Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 2/2017 (M. Of. nr. 157/02.03.2017): Art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială
Redacția ProLege - martie 6, 201787. În privinţa persoanei reprezentantului, art. 28 alin. (2) din ordonanţă reglementează reprezentarea în judecată prin consilierii în proprietate industrială, chiar dacă este introdusă şi condiţia ca reprezentantul să fie, concomitent, avocat sau consilier juridic.
88. Art. 28 alin. (2) din ordonanţă a fost interpretat în mod constant în practica instanţelor învestite cu soluţionarea litigiilor de proprietate industrială în sensul posibilităţii acordării unui mandat de reprezentare în judecată şi unei societăţi comerciale având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale, în termenii art. 20 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, care asigură executarea mandatului prin propriul consilier juridic.
89. Interpretarea dată până în prezent art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 de către instanţele de judecată, inclusiv după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, este viabilă chiar în contextul pronunţării Deciziei în interesul legii obligatorii nr. 9/2016, date în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care s-a statuat că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
90. Coroborarea unei norme juridice cu o altă normă, fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ, ca metodă de interpretare, presupune stabilirea înţelesului normei prin raportare la acele dispoziţii legale care pot servi acestui scop, dată fiind legătura cu norma supusă interpretării.
91. Interpretarea solicitată în speţă vizează sintagma „consilieri în proprietate industrială”, în legătură cu reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, din cuprinsul art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, pentru a se stabili sfera persoanelor cărora le este acordat dreptul de reprezentare în judecată.
92. Or, norma de drept comun reprezentată de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este relevantă în această interpretare, întrucât nu are în vedere profesioniştii al căror statut juridic este reglementat prin actul normativ cu caracter special, ci reprezentarea prin avocat sau consilier juridic. Faptul că art. 28 alin. (2) din ordonanţă face referire, la rându-i, la calitatea de avocat sau de consilier juridic nu afectează constatarea anterioară, deoarece această calitate rămâne distinctă de aceea de consilier în proprietate industrială, constituind o cerinţă suplimentară a reprezentării.
93. Interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, în sensul dacă permite sau nu reprezentarea în judecată a unei persoane juridice printr-o altă persoană juridică, se realizează prin raportarea la ansamblul actului normativ din care face parte.
94. Raportarea la norma de drept comun poate releva doar modul de aplicare a normei din legea specială şi, eventual, necesitatea recurgerii la regulile de soluţionare a concursului dintre legea generală şi legea specială, iar nu şi interpretarea acesteia.
95. Din acest motiv, corelaţia cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu interesează însăşi interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, în sensul solicitat de către instanţa de trimitere, ci doar compararea rezultatului interpretării cu conţinutul normei de drept comun, pentru stabilirea raportului dintre norme şi modul de aplicare a normei speciale (a se vedea paragrafele 129 – 139 din prezenta decizie).
96. Interpretarea normei în discuţie are ca premisă faptul că norma are ca obiect reprezentarea în judecată de către consilierii în proprietate industrială, calitate ce trebuie întrunită în mod distinct de aceea de avocat sau de consilier juridic.
97. Domeniul de aplicare a normei nu poate fi redus la reprezentarea prin avocat sau prin consilier juridic, întrucât s-ar ignora caracterul specific al soluţiei legislative inserate în reglementarea specială, anume reprezentarea prin consilierul în proprietate industrială. În acest caz, norma particulară ar coincide cu norma de drept comun.
98. Calitatea de avocat sau de consilier juridic constituie o cerinţă suplimentară pentru reprezentarea în instanţă, dar distinctă de aceasta.
99. Semnificaţia noţiunii de consilier în proprietate industrială este cea dată de legiuitor prin actul normativ care reglementează statutul juridic al acestei categorii profesionale, iar unitatea terminologică obligă la respectarea acestui înţeles ori de câte ori noţiunea se regăseşte în cuprinsul actului sau, desigur, în cuprinsul oricărui alt normativ.
100. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată numai de persoana fizică atestată ca atare şi înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială şi care este membră a Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România (art. 2). Pentru dobândirea calităţii de consilier în proprietate industrială sunt necesare, printre alte condiţii, studii superioare tehnice, ştiinţifice sau juridice (art. 5).
101. În conformitate cu art. 1 alin. (2) din ordonanţă: „Activitatea de consilier în proprietate industrială constă în acordarea de asistenţă de specialitate în domeniul proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau străine interesate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi faţă de terţi în procedurile reglementate”.
