Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018 (M. Of. nr. 109/12.02.2019): Art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor rap. la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

În M. Of. nr. 109 din 12 februarie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 23/2018 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a respectivelor dispoziții, litigiile având ca obiect acţiuni în anularea deciziilor de imputare şi a hotărârilor comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării prevăzuţi de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 şi de funcţionarii publici din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul recursului în interesul legii

Art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

„În situaţia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile prezentei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii”.

Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

„Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, existând două orientări, după cum urmează:

– într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că revine curţilor de apel, ca instanţe de contencios administrativ, competenţa de a soluţiona în primă instanţă acţiunile pentru anularea deciziilor de imputare şi a hotărârilor comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor, constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 121/1998, formulate de către militari, funcţionari publici cu statut special şi salariaţi civili din structura acestora;

– în a doua orientare jurisprudenţială s-a considerat că litigiile în discuţie se soluţionează, în primă instanţă, de tribunale, ca instanţe de contencios administrativ, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 34/2016 (M. Of. nr. 286 din 15 aprilie 2016), a constatat că sintagma „după epuizarea acestor căi de atac”, din cuprinsul art. 43 din O.G. nr. 121/1998, este neconstituţională, întrucât, prin efectul acestei sintagme, posibilitatea conferită de art. 31 din aceeaşi ordonanţă de a apela la o jurisdicţie administrativă specială se transformă în obligaţie, încălcându-se, astfel, art. 21 alin. (4) din Constituţie, care consfinţeşte caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a statuat că militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici.

Prin Decizia nr. 328/2013 (M. Of. nr. 490 din 2 august 2013) s-a stabilit că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi specifice de exercitare a drepturilor procedurale, arătând, inclusiv în cauze în care a examinat constituţionalitatea art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, că principiul egalităţii în faţa legii presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, astfel încât un tratament diferit trebuie să se justifice rațional.

De asemenea, Curtea constată că Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici reprezintă cadrul general pentru funcţionarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcţionari publici.

Punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ

Din punctul de vedere al procurorului general al PÎCCJ, autorul sesizării, prima orientare jurisprudenţială, potrivit căreia competența de a soluționa litigiul în primă instanță aparține curților de apel, este în acord cu litera şi spiritul legii.

Raportul asupra recursului în interesul legii

Potrivit raportului întocmit în cauză se apreciază că, litigiile având ca obiect acţiuni în anularea deciziilor de imputare şi a hotărârilor comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din O.G. nr. 121/1998, de militarii aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării prevăzuţi de art. 9 din O.G. nr. 121/1998 şi de funcţionarii publici din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 121/1998 sunt de competenţa tribunalului – secţia contencios administrativ şi fiscal.