Efectele hotărârilor prejudiciale pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Curtea a decis, pentru prima dată, să limiteze efectul retroactiv al unei chestiuni prejudiciale în interpretare în cauza Defrenne[15]. În această speță, autoritățile belgiene nu au luat anumite măsuri prevăzute în art. 119 din TCEE, referitoare la remunerația egală a bărbaților și femeilor. În concret, în litigiul național, o însoțitoare de zbor a chemat în judecată compania pentru care aceasta lucra, deoarece salariata primea un salariu mai mic comparativ cu unul primit de către un însoțitor de zbor care desfășura aceeași muncă. S-a observat de către Curte că există multe persoane care ar putea pretinde astfel de drepturi financiare și, astfel, este posibil să fie amenințată situația financiară a multor întreprinderi, multe dintre ele putând ajunge chiar la faliment. Totodată, chiar dacă a dat anumite avertismente autorităților belgiene, Comisia nu inițiat procedura pentru neîndeplinirea obligațiilor împotriva unui stat membru și acest lucru a putut da autorităților belgiene o impresie falsă asupra efectelor art. 119 din TCEE. Având în vedere toate aceste lucruri, Curtea a stabilit că efectele acestei hotărâri nu se pot aplica și raporturilor juridice anterioare datei la care a fost dată hotărârea.

Referitor la cazurile în care efectul retroactiv al hotărârii ar putea aduce atingere situației financiare a statului membru, un bun exemplu este cauza Nisipeanu[16], pe care o voi analiza într-o secțiune ulterioară. Iar, referitor la cazurile în care Comisia Europeană a contribuit la conduita statului membru, un bun exemplu este cauza EKW[17]. În această speță, conduita Comisiei este posibil să fi determinat autoritățile austriece să creadă că legislația cu privire la băuturile alcoolice era în conformitate cu legislația comunitară. Chiar dacă Avocatul General Saggio nu a fost de acord, Curtea a stabilit că asigurările aduse de reprezentații Comisiei la negocierile purtate cu privire la aderarea Austriei la Uniune sunt suficiente pentru ca autoritățile austriece să creadă că legislație națională era conformă cu legislația comunitară. Avocatul general a spus în concluziile sale că acele asigurări nu au fost confirmate de către Comisie și că oricum nu erau suficiente documente aduse în fața Curții care să dovedească aceste lucruri[18].

Se pune problema dacă această excepție de la principiul retroactivității efectelor ar putea să producă efecte pentru toate statele membre. În cauza Meilicke[19], Curtea a stabilit că o astfel de cerere cu privire la limitarea efectului în timp a hotărârii poate să fie soluționată doar în hotărârea în care Curtea decide pentru prima dată o problemă juridică. Astfel, dacă guvernele statelor membre ratează această oportunitate, Curtea de Justiție nu mai poate să acorde o astfel de limitare și printr-o hotărâre ulterioară. Totodată, Curtea a dat de înțeles că această limitare nu poate fi aplicată doar pentru un stat membru, ci ea trebuie aplicată pentru toate statele membre. Astfel, chiar și statele membre care nu sunt implicate direct în acea cauză trebuie să ceară o limitare a efectelor pentru a nu pierde momentul și a fi decăzute din acest drept. Din aceste puncte de vedere, stabilirea cauzei în care se interpretează anumite norme comunitare pentru prima dată este foarte importantă[20].

3.2. Efectele chestiunilor prejudiciale în validitate

Efectele hotărârilor în validitate au anumite particularități. Aceste particularități ale efectelor derivă din strânsa legătură a acestora cu efectele acțiunilor în anulare prevăzute în art. 264 din TFUE și din distincția dintre o hotărâre care confirmă validitatea unui act și o hotărâre care declară un act nevalid[21].

Când vine vorba de forța obligatorie a hotărârilor în validitate, trebuie să facem distincție între hotărârile prin care nu se stabilește nevaliditatea unui act și hotărârile prin care se constată nevaliditatea unui act.

Atunci când o hotărâre nu contestă validitatea unui act al Uniunii nu se poate spune că acea hotărâre ar avea un efect erga omnes propriu-zis. Curtea de Justiție se abține să afirme că actul în cauză este valid. Aceasta se limitează la a afirma că în urma analizei chestiunii nu au reieșit suficiente elemente de natură să afecteze validitatea actului contestat. Astfel, este lăsată posibilitatea formulării unei noi întrebări dacă apar noi motive ce ar putea determina nevaliditatea acelui act[22].

