Convențiile precontractuale
Gabriel Tița-Nicolescu - februarie 5, 2017Codul civil Quebec nu reglementează distinct instituția pactului de opțiune însă, așa cum arătam, abordează aspectele esențiale legate de oferta de a contracta emisă sub forma unei promisiuni certe și adresate unei persoane determinate. Astfel, potrivit legii canadiene, oferta de a contracta făcută unei persoane determinate reprezintă o promisiune de a contracta din momentul în care beneficiarul ofertei indică ofertantului că intenționează să ia în considerare oferta, cu condiția ca beneficiarul ofertei să răspundă la ofertă în termenul stabilit sau într-un termen rezonabil[22]. De aici, doctrina canadiană a creat o bogată literatură juridică pe tărâmul pactului de opțiune (dar și a promisiunii de a contracta), plecând de la natura juridică de esență a unor astfel de înțelegeri, și anume, faza convențiilor precontractuale. Nici Codul civil francez nu reglementează pactul de opțiune, așa cum nu reglementează nici promisiunea de a contracta, însă doctrina a fost unanimă în a le recunoaște.
2. Noțiune. Pactul de opțiune este, ca și promisiunea de a contracta, un acord precontractual, este o convenție încheiată între două părți, prin care preconizează încheierea (perfectarea ulterioară), a unui contract. Este un contract unilateral, întrucât, prin definiție, doar promitentul (emitentul pactului) se obligă, în timp ce beneficiarul pactului (beneficiarul promisiunii) nu își asumă nicio obligație. Prin acest contract, emitentul pactului își ia angajamentul, prin emiterea unei oferte irevocabile de a contracta, să rămână legat de propria sa declarație de voință potrivit căreia va încheia un contract cu o altă persoană, iar această din urmă persoană va avea dreptul de a accepta sau de a refuza acea declarație.
Pentru a înțelege însă modul de funcționare a pactului de opțiune, considerăm oportun să abordăm, punctual, caracteristicile sale de esență, definitorii. Avem în vedere faptul că acesta este un contract, precum și că, reprezintă, în același timp, un angajament unilateral irevocabil.
3. Natura contractuală a pactului de opțiune. Pentru a fi perfectat un pact de opțiune este necesar acordul de voință dintre două persoane, acord exprimat cu scopul de a se lega într-un raport juridic, potrivit definiției contractului oferită de art. 1.166 NCC, pe deplin aplicabilă.
Așadar, mai întâi, pactul de opțiune este, neîndoielnic, o convenție, întrucât obligația asumată de una dintre părți de a-și respecta angajamentul luat față de cealaltă parte, face obiectul unui act juridic bilateral (din acest punct de vedere, chiar dacă efectele juridice sunt absolut identice, pactul de opțiune se deosebește de oferta irevocabilă, un act juridic unilateral prin care autorul acesteia se obligă să o mențină un anumit termen). Pactul de opțiune este însă un contract unilateral, iar nu sinalagmatic, întrucât numai una dintre părți se obligă, și anume cea care declară că menține o ofertă în beneficiul celeilalte părți. Această din urmă parte nu își asumă nicio obligație, astfel că poate accepta sau refuza oferta; desigur, dacă o va accepta, vom vorbi despre contractul format, în funcție de care ne vom raporta la natura acestuia.
Fiind o convenție, un contract, pactul de opțiune trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de lege cu privire la validitatea convențiilor, atât cele de fond cât și cele de formă, cerințe care trebuie însă privite în mod particular. Referitor la condițiile de fond, ca în cazul oricărui contract, și pactul de opțiune trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 1.179 alin. 1 NCC, și anume, capacitatea celor două părți semnatare ale convenției, un consimțământ liber exprimat și neviciat, obiectul pactului (ce constă în oferta irevocabilă asumată de una dintre părți, și care va fi abordată pe larg, mai jos) și cauza convenției (care se presupune, potrivit legii). În ceea ce privește cerințele de formă, este aplicabil principiul libertății formei (reglementat de art. 1.178 NCC), însă sub rezerva respectării unui alt principiu, important de reținut în această materie, și anume accesorium sequitur principalem. Astfel, trebuie precizat că forma cerută de lege actului juridic preconizat a se încheia influențează hotărâtor forma pactului, în sensul că atât pactul de opțiune (oferta propriu-zisă), cât și declarația de acceptare trebuie încheiate, sub sancțiunea nulității absolute[23], în forma prevăzută de lege pentru contractul pe care părțile urmăresc să îl încheie[24]. De pildă, dacă o persoană promite, printr-un pact de opțiune, că va vinde un anumit bun imobil unei alte persoane, atunci acest pact de opțiune va trebui să îmbrace forma autentică; la rândul său, acceptarea pactului de opțiune va trebui exprimată în formă autentică, pentru a se produce efectul translativ de drepturi și astfel, contractul de vânzare să fie perfect valabil.
