Epuizarea recursului local – condiție esențială a protecției diplomatice
Daniel Mazilu - noiembrie 1, 2015Roberto Ago și-a exprimat punctul de vedere în Raportul său din 1977 către Comisia de Drept Internațional, menționând că „trebuie amintit faptul că dacă un Stat a comis, de exemplu, o încălcare a unei obligații prevăzută de un tratat ca fiind acordarea unui tratament specific pentru naționalul unui alt stat și a comis, în consecință, o încălcare a dreptului celuilalt stat ca naționalul său să se bucure de tratamentul prevăzut în normele tratatului, atunci este important de menționat că primul Stat va suporta, dacă toate condițiile vor fi satisfăcute, o răspundere internațională față de cel de-al doilea Stat. Iar nașterea unei răspunderi internaționale în cazul de față este echivalentă cu nașterea, crearea unui nou drept pentru Statul lezat: dreptul la reparație pentru încălcarea dreptului prevăzut și acordat de tratat. Dar este destul de greu de conceput că acest nou drept, conferit Statului lezat de ordinea legală internațională, trebuie să depindă de rezultatul acțiunii întreprinse de o persoană fizică la un nivel intern, fapt ce ar putea duce către repararea ori reconstituirea dreptului acelui individ, dar nu la repararea ori reinstituirea dreptului aparținând Statului la nivel internațional și care a fost încălcat la acel nivel. Dacă, atât timp cât condiția epuizării recursurilor locale nu a fost îndeplinită, Statul lezat nu are posibilitatea de a reclama reparația pentru un act ilegal internațional, presupus a fi comis în detrimentul persoanei ori proprietății naționalului său, acest fapt există deoarece, deocamdată, dreptul la reparare a unei lezări suferite de acesta nu a fost încă creat. Cu alte cuvinte, o încălcare a unei obligații impuse de un tratat nu a avut loc sau, cel puțin, nu s-a produs încă. Adică, în acest moment, problema răspunderii internaționale, care este reflectată, în cazul nostru, de dreptul Statului la reparație pentru lezarea suferită de acesta, nu a fost încă ridicată. Constatăm că aserțiunea cum că dreptul Statului de a cere repararea ori compensarea există numai după respingerea finală a reclamației persoanei fizice lezate conduce în mod inevitabil la concluzia că încălcarea obligației internaționale nu a avut loc până ca recursurile locale să fie epuizate”.[4] Deși numele său este în mod clar asociat cu punctul de vedere substanțial, trebuie arătat că argumentele aduse de Ago se referă doar la ceea ce el denumește „obligația de rezultat”. Alți autori în favoarea acestui punct de vedere sunt Gaja[5], care arată că regula epuizării recursurilor locale este o „presupoziție” pentru ilegalitate, iar O’Conell[6] subliniază dreptul Statului de a încerca să redreseze greșeala prin propriul sistem legal.
Acest punct de vedere substanțial a primit critici dure din partea autorilor care susțin poziția procedurală, cum ar fi C. F. Amerasinghe, Doehring or Verzjil. În opinia lui Amerasinghe[7], există ceva intrinsec incorect în insistența cu care școala substanțială arată că răspunderea internațională este dependentă de acțiunea locală și că acea violare a dreptului internațional – și răspunderea internațională – este angajată doar atunci când instanțele locale s-au pronunțat în acest sens. „În dreptul internațional, o Curte Internațională este organul adecvat care să dea în cele din urmă o decizie cum că o regulă de drept internațional a fost încălcată. Curțile municipale se pot pronunța cu referire la topic, dar este clar că pentru sistemul legal internațional acest lucru nu poate fi final”. De asemenea el combate rațiunea școlii substanțiale cum că o lezare internațională nu este comisă până nu se epuizează recursurile locale. „Ceea ce dreptul internațional interzice este lezarea inițială a străinului. Ca să spui că dreptul internațional pur și simplu interzice săvârșirea unei violări după recurgerea la remediile locale, și de aceea nu ia notă despre lezarea inițială ca fiind drept o violare a normelor internaționale, furnizează impresia că despăgubirea care îi este adusă străinului lezat este în așa fel prezentată încât să convină teoriei. Pe scurt, pare greu de acceptat o interpretare a unei situații care cere Statului să își îndeplinească obligația secundară de a face reparații prin orice mijloc pe care îl alege, drept rezultatul ce trebuie atins prin obligația impusă de dreptul internațional, și de aceea caracterizează această obligație secundară ca singura care nu a fost respectată, în timp ce în primul rând nu se acordă o atenție specială obligației primare de a nu cauza lezări străinului. Recursurile locale aparțin într-adevăr obligației secundare, lăsând faptul violării obligației primare substanțial nealterate”.