102. Atribuţiile consilierului în proprietate industrială în desfăşurarea activităţii prevăzute de art. 1 din ordonanţă sunt detaliate în art. 3 din Instrucţiunile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 108/2002 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, emise în baza art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordinul directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 113/2009 (Instrucţiunile).
103. Printre acestea figurează şi reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, titularilor de drepturi sau a persoanelor interesate, dar numai în cazul în care consilierul are calitatea de consilier juridic sau de avocat [art. 3 lit. f) din Instrucţiuni].
104. Pe de altă parte însă nu se poate ignora că un consilier în proprietate industrială îşi poate desfăşura activitatea nu numai individual, ci şi într-o formă asociativă, care poate fi chiar o persoană juridică, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, respectiv în cabinete individuale autorizate, cabinete individuale asociate pe bază de contract, societăţi civile profesionale persoane juridice sau în societăţi având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale.
105. În considerarea posibilităţii de exercitare în comun a profesiei, ca scop al asocierii, legiuitorul a extins noţiunea de consilier în proprietate industrială şi la forma de exercitare a profesiei, în privinţa activităţii pe care o poate desfăşura consilierul persoană fizică.
106. Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din ordonanţă, activităţile în domeniul proprietăţii industriale constituie chiar obiectul societăţii civile profesionale, indiferent dacă societatea este înfiinţată în baza Codului civil sau a legii speciale care îi conferă personalitate juridică, astfel cum prevede art. 1.889 alin. (2) din Codul civil.
107. De asemenea, listele publicate lunar în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pe baza datelor comunicate de către Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, conform art. 14 din aceeaşi ordonanţă, cuprind nu numai persoanele fizice cu drept de exercitare a profesiei, dar şi formele de organizare a acestora, după cum se arată în art. 35 din Instrucţiuni.
108. Aşadar, atunci când se referă la consilierul în proprietate industrială, legiuitorul are în vedere nu numai persoana fizică ce întruneşte condiţiile legale pentru a profesa, dar şi grupul de persoane fizice care întrunesc condiţiile pentru a profesa şi care îşi desfăşoară activitatea în comun, în vreuna dintre formele specifice de exercitare a profesiei prevăzute de art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, inclusiv în cadrul celor constituite ca persoane juridice (societăţi civile profesionale sau societăţi având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale).
109. Această semnificaţie rezultă, de altfel, chiar din expunerea de motive a Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, în care se arată că scopul acestui act normativ a fost acela al „armonizării legislaţiei naţionale cu cea a celorlalte ţări europene şi în privinţa activităţii consilierilor în proprietate industrială care să permită persoanelor interesate să beneficieze de servicii calificate în domeniul proprietăţii industriale, servicii oferite de un grup de persoane cu o organizare corespunzătoare în raport cu importanţa activităţii pe care o desfăşoară”.
110. Pe de altă parte, trebuie remarcat că legiuitorul a urmărit armonizarea legislaţiei naţionale cu a celorlalte ţări europene, dar a considerat că emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 „se impune în mod necesar pentru ca, până la data aderării României la Convenţia brevetului european, corpul de consilieri să poată fi constituit şi să funcţioneze la un înalt nivel de calificare, conform practicilor europene, în vederea agreării acestora pe lângă Oficiul European de Brevete”. În adoptarea reglementării legiuitorul s-a inspirat, aşadar, din sistemul de reprezentare creat prin Convenţia brevetului european.
111. Potrivit regulii 152 (11) din Regulamentul de aplicare a Convenţiei*3), în aplicarea art. 134 din Convenţie*4), autorizarea de reprezentare în procedurile derulate în faţa Oficiului European de Brevete poate fi dată şi unei asociaţii de mandatari, autorizare care trebuie înţeleasă ca vizând orice persoană care profesează în cadrul acelei asociaţii.
––––
*3) Regulamentul de aplicare (disponibil pe website-ul OEB http://documents.epo.org/projects/babylon/eponet.nsf/0/F9FD0B02F9D1A6B4C1258003004DF610/$File/EPC_16th_edition_2016_en.pdf) face parte integrantă din Convenţie, conform art. 164 alin. (1) din Convenţie.
*4) În conformitate cu prevederile art. 134 („Mandatari autorizaţi”) din Convenţia brevetului european, „Reprezentarea profesională a persoanelor fizice şi juridice în procedurile stabilite de această convenţie poate fi efectuată doar de mandatarii autorizaţi ale căror nume apar pe o listă ţinută în acest scop de Oficiul European de Brevete” (alin. 1). „Persoanele ale căror nume apar pe lista mandatarilor autorizaţi sunt îndreptăţite să acţioneze în toate procedurile stabilite de prezenta convenţie” (alin. 4).
