Dreptul la un proces echitabil văzut prin prisma unor instrumente internaționale de protecție a drepturilor omului
Mariana Pavlencu - martie 5, 2023Introducere
Consfințirea dreptului la un proces echitabil în plan internațional s-a reușit prin intermediul unor instrumente juridice de garantare a drepturilor omului, atât în conținutul tratatelor internaționale cu valoare generală ori specializate, cât și al tratatelor regionale cu valoare generală ori specializate.
Materiale și metode aplicate
În procesul realizării lucrării, au fost utilizate următoarele metode de cercetare științifică: analiza sistemică, analiza logică, analiza comparativă, sinteza și clasificarea. Materialele folosite sunt: doctrina juridică națională și internațională, literatura de specialitate, legislația națională și internațională cât și publicaţiile cercetătorilor din domeniu.
Rezultate obținute și discuții
În conformitate cu art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului (Declarația)[1], „orice persoană are dreptul în deplină egalitate la audierea echitabilă şi publică a cauzei sale de către un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî, fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa”, iar art. 11 alin. (1) consacră faptul că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată, până când vinovăţia sa a fost stabilită în mod legal în cursul unui proces public, în care i-au fost asigurate toate garanţiile necesare apărării sale”. Este binevenit de a le corela cu dreptul oricărei persoane la un recurs efectiv în faţa jurisdicţiilor, drept consfinţit de art. 8 al Declaraţiei potrivit căruia „orice persoană are dreptul la un recurs efectiv în faţa jurisdicţiilor naţionale competente, împotriva actelor care încalcă drepturile fundamentale care îi sunt recunoscute prin Constituţie sau prin alte legi”[2].
Acest drept poate fi considerat similar conceptelor româneşti actuale de „acces liber la justiţie” şi de „universalitate a drepturilor”. În conținutul Pactului internațional pentru drepturile civile și politice[3], la art.14 alin. (1) este consfințit că „orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă asupra contestărilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil”.
În întreg cuprinsul aceluiaşi alineat sunt enumerate limitativ excepţiile de la audierea publică a cauzelor. Alineatul (2) al aceluiaşi articol enunţă principiul prezumţiei de nevinovăţie aplicabil în materie penală. Garanţiile speciale minime în materie penală, recunoscute oricărei persoane acuzată de comiterea unei infracţiuni, sunt enumerate în cuprinsul alin. (3) al art. 14.
Printre acestea sunt următoarele: 1) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege, şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduce; 2) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să comunice cu apărătorul pe care şi-l alege; 3) să fie judecată fără o întârziere excesivă; 4) să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera; 5) să interogheze sau să facă a fi interogaţi martorii acuzării şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării, în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzării; 6) Să beneficieze de asistenţa gratuită a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată; 7) să nu fie silită să mărturisească împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovată.
Printre alte garanţii pentru persoanele care fac obiectul urmăririlor judiciare penale sunt stabilite în conținutul alineatelor (4), (5), (6) şi (7) ale art. 14 din Pact.
Enumerarea documentelor internaționale analizate mai sus servesc ca temelie pentru adoptarea unor serii de Convenții la nivel regional, în principal, nemijlocit la nivelul continentelor, care au devenit adevărați piloni ai democrației și statului de drept, oferind o reală protecție pentru drepturile fundamentale ale omului. Astfel, în Europa a fost adoptată în 4 noiembrie 1950, Convenția (europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale[4], care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Acest document a fost primul instrument internațional privind drepturile omului, după cum menționează Donna Gomien, un remarcabil doctrinar în domeniul drepturilor omului[5], având ca scop protecția unui larg evantai de drepturi civile și politice care, pe de o parte, îmbracă forma unui tratat ce aduce din punct de vedere juridic constrângeri pentru Înaltele Părți contractante, iar pe de altă parte instaurează un sistem de control asupra aplicării drepturilor la nivel intern.
O dispoziţie de fond a Convenţiei, care prezintă interes pentru tematica abordată este textul art. 6, care garantează dreptul la un proces echitabil atât în materie civilă, cât şi în materie penală. Vom menţiona că sintetizarea conţinutului normativ al art. 6 din Convenție sub denumirea „Dreptul la un proces echitabil” s-a făcut prin intrarea în vigoare a Anexei la Protocolului nr. 11 adiţional la Convenţie.
