Definirea noțiunii de poluare acvatică în contextul răspunderii penale prevăzute la art. 229 din Codul penal al Republicii Moldova, raportat la legislația română în materie

Introducere

De la bun început, ne exprimăm convingerea că stabilirea regulilor de incriminare a faptelor ce atentează la valorile de mediu, cu inevitabile repercusiuni asupra persoanei și bunurilor sale, ar fi de neconceput fără o definire a fenomenului, cu luarea în considerare a prescrierilor date de știința și legislația în domeniu, adică cea cu privire la protecția mediului. Evident, încercarea științei penale autohtone de a defini și califica „unilateral” fenomenul poluării, în special al apei, s-ar justifica prin faptul că, la acel moment (în anul 2002), legislația în domeniul protecției apelor[1] nu definea noțiunea de poluare acvatică.

Cu toate acestea, ne frământă întrebarea din ce cauză celelalte norme speciale în domeniul protecției apelor, care, la acel moment, defineau expres noțiunea de poluare a apei, printre altele, destul de calitativ pentru timpurile de atunci, nu au fost luate în considerare de legiuitor la definirea infracțiunii de poluare acvatică.

 

Metodele și materiale aplicate

La elaborarea prezentului studiu am ținut cont de necesitatea și eficacitatea metodelor de cercetare ce se impun în cadrul oricărui studiu în domeniul dreptului și nu numai. Prin urmare, am insistat a face uz pe parcursul întregului studiu de următoarele metode de cercetare: metoda istorică; metoda analitică; metoda sintezei; metoda deducției; metoda comparativă; metoda sistemică, precum și metoda empirică.

 

Rezultate obținute și discuții

În trecutul legislativ al domeniului reglementării instituției protecției resurselor acvatice, metodologia provizorie de estimare a prejudiciului cauzat prin încălcarea legislației apelor[2] definea poluare apei ca fiind modificarea proprietății apei (chimice, fizice și biologice), în urma activității antropice în comparație cu cele naturale, care fac această apă total sau parțial improprie pentru utilizare.

Printre altele, observăm aici că prin poluare se are în vedere simpla modificare a compoziției apei în urma căreia devine improprie utilizării în condiții normale, adică fără a prezenta careva riscuri pentru mediu sau persoană. Evident, aceasta nu este o poluare în sens penal, ci în sensul legislației de mediu, civilă chiar, acordând dreptul persoanei prejudiciate să ceară pe calea acțiunii civile, repararea prejudiciului ecologic. Or, aceasta este definită de un act normativ extrapenal, ce reglementează pur materia de mediu, iar poluare fiind o consecință sancționabilă deja contravențional sau penal.

De fapt, o noțiune asemănătoare este oferită și de altă lege[3] în domeniu, adoptată și mai devreme, încă în anul 1995. Or, nu existau suficiente surse care să arate legiuitorului nostru stilul de interpretare a fenomenului poluării apei.

Aceeași situație este atestată și în doctrină, care, exact în acea perioadă, definea în mod expres și explicit, inclusiv la nivel național, noțiunea de poluare a apei[4], iar deja din anul 2011, și de noua lege a apelor[5], fenomen ce este pasibil de răspundere penală.

Cu atât mai mult, în perioada adoptării CP al RM, un alt act normativ[6], definea noțiunea de poluare a apei chiar în sens penal, prin a o distinge de alte fapte, referind-u-se la întrunirea indicilor ce califică starea apelor drept excepțională sau dezastruoasă. Evident această prevedere a ținut să fie racordată la caracterul material al componenței de infracțiune de la art. 229 CP RM în varianta deja adoptată. Potrivit noțiunii, prin poluarea apei se înțelege un proces ce modifică componența chimică, microbiologică și proprietățile apelor receptoare în rezultatul evacuărilor de poluanți, precum și de ape fierbinți (poluate termic). Dacă în rezultatul acestor evacuări gradul de depășire a conținutului real maximal de poluanți raportat la valorile admisibile a apei receptoare corespunde prevederilor tabelului nr.1 din Anexe la Metodică, starea ecosistemelor acvatice este considerată ca stare ecologică excepțională sau de dezastru ecologic. Fiind, și acesta din urmă, un act normativ al materiei de mediu, observăm că deja definește poluarea acvatică ca acțiune ce are un oarecare grad de risc, odată ce impune considerarea ei din momentul identificării unui conținut mai ridicat de substanțe nocive, fapt ce-i conferă un statut de veritabilă poluare. În aceste împrejurări, s-ar înțelege că simpla tulburare, murdărire (după sensul etimologic a termenului „poluare”) modificare a compoziției apei, nu constituie o poluare.