Doehring[8] susține că în anumite cazuri este imposibil de arătat că actul original nu este o violare a dreptului internațional. În suportul acestei idei s-au exprimat autori precum Herdegen[9], Kokott[10] și Geck[11]. Chiar dacă exemplul folosit de Doehring, acela al uciderii unui individ, poate fi mai degrabă legat de protecția drepturilor omului, el este relevant din perspectiva tratamentului străinilor și din această cauză are o largă aplicabilitate. Mai mult decât atât, se susține că excepțiile la regula recursurilor locale – de exemplu, renunțarea unui stat într-o înțelegere arbitrală – sunt incompatibile cu idea că răspunderea internațională apare doar după epuizarea recursurilor locale. De asemenea, regula continuității naționalității este ilogică dacă actul ilegal internațional este comis după epuizarea recursurilor locale.
Un important argument adus împotriva percepției acestei reguli în termeni substanțiali este menționat de către Verzjil în următorii termeni: „dacă se presupune că nu există delict internațional până când recursurile nu au fost epuizate, regula este și mai rigidă decât în altă construcție, odată ce în acel caz pretenția internațională însăși este temporar lipsită de orice fundamentare juridică. Dacă, din contră, simpla ei natură procedurală este recunoscută, atunci mai multă libertate este lăsată să tempereze, să atenueze și să califice regula în sensul înlăturării abuzurilor evidente care pot apărea și în mod regretabil apar de multe ori, în cadrul acestei reguli.”[12]
Cea de-a treia orientare scolastică, care își are originile în scrierile lui Hyde and Eagleton, nu este compatibilă cu poziția procedurală. Principala diferență este că adepții ei consideră că „în examinarea reclamațiilor, este foarte important să se distingă faptele care tind să prezinte conduita ilegală internațională de partea suveranității teritoriale, de cele care tind să prezinte o defecțiune pe partea suveranității care să permită mijloace de compensare în consecință a unui astfel de comportament. Primul punct de vedere servește la stabilirea responsabilității naționale; celălalt la justificarea interpunerii”.[13] Cu alte cuvinte, această școală consideră regula epuizării recursurilor locale ca una reprezentând o condiție procedurală când se referă la cazuri în care actul original sau omiterea acestuia duce la o violare a dreptului internațional, dar și municipal.
De cealaltă parte, când lezarea este cauzată de un act ce constituie o violare a dreptului municipal, dar nu și a dreptului internațional, răspunderea internațională începe numai după epuizarea recursurilor locale, rezultând într-o negare a justiției. Susținătorul principal al acestei școli este J.E.S. Fawcett. Într-un articol publicat în 1954[14], în care încearcă să distingă între cauza acțiunii și dreptul acțiunii, el stabilește trei situații legale posibile în care intervenția regulii epuizării recursurilor locale trebuie luată în considerare: cazul I – acțiunea reclamată este o încălcare a dreptului internațional, dar nu și a legii locale; cazul II – acțiunea reclamată este o încălcare a legii locale, dar nu și a dreptului internațional; cazul III – acțiunea reclamată este o încălcare a dreptului internațional și a legii locale.
În primul caz, regula epuizării recursurilor legale nu poate fi considerată ori luată în calcul odată ce nu s-a comis nimic contrar legii locale, nu pot exista remedii locale ce pot fi epuizate. Exemplele ce ar putea fi prezentate în acest caz includ un act ilegal comis de către cea mai înaltă autoritate a Statului, act pentru care nu există cale de atac în legea internă ori acolo unde un Stat a comis în mod oficial o crimă împotriva umanității (ex. Apartheid) care este iertată ori promovată de legea locală.
În cel de-al doilea caz, răspunderea internațională a Statului nu este angajată de către acțiunea reclamată. Poate fi totuși angajată datorită unui act subsecvent al Statului care să constituie o negare a justiției părții lezate care caută o cale de atac împotriva actului ilegal originar. Aici, regula epuizării recursurilor locale acționează ca un obstacol de fond al reclamației internaționale, până când o negare a justiției poate apărea.
În cel de-al treilea caz, regula epuizării recursurilor locale operează ca un obstacol procedural al reclamației internaționale.