Potrivit dispozițiilor care se regăsesc în art. 6, „1) orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2) Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3) Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; e) să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere”[6]. Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1, CEDO impune existența unei căi judiciare efective care să permită revendicarea drepturilor civile. Dreptul la un proces echitabil trebuie să fie interpretat în lumina principiului preeminenței legii, unul dintre elementele fundamentale fiind principiul securității raporturilor juridice[7].
Dispoziţiile nominalizate constituie expresia conceptului de proces echitabil, similar celui din ţările anglo-saxone, cunoscut sub denumirea de fair trial. El comandă stabilirea, pe tot parcursul procesului, a unui ansamblu de reguli de procedură destinate instaurării unui echilibru între părţile în proces şi aplicarea unei organizări capabile să garanteze independenţa şi imparţialitatea judecătorilor.
Independenţa presupune dispoziţii care să asigure libertatea de decizie (condiţie de numire, de retribuţie, de desfăşurare a carierei etc.). Imparţialitatea face apel la calităţile personale ale judecătorului, la rigoarea sa intelectuală şi morală; având sarcina să aplice legea, el foarte des este pus în situația să o interpreteze nu în funcţie de valorile sale personale, și cu o scrupuloasă neutralitate care îl îndepărtează de orice militantism şi îl conduce să se sprijine numai pe elementele determinante ale dosarului.
Conținutul textului cuprins în art.6 ne demonstrează că elementele componente ale dreptului la un proces echitabil sunt stabilite cu generalitate, urmând ca jurisprudența CEDO să stabilească în concret sfera conținutului acestor componente, jurisprudență care devine obligatorie pentru instanțele judecătorești a acelor state care au aderat la Convenție.
Dreptul la un proces echitabil, așa cum este el prevăzut prin acest instrument internațional, impune statelor contractante obligații pozitive și negative pentru asigurarea garanțiilor procedurale tuturor indivizilor. Acest drept fundamental este binevenit să fie interpretat în mod extensiv din cauza importanței sale pentru funcționarea democrației într-un stat. De altfel, după cum s-a expus Curtea în una din hotărârile sale (Delcourt vs. Belgia, din 17.01.1970), „într-o societate democratică în sensul Convenției, dreptul la o bună administrare a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a art. 6 nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții”[8].
Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1, impune să fie audiată cauza de către o „instanță independentă și imparțială”. Noțiunile „independență” și „imparțialitate” fiind strâns legate, Curtea le va examina adesea împreună (cauza Kleyn și alții împotriva Țărilor de Jos[9]). CEDO a subliniat în mod constant faptul că domeniul de aplicare al obligației pe care art. 6 § 1 o impune statului, de a garanta un proces condus de o „instanță independentă și imparțială” nu se limitează la sistemul judiciar, ci impune și puterii executive, legiuitorului și tuturor celorlalte autorități ale statului, la toate nivelurile, să respecte hotărârile și deciziile instanțelor și să le aplice, chiar dacă nu sunt de acord cu ele. Respectarea de către stat a autorității instanțelor este o premisă esențială pentru încrederea publicului în justiție și, în sens mai larg, în statul de drept. Nu este suficient ca independența și imparțialitatea sistemului judiciar să fie garantate de Constituție: ele trebuie să fie aplicate în mod real în toate atitudinile și practicile administrative[10].
În ceea ce priveşte primul segment, elementele sale principale constituie subiectele garanţiei, adică justiţiabilul-creditorul acesteia cât şi statul ca debitor, precum şi sancţionarea garanţiei, conform căreia justiţia trebuie să fie independentă, efectiv în afara oricărei ingerinţe din partea statului, controlul realizat de Curtea de la Strasbourg păstrând caracterul său concret raportat la cauza supusă judecăţii şi mondial, în sensul că diversele garanţii consacrate în articolul 6 sunt legate între ele şi că „respectarea uneia sau alteia dintre garanţii trebuie să fie apreciată în plan comparativ cu ansamblul procesului”. În ceea ce priveşte domeniul garanţiei, vom afirma mai ales aspectul civil (,,Drepturi şi obligaţii”), care îmbrăţişează, totuşi, întregul domeniu al contenciosului relațiilor interindividuale, şi mai mult, având în vedere că „limita între dreptul public şi dreptul privat devenea în numeroase zone neclară şi mobilă”[11], bună administrare a justiției ocupă un loc atât de important încât o interpretare restrictivă a art.6 nu ar corespunde scopului și obiectului acestei dispoziții”[12].