În pofida acestor realități, nici până astăzi doctrina penală nu și-a pus întrebarea dacă poziția adoptată atunci cu ocazia definirii noțiunii de poluare a apei la nivel de infracțiune este una corectă, nu este contradictorie celei împărtășite de știința mediului sau de legislația în domeniu, odată ce în practică ceva nu merge cu incriminarea penală a categoriilor de fapte avute în vedere. Oare în prezent nu se mai săvârșesc infracțiuni de poluarea apei, de ce atunci toate statisticile și strategiile de dezvoltare durabilă a componentei vizate arată la compoziția alterată a apelor de pe teritoriul Republicii Moldova.

Așadar, după cum spuneam, actualmente există o diferență însemnată între textul Legii apelor nr. 272/2011 ce definește noțiunea de poluare a apei și cel al art. 229 CP RM ce incriminează aceiași faptă, adică poluarea apei, ne mai vorbind de alte legi speciale în domeniu[7]. Potrivit primei, poluarea acvatică înseamnă introducere directă sau indirectă, ca rezultat al activității umane, a unor substanțe sau a căldurii în aer, în apă ori sol care poate prezenta riscuri pentru sănătatea umană sau pentru calitatea ecosistemelor acvatice ori a ecosistemelor terestre, ce depind în mod direct de ecosistemele acvatice, care duce la deteriorarea bunurilor materiale sau care dăunează ori afectează negativ serviciile și alte folosințe legale ale mediului.

În același timp, CP definește poluarea apei drept acțiunea de infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafață ori subterane cu ape uzate sau cu alte deșeuri ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor industriale, agricole, comunale și de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporții considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătății populației ori a provocat decesul persoanei.

Prin urmare, din textul noțiunilor prezentate se observă o diferență esențială atât de formulare, cât și de concept, ceea ce nu ar trebui să se întâmple, evident cu excepția diferențierii prin adăugirea sensului penal, doar în partea ce impune condiția generării de daune considerabile mediului sau persoanei, cu toate că și aceasta este o chestiune ce incită la discuții.

Da, se înregistrează și în legislația altor state o discrepanță între modul de definire a noțiunii generale de poluare a apei și a celei, așa numite speciale, odată ce se referă la un domeniu aparte, adică cel penal – infracțiunea de poluarea apei, însă nu atât de pronunțată, aceasta rezumându-se doar la mici diferențe legate de descrierea acțiunilor condamnabile și a gradului de pericol al consecințelor poluării pentru mediu sau om.

Bunăoară, potrivit pct. 51 din anexa nr. 1 la Legea apelor a României[8], poluarea apei înseamnă introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activității umane, a unor substanțe, sau a căldurii în aer, apă sau pe sol, care poate dăuna sănătății umane sau calității ecosistemelor acvatice sau celor terestre dependente de cele acvatice, care poate conduce la pagube materiale ale proprietății, sau care pot dăuna sau obstrucționa serviciile sau alte folosințe legale ale mediului. La rândul ei, noțiunea infracțiunii de poluare a apei este definită prin art. 92 al aceleiași legi, care presupune evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul înconjurător, producția agricolă sau industrială ori fondul piscicol, constituie infracțiune.

În consecință, toate aceste considerente, dar și cele ale faptului că însăși legislația apelor cunoaște anumite contradicții în definirea fenomenului poluării, determină astăzi la o consolidare a eforturilor ce urmează a fi îndreptate spre a avea o viziune unanimă asupra fenomenului poluării apei, cu mici diferențe văzute din optica acțiunilor, mijloacelor de săvârșire, gradul de pericol generat, precum și gradului de influență negativă a consecințelor poluării. În caz contrar, nesupunerea normelor de incriminare penală a faptelor de poluare acvatică la cerințele și exigențele pe care le impune materia de mediu, impusă, la rândul ei, a se conforma unor legități obiective de funcționare a factorilor protejați, nu are decât să avantajeze pe cei tentați de îmbogățirea pe seama poluării resurselor de apă (ex. deversarea fără autorizație a apelor menajere sau cu nerespectare condițiilor stabilite etc.).

Revenind la necesitatea revizuirii conceptului ce a stat până nu de mult la baza definirii noțiunii de poluare acvatică, insistăm asupra cercetării multidimensionale a fenomenului în discuție cu intenția explicării particularității lui, distingerii de alte fenomene asemănătoare, actualmente confundabile, iar ulterior sugerării legiuitorului în a ține cont de esența noțiunii la reformularea de mai departe a conceptului de poluare acvatică în materie penală.