Această analiză simplă și clară a lui Fawcett, care a atras interesul și suportul unor autori ca Fitzmaurice ori Brownlie, dă răspunsul dezbaterii avute pe tema naturii regulii remediilor locale. Amerasinghe este cel care a încercat să reconcilieze poziția lui Fawcett prin punctul său propriu de vedere procedural, argumentând că cel de-al doilea caz, care adoptă conceptul substanțial, nu are nimic de a face cu regula epuizării recursurilor locale. „Ceea ce este considerat drept aspect substanțial al regulii, de fapt nu aparține acesteia. Este o terminologie aplicată în mod greșit domeniului răspunderii Statului pentru lezarea străinilor prin încălcarea dreptului internațional în conexiune directă cu administrarea justiției. Ceea ce a fost denumit aspectul substanțial al regulii este de fapt relaționat cu negarea de justiție și poate fi analizat ca atare. După ce acest aspect a fost lămurit, punctul de vedere al lui Fawcett poate fi redus la nivelul unui punct de vedere eminamente procedural al regulii pusă în discuție.
Cea de-a treia școală este, în mod logic, cea mai cuprinzătoare. Dacă un Stat comite un act ilegal internațional – de exemplu prin torturarea unui străin – va suporta răspunderea internațională din acel moment. Actul de tortură dă naștere unei cauze de acțiune împotriva Statului responsabil, dar dreptul la acțiune, dreptul de a introduce o plângere internațională, este suspendat atât timp cât Statul are posibilitatea să remedieze situația de fapt, de exemplu prin mijloace de compensare, hotărâte de instanțele sale interne. Într-un astfel de caz regula epuizării recursurilor legale este procedurală. Acest punct de vedere se bucură de atenția mărită a autorilor de drept din acest domeniu, de suportul câtorva încercări de codificare și de câteva decizii judecătorești în acest sens. De asemenea reprezintă un punct de vedere susținut de ambele tabere aparținând celei de-a treia școli de orientare și, respectiv, celei procedurale. Susținătorii școlii substanțiale nu pot accepta o astfel de argumentație a regulii de epuizare a recursurilor locale, din cauza refuzului manifestat de a distinge între acte ilegale îndreptate împotriva străinului, acte ce încalcă dreptul internațional și cele care încalcă doar legea internă.
Există totuși un punct comun între cele trei școli de orientare, atunci când lezarea originală este cauzată de un act or omisiune ce încalcă doar legea internă, dar o negare a justiției ia naștere în cadrul procedurilor interne, atunci reclamația internațională poate fi înaintată pe această bază. Substanțialii și proceduralii acceptă acest punct de vedere, dar ultimii neagă cum că acest aspect cade sub competența regulii epuizării recursurilor locale. În situația în care dacă o negare de justiție necesită aplicarea regulii epuizării recursurilor locale, acolo unde această negare de justiție apare în urma unui act de încălcare a dreptului internațional, autorii de drept au susținut punctul de vedere clar că recursurile locale trebuie epuizate. Acest fapt este logic, în cazul în care negarea de justiție este considerată drept violare a dreptului internațional. Acest punct de vedere nu este contrazis nici de încercările de codificare, nici de deciziile internaționale și nici de practica Statelor[15].
[4] Ago, R., First Report on State Responsibility, Yearbook…1969, vol. II, Document A/CN.4/217 and Add.1.
[5] Gaja, A., L’esaurimento dei Ricorsi Interni nel Diritto Internazionale, 1967.
[6] O’Conell, D.P.O., International Law, 2nd ed., 1970.
[7] Amerasinghe, C.F., Local Remedies in International Law, 1990.
[8] Doehring, K., Local remedies, Exhaustion of, in Encyclopedia of Public International Law, 1997.
[9] Herdegen, M., Diplomatischer Schutz und die Erschoepfung von Rechtsbehelfen, in G.Ress and T. Stein, Der Diplomatischer Schutz im Voelker-und Europarecht: Aktuelle Probleme und Entwicklungstendenzen, 1996.
[10] The Exhaustion of Local Remedies, interim report in International Law association, Report of the Sixty-ninth Conference, 2000.
[11] Geck, W.K., op. cit. supra, nota 6.
[12] Verzjil, J.H.W., International Law in Historical Perspective, 1973.
[13] Hyde, C.C., International Law chiefly as interpreted and applied by the United States, vol. I, 1922.
[14] Fawcett, J.E.S., The Exhaustion of Local Remedies: Substance or Procedure?, 1954.
[15] Dugard, J.R., op. cit. supra, nota 4.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.