În ceea ce priveşte protecţia în materie penală, aspectele specificate la art. 6 constituie informaţii expuse pe larg şi în mod clar (de exemplu, obligaţia de a se asigura notificarea oficială, în cazul comiterii unei infracţiuni penale, vinovatului, de către autoritatea competentă), conţinutul general al garanţiei posedă o multitudine de aspecte care formează obiectul, adesea principal, al controlului exercitat de Curtea de la Strasbourg.
Astfel vom remarca exigenţele referitoare la instanţa de judecată (care trebuie să aibă elementele necesare care se impun unei instanţe, imparţiale, independente şi stabilite de lege, la care justiţiabilul trebuie să aibă, în mod real, acces) şi la procesul nemijlocit (de exemplu, nefiind absolut necesară existenţa mai multor grade de jurisdicţie), fiind semnificativ, în acest sens, faptul că „fiecare din părţile în proces să-şi poată susţine cauza, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod esențial, pe tot parcursul procesului, în raport cu partea adversă”. Tot în acest domeniu, vom remarca faptul că aceeaşi prezumţie de nevinovăţie „nu este un principiu în întregime distinct, ci o aplicare deosebită a exigenţei echității”; de asemenea, dezbaterile contradictorii în cadrul unui proces public, specificând că „publicitatea procedurilor îi apară pe justiţiabili împotriva unei justiţii secrete care scapă controlului publicului”, fapt care constituie unul dintre mijloacele ce contribuie la păstrarea încrederii în tribunale[13].
Conchizând asupra acestui aspect, vom zice că art. 6, considerat de unii cercetători științifici, ca fiind cel mai important şi mai complex din Convenţie (bineînțeles sub aspect jurisdicţional), cu o mare aplicabilitate în toate procesele civile şi penale, însoţit de practica CEDO care este foarte variată şi cu argumentări forte, poate fi considerat ca un adevărat ghid pentru toate instanţele judecătoreşti conţinând necesarele coordonate procesuale şi procedurale specifice unui proces corect, echitabil, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanei[14].
În cadrul instrumentelor de protecție a drepturilor și libertăților individuale se regăsește și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[15], act care reafirmă drepturile care rezultă în nemijlocit din tradițiile constituționale și din obligațiile internaționale comune ale statelor membre[16] și care confirmă dorința Uniunii de a se înzestra cu un catalog de drepturi fundamentale specifice ordinii comunitare[17].
Comparând normele convenționale citate mai sus, observăm o întrepătrundere armonioasă și o complementaritate evidentă între dispozițiile instrumentelor normative europene care reglementează conținutul dreptului la un proces echitabil, privit ca fundament a actului de justiție, dar și ca element de bază a protecției justițiabilului în fața conduitelor arbitrare, părtinitoare ori abuzive manifestate de agenții statali, pentru asigurarea echilibrului menit să consolideze încrederea în sistemul judiciar.
Garanțiile procesuale generale deduse din art. 6 par. 1 din Convenție, aplicabile deopotrivă în materie civilă și penală, caracteristice dreptului la judecarea cauzei în mod echitabil, public și în termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială formată prin lege, sunt reunite într-o formulă mai concisă și mai sintetică în conținutul art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, această sursă normativă are rolul de a potența importanța acestui drept fundamental individual în piramida valorilor ocrotite la nivel european, dar și de a-i facilita exercițiul în raporturile cu organele judiciare, care devin obligatorii în respectarea exigențelor unei proceduri echitabile, sub toate aspectele. În doctrină găsim susținut că dreptul la un proces echitabil a devenit în mod progresiv un drept substanțial, evoluție datorată elanului său care l-a condus la a oferi o garanție formală și apoi la a proteja drepturile substanțiale, mergând chiar dincolo de drepturile garantate expres de Convenție[18].
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi a obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei[19].
Așa cum am specificat în conținutul Convenției, garanțiile dreptului la un proces echitabil consfințite în art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene pot fi completate cu cele consacrate jurisprudențial, cum este principiul contradictorialității, explicat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în hotărârea dată în cauza Banif Plus[20], în care s-a arătat că garanția dată nu conferă fiecărei părți la un proces doar dreptul de a lua cunoștință de înscrisurile și de observațiile prezentate de partea adversă în fața instanței și de a le discuta, dar implică și dreptul părților de a face cunoștință și de a discuta motivele de drept invocate din oficiu de instanță pe care aceasta urmează să își întemeieze decizia (pct. 30).