Este evident de ce Curtea nu afirmă că acel act este valid, deoarece toate actele Uniunii Europene se bucură de o prezumție de legalitate. Și, astfel, ar fi absurd să se constate că un act este valid, deoarece până la o hotărâre a Curții prin care se constată nevaliditatea sa, acel act este valid și produce efecte juridice. Actele emise de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii se bucură de o prezumție relativă de legalitate, astfel încât această prezumție poate fi înlăturată printr-o hotărâre a Curții de Justiție. Spre deosebire de acestea, tratatele se bucură de o prezumție absolută de legalitate.

Revenind la efectul erga omnes, teoretic, hotărârea este obligatorie pentru toate instanțele din statele membre, nu doar pentru instanța de trimitere. Dar, trebuie spus că prin această hotărâre nu se aduce atingere circuitului juridic. Astfel, instanțele din statele membre erau oricum obligate să aplice acea normă de drept până în momentul în care este pronunțată hotărârea. Și, din moment ce nu se constată nevaliditatea actului, nu se înlătură prezumția de legalitate și, astfel, nu se poate spune că hotărârea ar avea un efect erga omnes în adevăratul sens al cuvântului.

Atunci când se constată printr-o hotărâre nevaliditatea unui act al Uniunii, această hotărâre produce efecte față de toate instanțele naționale, nu doar față de instanța de trimitere. Curtea a stabilit în cauza International Chemical Corporation (ICC)[23] că o hotărâre a Curții prin care se constată nevaliditatea unui act al Uniunii, deși nu se adresează direct decât instanței care a sesizat Curtea, constituie un motiv suficient pentru ca orice altă instanță să considere acel act nevalid în cazul în care trebuie să aplice acel act într-un litigiu intern[24]. Este evident că, dacă nu s-ar accepta ca efectele unor hotărâri prin care se constată nevaliditatea unor acte să fie opozabile tuturor instanțelor naționale, s-ar aduce atingere inclusiv principalului scop al chestiunilor prejudiciale, acela de a realiza aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene.

Hotărârea prin care un act este declarat nevalid are un caracter definitiv. Cu toate acestea, instanțelor naționale nu li se ia dreptul de a solicita Curții pronunțarea unei hotărâri prejudiciale în validitate cu privire la un act care a fost declarat nevalid anterior, printr-o altă hotărâre prejudicială. Curtea de Justiție nu lasă să se creadă că prin această posibilitate oferită există șansa ca hotărârea dată să fie anulată. Dar, există posibilitatea ca orice instanță națională (inclusiv cea care solicitase hotărârea prin care actul a fost declarat nevalid) să aibă un interes să clarifice anumite nelămuriri referitoare la motivele, la domeniul de aplicare și, eventual, la consecințele hotărârii prin care s-a constatat nevaliditatea unui act al Uniunii[25].

După ce Curtea a constatat nevaliditatea unui act, le revine autorităților naționale obligația de a stabili consecințele pe care decizia Curții le produce în dreptul intern. Orice acțiune a autorităților naționale bazată pe acel act nevalid trebuie să fie sistată și dacă au fost luate anumite acțiuni anterior hotărârii Curții, efectele acestora trebuie îndreptate. Totodată, Curtea poate să prezinte ea consecințele pe care le produce acea hotărâre în dreptul intern. Ea poate să facă acest lucru, fie efectiv în hotărârea prin care a declarat acel act ca fiind nevalid, fie printr-o altă hotărâre în interpretare, dacă instanța națională solicită Curții pronunțarea unei hotărâri prejudiciale în interpretare prin care să ghideze judecătorul național cu privire la consecințele hotărârii inițiale[26].

La fel ca în cazul hotărârilor în interpretare, trebuie discutat și efectul pe care îl produc în timp hotărârile în validitate.

Este evident că hotărârile prin care nu se dispune nevaliditatea unui act nu produc efecte retroactive, deoarece, la fel cum afirmam și mai sus, actele Uniunii se bucură de o prezumție de legalitate. Din acest punct de vedere, o hotărâre care nu face decât să înlăture anumite argumente de nevaliditate aduse de instanța națională nu poate să producă efecte retroactive deoarece ar avea fix aceleași efecte pe care actul le avea și anterior hotărârii.

În ceea ce privește hotărârile prin care se dispune nevaliditatea unui act, Curtea de Justiție a stabilit că acestea produc, de regulă, efecte retroactive. Există o problemă referitoare la efectul retroactiv, deoarece nu există un termen limită în care poate fi solicitată o hotărâre în validitate[27] și ar putea uneori ca efectele pe care le-ar produce acea hotărâre să fie dăunătoare. Astfel, se pot cere despăgubiri pentru daunele produse anterior hotărârii Curții sau autoritățile naționale pot fi obligate la restituirea sumelor percepute conform actului declarat nevalid sau la plata unor sume ilegal neacordate. Având în vedere aceste aspecte, în jurisprudența sa, Curtea a limitat uneori efectele în timp ale unei hotărâri care constată nevaliditatea unui act al Uniunii. Ea a făcut acest lucru având în vedere ocrotirea interesului public sau privat[28].