4. Obiectul pactului de opțiune este un angajament irevocabil. Se observă că pactul de opțiune are ca obiect o declarație de voință, declarație care, în opinia noastră, înseamnă mai mult decât o simplă promisiune, dar mai puțin decât un acord bilateral de voințe. Astfel, declarația de voință reprezintă, în fapt, însuși acordul efectiv și definitiv exprimat de o anumită persoană cu privire la încheierea unui anumit contract și nu simpla promisiune că va încheia acel act. Pe de altă parte, această declarație de voință înseamnă angajamentul unei persoane de a face ceva, de a se obliga la ceva, pe când consimțământul este un acord de voințe, ceea ce presupune, obligatoriu, o manifestare de voință din partea unei alte persoane, care acceptă acea ofertă ce face obiectul promisiunii. Deși, trebuie să o recunoaștem, în termeni practici, între cele două noțiuni folosite de lege (declarație de voință și promisiune de a contracta) se pot produce confuzii, așa cum se pot produce confuzii evidente, de altfel, și între pactul de opțiune și promisiunea de a contracta, credem că delimitarea făcută de lege nu este superfluă. Legiuitorul a dorit, se pare, să indice că angajamentul asumat de o persoană într-un pact de opțiune este mai puternic decât cel asumat într-o promisiune de a contracta, în care promitentul se poate răzgândi, urmând a suporta, desigur, consecințele prevăzute de lege. Declarația de voință exprimată într-un pact de opțiune este irevocabilă, întocmai ca oferta irevocabilă prevăzută de art. 1.191 NCC[25] și, mai important, spunem noi, este irevocabilă ca orice contract care este cârmuit de principiul obligativității și irevocabilității actului juridic (pacta sunt servanda – art. 1.270 NCC).
Angajamentul poate fi valabil până la o anumită dată însă este posibil ca, dimpotrivă, în convenție, să nu fie prevăzut un termen până la care promitentul să fie legat de ofertă. Dacă părțile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit de instanță prin ordonanță președințială, cu citarea părților[26], fiind exclusă situația unei oferte fără termen (care trebuie acceptată imediat, potrivit art. 1.194 alin. 1 NCC). Apoi, angajamentul irevocabil asumat în cadrul unui pact de opțiune trebuie să conțină (ca și oferta, potrivit art. 1.188 alin. 1 NCC), suficiente elemente pentru formarea contractului și să exprime intenția celui care emite angajamentul de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar. În fine, conținutul pactului de opțiune este subordonat, practic, contractului preconizat a se încheia. Astfel, pactul de opțiune trebuie sa conțină toate elementele contractului pe care părțile urmăresc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla acceptare a beneficiarului opțiunii.
5. Delimitări necesare. Dat fiind că, întocmai ca și promisiunea de a contracta, pactul de opțiune este cel mai frecvent folosit în materia vânzării, vom face delimitările care se impun, în principal, prin raportare la pactul de opțiune pentru vânzare. Pactul de opțiune pentru vânzare este, în fapt, o varietate a promisiunii de vânzare, mai exact, este o promisiune unilaterală de vânzare. Pentru a înțelege cât mai bine natura juridică a pactului de opțiune, vom face, mai întâi, câteva clarificări și comparații necesare; vom prezenta aici, pe larg, condițiile de exercitare a pactului de preferință sau de preempțiune, pentru a-l delimita de pactul de opțiune. De asemenea, după abordarea întregii problematici a pactului de opțiune vom face delimitările necesare și în ceea ce privește comparația pact de opțiune / promisiune de a contracta.