Termenii de „proces echitabil” obțin o protecție sporită și un conținut mai complex în cazul art. 47 alin. (2) și (3) din Cartă, în raport cu art. 6 par. 3 din Convenție, sub aspectul dreptului la apărare în cadrul unui proces judiciar, înțeles ca parte componentă a unei proceduri echitabile și explicitat ca „posibilitate acordată oricărei persoane de a fi consiliată, apărată și reprezentată”, inclusiv sub forma dreptului la asistență judiciară gratuită, „acordată celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a le asigura accesul efectiv la justiție”[21].
În viziunea sistemului UE de protecție a drepturilor omului, dreptul la apărare judiciară este perceput ca fiind un element esențial, un instrument indispensabil al accesului la un proces echitabil, indiferent de natura lui, pentru care s-a resimțit necesitatea încorporării dreptului la asistență judiciară gratuită într-o normă distinctă, de sine-stătătoare.
Analizarea comparativă a celor două dispoziții ne conduce la concluzia că, spre deosebire de art. 6 din Convenție, care reglementează într-o măsură nemijlocită dreptul la apărare (inclusiv dreptul la asistență juridică gratuită) doar în cazul acuzaților în materie penală, art. 47 și 48 din Cartă oferă o astfel de garanție specială oricărei persoane participante în proces, fără a distinge cu privire la natura litigiului sau a calității persoanei solicitante de asistență sau reprezentare juridică, ceea ce semnifică că textul Cartei poate fi invocat ca temei juridic și poate suplini inexistența reglementării unui astfel de beneficiu în textul Convenției, în sfera litigiilor civile.
Astfel dreptul la asistență și reprezentare juridică, susținut într-o manieră generică în conținutul art. 47 alin. (2) și (3) din Cartă, se completează cu dreptul la apărare a cărui respectare trebuie garantată acuzaților, conform art. 48 alin. (2) din același act.
Textul respectiv cuprinde un ansamblu mai vast de garanții decât cele prevăzute de Cartă, susceptibile de a crea un sistem consolidat de protecție împotriva arbitrariului și abuzului de putere, care nu se limitează doar la dreptul acuzatului de a se apăra și de a beneficia de serviciile unui avocat ales sau desemnat din oficiu, dar include și dreptul la informare asupra naturii și cauzei acuzației, dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, ca și dreptul de a audia martorii apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării, toate aceste elemente formând un tot unitar care potențează substanța procesului echitabil.
Garanția generală din Cartă a fost completată, prin adoptarea Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale[22], a cărei aplicabilitate se limitează strict în cazul persoanelor fizice, suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, în toate fazele procesuale, până la pronunțarea definitivă a hotărârii prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția, fără a avea incidență în cazul procedurilor civile sau administrative, inclusiv atunci când procedurile administrative pot conduce la sancțiuni (art. 2).
Actul acesta întregește garanțiile dreptului la un proces echitabil consfințit prin alte două directive anterioare, anume Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale[23] și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate[24].
O altă directivă (UE) 2016/343[25] consacră garanții specifice cu implicații deosebite în planul protecției dreptului la un proces echitabil, calificând dreptul de a păstra tăcerea și dreptul de a nu se auto-incrimina, ca aspecte importante ale prezumției de nevinovăție (pct. 24 și 25 din preambul), pentru stabilirea încălcării cărora se stipulează că ar trebui să se țină seama de interpretarea CEDO privind dreptul la un proces echitabil în temeiul CEDO (pct. 27), o astfel de trimitere reflectând încă o dată strânsa legătură între dreptul UE și cel consacrat la nivelul Consiliului Europei. Astfel, chiar în conținutul pct. 48 din preambulul Directivei se prevede că nivelul de protecție stabilit de statele membre ar trebui să nu fie niciodată inferior standardelor prevăzute de Cartă sau de CEDO, astfel cum sunt interpretate de CJUE și de CEDO.
Dacă facem comparație cu spațiul american, dreptul la un proces echitabil se regăsește consfințit în art. 8 din Convenția Americană a Drepturilor Omului, care a fost adoptată la San Jose (Costa Rica) la 22.11.1969, la Conferința specializată interamericană asupra drepturilor omului și a intrat în vigoare la 18.07.1978[26]. În conținutul dispozițiilor art. 8 din această Convenție sunt prevăzute mai multe garanții, care de fapt formează conținutul dreptului la un proces echitabil. Astfel, garanţiile judiciare stabilite de Convenţie le vom clasifica în două categorii: garanţii judiciare generale şi garanţii judiciare speciale sau specifice în materie penală.