112. Conform practicii Oficiului European de Brevete, atunci când persoana reprezentată împuterniceşte asociaţia de profesionişti, nu înseamnă că însăşi asociaţia este îndreptăţită să acţioneze în faţa Oficiului, deoarece acest drept îl au individual doar membrii asociaţiei, dar atare mecanism nu este nelegal, câtă vreme toţi membrii grupului sunt îndreptăţiţi, în egală măsură, să acţioneze din partea persoanei reprezentate.
113. Acest mecanism de reprezentare se regăseşte şi în reglementarea adoptată de România pentru procedurile naţionale.
114. Astfel, în ceea ce priveşte reprezentarea în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în aplicarea art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, art. 42 alin. (2) din Instrucţiuni prevede că prin procura de reprezentare dată de către mandant în acest scop „va fi desemnat ca mandatar consilierul, cabinetul individual sau societatea în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea”.
115. În situaţia în care au fost desemnate drept mandatari cabinetele sau societăţile organizate conform art. 20 din ordonanţă, alin. (3) al aceluiaşi art. 42 prevede că acestea „vor împuternici un consilier salariat al acestora să reprezinte interesele mandantului în faţa OSIM sau faţă de terţi”.
116. Aşadar, în concepţia legiuitorului, reprezentarea intereselor unei persoane juridice poate fi încredinţată şi uneia dintre formele profesionale în care un consilier în proprietate industrială îşi desfăşoară activitatea, iar salariatul împuternicit de către mandatari reprezintă, în acest fel, chiar interesele mandantului.
117. Din modul de formulare a art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, precum şi din interpretarea coroborată a acestui text cu art. 20 şi art. 27, văzându-se şi raţiunea reglementării ordonanţei, rezultă că legiuitorul a avut în vedere un mecanism similar şi în cazul reprezentării în judecată reglementate prin art. 28 alin. (2) din ordonanţă, dat fiind că a prevăzut posibilitatea reprezentării „de către consilierii în proprietate industrială”, care îşi pot desfăşura activitatea în formele enumerate în art. 20 alin. (1).
118. Diferenţa faţă de reprezentarea părţilor în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci este instituirea condiţiei ca acel consilier care se prezintă în mod efectiv în faţa instanţei să fie avocat sau consilier juridic, şi nu orice salariat din cadrul formei de exercitare a profesiei.
119. Dacă acel consilier pentru care persoana juridică titulară a unui drept de proprietate industrială sau care tinde la obţinerea protecţiei unui asemenea drept ori care acţionează în baza unui interes legitim optează în vederea reprezentării în judecată profesează individual, este posibilă, în mod evident, emiterea procurii de reprezentare în persoana acestuia.
120. În cazul în care, însă, consilierul în proprietate industrială care este, în acelaşi timp, consilier juridic îşi exercită profesia într-un grup constituit în formele prevăzute de lege, contractul de mandat se încheie chiar cu entitatea în cauză, care urmează a-l împuternici, în vederea înfăţişării în faţa instanţei, pe consilierul juridic ce deţine şi calitatea de consilier în proprietate industrială.
121. În acest caz, persoana fizică asigură, prin voinţa legiuitorului, reprezentarea intereselor mandantului însuşi, exercitând drepturile procedurale ale acestuia în faţa instanţei de judecată.
122. Este de precizat că acest mecanism este singurul posibil, avându-se în vedere şi statutul unui consilier juridic, reglementat prin Legea nr. 514/2003.
123. Legea nr. 514/2003 prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate [art. 10 lit. c)], iar un consilier juridic poate fi doar numit în funcţie sau angajat în muncă, cu statut de salariat, asigurând apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei în slujba căreia se află, inclusiv ale unei persoane juridice de drept privat (art. 1 – 4 din lege).
124. Pe de altă parte, prin derogare de la art. 10 lit. c) din Legea nr. 514/2003 (legea-cadru de reglementare a profesiei), un consilier juridic poate fi, în acelaşi timp, consilier în proprietate industrială, atât timp cât acesta din urmă îşi poate desfăşura activitatea şi ca salariat în cadrul unei societăţi profesionale ce are ca obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale, conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000. Prin ipoteză, aceasta este situaţia din dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, dubla calitate a persoanei care s-a înfăţişat în faţa instanţei ca reprezentant al intimatei fiind menţionată ca atare în sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept.