Curtea de Justiție și-a rezervat posibilitatea de a atenua efectele retroactive ale hotărârilor prin care se declară nevaliditatea unui act al Uniunii. Astfel, Curtea poate aplica prin analogie art. 264 par. 2 din TFUE[29]. Curtea de Justiție a folosit această posibilitate în cauza Providence Agricole de la Champagne[30]. Conform hotărârii din acea cauză, constatarea nevalidității acelui act nu permitea contestarea perceperii sumelor compensatorii efectuate de autoritățile naționale pe baza acelui act, pentru o perioadă anterioară datei hotărârii[31].

La fel ca în cazul hotărârilor în interpretare, efectul retroactiv poate fi limitat doar cu titlu excepțional și Curtea decide acest lucru de la caz la caz în funcție de particularitățile fiecărei situații. Totodată, Curtea de Justiție are în vedere, atunci când analizează astfel de cereri, impactul economic pe care l-ar putea produce acea hotărâre dacă aceasta ar avea efecte retroactive. În acest sens, statul membru trebuie să facă dovada unor perturbări grave ale economiei naționale care ar fi datorate hotărârii Curții.

3.3. Cauza Nisipeanu

Am decis să analizez această cauză separat deoarece ea reprezintă un caz în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a acceptat cererea României de a limita efectele în timp ale unei hotărâri în interpretare. Totodată, această cauză este importantă deoarece are ca obiect interpretarea celebrelor norme cu privire la taxa de poluare, care sunt contrare art. 110 din TFUE.

În ceea ce privește situația de fapt, domnul Nisipeanu a înmatriculat în România un autovehicul cumpărat din Germania, acest autovehicul fiind înmatriculat în Germania în anul 1997. Autovehiculul avea o capacitate cilindrică de 1597 cm3 și din punctul de vedere al noxelor emise se încadra în categoria de poluare Euro 2.

Domnul Nisipeanu a plătit pentru înmatricularea acelui autovehicul suma de 4431 de lei ca taxă de poluare, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008. Ulterior, domnul Nisipeanu a cerut restituirea sumei. După refuzul de a îi fi restituită suma, domnul Nisipeanu a chemat în judecată autoritatea competentă și a cerut obligarea acesteia la restituirea sumei ce reprezenta taxă de poluare, deoarece aceasta ar fi fost incompatibilă cu art. 110 din TFUE.

Trebuie precizat că, potrivit O.U.G. nr. 50/2008 era instituită o taxă de poluare ce era datorată cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Totodată, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășea 2000 cm3 și care erau înmatriculate pentru prima dată în România sau în alte state membre începând cu data de 15 decembrie 2008 erau scutite de la obligația de plată a taxei de poluare.

După ce a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul Gorj a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții unele întrebări preliminare referitoare la interpretarea art. 110 din TFUE.

Guvernul României a cerut Curții de Justiție, în cadrul fazei orale a procedurii, să limiteze efectele în timp ale hotărârii sale.

Curtea a recurs la o aplicare mecanică a soluției din cauza Tatu[32], constatându-se că o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are drept efect faptul că autovehiculele importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importantă sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Este evident că o astfel de reglementare are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule cumpărate din alte state membre[33].

Cu privire la obiectivul protecției mediului, care se materializa, în primul rând, prin aplicarea unei taxe intimidante vehiculelor deosebit de poluante și, în al doilea rând, prin folosirea veniturilor generate de acea taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, acesta s-ar fi putut realiza mult mai complet dacă această taxă ar fi fost aplicată tuturor vehiculelor de acest tip care erau puse în circulație în România. O astfel de taxă, care s-ar fi putut pune în aplicare prin intermediul unei taxe anuale rutiere, ar fi fost posibilă și nu ar fi fost contrară art. 110 din TFUE[34].

Cu privire la limitarea efectelor în timp a hotărârii, la fel cum am precizat și în secțiunile anterioare, Curtea poate decide acest lucru în mod excepțional. Astfel, statul trebuie să demonstreze două lucruri: întâi faptul că a acționat cu bună-credință, iar mai apoi faptul că există riscul unor perturbări grave dacă decizia Curții va avea efecte retroactive.

Deși Curtea nu a analizat, din punctul meu de vedere, condiția bunei-credințe nu este îndeplinită. Astfel, după hotărârea din cauza Tatu, România a continuat să perceapă această taxă de primă înmatriculare. Da, este adevărat că spre deosebire de cauza Tatu, în cauza Nisipeanu au fost puse în discuție variantele taxei de poluare aplicabile pentru perioada decembrie 2008-decembrie 2010, dar dacă statul român ar fi dat dovadă de bună-credință, ar fi sistat perceperea acelei taxe ulterior hotărârii din cauza Tatu.