Garanţiile judiciare generale stabilite de alin. (1) al art. 8 din Convenţia Americană sunt următoarele: „Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale cu garanţiile corespunzătoare, într-un termen rezonabil, de către un judecător sau un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit anterior de lege, care va decide temeinicia oricărei acuzaţii îndreptate contra ei în materie penală, sau îi va stabili drepturile şi obligaţiile în materie civilă precum şi în domeniile muncii, fiscalităţii sau în orice alt domeniu”[27].
Garanţiile judiciare speciale sau specifice în materie penală stabilite de alin. (2) al art. 8 din Convenţie se rezumă la: „Orice persoană acuzată de un delict este presupusă nevinovată până ce vinovăţia îi va fi stabilită legal. Pe parcursul desfăşurării procedurilor în instanţă, ea are dreptul în deplină legalitate, la cel puţin următoarele garanţii: 1) dreptul acuzatului de a fi asistat gratuit de un traducător sau de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audienţă sau la tribunal; 2) notificarea prealabilă şi detaliată către acuzat a învinuirilor care i se aduc; 3) acordarea pentru acuzat a timpului şi mijloacelor necesare pentru a-şi pregăti apărarea; 4) dreptul pentru acuzat de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi de a comunica liber şi fără martori cu acesta; 5) dreptul de a fi asistat de un apărător pus la dispoziţie de stat, remunerat sau nu conform legislaţiei interne, dacă acuzatul nu se apără el însuşi sau nu îşi numeşte un apărător în termenul prevăzut de lege; acest drept nu poate face obiectul nici unei renunţări; 6) dreptul pentru apărare de a interoga martorii care se prezintă la audiere şi de a obţine înfăţişarea, ca martori sau experţi, a altor persoane care pot clarifica faptele cauzei; 7) dreptul pentru acuzat de a nu fi obligat să depună mărturie contra lui însuşi sau de a se declara vinovat; 8) dreptul de a face apel împotriva sentinţei în faţa unui tribunal superior”[28].
Alte garanţii judiciare speciale sau specifice în materie penală sunt prevăzute de alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) al art. 8 din Convenţie. Observăm că garanţiile judiciare stabilite de art. 8 din Convenţia americană privind drepturile omului sunt asemănătoare cu garanţiile judiciare stabilite de art. 6 din Convenţie, cu mici nuanţări de reglementare. Vom remarca faptul că, în prezent, acest instrument regional de garantare a drepturilor omului nu este ratificat de SUA și Canada.
Făcând referire la continentul african, vom evidenția prevederile art. 7 al. 1-2 din Carta Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor[29], adoptată la Nairobi, la 27.06.1981, conform cărora: „Orice persoană are dreptul să-i fie audiată cauza. Aceasta cuprinde: a) dreptul de a sesiza jurisdicţiile naţionale competente în legătură cu orice fapt care încalcă drepturile fundamentale care îi sunt recunoscute şi garantate prin convenţii, legi, reglementări şi cutume în vigoare; b) dreptul la prezumţia de nevinovăţie până ce vinovăţia va fi stabilită de o jurisdicţie competentă; c) dreptul la apărare, inclusiv cel de a fi asistat de un apărător la alegere; d) dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil de o jurisdicţie imparţială. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau inacţiune care nu constituia, în momentul în care a avut loc, o infracţiune pedepsită legal.
În opinia doctrinarului român N. Pavel[30], conţinutul normativ al art. 7 cuprinde garanţiile judiciare generale pentru soluţionarea cauzelor de către jurisdicţii în materie civilă şi penală şi sunt concretizate în dreptul oricărei persoane de a-i fi audiată cauza. Chiar dacă nu este denumit acest articol „dreptul la un proces echitabil”, considerăm că se apropie de exigenţele acestui concept. Ce ține de lumea islamică, chiar dacă se constată contradicții semnificative față de restul instrumentelor mondiale sau regionale în domeniul drepturilor omului, principiul dreptului la un proces echitabil se regăsește în art. 19 din Declarația universală a drepturilor omului în Islam, adoptată la Cairo, la data de 05.08.1990, conform căruia: „a) Toţi indivizii sunt egali în faţa legii, fără discriminare între conducător şi cel condus. b) Dreptul de a recurge la justiţie este garantat oricui. c) Obligaţia este în esenţă personală. d) Nu se va defini crimă şi nu se aplică pedeapsă în afara celor cuprinse în Shariah. e) Acuzatul este nevinovat până când vina sa nu se va dovedi într-un proces imparţial, în care i se vor oferi toate garanţiile la apărare”[31].
