Dreptul la vot de la 16 ani ‒ între reguli și nereguli

1. Considerații introductive. De ce această temă?

Prezentul demers ne este prilejuit de recentele declarații publice ale președintelui Senatului referitoare la reducerea vârstei dreptului de vot la 16 ani^[1].

Declarațiile politice, făcute în ziua de 6 decembrie 2021 (dată la care Camera Deputaților și Senatul s-au reunit în ședința solemnă comună dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituției), nu sunt prin ele însele generatoare de efecte juridice, fiind apte să conducă doar la discuții în spațiul public și să deschidă calea unor acțiuni pentru materializarea lor.

Reacțiile n-au întârziat s[ apară; stă dovadă în acest sens comunicatul^[2] Federației Tinerilor din Constanța, care salută această propunere și solicită ca ea să fie inclusă în discuțiile pentru revizuirea Constituției, urmat de anunțul^[3] Consiliului Tineretului din România (CTR), Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliului Național al Elevilor (CNE) în care se arată că este susținută propunerea privind coborârea vârstei de vot la 16 ani.

Nu-i mai puțin adevărat că nu ne aflăm în fața unui subiect de absolută noutate.

Încă din 2009, politologul Cristian Preda, fost eurodeputat PDL – căruia ulterior i s-au alăturat mai mulți politicieni, a susținut că printre propunerile legate de modificarea Constituției trebuie să se regăsească și cea a introducerii votului de la 16 ani (mai întâi în alegerile locale și euro-parlamentare, apoi la cele generale și prezidențiale)^[4].

Așa cum am mai afirmat^[5], obiectivul și scopul principal al revizuirii Constituției este ‒ și trebuie să rămână ‒ consolidarea democrației constituționale și întărirea statului de drept.

Opinăm că implicarea civică a generației tinere trebuie încurajată, dar – pentru argumentele pe care le vom prezenta, apreciem că – cel puțin la acest moment, reducerea vârstei de vot la 16 ani nu este „cheia de boltă” a consolidării democrației constituționale.

Așa cum judicios a surprins doctrina constituțională^[6], „în zilele noastre, la nivelul majorității statelor lumii în care puterea se exercită prin mecanisme democratice, se constată o tendință generală către asigurarea unei cât mai largi universalități a votului și uniformizarea vârstei minime necesară pentru exercitarea sa (18 ani)”.

Prin prezentul articol nu ne propunem să ne alăturăm disputei celor două tabere care se poziționează radical pro sau contra exercitării dreptului de vot de la 16 ani, ci dorim să readucem în atenție coordonatele legislației europene, constituționale și infraconstituționale ale dreptului de vot și să încercăm un răspuns la întrebarea: „Este România pregătită să adopte o astfel de decizie?”

2. Dreptul de vot în legislația europeană

Art. 3 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale^[7], prevede:

„Înaltele părți contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”.

Din redactarea normei, rezultă că aria de protecție a Convenției vizează doar alegerile legislative, nu și pe cele locale sau referendumurile.

Totodată, este de observat că art. 3 din Protocolul nr. 1 nu consacră în mod direct drepturile electorale individuale, fiind misiunea CEDO ca prin jurisprudența sa să definească conținutul lor.

Când examinează sistemul electoral al unei țări – aspectul activ sau pasiv, Curtea ia în considerare diversitatea contextelor istorice ale statelor. Aceste contexte diferite pot astfel să ducă la acceptarea divergențelor din normele de drept electoral de la o țară la alta, dar și să explice evoluția nivelului de exigență în funcție de perioadele examinate. (…) În sensul aplicării art. 3 din Protocolul nr. 1, orice lege electorală trebuie așadar să fie examinată în funcție de evoluția politicii țării respective^[8].

Carta drepturilor fundamentale a UE (CDFUE)^[9] reglementează dreptul de a vota în art. 39^[10] și 40^[11].

