Despre testamentele privilegiate (Partea a II-a)

Vezi și Despre testamentele privilegiate (Partea I)

1. Testamentul militarilor

Potrivit art. 1047 alin. (1) lit. c) C. civ., se poate întocmi în mod valabil un testament în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa unui notar public.

Testamentul făcut în acest caz este obligatoriu să se întocmească în prezența a doi martori. Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator și de cei doi martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l‑a împiedicat să semneze. Aceste dispoziții sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, după cum stabilește alin. (4) al art. 1047 C. civ.

Codul civil de la 1864 prevedea în art. 868 că militarii și persoanele asimilate puteau testa în mod valabil în fața comandantului militar al unității sau în fața unui alt ofițer superior, fiind asistat de doi martori. Textul art.870 din același act normativ limita posibilitatea de a testa a militarilor de condiția de a se afla pe teritoriu străin în misiune sau prizonier la inamic sau pe teritoriul țării într-o localitate aflată sub asediu sau într-un alt loc fără comunicație cu exteriorul din cauza războiului[1]. În literatura de specialitate[2] s-a apreciat că utilizarea acestui tip de testament putea fi utilizată și de cei asimilați militarilor, precum medicii, chirurgii, preoții etc. Din analiza comparativă a prevederilor Codului civil de la 1864 și a actualului Cod civil, rezultă că în noua reglementare pot utiliza acest tip de testament privilegiat atât militarii, cât și cei asimilați acestora, fără a mai fi nevoie de existența unui conflict militar, fără a se mai impune ca testatorul să se afle pe teritoriu străin, în misiune sau în stare de prizonierat ori într‑o localitate asediată. Nu se mai cere a fi îndeplinită condiția ca forța armată română să fie angajată într-un conflict armat, să fie concentrată sau mobilizată, după cum nu are relevanță nici dacă militarul testator se află pe teritoriul țării sau pe teritoriul altui stat în cadrul unei misiuni militare sau a unei misiuni de pace[3]. Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut că pentru a testa în formă privilegiată se cere însă ca testatorului să‑i fie imposibil a se adresa notarului public (spre exemplu, militarul se află consemnat în unitatea militară în timpul serviciului, pe timp de pace). De asemenea, ne punem întrebarea dacă pe lângă imposibilitatea de a testa în fața unui notar public, testatorul trebuie să fie și în imposibilitate de a testa în formă olografă, deși textul legal nu face referire la aceasta. Cum textul de lege se referă expres la imposibilitatea de a testa în fața unui notar, apreciem că această imposibilitate nu poate fi extinsă și la alte modalități de a testa (în acest caz la testamentul olograf), fiind de strictă interpretare. Pentru ipoteza în care militarul de află pe teritoriul unui stat străin se are în vedere situația în care acesta nu se poate prezenta în fața unui notar public român. Așa cum rezultă din prevederile art. 1047 alin. (1) lit. c) C. civ., posibilitatea de a testa în această formă privilegiată se aplică atât militarilor, cât și celor care sunt salariați ai forțelor armate ori care prestează servicii în cadrul forțelor armate, condiția esențială fiind aceea de a nu se putea adresa unui notar public pentru întocmirea unui testament autentic (imposibilitatea de a se adresa unui notar public trebuie să fie una de natură obiectivă). Ca și în legislația aferenta Codului Civil de la 1864, extinderea dispoziției în cauză și la personalul auxiliar din cadrul armatei este justificată de faptul că și persoanele respective sunt supuse aceluiași regim restrictiv aplicabil militarilor. Așa cum s-a subliniat în literatura juridică[4], testamentul militarilor este rezervat militarilor și persoanelor asimilate lor, care în expresia legii prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României.

 

2. Testamentul făcut de o persoană internată într‑o instituție sanitară

Potrivit art. 1047 alin. (1) lit. d) C. civ., se poate întocmi în mod valabil un testament în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într‑o instituție sanitară în care notarul public nu are acces.

Testamentul făcut în acest caz este obligatoriu să se întocmească în prezența a doi martori. Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator și de cei doi martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l‑a împiedicat să semneze. Aceste dispoziții sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, după cum prevede alin. (4) al art. 1047 C. civ. Această formă a testamentului privilegiat nu a fost reglementată în Codul civil de la 1864, reprezentând o noutate adusă de actualul Cod civil.

