Despre mijloacele de acțiune ale creditorului. Condiții, forme, principii
Gabriel Tița-Nicolescu - mai 1, 20182.2. Executarea prin echivalent
2.2.1. Principii și reguli aplicabile. În cazul în care, din diverse motive, executarea în natură a obligației nu mai este posibilă (de pildă, bunul nu mai există), creditorul are dreptul de a cere executarea silită a obligațiilor prin echivalent, adică de a obține altceva în schimbul obligației asumate de către debitor și neexecutate. Echivalentul despre care discutăm aici se concretizează, în fapt, în daune–interese, noțiune esențială în limbajul juridic, care definește dreptul fundamental al creditorului unei obligații de a obține echivalentul prejudiciului încercat (suferit) ca urmare a executării cu întârziere sau a neexecutării obligației de către debitor[17]. Acest drept este consfințit cu caracter de principiu de prevederile art. 1.530 NCC, potrivit cărora creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile, a obligației. Tot cu titlu de principiu, legea consfințește dreptul creditorului de a cere repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
Prejudiciul încercat de creditor și care urmează a fi acoperit de către debitor prin plata daunelor-‑interese cuprinde două componente:
– pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens);
– beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans) sau, așa cum mai este cunoscut în drept, beneficiul nerealizat (concept utilizat uneori și sub denumirea de folos de tras).
2.2.2. Prejudiciul. Prejudiciul, ca noțiune, provine din latinescul praejudicium și reprezintă paguba sau dauna suferită de creditor ca urmare a neexecutării întocmai și la timp a obligației de către debitor. Prejudiciul este uneori prezumat, alteori trebuie dovedit și poate fi stabilit prin lege, prin convenția părților sau pe cale judecătorească.
Reținem, cu titlu de principiu, că prejudiciul poate fi atât de ordin material, cât și de ordin moral. În acest sens, legea consfințește (de această dată, expres) dreptul creditorului de a cere repararea atât a prejudiciului material, patrimonial, cât și a prejudiciului moral, nepatrimonial; prejudiciul moral nu era reglementat expres în vechiul Cod civil, însă era recunoscut prin alte acte normative speciale, precum și de către jurisprudență, prin nenumăratele hotărâri pronunțate în acest sens.
Prima problemă care se pune cu privire la prejudiciu este evaluarea acestuia, iar pentru evaluare se pleacă de la câteva reguli esențiale, care se constituie, potrivit legii, în condiții ale prejudiciului. În orice situație însă, la stabilirea întinderii prejudiciului, se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.
Prejudiciul trebuie să fie cert, previzibil și să fie consecința directă și necesară a neexecutării.
În ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului, această condiție presupune ca prejudiciul invocat de către creditor să existe în mod neîndoielnic, adică existența și întinderea sa să poată fi stabilite fără dubii. Prejudiciul cert este atât prejudiciul prezent, imediat, cât și prejudiciul viitor, care urmează să se producă urmare a faptei culpabile. Legea are însă în vedere și prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj, prejudiciu care poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului. În fine, prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de către instanța de judecată.
În ceea ce privește previzibilitatea prejudiciului (cea de-a doua cerință), ca regulă aplicabilă, debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului. Reținem însă aici o excepție, și anume cazul în care neexecutarea debitorului este intenționată ori se datorează culpei grave a acestuia, situație în care debitorul va răspunde chiar și pentru prejudiciile neprevăzute, dar care au fost cauzate de fapta sa (de reținut că, spre deosebire de răspunderea civilă delictuală, în materie contractuală, legea instituie prezumția de culpă simplă a debitorului, care rezultă din simplul fapt al neexecutării obligației).
A treia condiție a prejudiciului este cea care impune, în mod firesc, ca prejudiciul să fie produs de debitor. Indiferent dacă prejudiciul este prezent sau viitor, dacă prejudiciul a fost cauzat ca urmare a celei mai ușoare culpe a debitorului sau, dimpotrivă, prin culpa gravă ori prin fapta intenționată a debitorului, trebuie ca acest prejudiciu să fi fost produs, fără niciun fel de îndoială, de către debitor. Prin urmare, daunele-interese ce trebuie plătite de către debitor pentru aceste prejudicii nu cuprind decât ceea ce este consecința directă și necesară a neexecutării obligației. Ca o completare și pentru a da o eficiență maximă acestui principiu, legea face referire expresă, în art. 1.534 NCC, și la prejudiciul imputabil creditorului. Astfel, dacă, prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător; mai mult, această regulă se aplică și atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de către creditor (principiu preluat din dreptul roman – in pari causa turpitudinis cessat repetitio). În fine, debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență.
3. Alte mijloace de protecție a drepturilor creditorului
3.1. Considerații introductive
Aceste „alte mijloace” se referă, în concret, la așa-numitele măsuri conservatorii, adică acele măsuri menite să conserve drepturile creditorului și care sunt recunoscute de lege în persoana sa, atunci când sunt necesare și utile pentru protejarea intereselor sale.
În categoria acestor mijloace sunt cuprinse:
– asigurarea dovezilor, o procedură care constă în facilitatea pe care o are creditorul de a obține, pe cale judecătorească, dovezile necesare pentru a proba faptul neexecutării obligației de către creditor, înainte de deschiderea acțiunii judiciare (procedură care face obiectul de studiu exclusiv al dreptului procesual civil)[18];
– îndeplinirea unor formalități de publicitate și informare pe contul debitorului, cum ar fi, de pildă, notarea procesului intentat împotriva bunurilor debitorului[19];
– luarea unor măsuri asigurătorii, din care subliniem importanța sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii, măsuri care se iau în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă[20];
– exercitarea acțiunii oblice;
– exercitarea acțiunea revocatorii.
Primele trei mijloace de acțiune, după cum am antamat deja, sunt instituții juridice care se analizează la dreptul procesual civil, întrucât acestea țin exclusiv de proceduri care se dezbat într-un cadru judiciar; pentru aceste motive, ne-am limitat (în notele de subsol) doar la scurte considerații referitoare la noțiunile introductive, fără a le aborda pe larg aici. Ultimele două mijloace aflate la îndemâna creditorului, în schimb, sunt cele care prezintă interes pentru materia noastră și, chiar dacă, în fapt, urmează a avea o finalitate doar pe cale judecătorească, ele vizează îndeplinirea unor cerințe și existența unor premise ce țin mai degrabă de dreptul material.
3.2. Acțiunea oblică
3.2.1. Noțiune și reglementare legală. Acțiunea oblică este acțiunea judiciară exercitată de creditor pentru valorificarea unui drept al debitorului său. De pildă, o persoană (debitor) are de încasat anumite sume de bani de la un terț, față de care deține, așadar, o creanță; dacă cel care are de încasat creanța nu va acționa împotriva terțului pentru recuperarea creanței, atunci creditorul (care are, la rândul său o creanță față de debitor) va putea acționa el împotriva terțului, în numele debitorului. Prin acțiunea astfel formulată, creditorul tinde, practic, la încasarea sumei de către debitorul său, urmând ca această acțiune să-l avantajeze implicit și pe creditor, care va putea executa un debitor mai solvabil. Acțiunea se mai numește și subrogatorie, întrucât (spre deosebire de acțiunea pauliană, după cum vom vedea) se exercită în numele debitorului (chiar dacă în folosul creditorului), iar nu în numele creditorului, personal.
În prezent, acțiunea oblică este reglementată de art. 1.560 și art. 1.561 NCC, în timp ce Codul civil anterior consfințea posibilitatea introducerii unei acțiuni oblice (subrogatorii), prin dispozițiile art. 974.
3.2.2. Condițiile exercitării acțiunii oblice. Pentru admisibilitatea unei acțiuni subrogatorii, legea instituie (expres sau implicit) anumite cerințe, fără de care o astfel de acțiune nu poate fi primită.
În primul rând, trebuie să existe o creanță pe care o persoană (creditorul) o are împotriva unei alte persoane (debitorul) și, mai mult, această creanță trebuie să fie certă și exigibilă. În al doilea rând, este necesar ca debitorul să fie inactiv, adică să nu acționeze el însuși împotriva propriului său debitor, deși putea să o facă; inactivitatea debitorului se poate concretiza fie în refuzul acestuia (expres sau tacit) de a acționa, fie în neglijența debitorului (de pildă, lasă să treacă termenul de prescripție în cadrul căruia putea acționa împotriva debitorului său, termen de prescripție cu privire la care există un risc evident de a se împlini). În al treilea rând, această inactivitate trebuie să fie de natură a produce un prejudiciu creditorului. În fine, creditorul va putea exercita, în numele debitorului, numai drepturile și acțiunile patrimoniale (în sens larg); el nu va putea exercita drepturile și acțiunile strict personale, adică cele care sunt strâns legate de persoana debitorului.
3.2.3. Efectele admiterii acțiunii oblice. Pentru a înțelege corect efectele admiterii unei acțiuni oblice, trebuie înțeles faptul că, în fapt, creditorul acționează în numele debitorului său, iar nu în numele său propriu. Așa fiind, rezultă că persoana împotriva căreia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului. În cazul admiterii acțiunii, bunurile sau sumele de bani vor intra în patrimoniul debitorului, urmând a profita, prin urmare, creditorului. Cu toate acestea, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii oblice profită tuturor creditorilor, fără nicio preferință în favoarea creditorului care a exercitat acțiunea.
3.3. Acțiunea revocatorie
3.3.1. Noțiune și reglementare legală. Acțiunea revocatorie este acțiunea judiciară prin care creditorul atacă actele juridice făcute de debitorul său, dacă aceste acte sunt încheiate în detrimentul creditorului.
De pildă, o persoană (creditor) deține o creanță față de o altă persoană (debitor) împotriva căreia se poate îndrepta pentru îndestularea creanței, prin executarea silită a bunurilor. Pentru a evita aceste acțiuni ale creditorului și pentru a evita, prin urmare, executarea sa silită, debitorul își înstrăinează bunurile (de regulă, prin donație sau prin vânzare fictivă) ce ar putea fi urmărite de creditor. Într-o astfel de ipoteză, dacă sunt îndeplinite anumite cerințe prevăzute de lege, creditorul va putea cere instanței de judecată ca aceste acte de înstrăinare a bunurilor să-i fie inopozabile, putând, prin urmare, să ceară în continuare executarea silită a bunurilor debitorului.
Acesta este și motivul pentru care acțiunea se numește revocatorie, întrucât tinde la revocarea actelor juridice făcute de debitor în defavoarea creditorului. Acțiunea mai este cunoscută, în mod frecvent, în literatura juridică și în practica judiciară, și sub denumirea de acțiune pauliană, de la numele pretorului roman (magistrat cu importante atribuții judiciare) care a emis edictul cu ajutorul căruia actele debitorilor insolvabili puteau fi atacate de creditori.
Acțiunea pauliană este legiferată în prezent de art. 1.562-1.565 NCC, reglementarea actuală fiind cu mult mai amplă decât cea oferită de vechiul Cod civil. Noul Cod civil ne oferă prevederi clare referitoare la noțiunea acțiunii, condițiile referitoare la creanța creditorului, termenul de prescripție în care poate fi exercitată, precum și efectele admiterii acțiunii; Codul civil 1864 cuprindea, în schimb, într-un singur articol (art. 975) doar enunțul acestui tip de acțiune, literatura juridică și jurisprudența fiind cele care au punctat, invariabil, condițiile de admisibilitate ale unui astfel de demers judiciar.
3.3.2. Condițiile exercitării acțiunii revocatorii. Pentru admisibilitatea unei acțiuni pauliene, actualul Cod civil instituie expres condițiile pe care trebuie să le îndeplinească raporturile dintre creditor și debitorul său (condiții care, așa cum arătam, sub imperiul reglementării anterioare, nu erau stipulate de lege, însă erau, în egală măsură, unanim și invariabil recunoscute).
Astfel, în primul rând, trebuie să existe o creanță, o sumă de bani pe care creditorul o are de încasat de la debitorul său. Așadar, creanța trebuie să fie anterioară datei introducerii acțiunii, iar data nașterii creanței urmează a fi dovedită prin înscris. Creanța nu trebuie să fie exigibilă la data introducerii acțiunii, însă trebuie să fie certă.
Apoi, este obligatoriu ca, urmare a actelor de înstrăinare făcute de debitor, creditorul să încerce un prejudiciu. Prejudiciul suferit de creditor este prezumat din faptul că debitorul își creează sau își mărește, prin actele juridice respective, o stare de insolvabilitate. Cu toate acestea, chiar și în prezența acestei prezumții, creditorul este cel care trebuie să dovedească acest prejudiciu, întrucât nu orice act făcut de debitor poate fi considerat ca fiind prejudiciabil pentru creditor. De pildă, dacă, în mod real, prin plata unei sume de bani, debitorul a stins o altă creanță față de un alt creditor, nu se poate susține că acest act este făcut în frauda creditorului, întrucât, practic, prin această plată, debitorul și-a stins o datorie și a îndestulat un alt creditor.
În al treilea rând, se cere ca actul juridic încheiat de debitor să fie făcut în frauda creditorului; această condiție presupune ca debitorul să încheie actul juridic a cărui revocare se cere, cunoscând că în acest fel îl prejudiciază pe creditor. Mai mult decât atât, este necesar ca și terțul contractant (cel care a încheiat actul juridic cu debitorul) să fi cunoscut că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate (cerința complicității la fraudă a terțului). Această ultimă cerință suplimentară (referitoare la complicitatea terțului) trebuie însă îndeplinită doar atunci când se atacă un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract; dacă, în schimb, acțiunea revocatorie tinde la declararea ca inopozabil a unui act juridic cu titlu gratuit, nu se mai cere complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, întrucât, în fapt, terțul nu are nimic de pierdut, în timp ce creditorul este prejudiciat prin înstrăinarea gratuită a bunurilor de către debitor (prin urmare, într-un astfel de caz, acțiunea pauliană va fi admisă chiar dacă terțul nu cunoștea de scopul pentru care debitorul a înstrăinat bunurile în cauză). Cerința se aplică însă, în mod corespunzător, și în cazul în care bunul a fost înstrăinat unui subdobânditor; în acest caz, acțiunea pauliană poate fi primită numai dacă se face dovada complicității la fraudă și a terțului subdobânditor când actul subsecvent este cu titlu oneros, iar dacă este cu titlu gratuit, este suficientă doar complicitatea la fraudă a dobânditorului inițial.
În fine, în ceea ce privește termenul de prescripție, legea instituie un termen special, respectiv un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dacă prin lege nu se prevede altfel.
3.3.3. Efectele admiterii acțiunii revocatorii. Ca urmare a admiterii unei acțiuni revocatorii de către instanța de judecată, actul juridic atacat va fi declarat inopozabil atât față de creditorul care a introdus acțiunea, cât și față de toți ceilalți creditori care, putând introduce acțiunea, au intervenit în cauză. Aceștia vor avea dreptul de a fi plătiți din prețul bunului urmărit, desigur, cu respectarea cauzelor de preferință existente între ei.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, care a atras multe discuții și controverse cu privire la efectele acțiunii pauliene (susținând-u-se frecvent și faptul că admiterea unei astfel de acțiuni ar atrage însăși nulitatea actului juridic), noul Cod civil ne lămurește pe deplin sub acest aspect. Astfel, actul juridic atacat de creditor nu devine nul, întrucât nulitatea operează erga omnes, adică față de orice altă persoană. Actul juridic va deveni, în schimb, inopozabil creditorului titularului acțiunii (sau creditorilor intervenienți), ceea ce înseamnă că numai acesta (aceștia) se poate (se pot) bucura de executarea bunului ce a făcut obiectul actului juridic atacat; în rest, niciunui alt creditor nu-i poate profita efectul admiterii unei astfel de acțiuni.
Terțul dobânditor poate însă păstra bunul, plătind creditorului (căruia profită admiterea acțiunii) o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea.
[17] Despre daunele-interese, daunele-interese moratorii și compensatorii, pe larg, inclusiv despre clauza penală și arvuna, a se vedea articolul Daunele-interese în noul cod civil. Aspecte de noutate şi delimitări necesare, în Revista Universul Juridic nr. 8/2016.
[18] Asigurarea dovezilor se poate solicita în condițiile art. 359 și urm. NCPC: „Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe” [art. 359 alin. (1) NCPC].
[19] Procedura de notare a procesului în cartea funciară și de notare a altor drepturi ale creditorului împotriva debitorului său este prevăzută de Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
[20] „Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu” (art. 952 NCPC). „Poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, in condițiile stabilite la art. 953” (art. 970 NCPC).
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.