Dreptul de opțiune succesorală. Subiectele dreptului de opțiune succesorală. Creditorii succesibilului. Partea a II-a
Ioana Nicolae - iunie 11, 20231. Creditorii succesibilului
Dreptul de opțiune succesorală aparține și creditorilor succesibililor, fie că este vorba despre moștenitorii legali sau cei testamentari. Creditorii succesibilului pot să își exercite dreptul de opțiune succesorală pe cale oblică sau prin acțiunea revocatorie. În ceea ce privește acceptarea moștenirii pe cale oblică, art. 1107 C. civ. statuează că aceștia (creditorii succesibilului) pot accepta moştenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanţei lor. În privința acțiunii revocatorii amintim prevederile art. 1122 C. civ., care statuează faptul că, creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Admiterea acţiunii în revocare produce efectele acceptării moştenirii de către succesibilul debitor numai în privinţa creditorului reclamant şi în limita creanţei acestuia.
Din textele enunțate anterior rezultă că acțiunea oblică și acțiunea revocatorie pot fi inițiate doar de creditorii succesibilului, nu și de creditorii succesiunii ori de moștenitorii legali sau cei testamentari. De asemenea, se impune a preciza că față de redactarea art. 1107 C. civ., rezultă că acceptarea moștenirii pe cale oblică nu presupune neapărat o acțiune în justiție, ci aceasta se poate face în fața notarului public și doar în ipoteza în care ceilați moștenitori își exprimă dezacordul și astfel procedura devine contecioasă, notarul va îndruma părțile să se adreseze instanței de judecată. Spre deosebire, atunci când ne referim la acceptarea moștenirii pe calea acțiunii revocatorii, aceasta poate avea loc exclusiv prin promovarea unei acțiuni în justiție, întrucât se atacă un act juridic unilateral, adică atunci când se atacă actul de renunțare la moștenire[1].
2. Acceptarea moștenirii pe calea acțiunii oblice
Așa cum am amintit anterior, creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, în limita îndestulării creanței lor.
Pentru a promova o acțiune oblică este necesar însă să fie îndeplinite cumulativ toate condițiile acestui tip de acțiune, după cum urmează[2]:
– creditorul succesibilului trebuie să aibă o creanță certă și exigibilă;
– debitorul trebuie să fie neglijent sau să refuze exercitarea persoanlă a dreptului său de opțiune succesorală;
– urmare a poziției debitorului, creditorul suferă un prejudiciu.
Însă este de precizat că succesibilul debitor va trebui să îndeplinească totodată și condițiile generale pentru a putea moșteni, respectiv să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn și să aibă fie vocație succesorală legală, fie vocație succesorală testamentară. În ipoteza moștenitorului rezervatar debitor, dezmoștenit de către defunct, având în vedere că acesta are dreptul la rezerva succesorală, chiar împotriva voinței defunctului, creditorul său va putea formula acțiunea oblică pentru a se îndestula din rezerva cuvenită acestuia. În schimb, dacă moștenitorul nerezervatar debitor a fost dezmoștenit de defunct, în această ipoteză creditorul său nu va putea promova acțiunea oblică, debitorul său fiind înlăturat de la moștenire[3].
Efectele admiterii acțiunii oblice constau în aceea că acceptarea pe cale oblică va profita doar creditorului care a promovat acțiunea, precum și creditorilor intervenienți iar nu tuturor creditorilor succesibilului. În alte cuvinte, moștenirea va fi acceptată doar în limita îndestulării creanței creditorului reclamant, precum și, dacă este cazul, a creanțelor creditorilor intervenienți[4]. Este de precizat că potrivit dispozițiilor de drept comun, reglementând efectele admiterii acţiunii oblice, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nicio preferinţă în favoarea creditorului care a exercitat acţiunea (art. 1561 C. civ.). Remarcăm așadar că în materia acțiunii oblice reglementate de art. 1107 C. civ., există deosebiri față de dreptul comun.
Este de precizat de asemenea că prin exercitarea acțiunii oblice, creditorul succesibilului nu devine titularul dreptului de opțiune succesorală, ci acesta doar valorifică neglijența ori refuzul exercitării dreptului de opțiune succesorală de către succesibil (care este debitorul acestuia).
Deosebit de cele menționate anterior, este de precizat că succesibilul își va putea manifesta propriul drept de opțiune succesorală (putând accepta sau renunța la moștenire), aceasta deoarece acceptarea făcută de creditorul său operează doar în limita îndestulării creanței sale, deci nu în privința întregii moșteniri cuvenite succesibilului. În alte cuvinte, succesibilul își păstrează dreptul de opțiune succesorală pentru ceea ce excede creanței creditorului care a promovat acțiunea oblică.