Așadar, cel internat într‑o instituție sanitară în care notarul public nu are acces poate testa în formă privilegiată în fața directorului, a medicului șef al instituției medicale sau a medicului șef al serviciului, ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă. Este obligatoriu să fie prezenți doi martori.

Posibilitatea de a testa în această formă este recunoscută persoanei internate, indiferent dacă aceasta este bolnavă sau nu, cu singura condiție de a nu putea apela la serviciile unui notar public în acest sens. Alți autori[5] consideră că și în această ipoteză testatorul nu trebuie să aibă acces la serviciile unui notar public, dar deopotrivă nici nu poate testa în formă olografă. Pentru argumentele prezentate anterior, apreciem că doar imposibilitatea de a apela la serviciile notariale a fost avută în vedere de legiuitor. Astfel, este posibil ca o persoană sănătoasă să fie internată împreună cu un membru al familiei sale și să se găsească în situația în care nu poate părăsi unitatea medicală, notarului public fiindu‑i interzis să pătrundă în unitatea sanitară, spre exemplu, din cauza carantinei. În acest caz, se poate testa în forma privilegiată prevăzută de art. 1047 alin. (1) lit. d) C. civ.

În concluzie, starea de boală a testatorului nu reprezintă o condiție pentru a testa în această modalitate. Indiferent dacă testatorul este bolnav sau nu, acesta trebuie doar să se găsească în imposibilitatea de a apela la serviciile unui notar public.

 

3. Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate

Testamentele privilegiate trebuie să îndeplinească, separat de regulile speciale impuse pentru fiecare dintre acestea, enunțate în cele două parți ale studiului dedicat testamentelor privilegiate, toate condițiile generale de valabilitate a testamentelor, respectiv să îmbrace forma scrisă și să fie respectată interdicția testamentului reciproc.

În cele ce urmează vom puncta regulile comune aplicabile testamentelor privilegiate:

a) în primul rând, testamentul privilegiat poate fi încheiat doar în cele patru situații excepționale reglementate de legiuitor și care au făcut obiectul analizei în cele două studii dedicate testamentelor privilegiate. S-a exprimat în doctrină punctul de vedere potrivit căruia[6] testamentele privilegiate nu sunt oferite alternativ sau în schimbul celor ordinare, ci oferă o soluție de avarie, aplicabilă doar atunci când este imposibil să se recurgă la o formă obișnuită, ordinară de testament, datorită existenței acelei situații sau împrejurări speciale. Opinăm însă că persoana aflată în acea situație excepțională nu poate fi obligată să testeze în formă olografă, ci va putea opta între a testa olograf și a testa utilizând un testament privilegiat;

b) în al doilea rând, testamentul privilegiat poate fi instrumentat numai de persoanele special abilitate de lege în acest scop, astfel cum acestea au fost enumerate, testamentul fiind ulterior semnat de testator, de agentul instrumentator precum și de cei doi martori, a căror prezență este obligatorie. În ipoteza în care testatorul nu poate semna, se va face mențiune despre aceasta și despre cauza care l‑a împiedicat să semneze. De asemenea, dacă un martor nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l‑a împiedicat să semneze. Aceasta înseamnă că cel puțin unul dintre martori trebuie să semneze testamentul. Semnăturile aparținând testatorului, agentului instrumentator și a celor doi martori sunt prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității absolute. Martorii trebuie să nu se încadreze în situațiile prevăzute de art. 315 C. proc. civ sau art. 96 alin. (3) din Legea nr. 36/1995. În plus, mai trebuie amintit faptul că testamentul privilegiat se încheie într‑un singur exemplar;

c) în al treilea rând, testamentul privilegiat se va deschide după aceeași procedură prevăzută de art. 1042 C. civ. ca și în cazul testamentului olograf. În alte cuvinte, înainte de a fi executat, testamentul privilegiat se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. De asemenea, notarul public procedează la deschiderea și validarea testamentului privilegiat, pe care îl depune în dosarul succesoral. În ceea ce privește deschiderea și starea în care acest testament se găsește, aceasta se va constata prin proces‑verbal. Art. 105 alin. (2) și (3) din Legea nr. 36/1995 prevede că, „în cazul existenței unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea și vizarea lui spre neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială, întocmindu‑se un proces‑verbal, urmat de procedura validării.