Normele care se regăsesc în art. 13 din Carta Arabă a Drepturilor Omului[32],[33] adoptată de Consiliul Legii Statelor Arabe la Tunis la data de 22.05.2004, afirmând, cu anumite excepții principiile care sunt consfințite în Declarația universală a drepturilor omului și Convenția (europeană) a Drepturilor Omului.
Concluzii
Reiterând, vom menționa că reglementarea dreptului la un proces echitabil în tratatele internaţionale specializate în materia drepturilor omului pune în evidenţă importanţa deosebită pe care o are acesta pe parcursul realizării de la ideal de justiție la o justiție veritabilă, care respectă drepturile omului, cale specifică oricărei societăţi democratice.
Analiza celor mai importante documente internaţionale abordate permite evidenţierea faptului că realizarea acestui drept comportă exercitarea mai multor garanţii abordate ca un complex de obligații impuse statului în calitate de garant al asigurării și protejării altor drepturi și libertăți fundamentale. Astfel, dreptul la un proces echitabil putem să-l considerăm un drept fundamental al omului privind egalitatea în fața legii și a justiției, o garanție pentru constatarea bunei organizări și funcționări justiției într-un stat de drept, a cărui primă și importantă caracteristică constă în dominarea legii.
Referințe bibliografice
- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată şi proclamată de Adunarea Generală prin Rezoluţia 217A din 10 decembrie 1948. Ratificată prin: Hotărârea S.S. nr.217 din 28 iulie 1990. În: Tratate internaţionale. Vol. I. Chișinău, 1998;
- Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat de ONU la 16 decembrie 1966 și a intrat în vigoare la 23 martie 1967. Ratificat de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.90. Publicat în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1;
- Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încheiată la Roma la 4.XI.1950 şi ratificată de către RM prin Hotărârea Parlamentului Nr. 1298 din 24.07.1997. În: Tratate internaţionale, 1998, Vol. I, p. 341;
- GOMIEN D., Introducere în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. București: ALL, 1996. 181 p. ISBN 973-571-122-2;
- MOLDOVAN R., Aspecte teoretice și practice privind dreptul la un proces echitabil. Materialele Conferinței Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – pilon în protecţia juridică a drepturilor și libertăților fundamentale în decurs de 60 de ani. Bălți, 11 decembrie 2008. Chișinău: Pontos, 2009. p.178-183. ISBN 978-9975-51-003-5;
- VASILESCU Fl. B., Dreptul la un proces echitabil [citat 12.02.2023]. Disponibil: https://www.ccr.ro/uploads/Publicatii%20si%20statistici/Buletin%201999/vasile scu.pdf;
- GABUREAC An., Constituția – principala garanție a protecției drepturilor omului într-un stat de drept. În: Mecanisme naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului: Materiale ale mesei rotunde cu participare internaţională consacrată aniversării a 65-a de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, 11 decembrie 2013, Academia de Administrare Publică, Chișinău, 2014, pp. 362-370. ISBN 978-9975-4241-8-9;
- PĂTULEA V., Proces echitabil. Jurisprudenţa comentată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, I.R.D.O., . Bucureşti, 2007, p. 189, ISBN 978-973-9316-63-7;
- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Consiliului European de la Nisa la 7 decembrie 2000 [citat 22.01.2023]. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12012P%2FTXT;
- DIACONU N., Dreptul Uniunii Europene. Tratat, Ed. Lumina Lex, București, 2011, p. 606, ISBN: 973-758-232-4
- DRAGOMAN I., Dreptul european al drepturilor omului, Ed. Editura Fundației „România de Mâine”, București, 2009, p. 296, ISBN 978-973-163-393-0;
- RENUCCI J.-F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 1115, ISBN 978-606-522-092-8;
- ISTRĂTESCU A.-V., Dreptul la un remediu efectiv și la un proces echitabil în jurisprudența actuală a Curții de Justiție a Uniunii Europene. [citat 12.01.2023] Disponibil: http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/1141/8-Istratescu_Anelis_Vanina.pdf?sequence=1&isAllowed=y;
- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Consiliului European de la Nisa la 7 decembrie 2000 [citat 22.01.2023]. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12012P%2FTXT;
- Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/47-dreptul-la-o-cale-de-atac-eficienta-si-la-un-proces-echitabil;
- Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Publicată în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L65/11 martie 2016;
- Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Publicată în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L142/1 iunie 2012;
- Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate. Publicată în: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 294/6 noiembrie 2013;
- Convenția Americană a Drepturilor Omului, adoptată la San Jose (Costa Rica) la 22.11.1969, intrată în vigoare la 18.07.1978 [citat 29.01.2023]. Disponibil: https://treaties.un.org/doc/Publication/UNTS/Volume%201144/volume-1144-I-17955-English.pdf;
- Carta Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor, adoptată la Nairobi, la 27.06.1981, intrată în vigoare la 21.10.1986 [citat 29.01.2023]. Disponibil: http://www.acnur.org/t3/fileadmin/Documentos/BDL/2002/1297.pdf;
- Cauza Kleyn și alții împotriva Țărilor de Jos https://hudoc.echr.coe.int/fre#{%22itemid%22:[%22001-65635%22]}
- Ghid privind art. 6 din Convenție – Dreptul la un proces echitabil; https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf;
- PAVEL N., De la procesul echitabil la dreptul la un proces echitabil. În: Studii de drept românesc, 2009, an 21 (54), nr. 1, pp. 47-70. ISSN 2484 – 9394;
- Declarația Universală a Drepturilor Omului în Islam, adoptată la Cairo, la data de 05.08.1990, de către statele membre ale Organizației Conferinței Islamice [citat 29.01.2023]; Disponibil:http://altera.adatbank.transindex.ro/pdf/4/010Declaratia%20de%20la%20Cairo%20cu%20privire%20la.pdf;
- SOROCEANU I., Misiunea ONU în menținerea păci. În: Revista Legea şi viaţa, publicaţie ştiinţifico-practică din Republica Moldova, nr. 12 din 2018, ISSN 1810-309X, p. 21;
- Carta Arabă a Drepturilor Omului, adoptată de Consiliul Legii Statelor Arabe la Tunis la data de 22.05.2004 [citat 14.02.2023]. Disponibil: http://hrlibrary.umn.edu/instree/loas2005.html.
[1] Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală prin Rezoluţia 217A din 10 decembrie 1948. Ratificată prin: Hotărârea S.S. nr. 217 din 28 iulie 1990. În: Tratate internaţionale. Vol.I. Chișinău, 1998.[2] Idem.[3] Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat de ONU la 16 decembrie 1966 și a intrat în vigoare la 23 martie 1967. Ratificat de RM prin Hotărârea Parlamentului nr.217-XII din 28.07.90. Publicat în ediţia oficială „Tratate internaţionale”, 1998, volumul 1.
[4] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încheiată la Roma la 4.XI.1950 şi ratificată de către RM prin Hotărârea Parlamentului Nr. 1298 din 24.07.1997. În: Tratate internaţionale, 1998, Vol. I, p. 341.
[5] D. GOMIEN, Introducere în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ed. ALL, București, 1996, p. 181, ISBN 973-571-122-2.
[6] Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încheiată la Roma la 4.XI.1950 şi ratificată de către RM prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298 din 24.07.1997. În: Tratate internaţionale, 1998, Vol. I, p. 341.
[7] https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf.
[8] R. MOLDOVAN, Aspecte teoretice și practice privind dreptul la un proces echitabil. Materialele Conferinței Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – pilon în protecţia juridică a drepturilor și libertăților fundamentale în decurs de 60 de ani. Bălți, 11 decembrie 2008. Chișinău: Pontos, 2009. p.178-183. ISBN 978-9975-51-003-5.
[9] Cauza Kleyn și alții împotriva Țărilor de Jos https://hudoc.echr.coe.int/fre#{%22itemid%22:[%22001-65635%22]}.
[10] Ghid privind art. 6 din Convenție – Dreptul la un proces echitabil https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_6_RON.pdf.
[11] Fl. B. VASILESCU, Dreptul la un proces echitabil [citat 12.02.2023]. Disponibil: https://www.ccr.ro/uploads/Publicatii%20si%20statistici/Buletin%201999/vasile scu.pdf.
