Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 2/2019 (M. Of. nr. 863/25.10.2019): Art. 226 din Legea nr. 71/2011 – competența tribunalelor specializate de a soluționa apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor

În M. Of. nr. 863 din 25 octombrie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 2/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea respectivelor dispoziții, tribunalele specializate sunt competente să soluţioneze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.

Art. 226 din Legea nr. 71/2011

„Art. 226

(1) Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanţei, în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, precum şi în materia registrului comerţului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;

d) cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.

(2) La înfiinţarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va ţine seama de următoarele criterii:

a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secţiei;

b) specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora;

c) respectarea principiului repartizării aleatorii.

 (3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) îşi va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil”.

Art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă

„Art. 95

 Tribunalele judecă

(…)

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența practicii neunitare, sens în care au fost identificate două orientări jurisprudențiale divergente, astfel:

– potrivit unuia dintre punctele de vedere exprimate, există o categorie de litigii care sunt de competenţa tribunalelor specializate, dacă în cadrul cererii de încuviinţare a executării silite sau a contestaţiei la executare se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau a întinderii sale, altul decât o hotărâre judecătorească, prin invocarea unor apărări de fond împotriva acestuia, titlul executoriu fiind emis în contextul exploatării unei întreprinderi;

– conform celei de-a doua orientări jurisprudențiale, competenţa în materie aparţine tribunalului civil, deoarece regulile care guvernează executarea silită sunt unice, neexistând norme speciale pentru executarea silită în baza unui titlu executoriu comercial, civil, de dreptul muncii, penal – latura civilă etc., actele de executare fiind identice, indiferent de natura titlului.

În opinia Procurorului general al PÎCCJ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, sunt de competenţa materială procesuală a tribunalelor specializate doar apelurile declarate împotriva încheierilor pronunţate de judecătorii prin care s-au respins cererile de încuviinţare a executării silite a unor titluri de valoare şi altor instrumente financiare, inclusiv contractele de credit şi contractele de leasing, care, potrivit legii, constituie titluri executorii, precum şi împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, în contestaţiile la executare în care s-au invocat apărări de fond cu privire la aceste titluri.

La nivelul Curții Constituționale, a fost identificată Decizia nr. 552 din 18 septembrie 2018, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Potrivit rapoartelor întocmite în cauză, pe de o parte, una dintre soluţiile propuse prin unul dintre rapoarte a fost, în principal, de respingere a recursului în interesul legii ca inadmisibil şi, în subsidiar, pronunţarea unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, competenţa materială procesuală a procedurilor execuţionale, în care se formulează apărări pe fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, revine instanţei competente să soluţioneze aceleaşi raporturi juridice şi pe calea acţiunii directe, potrivit departajării administrative realizate prin hotărâre a colegiului de conducere la nivelul fiecărei instanţe.

Pe de altă parte, prin cel de-al doilea raport s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, în apelurile formulate împotriva hotărârilor prin care s-au soluţionat cereri privind încuviinţarea executării silite, precum şi contestaţii la titlul executoriu, atunci când acesta este generat în raporturi juridice de drept substanţial reglementate prin legislaţia specifică profesioniştilor, competenţa materială procesuală revine tribunalelor/secţiilor/completurilor specializate în cauze cu profesionişti.