Procesul‑verbal de validare a testamentului se întocmește de către notarul public în prezența succesibililor legali înlăturați prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta și care vor fi citați în acest scop”;

d) în al patrulea rând, testamentele privilegiate produc efecte de la data decesului testatorului, numai dacă acesta a decedat în împrejurările excepționale prevăzute de legiuitor, iar după încetarea acestor împrejurări numai pentru o perioadă limitată de timp.

Potrivit art. 1048 alin. (1) C. civ., „testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns într‑o stare în care nu îi este cu putință să testeze”. Așa fiind, testamentele privilegiate au o valabilitate în timp limitată, spre deosebire de testamentele ordinare; după 15 zile de la data încetării condițiilor excepționale, când testatorul ar putea testa în forme ordinare, ele devin caduce[7]. Formele ordinare la care se referă textul art. 1048 C. civ. sunt testamentul autentic și testamentul olograf. Așadar, dacă încetează împrejurarea excepțională ce a justificat încheierea testamentului privilegiat, urmând a distinge în funcție de situațiile excepționale expuse anterior, testamentul va produce efecte încă 15 zile. Termenul de 15 zile se suspendă dacă testatorul a ajuns într‑o stare în care îi este cu neputință să testeze, așa cum prevede art. 1048 alin. (1) C. civ. Starea de neputință este apreciată de notar sau de instanța de judecată, în funcție de situația concretă, fiind vorba despre o situație de fapt ce se va dovedi cu orice mijloc de probă.

Se remarcă faptul că termenul de valabilitate al testamentelor privilegiate este cu mult redus, raportat la prevederile din Codului civil de la 1864, unde termenul de valabilitate al testamentelor militarilor și al celor făcute în timp de boală era de 6 luni de la data încetării condițiilor speciale care au determinat încheierea lor, iar în ceea ce privea testamentul maritim, termenul era de 3 luni de la data la care testatorul a ajuns într‑un loc în care avea posibilitatea de a testa într‑o formă ordinară.

Cu toate acestea, de la regula caducității testamentelor privilegiate expusă anterior există o excepție. Astfel, potrivit art. 1048 alin. (2) C. civ., valabilitatea clauzei testamentare prin care se recunoaște un copil nu este limitată în timp. Așadar, recunoașterea unui copil făcută printr‑un testament privilegiat va produce efecte, nefiind necesar ca testatorul să întocmească un testament ordinar după trecerea celor 15 zile de la data încetării cauzei excepționale ce a justificat întocmirea testamentului privilegiat. Rațiunea acestei excepții rezidă în aceea că recunoașterea unui copil reprezintă un act juridic irevocabil ce produce efecte de la data manifestării de voință, și nu de la moartea testatorului. Potrivit art. 416 alin. (3) C. civ., „recunoașterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă”;

e) în al cincelea rând, deși actualul Cod civil nu face referire expresă la data testamentului privilegiat, ca element esențial al acestuia, apreciem că doar raportat la data întocmirii testamentului se poate verifica dacă acesta a fost încheiat sub imperiul împrejurărilor excepționale reglementate de legiuitor, recunoscându‑se astfel valabilitatea unui asemenea testament;

f) în al șaselea rând, sunt aplicabile prevederile art. 1037 C. civ. referitoare la proba testamentului, pentru ipotezele în care testamentul privilegiat a dispărut printr‑un caz fortuit sau de forță majoră, ori prin fapta unui terț, dacă moartea testatorului a survenit în împrejurările excepționale enunțate. Apreciem că se aplică prevederile menționate, dacă testamentul privilegiat a dispărut în timpul vieții testatorului, fără ca cel din urmă să cunoască acest aspect, sau după moartea sa, dacă decesul a survenit în termenul de valabilitate de 15 zile;

g) în al șaptelea rând, regulile generale de interpretare a testamentului cuprinse în art. 1039 C. civ. se aplică tuturor formelor de testament privilegiat, în ipoteza în care clauzele acestora necesită interpretare;

h) în al optulea rând, ulterior finalizării procedurii succesorale, originalul testamentului privilegiat se predă legatarilor, potrivit înțelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate de instanță [art. 1042 alin. (4) C. civ.];

i) în al nouălea rând, este posibilă convertirea testamentului privilegiat care este scris, semnat și datat de testator în testament olograf. Astfel, spre exemplu, în ipoteza în care formalitățile instituite în privința testamentelor privilegiate nu sunt respectate (instrumentarea acestuia de un agent instrumentator necompetent, lipsa celor doi martori, nesemnarea testamentului de agentul instrumentator sau de către martori etc.), testamentul scris în întregime, semnat și datat de testator, îndeplinind condițiile de validitate cerute, poate fi considerat testament olograf.