125. Situaţia de excepţie menţionată este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât o persoană juridică titular al unui drept de proprietate industrială sau o altă persoană juridică de natura celor vizate de art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu ar putea fi reprezentată în judecată, pe acest temei de drept, de propriul consilier juridic, angajat cu contract de muncă, în condiţiile în care acesta nu ar putea fi concomitent consilier în proprietate industrială, salariat al unei societăţi profesionale indicate în art. 20 alin. (1) din ordonanţă.
126. Desigur, partea persoană juridică poate alege să fie reprezentată în judecată de propriul consilier juridic, dar atare situaţie relevă, în fapt, aplicarea normei de drept comun reprezentate de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu a normei din art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000.
127. Dacă s-ar limita interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 la reprezentarea prin consilierul juridic al părţii, s-ar ajunge la concluzia că norma nu poate fi aplicată în situaţia consilierului juridic, concluzie inacceptabilă prin prisma regulii conform căreia orice normă se interpretează în sensul de a produce efecte juridice.
128. Întrucât unica ipoteză în care este admisibil cumulul de profesii este aceea a consilierului juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială prevăzute de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, ţinând cont şi de exigenţa ca interpretarea normei să permită producerea efectelor juridice preconizate de către legiuitor, trebuie acceptat că partea poate fi reprezentată în judecată pe temeiul art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 şi de către un asemenea consilier, scop în care acesta va fi împuternicit, în vederea înfăţişării în faţa instanţei, de către angajator – una dintre entităţile de natura celor prevăzute de art. 20 alin. (1) din ordonanţă, în baza procurii de reprezentare acordate de către mandant.
129. Faţă de interpretarea în acest sens a art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 se pune problema dacă există un conflict de legi, în condiţiile în care art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu permite reprezentarea în judecată a persoanei juridice printr-un mandatar persoană juridică.
130. În caz afirmativ, concursul dintre legea specială şi cea generală ar urma să fie rezolvat potrivit principiului lex posterior derogat priori, şi nu principiului specialia generalibus derogant, întrucât este posibilă modificarea sau abrogarea unei norme speciale printr-o normă generală ulterioară, dacă acest lucru este prevăzut în mod expres*5).
––––
*5) Conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres”.
131. Or, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.
132. Acest text relevă abrogarea expresă indirectă*6) a legilor speciale contrare aflate în vigoare la data producerii efectelor Codului de procedură civilă*7).
––––
*6) Abrogarea expresă indirectă reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acţiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare, care se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispoziţiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menţioneze în mod expres.
*7) Principiul specialia generalibus derogant înscris în art. 2 din Codul de procedură civilă are în vedere legile speciale ulterioare intrării în vigoare a codului.
133. Pe acest temei, ar urma să se constate intervenită abrogarea parţială a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 şi modificarea corespunzătoare a conţinutului normei, în sensul înlăturării doar a părţii contrare normei abrogatoare*8), ceea ce ar echivala cu menţinerea reprezentării prin consilierul în proprietate industrială care îşi desfăşoară activitatea în mod individual, adică doar prin avocat.
––––
*8) Conform art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate”.
134. Din considerentele expuse în motivarea deciziei reiese că raţionamentul juridic ce a fundamentat soluţia adoptată porneşte de la premisa că activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici, fiind inadmisibilă autorizarea constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006.
135. Cât timp reprezentarea convenţională în faţa instanţelor de judecată nu poate constitui obiect de activitate al unei persoane juridice, s-a conchis în sensul că norma de procedură imperativă din art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permite interpretarea conform căreia o persoană juridică ar putea fi reprezentată în faţa instanţei printr-o altă persoană juridică, aşadar nici prin consilierul juridic al acesteia din urmă.
136. Aceste considerente decisive care sprijină şi explicitează Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept indică faptul că soluţia adoptată exclude o anumită interpretare a art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, într-o situaţie juridică determinată, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică ce nu are dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată.
137. Nu rezultă din considerentele deciziei că norma de drept comun în materia reprezentării în judecată ar trebui interpretată în acelaşi mod şi într-o situaţie diferită, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică căreia o lege specială, precum art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, îi conferă dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată, respectiv prin consilierul juridic al acesteia din urmă.
138. În limitele prezentei sesizări, care vizează art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă doar prin prisma interpretării date prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia din speţă.
139. În acest caz, art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun, dat fiind că nu conţine o soluţie legislativă diferită în aceeaşi situaţie, constituind o normă particulară de reprezentare în judecată prin avocat sau consilier juridic.
Prin Decizia nr. 2/2017, ÎCCJ (Complet DCD/C) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.