Pactul de opțiune se deosebește în mod esențial de pactul de preferință. Pactul de preferință reprezintă acea situație în care o persoană se angajează față de o altă persoană ca, în cazul în care se va hotărî să vândă un anumit bun, să-i vândă bunul respectiv la un anume preț și în anume condiții. Practic, în cazul pactului de preferință, aspectul esențial de reținut este preferința[27] pe care o are o anumită persoană (beneficiarul clauzei) înaintea altor eventuale persoane interesate de același bun. Cea mai frecventă situație de pact de preferință o întâlnim inserată în contractele de locațiune (mai ales în cele încheiate pe termen lung), în care locatorul se obligă ca, în cazul în care se va decide să vândă bunul care face obiectul contractului de locațiune, să-i ofere prioritatea (preferința) locatarului de a cumpăra acest bun, fie la prețul și în condițiile stipulate deja în contractul de locațiune, fie, în lipsa unor astfel de prevederi, la același preț și în același condiții cu cele pe care vânzătorul (locatorul) le-ar fi pretins de la orice alt cumpărător. Clauza se justifică, deseori, prin investițiile pe care locatarul le face în bunul închiriat, dacă acesta este imobil, investiții care dezvoltă un vad comercial și, în general, un fond de comerț de care locatarul este interesat să beneficieze în continuare (însă nu ca locatar, ci ca proprietar), afacerea locatarului continuând, așadar, în aceeași locație. Dar tot un drept de preferință convenit de părți îl întâlnim și în dreptul societar, unde pactul de preferință apare sub forma unei clauze în contractul de societate (actul constitutiv al societății) prin care, dacă un asociat se va decide să își vândă participația sa la capitalul social (constând în acțiuni, părți sociale sau părți de interes) va putea acorda preferință asociaților, prin contractul de societate, la cumpărarea acestei participații, la un anumit preț determinat (de precizat însă că, în anumite situații, preferința este acordată celorlalți acționari prin lege, indiferent de clauzele actului constitutiv, caz în care vorbim despre un drept de preempțiune legală). O astfel de clauză de preferință își găsește aplicabilitatea practică și necesitatea în societățile de capitaluri, așa cum este societatea pe acțiuni (întrucât, oricum, în societățile de persoane, se cere acordul celorlalți asociați pentru vânzarea părților sociale sau părților de interes către terți), unde se poate stipula, prin actul constitutiv, că orice cesiune de acțiuni să fie supusă condiției potrivit căreia acționarul care intenționează să își vândă acțiunile să întrebe, mai întâi, ceilalți acționari, dacă sunt interesați să cumpere la același preț pe care l-ar fi propus unui terț (de reținut totuși, că prețul de vânzare a acțiunilor nu poate fi sub nicio formă impus sau influențat de ceilalți acționari beneficiari ai preferinței, stabilirea valorii acestuia fiind dreptul exclusiv al acționarului care vrea să își vândă acțiunile)[28]. Diferența dintre pactul de opțiune și pactul de preferință este evidentă: dacă în pactul de opțiune declarantul (emitentul) angajamentului rămâne legat la această prestație iar beneficiarul promisiunii este cel care are libertatea deplină de a decide dacă va contracta sau nu, în cazul pactului de preferință situația este diametral opusă, în sensul că emitentul declarației va fi obligat să contracteze cu beneficiarul clauzei de preferință, doar dacă se va hotărî se încheie acel contract.
[22] Art. 1.396 alin. 1 CCQ.
[23] Potrivit art. 1.242 alin. 1 NCC, este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.
[24] Art. 1.278 alin. 3, art. 1.187 NCC.
[25] Declarația de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect – art. 1.191 alin. 2 NCC.
[26] Procedură reglementată de art. 996-1.001 NCPC.
[27] Dreptul de preferință se mai numește și drept de preempțiune, numai că acest din urmă termen cuprinde și situațiile în care preferința unei persoane de a cumpăra un anumit bun este acordată de lege (iar nu prin contract). Cu alte cuvinte, dreptul de preempțiune, poate avea două izvoare, și anume legea (când legea este cea care stabilește preferința la dobândirea unui drept, așa cum este reglementat expres de lege în materia contractului de vânzare și de închiriere) respectiv convenția părților (când, dreptul de preferință este stabilit de părți prin contract). Sub acest aspect, dispozițiile noului Cod civil sunt definitorii, legea recunoscând inechivoc dreptul unei persoane numite preemptor (titularul unui drept de preempțiune) de a cumpăra cu prioritate un bun, în condițiile stabilite prin lege sau contract; prin urmare, vânzarea bunului cu privire la care există un drept de preempțiune legal sau convențional se poate face către un terț numai sub condiția suspensivă a neexercitării dreptului de preempțiune de către preemptor. Și dreptul de preempțiune, mai exact dreptul convențional de preempțiune (pactul de preferință) se înscrie, ca și antecontractul, în cartea funciară.
[28] În societatea pe acțiuni (societate de capitaluri) o astfel de clauză este utilă și, de multe ori necesară. Dar trebuie precizat, în același timp, faptul că, în materia dreptului societar, și societățile de persoane beneficiază de un regim juridic cu totul diferit, care este menit să protejeze asociații existenți de intrarea în societate a unor persoane necunoscute și, prin urmare, de a asigura, în mod real, caracterul personal al acestor societăți. După părerea noastră, avem de-a face, din acest punct de vedere, cu un drept de preferință, de această dată instituit de lege, în condițiile în care, în anumite tipuri de societate (societățile de persoane), legea cere consimțământul tuturor asociaților pentru transmiterea de către un asociat, a părților de interes pe care acesta le deține, către persoane din afara societății. Practic, dreptul de preempțiune (de preferință) al asociaților este recunoscut prin lege, e adevărat, în mod implicit, în acest caz, însă el este neîndoielnic, în opinia noastră; dacă un asociat va dori să își vândă părțile de interes către terți, va trebui să ceară mai întâi acordul celorlalți asociați existenți, iar dacă nu îl va obține, vânzarea nu se va putea perfecta. În schimb, va putea vinde participația sa către unul (sau unii) dintre asociații existenți, vânzare pentru care nu se cere niciun acord, fiind întotdeauna permisă.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.