Contravențiile la regimul juridic al serviciilor funerare care nu sunt sancționate cu anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare (I)

Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare^[1] prevăd o serie de fapte ce constituie contravenţii.

Cum Ministerul Sănătății a primit sarcina de a elabora proiectul de hotărâre a Guvernului^[2] pentru stabilirea normelor de aplicare ale Legii nr. 102/2014^[3], constatarea săvârşirii contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor a fost încredinţată personalului de specialitate împuternicit al Inspecţiei sanitare de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi al direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. De asemenea, potrivit art. 45 din norme, contravenţiilor prevăzute de acest act normativ le sunt aplicabile și dispoziţiile Capitolului IV „Controlul în sănătatea publică” din cadrul Titlului I „Sănătatea publică” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii^[4], cu modificările şi completările ulterioare.

Constatarea săvârşirii contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor făcându-se de către Inspecţia sanitară de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, nu putem decât concluziona că legiuitorul a consacrat în privinţa Normelor tehnice şi sanitare o viziune ce are ca pilon central sănătatea publică. Astfel, în vederea protejării acesteia, în funcție de severitatea sancțiunii, respectiv importanța valorii sociale ocrotite prin norma contravențională, Normele tehnice şi sanitare prevăd patru paliere ale sancțiunii amenzii contravenționale iar pentru unele contravenții săvârşite de prestatorii de servicii funerare este prevăzută și sancţiunea complementară constând în anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare.

În cele ce urmează ne vom apleca numai asupra acelor contravenţii în privinţa cărora legiuitorul nu a prezumat pericolul social ca fiind suficient de mare astfel încât să atragă în cazul faptelor săvârșite de prestatorii de servicii funerare şi sancţiunea complementară a anulării autorizaţiei sanitare de funcţionare^[5].

A. Este sancționată cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei încălcarea prevederilor art. 4, art. 19, art. 23 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 39 alin. (1) și art. 40 lit. a) şi b) din Normele tehnice şi sanitare.

Potrivit art. 4 din Normele tehnice şi sanitare: „(1) Se interzice fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparţinătorilor. (2) Prin excepţie este permisă fotografierea şi filmarea pe timpul desfăşurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform dispoziţiilor legale în vigoare”.

Codul civil în art. 79 interzice orice atingere adusă memoriei persoanei decedate, protejarea acesteia făcându-se prin trimitere la normele juridice consacrate dreptului la imagine (art. 73 C. civ.) şi dreptului la reputaţie (art. 72 C. civ.). Într-o celebră speță din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ce a dus la consacrarea pe cale pretoriană a dreptului la propria imagine în Franța, avocatul general a precizat în concluziile sale că „omul celebru are dreptul de a muri în taină, iar dacă familia, după ultima sa suflare, doreşte să păstreze trăsăturile acestuia numai pentru ea, nu se poate ca, în numele celebrităţii ce supraviețuiește morţii, să se ducă atingere acestor lucruri sacre”^[6].

De aceea, publicarea în presă a unei fotografii ce prezintă rămăşiţele pământeşti ale unei persoane, în absenţa acordului familiei acesteia constituie pe terenul dreptului civil o atingere adusă memoriei persoanei decedate^[7]. În astfel de situaţii este protejată atât memoria defunctului căreia trebuie să i se arate respectul cuvenit, cât şi moştenitorii şi familia acestuia care suferă un fel de prejudiciu prin ricoşeu^[8]. În acelaşi sens, art. 62 alin. (1) C. civ. Carol al II-lea^[9] prevedea că „personalitatea este apărată şi după moarte în măsura în care pietatea o cere”, iar acţiunea aparţine numai ascendenţilor, descendenţilor până al patrulea grad inclusiv, fraţilor, surorilor şi soţului celui vătămat.

În materie contravenţională, art. 4 alin. (1) din Normele tehnice şi sanitare interzice fotografierea corpului defunctului în lipsa acordului nu al familiei, nici al moştenitorilor, ci (…) al aparţinătorilor. Noţiunea de „aparţinător” este întâlnită atât în materia executării pedepselor și a măsurilor privative de libertate^[10], cât mai ales în domeniul serviciilor medicale: pacienții au aparținători. Întrucât „în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni”^[11], iar Normele tehnice şi sanitare au fost redactate de către Ministerul Sănătăţii, ne vom raporta la conţinutul noţiunii, astfel cum îl regăsim precizat în alte acte normative emise de acest minister. Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 50/2004^[12] categoria aparţinătorilor includea soțul/soția, rudele până la gradul al IV-lea inclusiv şi reprezentantul legal al persoanei. Ulterior, punctul 2 din Ordinul nr. 814/2018^[13] a eliminat reprezentanţii legali din conţinutul noţiunii de aparţinător.

