Conturi a României la judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu prevederile art. 340 din Codul de procedură, înseamnă că se va da girul abuzului în administraţie, încălcării legilor ce reglementează cheltuirea banului public şi denaturării ideii de legalitate a acestui foarte important segment al unui stat de drept, care este legalitatea, în general, şi legalitatea cheltuirii banului public, în particular.
În acest fel, va fi golită de conţinut activitatea unei instituţii fundamentale a statului de drept care este Curtea de Conturi a României, autoritate supremă de control, iar aceasta este cu atât mai grav cu cât conform Legii nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările care i-au fost aduse, această autoritate publică autonomă nu mai poate ea însăşi să stabilească prejudicii şi să procedeze la recuperarea lor.
Mai mult chiar, considerăm că trebuie să există cooperare din partea tuturor autorităților și instituțiilor publice implicate, inclusiv al Ministerului de Justiție și al Ministerului Public, pentru descoperirea, combaterea și prevenirea oricăror fapte care sunt de natură să aducă atingere drepturilor legitime ale Statului Român, în general, și interesului public, în special.
Pentru toate aceste argumente, concluzia prezentului studiu este aceea a admisibilității exercitării de către Curtea de Conturi a României a căilor de atac împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată emise de organele de urmărire penală, în dosarele constituite ca urmare a sesizărilor formulate de această instituție.
[9] Art. 290 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede: „Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.”
[10] Codul penal a fost aprobat prin Legea nr. 286/2009, publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009.
[11] Accesul liber la justiție este consacrat, deopotrivă, prin art. 6 pct. 1 din CEDO, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
[12] Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Ed. Actami, București, 1997, p. 205.
[13] A se vedea, Deciziile Curții Constituționale nr. 953/2006, publicată în M. Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2007 și nr. 467/2008, publicată în M. Of. nr. 422 din 5 iunie 2008.
[14] Ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994.
[15] Ion Neagu și Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 204.
[16] Publicată în M. Of. nr. 404 din 15 iunie 2009.
[17] Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea vechiului Cod de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006.
[18] Republicat în M. Of. nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.