În Codul bunelor practici în materie electorală^[12], Comisia europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), enunțând cele cinci principii fundamentale, care stau la baza patrimoniului electoral european (sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret și direct), stabilește că dreptul de a alege și de a fi ales poate și trebuie să fie exercitat sub rezerva a trei condiții: a) condiția de vârstă; b) condiția de naționalitate: c) condiția de reședință.

Cu referire la condiția de vârstă, Codul stabilește:

1) dreptul de a alege și de a fi ales poate fi exercitat numai sub rezerva limitei minime de vârstă;

2) dreptul de a alege trebuie să fie dobândit cel târziu la atingerea vârstei majoratului;

3) dreptul de a fi ales ar trebui garantat la aceeași vârstă cu dreptul de a alege, în orice caz nu mai târziu de vârsta de 25 de ani, cu excepția cazurilor când pentru ocuparea anumitor posturi este impus un cenz special de vârstă (de exemplu membru în camera deputaților, Președinte al Statului).

De menționat că dispozițiile Codului nu au un caracter obligatoriu și nu impun sancțiuni în eventualitatea în care un stat eșuează în implementarea prevederilor sale.

Cu privire la forța juridică a dispozițiilor Codului bunelor practici în materie electorală, elaborat de Comisia de la Veneția, prin Decizia nr. 682/2012^[13], Curtea Constituțională a României – făcând trimitere la jurisprudența sa, a statuat că „acest act nu are un caracter obligatoriu, însă recomandările sale constituie coordonate ale unui scrutin democratic, în raport cu care statele ‒ care se caracterizează ca aparținând acestui tip de regim ‒ își pot manifesta opțiunea liberă în materie electorală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în general, și a dreptului de a fi ales și de a alege, în special”.

Prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional a amintit: „Codul bunelor practici în materie electorală este reținut ca document internațional relevant și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârea pronunțată în Cauza Petkov și alții împotriva Bulgariei din 11 iunie 2009 sau Hotărârea pronunțată în Cauza Grosaru împotriva României din 2 martie 2010)” (par. 2.16).

3. Consacrarea constituțională și infraconstituțională a dreptului de vot în România

3.1. Consacrarea constituțională

Drept exclusiv politic, dreptul de vot este unul din drepturile electorale fundamentale, consacrat prin art. 36 din Constituție^[14].

În categoria dreptului de vot se include deopotrivă dreptul alegerii reprezentanților în autoritățile statului, cât și dreptul de a fi consultat în cadrul referendumului.

Norma constituțională se impune a fi coroborată cu dispozițiile art. 62^[15] și art. 81^[16] din Constituție, care consacră cele cinci caractere ale votului „universal, egal, direct, secret și liber exprimat”.

Universalitatea votului implică exercitarea lui de către orice membru al corpului electoral.

Cu toate acestea ‒ astfel cum s-a arătat în doctrina constituțională^[17], în marea majoritate a statelor, universalitatea votului nu este interpretată în mod strict, la exercitarea puterii neputând participa cei care nu au maturitatea politică necesară pentru a lua decizii ce afectează viața întregii comunități.

3.2. Consacrarea infraconstituțională

În temeiul art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituție, potrivit căruia sistemul electoral se reglementează prin lege organică, forul legislativ a adoptat:

a) Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale^[18];

b) Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente^[19];

c) Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European^[20];

d) Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României^[21].

e) Legea nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului^[22].

Legislația infraconstituțională detaliază condițiile necesare exercitării dreptului de vot; în ceea ce privește condiția de vârstă, sunt reluate prevederile normei constituționale, fiindu-le recunoscut dreptul de vot cetățenilor care au 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv.

Deși cadrul legal existent oferă o bază solidă pentru desfășurarea unor alegeri democratice, este unanim susținută necesitatea codificării legislației electorale, pentru a conferi mai multă stabilitate, predictibilitate și accesibilitate actelor normative care guvernează domeniul.
DOWNLOAD FULL ARTICLE