Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 16/2019 (M. Of. nr. 773/24.09.2019): Art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

În M. Of. nr. 773 din 24 septembrie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 16/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea şi aplicarea respectivelor dispoziții, entitatea notificată va înainta dispoziţia, la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

Art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

„(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența practicii neunitare, astfel:

– într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţa de apel a admis apelul, a schimbat parţial sentinţa atacată, în sensul că a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului de a înainta dispoziţia emisă şi dosarul administrativ direct către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată, şi a păstrat în rest dispoziţiile sentinţei;

– într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva sentinţei de fond prin care Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de reclamant, a dispus obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin primarul general să emită în favoarea acestuia dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte pentru imobilul notificat şi a dispus obligarea pârâtului să înainteze dispoziţia mai sus menţionată, împreună cu dosarul administrativ, către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

În opinia Procurorului general al PÎCCJ, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care instanţa de judecată a soluţionat fondul notificării conform art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, entitatea notificată va înainta dispoziţia la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, fără efectuarea controlului de legalitate de către prefect.

La nivelul Curții Constituționale, a fost identificată Decizia nr. 686/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) şi (9), precum şi a celor ale art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 22, art. 23, art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013.

Astfel, Curtea a reținut că darea în competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Secretariatului acesteia a verificării existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii şi în consecinţă de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii chiar şi în cazul în care aceste aspecte au fost stabilite deja printr-o hotărâre judecătorească este contrară prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 124, art. 126 alin. (1) şi ale art. 129.

Potrivit raportului întocmit în cauză, s-a apreciat că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, se impune a fi obligată entitatea notificată să înainteze dispoziţia, la emiterea căreia a fost obligată de instanţă, împreună cu dosarul administrativ, direct către Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.