Înainte de toate, ținem să amintim că termenul poluare este folosit și trebuie să fie folosit doar cu ocazia descrierii acțiunilor de degradare, alterare, viciere sau, altfel spus, acțiunii ce face să devină nocivă o componentă sau alta a mediului. Deși este sinonim cu termenii, a murdări, a profana, a infecta, impurifica, aceștia din urmă sunt utilizați în contexte și împrejurări diferite, pentru a descrie o stare similară, dar caracteristică altor categorii de bunuri, altele decât cele de mediu (factori de mediu: apă, sol, aer, floră sau faună, etc.). Or, atunci când este murdărit, pângărit sau profanat un bun oarecare (automobil, sacou, casă etc.) nu vom putea spune că acestea au fost poluate, iar remedierea lor se face pe alte căi, după reguli și mijloace altele decât cele specifice depoluării apei.

Toate aceste precizări, considerăm noi, sunt obiective și adecvate, făcând posibilă distincția între diferite domenii sau mecanisme de responsabilizare, dar și de percepție și exprimare corectă sub aspect stilistic și semantic.

În pofida faptului că, etimologic, cuvântul poluare vine din latinescul polluero, – ere, care înseamnă a murdări, a pângări, a profana, după cum afirmă și unii autori[9], consacrați domeniului acesta desemnează o acțiune prin care se degradează mediul.

Deci, după cum se observă din conținutul frazei citate, autorul pune accentul pe acțiunea prin care se degradează mediul, aparținând omului, și pe bună dreptate. Or, așa cum se menționează în aceiași lucrare, poluarea constituie, în primul rând, opera omului, el însuși element structural de importanță capitală a mediului, care beneficiază de rezultatele pozitive ale activității sale, dar suportă și calitățile negative ale acesteia.

După părerea noastră, anume activitatea omului și consecințele sale prezintă interes pentru justiție, mai ales în materie penală, deoarece această activitate poate fi și naturală, ca un fenomen al poluării (vulcani, furtuni, producerea unor deșeuri ale activității vitale a diferitor specii, viermi, paraziți, etc.), dar care sunt fenomene natural-obiective, independente de implicația omului. Pe această cale trebuie de distins și între noțiunile de poluant și poluator. Doar cel din urmă poate fi responsabilizat prin măsuri juridice de constrângere, fiind omul ce a determinat prin activitatea sa modificarea negativă a unei componente de mediu, a influențat negativ asupra echilibrului ecologic, fapta căruia a generat sau cel puțin este susceptibilă de a genera în viitor o daună ecologică, adesea ireversibilă și iremediabilă. Prin urmare, poluantul poate fi atât de origine naturală (vulcan, furtună), cât și de origine umană (unități de transport, întreprinderi), pe când poluator poate fi considerat doar omul prin acțiunile sale.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

[1] Codul apelor al Republicii Moldova, nr. 1532 din 22.06.1993, Monitorul Parlamentului nr. 10 din 01.10.1993, abrogat din 26.10.13 prin LP272 din 23.12.11.

[2] Hotărârea Ministerului Mediului nr. 1808 din 18.08.1999. Metodică provizorie de estimare a prejudiciului cauzat mediului înconjurător prin încălcarea legislației apelor (poluarea apelor subterane), Monitorul Oficial nr. 106 din 30.09.1999.

[3] Legea Republicii Moldova cu privire la zonele și fâșiile de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă nr. 440 din 27.04.1995, publicată, în 03.08.1995, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 43.

[4] Trofimov I., Dreptul mediului, Chișinău, Elena-V.I, 2002, p. 127.

[5] Legea apelor nr. 272 din 23.12.2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.04.2012, nr. 81.

[6] Ordinul Ministerului Ecologiei Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului nr. 163 din 07.07.2003, cu privire la aprobarea „Metodicii de evaluare a prejudiciului cauzat mediului înconjurător în rezultatul încălcării legislației apelor”, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.10.2003, nr. 208

[7] Potrivit art. 2 din Legea nr. 440/1995, poluarea apei este definită ca schimbare a compoziției sau a stării apei drept urmare a introducerii impurităților ce duce la înrăutățirea calității și a proprietăților ei fizice, chimice și biologice.

[8] Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996. Monitorul Oficial al României nr. 244 din 08.10.1996.

[9] Lupan E., Tratat de dreptul protecției mediului, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 7.

Definirea noțiunii de poluare acvatică în contextul răspunderii penale prevăzute la art. 229 din Codul penal al Republicii Moldova, raportat la legislația română în materie was last modified: May 4th, 2022 by Marcel Boșcaneanu

Only registered users can comment.

Arhiva Revista