[12] An. GABUREAC, Constituția – principala garanție a protecției drepturilor omului într-un stat de drept. În: Mecanisme naționale și internaționale de protecție a drepturilor omului: Materiale ale mesei rotunde cu participare internaţională consacrată aniversării a 65-a de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, 11 decembrie 2013. Chișinău: Academia de Administrare Publică, 2014, pp. 362-370. ISBN 978-9975-4241-8-9.
[13] Fl. B. VASILESCU, Dreptul la un proces echitabil [citat 25.02.2023]. Disponibil: https://www.ccr.ro/uploads/Publicatii%20si%20statistici/Buletin%201999/vasilescu.pdf.
[14] V. PĂTULEA, Proces echitabil. Jurisprudenţa comentată a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bucureşti: I.R.D.O., 2007, p. 189, ISBN 978-973-9316-63-7.
[15] Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Consiliului European de la Nisa la 7 decembrie 2000 [citat 22.01.2023]. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12012P%2FTXT.
[16] N. DIACONU, Dreptul Uniunii Europene. Tratat. București: Lumina Lex, 2011, p. 606, ISBN: 973-758-232-4.
[17] I. DRAGOMAN, Dreptul european al drepturilor omului, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 2009, p. 296. ISBN 978-973-163-393-0.
[18] J-F. RENUCCI, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 1115, ISBN 978-606-522-092-8.
[19] Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a UE https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/47-dreptul-la-o-cale-de-atac-eficienta-si-la-un-proces-echitabil.
[20] A.-V. ISTRĂTESCU, Dreptul la un remediu efectiv și la un proces echitabil în jurisprudența actuală a Curții de Justiție a Uniunii Europene. [Citat : 12.01.2023] Disponibil: http://www.nos.iem.ro/bitstream/handle/123456789/1141/8-Istratescu_Anelis_Vanina.pdf?sequence=1&isAllowed=y.
[21] Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată la Consiliului European de la Nisa la 7 decembrie 2000 [citat 22.01.2023]. Disponibil: http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=CELEX%3A12012P%2FTXT.
[22] Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L65/11 martie 2016.
[23] Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale. Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L142/1 iunie 2012.
[24] Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate. Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 294/6 noiembrie 2013
[25] Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale. Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L65/11 martie 2016.
[26] Convenția Americană a Drepturilor Omului, adoptată la San Jose (Costa Rica) la 22.11.1969, intrată în vigoare la 18.07.1978 [citat 29.01.2023]. Disponibil: https://treaties.un.org/doc/Publication/UNTS/Volume%201144/volume-1144-I-17955-English.pdf.
[27] Convenția Americană a Drepturilor Omului, adoptată la San Jose (Costa Rica) la 22.11.1969, intrată în vigoare la 18.07.1978 [citat 29.01.2023]. Disponibil: https://treaties.un.org/doc/Publication/UNTS/Volume%201144/volume-1144-I-17955-English.pdf.
[28] Convenția Americană a Drepturilor Omului, adoptată la San Jose (Costa Rica) la 22.11.1969, intrată în vigoare la 18.07.1978 [citat 29.01.2023]. Disponibil: https://treaties.un.org/doc/Publication/UNTS/Volume%201144/volume-1144-I-17955-English.pdf.
[29] Carta Africană a Drepturilor Omului și Popoarelor, adoptată la Nairobi, la 27.06.1981, intrată în vigoare la 21.10.1986 [citat 29.01.2023]. Disponibil: http://www.acnur.org/t3/fileadmin/Documentos/BDL/2002/1297.pdf.
[30] N. PAVEL, De la procesul echitabil la dreptul la un proces echitabil. În: Studii de drept românesc, 2009, an 21 (54), nr. 1, pp. 47-70, ISSN 2484-9394.
[31] Declarația Universală a Drepturilor Omului în Islam, adoptată la Cairo, la data de 05.08.1990, de către statele membre ale Organizației Conferinței Islamice [citat 29.01.2023]. Disponibil: http://altera.adatbank.transindex.ro/pdf/4/010Declaratia%20de%20la%20Cairo%20cu%20privire%20la.pdf.
[32] Carta Arabă a Drepturilor Omului, adoptată de Consiliul Legii Statelor Arabe la Tunis la data de 22.05.2004 [citat 14.02.2023]. Disponibil: http://hrlibrary.umn.edu/instree/loas2005.html.
[33] I. SOROCEANU, Misiunea ONU în menținerea păci. În: Revista Legea şi viaţa, publicaţie ştiinţifico-practică din Republica Moldova, nr. 12 din 2018, ISSN 1810-309X, p. 21.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.