Cu privire la condiția perturbării grave, în această speță, guvernul român s-a limitat la a preciza numărul mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar fi ridicat la 40.000 și, totodată, a făcut referire la criza financiară care afecta România în acea perioadă.

Curtea a stabilit că, în lipsa unor date mai precise care să ducă la concluzia că economia națională ar fi grav afectată, nu se poate îndeplini condiția privind consecințele grave[35]. În concluzie, Curtea de Justiție a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii sale.

Bibliografie:

Tratate, cursuri, monografii

– B. Andreșan-Grigoriu, Procedura hotărârilor preliminare, Ed. Hamangiu, București, 2010;

– P. Craig, G. de Búrca, Dreptul Uniunii Europene, ed. a VI-a, Ed. Hamangiu, București, 2017;

– A. Kaczorowska, European Union Law, 3rd edition, Routledge, London, 2013;

– K. Lanaerts, I. Maselis, K. Gutman, EU Procedural Law, Oxford University Press, Oxford, 2014;

– S. van Raepenbusch, Drept instituțional al Uniunii Europene, Ed. Rosetti International, București, 2014;

– L.-C. Spătaru-Negură, Dreptul Uniunii Europene – o nouă tipologie juridică, Ed. Hamangiu, București, 2016;

– M. Șandru, M. Banu, D. Călin, Procedura trimiterii preliminare, Ed. C.H. Beck, București, 2013;

– B de Witte, A.J. Mayoral, U. Jaremba, M. Wind, K. Podstawa, National Courts and EU Law, Edward Elgar Publishing Limited, Cheltenham, 2016.

Articole publicate în reviste de specialitate

– M. Lang, Limitation of Temporal Effects of CJEU Judgments – Mission Impossible for Governments of EU Member States, în WU International Taxation Research Paper Series, nr. 6, 2013;

– T. Tridimas, Constitutional Review of Member State Action: The Virtues and Vices of an Incomplete Jurisdiction, în 9th International Journal of Constitutional Law, 2011.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[15] Hotărârea din 8 aprilie 1976, Defrenne C-43/75, EU:C:1976:56.

[16] Hotărârea din 7 iulie 2011, Nisipeanu C-263/10, EU:C:2011:466.

[17] Hotărârea din 9 martie 2000, EKW C-437/97, EU:C:2000:110.

[18] M. Lang, Limitation of Temporal Effects of CJEU Judgments – Mission Impossible for Governments of EU Member States, în WU International Taxation Research Paper Series, nr. 6/2013, p. 8.

[19] Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke C-292/04, EU:C:2007:132.

[20] M. Lang, op. cit., p. 16.

[21] A. Kaczorowska, op. cit., p. 367.

[22] S. van Raepenbusch, Drept instituțional al Uniunii Europene, Ed. Rosetti International, București, 2014, p. 456.

[23] Hotărârea din 13 mai 1981, International Chemical Corporation C-66/80, EU:C:1981:102.

[24] S. van Raepenbusch, op. cit., p. 456.

[25] K. Lanaerts, I. Maselis, K. Gutman, op. cit., p. 472.

[26] Idem, p. 473.

[27] Aici trebuie făcută o paralelă între hotărârea în validitate și acțiunea în anulare. Ambele au efect retroactiv și, astfel, din punctul de vedere al efectelor ele se aseamănă, doar că acțiunea în anulare poate fi cerută, conform art. 263 din TFUE doar într-un termen de 2 luni de la data la care actul a fost publicat, sau de la data la care reclamantul a luat la cunoștință de actul respectiv, pe când chestiunea prejudicială în validitate nu are un termen limită.

[28] K. Lanaerts, I. Maselis, K. Gutman, op. cit., p. 477.

[29] Conform acestui articol, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

[30] Hotărârea din 15 octombrie 1980, Providence Agricole de la Champagne C-4/79, EU:C:1980:232.

[31] S. van Raepenbusch, op. cit., p. 460.

[32] Hotărârea din 7 aprilie 2011, Tatu C-402/09, EU:C:2011:219.

[33] M. Șandru, M. Banu, D. Călin, Procedura trimiterii preliminare, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 389.

[34] M. Șandru, M. Banu, D. Călin, op. cit., p. 390.

[35] Trebuie făcută o paralelă cu cauza Tatu. În acea cauză, Agentul Guvernamental al României a estimat o sumă de 600.000.000 de euro care ar fi trebuit restituită contribuabililor, dar nu a explicat câtuși de puțin modul de calcul prin care s-a ajuns la această sumă.

Efectele hotărârilor prejudiciale pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene was last modified: octombrie 16th, 2019 by Tudor-Matei Rusu

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Tudor-Matei Rusu

Este masterand al Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași (România).