În ceea ce privește forța probantă a testamentelor privilegiate, arătăm că, în privința mențiunilor făcute de testator și cuprinse în testament, acestea au forță probantă până la dovada contrară, potrivit dreptului comun, iar în ceea ce privește constatările agentului instrumentator făcute personal, până la înscrierea în fals. Menționăm faptul că împrejurările excepționale care permit a se testa în formă privilegiată trebuie dovedite atât notarului, cât și instanței de judecată, în acest scop putându‑se utiliza orice mijloc de probă, aflându‑ne în prezența unei situații de fapt. Dacă împrejurarea excepțională nu a putut fi dovedită, testamentul va fi invalidat.

 

4. Concluzii

Cea de-a doua parte a studiului dedicat testamentelor privilegiate a analizat testamentul militarilor și apoi testamentul făcut de o persoană internată într‑o instituție sanitară iar la final a punctat regulile comune aplicabile testamentelor privilegiate în general (referitoare la toate cele patru forme ale sale).

Bibliografie:

– J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016;

– Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002;

– I. Nicolae, Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016;

– M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997.



DOWNLOAD FULL ARTICLE

* Prezenta parte reprezintă o dezvoltare și adăugire la materialul publicat anterior în lucrarea intitulată Devoluțiunea legală și testamentară a moștenirii, Ed. Hamangiu, București, 2016.

[1] A se vedea în acest sens și Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ed. a II-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2002, p. 199.

[2] M. Eliescu, Curs de succesiuni, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 179.

[3] J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 105.

[4] Idem.

[5] Ibidem, p. 106.

[6] Ibidem, p. 103.

[7] S‑a afirmat în literatura juridică faptul că termenul de 15 zile începe să curgă din chiar momentul întocmirii testamentului privilegiat, acesta fiind legat de „data când testatorul ar fi putut să testeze într‑una din formele ordinare”, potrivit art. 1048 alin. (1) C. civ. A se vedea în acest sens D. Negrilă, Testamentul în noul Cod civil, op. cit., p. 225. Apreciem că opinia exprimată nu concordă cu intenția legiuitorului, deoarece în ipoteza în care testatorul putea întocmi un testament olograf, știind să scrie și putând să semneze, dar el optând, totuși, pentru încheierea unui testament privilegiat, se va avea în vedere momentul în care împrejurarea excepțională încetează. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că textul legal se referă la „vreuna din formele ordinare”, ori este posibil ca testatorul care nu știe să scrie să poată încheia doar testament autentic, însă, din pricina situației excepționale, să nu existe posibilitatea de a testa autentic decât la încetarea respectivei situații, caz în care termenul nu curge de la momentul încheierii testamentului privilegiat, aspect de altfel remarcat și de autoarea menționată. Așa cum am menționat anterior, testamentele ordinare se încheie în condiții de normalitate, ori în ipoteza testamentelor privilegiate normalitatea se instalează doar la încetarea situației excepționale, când testatorul poate testa în oricare din formele ordinare. Nu se poate admite că pentru testatorul care știe să scrie termenul curge de la data întocmirii testamentului privilegiat, în vreme ce pentru cel care nu știe să scrie, de la încetarea situației excepționale. În concluzie, opinăm că termenul de valabilitate al testamentului privilegiat începe să curgă de la încetarea condițiilor excepționale, când testatorul poate alege a testa în oricare din cele două forme permise de lege.

Despre testamentele privilegiate (Partea a II-a) was last modified: ianuarie 25th, 2021 by Ioana Nicolae

Numai utilizatorii autentificați pot scrie comentarii

Arhiva Revista

Despre autor:

Ioana Nicolae

Ioana Nicolae

Este prof. univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Braşov și avocat definitiv în cadrul Baroului Braşov.
A mai scris: