Definirea noțiunii de poluare acvatică în contextul răspunderii penale prevăzute la art. 229 din Codul penal al Republicii Moldova, raportat la legislația română în materie
Marcel Boşcaneanu - martie 5, 2022Definirea noțiunii de „poluare a apei” în sensul legislației cu privire la protecția mediului
Până a trece nemijlocit la definirea noțiunii de poluare acvatică, considerăm necesar a face referință și la primele formulări ale acesteia, cu intenția de a arăta specificul fenomenului din perspectiva delimitării lui de alte efecte, care, de multe ori, sunt consecutive și datorate poluării.
Încă în anul 1961, în cadrul Conferinței internaționale de la Geneva privind situația poluării apelor din Europa, a fost definită poluarea apei ca fiind „modificarea, directă sau indirectă, a compoziției sau stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activității omului, în așa măsură încât ele devin mai puțin adecvate tuturor sau numai unora din utilizările pe care le pot căpăta în stare naturală”. Ulterior, s-a făcut propuneri de completare a acestei definiții, cu precizări privind folosințele afectate și aspectele extraeconomice, degradarea peisajului, stânjenirii pescuitului etc.[10]. Oprindu-ne pentru o scurtă interpretare asupra sensului noțiunii enunțate, este important să punctăm că aceasta are în vedere orice activitate a omului, desfășurată prin orice metode sau cu orice fel de mijloace fără a se limita prin a le enumera pe unele sau altele, care au modificat doar compoziția sau starea apelor în așa fel, încât acestea au devenit mai puțin adecvate unor sau tuturor utilizărilor. Această categorie a poluării fiind una extrapenală, odată ce se limitează doar la modificarea compoziției apei în măsura în care devine neadecvată unor utilizări, însă în același timp nu prezintă pericol pentru mediu sau om. Tocmai de la acest prag, poluarea cade sub incidența legii penale. De menționat, că legislația actuală de mediu recunoaște poluarea apei doar starea alterată a apelor ce poate genera riscuri la adresa mediului sau persoanei, iar în lipsa acestor categorii de consecințe, care sunt de pericol, nu se poate vorbi despre o poluare, ci despre un prejudiciu ecologic la adresa componentei acvatice.
Așadar, se consideră poluarea apei, în sensul legislației de mediu, doar acțiunile ce au generat consecințe de pericol pentru viața și sănătatea omului, chiar dacă acestea nu sunt în stare să-i dăuneze omului dacă se va abține de la folosința apei. Deci, considerarea poluării nu este legată nici într-un fel de daunele aduse mediului sau omului, nefiind necesare pentru a o califica. Cu atât mai mult, nici poluarea în general nu se supune cerinței de a fi însoțită de daune asupra mediului sau persoanei, acest lucru fiind clar și unanim recunoscut încă prin anul 1982 în documentele internaționale cu privire la poluare, intitulate „Regulile de la Montreal”. Potrivit acestora, se spune că poluarea este „orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect” a unor substanțe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele și proprietatea materială, să diminueze beneficiile sau să diminueze alte utilizări legitime ale mediului[11].
Printre altele, și doctrina autohtonă, recent, a ales să adere la noțiunea de poluare acvatică definită în sensul acțiunii de modificare a componentelor naturale prin prezența unor componente străine, numite „poluanți”, ca urmare a activității omului, și care provoacă prin natura lor, prin concentrația în care se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte nocive asupra sănătății, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului, esențiale vieții[12].
Din această manieră a definirii, observăm că se adaugă doar consecințele de natură să creeze disconfort, să pună în pericol integritatea componentelor de mediu sau sănătatea omului, fără a specifica și obligativitatea existenței daunei pentru ca poluarea să fie considerată.
Totodată, prin compararea textelor din legea apelor a României și cea a Republicii Moldova ce definesc noțiunea de poluare a apei, observăm că cea din legislația de mediu a țării noastre este inspirată în mare parte din legislația României datorită acelorași tendințe, credem noi, de armonizare cu cea a CE: nr. 2000/60/CE din 23 octombrie 2000 privind stabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul resurselor de apă[13]. Astfel, textul noțiunii în cauză este preluat de doctrina autohtonă, regăsindu-se deja din anul 2014 în diferite lucrări cu caracter metodico-didactic[14]. Din păcate același lucru nu se întâmplă la nivel de reglementare.
Dincolo de acestea, divergențele se identifică nu numai între doctrină și legislație, ci chiar între doctrinarii autohtoni, precum și în legislație între unele legi speciale ale domeniului, între acestea și cele penale ce incriminează faptele de poluare acvatică. Ba mai mult, nici jurisprudența nu se grăbește în a uniformiza viziunea asupra fenomenului poluării apei în procesul de interpretare și aplicare a legii. Pe lângă problema neconcordanței între textele din legile naționale ce definesc noțiunea de poluare a apei, mai constatăm o divergență de opinii sau, mai bine zis, de inspirare și prezentare a noțiunii de poluare a apei de către doctrinari în diferite materiale cu caracter didactic sau științific. Bunăoară, un grup de autori[15], cu ocazia elaborării materialului metodic destinat inspectorilor de mediu, definește noțiunea de poluare a apei drept acțiunile de deversare sau introducere prin alte metode a substanțelor nocive în obiectivele de apă, care duc la înrăutățirea calității ori negativ influențează starea lor, a terenurilor aferente – acțiuni interzise sau limitate special de actele normative acvatice. Un alt autor[16] definește noțiunea de poluare a apei în sensul alterării proprietăților fizice, chimice sau biologice ale apei, produsă direct sau indirect prin activitatea umană, care face ca apele să devină improprie folosirii normale în scopurile în care lucrul acesta era posibil înainte de a surveni alterarea. După cum recunoaște autorul, această din urmă definiție a poluării apei este cea mai reușită, fiind citată din Legea apelor a României din anul 1974[17], care a păstrat acest conținut și în pct. 20 din anexa nr. 1 a Legii apelor a României din anul 1996, potrivit căruia poluarea apei înseamnă orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea. Observăm și aici că, anterior, legislația de mediu recunoștea poluarea ca pe o simplă modificare a compoziției apei devenind improprie folosirii în condiții normale, fără a cere și prezența pericolului pentru mediu sau om. După anul 2006 această concepție a fost modificată prin a include și consecințele de pericol sau cele care pot prezenta un pericol în viitor, actualmente regăsindu-se în conținutul art. 51 din anexa nr. 1 la Legea apelor a României, cu textul citat mai sus. Calitatea definirii respective este sesizată și de alți autori autohtoni[18], chiar în timpurile mai actuale, agreând și citând în lucrările lor aceiași noțiune. În ceea ce privește poziția celor ce înfăptuiesc justiția asupra esenței și conținutului noțiunii de poluare a apei, constatăm că aceasta, în genere, nu se conformează uniformității, aderând prin intermediul adoptării unor hotărâri explicative[19], la o noțiune mai veche, formulată încă în an. 1961 în cadrul Conferinței de la Geneva privind situația apelor din Europa.
Definirea acțiunii de poluare a apei în stilul dreptului penal
După o amplă analiză a conținutului și sensului textului de la art. 229 al Codului penal, ce definește infracțiunea de poluarea apei la nivel național, ne permite să distingem conceptul ce a stat la baza formulării conținutului normei de incriminare penală a faptei ce o caracterizează. Evident, este un concept, după părerea noastră greșit, ce are ca punct de reper gravitatea consecințelor poluării apei asupra mediului și persoanei, deși însăși titlul infracțiunii se rezumă la sintagma „poluarea apei” fără a cuprinde și daunele considerabile, ceea ce ne face să credem că ar fi fost mai corect. În acest caz, dispăreau toate nedumeririle și pretențiile asupra conținutului normei de la art. 229 CP RM, fiind în drept a fi intitulată „Cauzarea de daune în urma poluării apei”, iar infracțiunea de poluarea apei urma să fie prevăzută de o normă aparte, care să prevadă o altă sancțiune, mai blândă în comparație cu prima. Cu toate că varianta înscenată nu e una din cele mai reușite, totuși pare a fi una mult mai inspirată decât actuala. Prin urmare, modelul după care a fost formulat textul actualei norme poate crea serioase confuzii, dând temei de a înțelege că poluarea apei este aceeași daună de mediu, odată ce sunt reglementate printr-o singură normă, respectiv sunt supuse aceleiași pedepse.
Deci, în împrejurările în care ne-am pomenit, ne vedem obligați să explicăm că, deși poluarea descrie starea degradată a unor factori de mediu, aceasta nici pe departe nu este echivalentul daunei de mediu. Poluarea constituie un dezechilibru, o stare de nesiguranță, o disfuncție a componentelor de mediu generată prin simpla vătămare, atingere neesențială ce se poate restabili, reechilibra fără intervenția omului chiar.
În același timp, starea de poluare reprezintă o sursă de pericol la adresa mediului ce riscă să se transforme în daune atunci când nu reușește să se reechilibreze fără intervenția omului, fapt ce presupune deja cheltuieli necesare a fi suportate de autorități pentru depoluare, deci, poluarea este cauza daunei care, de regulă, o precedă. De aceea, ea (poluare-riscul, pericolul de daune) constituie temeiul declanșării răspunderii penale, cu reale pârghii de responsabilizare, mult mai represive, dar și mai eficiente în procesul prevenirii daunei[20].
Așa cum afirma autorul român M. Duțu într-o lucrare a sa din anul 1996[21], modificarea unui echilibru nu este în mod necesar o sursă de prejudiciu (daună): poate fi vorba de o situație tranzitorie, prealabilă formării unui nou echilibru. Prejudiciul ecologic presupune o atingere care lasă sechele de durată, permanente chiar.
Într-adevăr, după cum afirmau și alți autori mai devreme[22], echilibrul ecologic reprezintă o stare de balanță între componentele mediului şi procesele ce contribuie la existența îndelungată a sistemelor naturale şi artificiale sau la dezvoltarea succesivă a acestora, pe când dezechilibrul ecologic în mediu este considerat drept stare anormală, stare de poluare. Or, după cum susțin și alți autori[23], poluarea constă din acțiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic, altfel spus, pot genera o situație de risc (pericol).
O altă cauză ce afectează calitatea noțiunii de poluare a apei din perspectivă infracțională, iar, pe cale de consecință, face difuză percepția unei atare componențe, o constituie, credem noi, însăși tehnica formulării textului ce definește fenomenul poluării apei atât în legea specială, cât și în doctrină. La prima vedere pare a fi neimportantă constatarea de față, însă claritatea cu care trebuie să vină legislația în materie de mediu asupra unor fenomene specifice ei este determinantă în formularea de mai departe a conținutului și sensului noțiunilor din alte legi care au misiunea de a califica corect și incrimina faptele descrise. Cheia succesului trebuie căutată mai degrabă în simplitate, decât în descrierea exagerată a șirului de acțiuni, mijloace și consecințe care să ducă la considerarea infracțiunii avute în discuție. Așa, de fapt, s-a procedat la formularea textului actual al art. 229 CP RM, odată ce enumeră șirul acțiunilor (infectarea și impurificarea), al categoriilor de substanțe (ape uzate sau deșeuri), al surselor de la care provin (instituții, organizații, întreprinderi….), precum și al categoriilor de obiecte la care se atentează. Or, nu devine mai confuz și neclar, pasibil de interpretare în interese meschine, textul prin care legiuitorul se limitează la a numi doar unele acțiuni, substanțe sau surse, excluzându-le astfel pe toate celelalte.
Dacă e să analizăm cu atenție, sub incidența legii penale, în textul actual al art. 229 CP RM, nu vor nimeri cei care au aruncat în ape substanțe toxice (carburanți, detergenți sau pesticide), deoarece aceasta cere pentru considerarea infracțiunii doar impurificarea apelor cu ape reziduale sau deșeuri. Și chiar actualmente Legea privind deșeurile[24] îl definește ca ‒ orice substanță sau obiect pe care deținătorul îl aruncă sau are intenția ori obligația să îl arunce, aceasta nu rezolvă pe deplin problema, având în vedere că poluarea apei poate avea loc și prin alte metode decât aruncarea deșeurilor în apă. Bunăoară în cazul poluării apei pe cale indirectă (depozitare, înhumarea unor substanțe în sol) cu toate că un obiect sau substanță va polua apa subterană, acest nu va putea fi inclus în categoria de deșeu, atâta timp, cât legea cere expres ca acesta să fie aruncat și nu depozitat sau înhumat. Același lucru se întâmplă și în cazul enumerării surselor de la care acestea provin (întreprinderi, instituții…), creându-se impresia că poluarea apei cu substanțele ce provin de la alte surse deținute de entități juridice sau persoane fizice nu se referă la infracțiunea descrisă. Tot astfel, deși considerând-o cu mult mai calitativă, noțiunea definită prin textul de la art. 2 al Legii apelor rămâne și ea a fi una „greoaie” și nesistematizată, odată ce se enumeră căile de poluare (direct sau indirect), metodele (prin introducerea) sau în detalii categoria obiectelor de atentare (în aer, apă sau sol).
Drept urmare, la cele constatate și sugerate în textul de mai sus, propunem un nou text care să definească noțiunea de bază, în materie de mediu a fenomenului poluării, care urmează să constituie punctul de reper prin a fi preluată la formularea textelor normelor diferitor domenii de incriminare.
Deci, prin poluarea apei urmează să se înțeleagă modificarea, pe orice căi sau cu orice mijloace a compoziției apei, ca rezultat al activității umane, devenind astfel improprie utilizării în condiții normale, prezintă sau poate prezenta pericol pentru mediu, viața și sănătatea omului.
În acest context, având în vedere că în unele legi se operează cu termenul de „risc ecologic”, trebuie de accentuat că noțiunile de „risc” și „pericol” nu exprimă același înțeles. Chiar și în unele acte legislative[25], noțiunile de risc și pericol sunt definite separat, iar DEX-ul[26] definește riscul ca fiind o posibilitate de a ajunge într-o primejdie (pericol). Deci, riscul ecologic nu este un pericol ecologic, ci probabilitatea, eventualitatea acestuia.
După cum se observă, noțiunea recomandată este una generală și sistematizată, explicită și a tot cuprinzătoare, nelăsând loc de interpretare, fără a omite anumite acțiuni, căi sau mijloace odată ce se referă la absolut toate. Pe această „platformă” ar fi bine-venită construcția de mai departe a noțiunii prin care urmează a fi definită și infracțiunea de poluarea apei prin adăugirea acțiunilor condamnabile și a gradului consecințelor necesare a fi întrunite pentru conferirea caracterului penal. S-ar putea chiar de mers după modelul normei ce incriminează fapta de poluarea apei din Codul penal al Germaniei, care se rezumă doar la a menționa acțiunea care a determinat poluarea și sancțiunea pentru aceasta. Potrivit acesteia, orice persoană, care cu intenție și fără a avea o autorizație valabilă, poluează apa sau îi alterează calitatea va fi pedepsită cu închisoare de până 5 ani. Evident, mai departe, norma respectivă urmează doar a fi coroborată cu cea din legea specială în materie (Legea nr. 272/2011), care explică ce înseamnă poluarea apei.
De fapt, această tehnică a reglementării normelor penale este agreată și apreciată de mult timp de către doctrina penală. Încă prin anul 1969, autoarea N.F. Kuznetsova menționa, într-o lucrare de a sa[27], că legea penală trebuie să fie cât mai laconică, iar după volum, cât mai restrânsă. În același timp, excesul de sistematizare poate deveni chiar mai dăunător pentru înțelegere și distingere a obiectului nemijlocit al infracțiunii, dar și latura obiectivă prin care se exprimă esența căilor de atentare.
Deci, pentru a ne încadra în limitele rezonabilului impuse de tehnica legiferării, pentru a garanta o comoditate mai avansată celor ce urmează a o aplica și pentru a nu lăsa loc de interpretare, considerăm a descrie în textul normei de incriminare a faptei penale de poluarea apei, componența ei în întregime.
În concluzie, la etapa de față, am vedea noțiunea infracțiunii de poluarea apei definită în sensul acțiunii de introducere în ape, pe cale directă sau indirectă, ca rezultat al activității umane, a unor poluanți de orice fel, fapt care poate genera un pericol pentru mediu sau om.
Bibliografie
1. Codul apelor al Republicii Moldova, nr. 1532 din 22.06.1993, Monitorul Parlamentului nr. 10 din 01.10.1993, abrogat din 26.10.13 prin LP272 din 23.12.11.
2. Legea Republicii Moldova cu privire la zonele și fâșiile de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă nr. 440 din 27.04.1995, publicată, în 03.08.1995, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 43.
3. Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.04.2012, nr. 81.
4. Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996. Monitorul Oficial al României nr. 244 din 08.10.1996.
5. Legea Republicii Moldova privind deșeurile nr. 209 din 29.07.2016, publicată, în 23.12.2016, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 459-471.
6. Legea Republicii Moldova privind produsele alimentare nr. 78 din 18.03.2003, publicată, în 28.05.2004, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 83-83.
7. Hotărârea Ministerului Mediului nr. 1808 din 18.08.1999. Metodică provizorie de estimare a prejudiciului cauzat mediului înconjurător prin încălcarea legislației apelor (poluarea apelor subterane), Monitorul Oficial nr. 106 din 30.09.1999.
8. Hotărârea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației ecologice în cadrul examinării cauzelor civile nr. 3 din 224.12.2010, pct. 27.
9. Ordinul Ministerului Ecologiei Construcțiilor şi Dezvoltării Teritoriului 163 din 07.07.2003, cu privire la aprobarea „Metodicii de evaluare a prejudiciului cauzat mediului înconjurător în rezultatul încălcării legislației apelor”, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.10.2003, nr. 208.
10. Boșcaneanu M., Ardelean G., Ursu V., Răspunderea penală și civilă pentru poluarea apei, Artpoligraf SRL, Chișinău, 2022.
11. Borodac Al., Manual de drept penal. Partea specială, Tipografia Centrală, Chișinău, 2004.
12. Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Economică, București, 1996.
13. Dediu I., Dicționar – enciclopedic ecologic, Chișinău, 1990.
14. Dicționarul explicativ al limbii române.
15. Isac A., Mărgineanu G., Andreev A., Ghid privind legislația în domeniul managementul resurselor de apă și protecția mediului înconjurător, Elan poligraf, Chișinău, 2014.
16. Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2008.
17. Nestor S., Stoianov A., Esența și etiologia infracțiunilor ecologice, în Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, ed. a XI-a, nr. 1, p. 143 (pp. 141-144).
18. Șaptefrați C., Dreptul ecologic. Note de curs, Chișinău, 2013.
19. Lupan E., Dicționar de protecție a mediului, Ed. Lumina Lex, București, 1997.
20. Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Ed. C.H. Beck, București, 2009.
21. Trofimov I., Dreptul mediului, Chișinău, Elena-V.I, 2002.
22. Trofimov I., Ardelean G., Crețu A., Dreptul mediului, Bons Offices, Chișinău, 2015.
23. Zamfir P., Strătilă V., Istrati S., c. a., Manual pentru inspectorii de stat de mediu, Reclama, Chișinău, 2003.
24. Kuznetsova N.F., Crimă și criminologie, Ed. Juridică, Moscova, 1969.
[10] Marinescu D., Tratat de dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 164.
[11] Trofimov I., Ardelean G., Crețu A., Dreptul mediului, Bons Offices, Chișinău, 2015, p. 56.
[12] Nestor S., Stoianov A., Esența și etiologia infracțiunilor ecologice, în Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, ed. a XI-a, nr. 1, p. 143, pp. 141-144.
[13] Directiva 2000/60/CE constituie unul din cel mai amplu instrument legislativ la nivel european din domeniul protecției şi folosirii raționale a apei. Scopul acestui document constă în stabilirea unui cadru comun pentru protecția apelor de suprafață interioare, a apelor tranzitorii şi de coastă şi subterane care să prevină deteriorarea, să prevină şi să amelioreze starea actuală a ecosistemelor acvatice, dar şi a ecosistemelor terestre şi a zonelor umede, să promoveze utilizarea durabilă a apelor, încetarea imediată a evacuărilor, emisiilor sau pierderilor de substanțe periculoase, contribuirea la diminuarea efectelor inundațiilor şi secetei.
[14] Isac A., Mărgineanu G., Andreev A., Ghid privind legislația în domeniul managementul resurselor de apă și protecția mediului înconjurător, Elan poligraf, Chișinău, 2014, p. 74.
[15] Zamfir P., Strătilă V., Istrati S., c. a., Manual pentru inspectorii de stat de mediu, Reclama, Chișinău, 2003, p. 157.
[16] Borodac Al., Manual de drept penal. Partea specială, Tipografia Centrală, Chișinău, 2004, p. 290.
[17] Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996. Monitorul Oficial al României nr. 244 din 08.10.1996.
[18] Șaptefrați C., Dreptul ecologic. Note de curs, Chișinău, 2013, p. 24.
[19] Hotărârea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației ecologice în cadrul examinării cauzelor civile nr. 3 din 224.12.2010, pct. 27.
[20] Boșcaneanu M., Ardelean G., Ursu V., Răspunderea penală și civilă pentru poluarea apei, Artpoligraf SRL, Chișinău, 2022, pp. 43-44.
[21] Duțu M., Dreptul mediului, Ed. Economică, București, 1996, p. 120.
[22] Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 127.
[23] Lupan E., Dicționar de protecție a mediului, Ed. Lumina Lex, București, 1997, p. 163.
[24] Legea Republicii Moldova privind deșeurile nr. 209 din 29.07.2016, publicată, în 23.12.2016, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 459-471.
[25] Legea Republicii Moldova privind produsele alimentare nr. 78 din 18.03.2003, publicată, în 28.05.2004, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 83-83.
[26] Dicționarul explicativ al limbii române.
[27] Kuznetsova N.F., Crimă și criminologie, Ed. Juridică, Moscova, 1969, p. 117.
Arhive
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | ||||
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.