3. Acțiunea revocatorie
Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea.
Ca și în cazul acțiunii oblice, pentru promovarea acțiunii revocatorii[5] trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, după cum urmează[6]:
– succesibilul să fi renunțat la moștenire. se impune a preciza că acțiunea revocatorie nu poate fi promovată dacă succesibilul nu acceptă moștenirea în termenul de exercitare a dreptului de opțiune succesorală, deoarece deși succesibilul devine străin de moștenire, în acest caz creditorii au avut deschisă calea acțiunii oblice;
– creanța creditorului trebuie să fie anterioară actului de renunțare la moștenire a succesibilului;
– creanța trebuie să fie certă la data promovării acțiunii revocatorii;
– să aibă loc o fraudare a intereselor creditorului, în sensul că dacă succesibilul debitor ar fi acceptat moștenirea ar fi dispărut sau s-ar fi micșorat starea de insolvabilitate a succesibilului debitor;
– să existe un prejudiciu în persoaa creditorului succesibilului.
De asemenea, ca și în cazul acțiunii oblice, succesibilul trebuie să îndeplinească condițiile generale pentru a putea moșteni, respectiv să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn și să aibă fie vocație succesorală legală, fie vocație succesorală testamentară.
În ceea ce privește termenul de prescripție în care poate fi promovată acțiunea revocatorie, textul art. 1122 alin. (1) C. civ. stabilește că acesta este de 3 luni de la data la care a cunoscut renunțarea la moștenire, este un termen special de prescripție care curge cel mai târziu de la data înscrieii declarației de renunțare la moștenire în registrul național notarial.
Efectul admiterii acțiunii revocatorii[7] constă în aceea că urmare a admiterii acțiunii, în primul rând devine inopozabilă renunțarea la moștenire față de creditorul care a promovat acțiunea, succesibilul fiind considerat acceptant al moștenirii în limita creanței pe care o are împotriva succesibilului. De asemenea, este de precizat că acceptarea moștenirii operează doar în limita creanței creditorului reclamant, precum și a creditorilor intervenienți și va produce efecte doar în privința acestora, nu ți a altor creditori ai succesibilului. Nu în ultimul rând este de precizat că prin admiterea acțiunii creditorul reclamant nu devine titularuln dreptului de opțiune succesorală și nici moștenitor.
4. Concluzii
Prezentul studiu a analizat opțiunile recunoscute de lege creditorilor succesibilului de a-și satisface creanțele pe care le au împotriva succesibililor legali sau testamentari. În acest sens am prezentat acțiunea oblică, precum și acțiunea revocatorie, punctând condițiile cumulative ce trebuie îndeplinite, particularitățile fiecăreia dintre acțiuni, precum și efectele generate de admiterea acestora.
Bibliografie:
• Nicolae I., Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;
• Boroi G., Anghelescu C.A., Nicolae I., Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022;
• Kocis J., Vasilescu P., Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;
• Bacaci Al., Comăniță Gh., Drept civil. Succesiunile, Editura Universul Juridic, București, 2013.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] G. Boroi, C.A. Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 685.[2] Pentru reglementarea acțiunii oblice, a se vedea art. 1560 C. civ.Art. 1.560. Noţiune. (1) Creditorul a cărui creanţă este certă şi exigibilă poate să exercite drepturile şi acţiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite.
(2) Creditorul nu va putea exercita drepturile şi acţiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului.
(3) Cel împotriva căruia se exercită acţiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului.
Legea de aplicare: Art. 116. Dispoziţiile art. 1.558-1.565 din Codul civil se aplică şi creditorilor ale căror creanţe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare, dacă scadenţa se situează după această dată.
[3] G. Boroi, C.A Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 685.
[4] G. Boroi, C.A Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 685.
[5] Pentru detalii privind acțiunea revocatorie, a se vedea art. 1562-1564.
Art. 1.562. Noţiune. (1) Dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.
(2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terţul contractant ori cel care a primit plata cunoştea faptul că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate.
Art. 1.563. Condiţii privitoare la creanţă. Creanţa trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.
Art. 1.564. Termen de prescripţie. Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
[6] G. Boroi, C.A Anghelescu, I. Nicolae, Fișe de drept civil, Ed. a 7-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2022, p. 686.
[7] În privința efectelor admiterii acțiunii revocatorii, a se vedea art.1565 C. civ. Art. 1.565. Efectele admiterii acţiunii. (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât faţă de creditorul care a introdus acţiunea, cât şi faţă de toţi ceilalţi creditori care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză. Aceştia vor avea dreptul de a fi plătiţi din preţul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferinţă existente între ei.
(2) Terţul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acţiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanţei pe care s-a întemeiat acţiunea, dispoziţiile privitoare la publicitatea şi efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.