De vreme ce Normele tehnice şi sanitare au fost emise anterior Ordinului nr. 817/2018, dacă prezumăm că redactorii normelor au ţinut seamă de condiţia unităţii terminologice impusă de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu putem decât concluziona că, în sensul art. 4 alin. (1) din Normele tehnice şi sanitare, prin aparţinători trebuie să înţelegem soțul/soția, rudele până la gradul al IV-lea inclusiv şi reprezentant legal al persoanei decedate. Prin urmare, numai aceste persoane ar putea autoriza fotografierea defunctului. De asemenea, considerăm că art. 4 alin. (1) din Normele tehnice şi sanitare privește nu numai captarea imaginii defunctului prin mijloace fotografice, ci și înregistrarea imaginii acestuia cu o cameră video, aceasta din urmă fiind în esență o captare de imagini succesive.

Totuși, dacă defunctul a autorizat încă din timpul vieții fotografierea sa ulterior decesului, aparținătorii săi nu se vor putea opune voinței acestuia având în vedere prevederile art. 80 C. civ. privind posibilitatea defunctului de a determina felul propriilor funeralii şi de a dispune cu privire la corpul său după moarte. Invers, dacă persoana decedată a interzis din timpul vieții reproducerea imaginii sale de după deces, nimeni nu o va mai putea permite ulterior. Astfel, numai în absența unei opoziții a defunctului, aparținătorii ar putea permite fotografierea corpului acestuia.

Revenind însă la chestiunea aparținătorilor, deși înțelegem că această noţiune le era mai familiară redactorilor din cadrul Ministerului Sănătăţii, totuşi considerăm că nu este adecvată de vreme ce dreptul la respectarea memoriei persoanei decedate este prevăzut de Codul civil căruia îi este străină noţiunea de „aparţinător”. De aceea, de lege ferenda, se impune corelarea art. 4 alin. (1) din Normele tehnice şi sanitare cu prevederile art. 16 alin. (3) şi art. 17 din Legea nr. 102/2014.

Potrivit art. 16 alin. (3) din Legea nr. 102/2014, „dacă pe timpul vieţii persoana decedată nu şi-a exprimat dorinţa referitoare la înmormântare, locul şi modalitatea înmormântării se hotărăsc de persoana, familia sau de autoritatea care se îngrijeşte de înmormântare”. La fel, dacă defunctul nu a dispus în prealabil cu privire la posibilitatea reproducerii imaginii sale de după deces, în această privinţă ar trebui să poată decide persoana sau autoritatea obligată să dispună cu privire la înmormântare, în ordinea prevăzută de art. 17 din Legea nr. 102/2014^[14]. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situaţia nefirească în care persoana care are obligaţia de a se îngriji de înmormântare nu este şi persoana ce poate legitima fotografierea corpului defunctului.

Deşi potrivit art. 2 alin. (2) Normele tehnice şi sanitare nu se aplică manipulării cadavrelor pentru activităţi didactice şi ştiinţifice şi nici activităţilor specifice serviciilor de prosectură realizate numai în spitale şi în instituţiile de medicină legală iar potrivit art. 7 din Legea nr. 104/2003^[15] „autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în instituţii de medicină legală”, art. 4 alin. (2) din Normele tehnice şi sanitare totuşi prevede că „prin excepţie este permisă fotografierea şi filmarea pe timpul desfăşurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform dispoziţiilor legale în vigoare”.

Această excepţie pare nefirească în contextul în care, pe de o parte, normele se aplică numai prestatorilor de servicii funerare, însă prestatorii de servicii funerare nu pot realiza autopsii iar, pe de o parte, normele nu se aplică autopsiilor de vreme ce acestea nu pot fi efectuate decât în spitale şi în instituţiile de medicină legală care sunt excluse din domeniul de aplicare al normelor.

Explicaţia prezenţei acestei prevederi rezidă în aceea că, în forma iniţială^[16], Normele tehnice şi sanitare urmau a fi aplicate în mod unitar atât prestatorilor privaţi de servicii funerare (îngrijiri mortuare adresate direct corpului defunctului, precum manoperele de spălare şi igienizare, îmbălsămare şi tanatopraxie), cât şi activităţilor din compartimentele de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală (autopsii şi activităţi de restaurare a aspectului cadavrelor, precum îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea şi cosmetizarea cadavrelor).

Astfel, iniţial, s-a propus un program de formare profesională unitar, care să poată include în competențele profesionale cunoștințe teoretice și practice care să permită abordarea oricărui caz de deces, iar diploma obținută să permită practica autopsiei și tanatopraxiei atât în sistemul de stat (unități sanitare și medico-legale), cât și în sistemul privat (servicii funerare). Ulterior, datorită opoziţiei asociațiilor profesionale și sindicale ale anatomopatologilor, s-a stabilit să existe două formări, una de autopsier pentru unităţi sanitare şi medico-legale și una de tanatopractor pentru servicii funerare în sistem privat, cuprinzând atât noțiuni care să fie asimilate de ambele categorii de personal, cât și părți specifice^[17].

În forma iniţială, cea care urma a se aplica atât unităților sanitare și medico-legale, cât şi servicii funerare în sistem privat, art. 6 al Normelor tehnice şi sanitare avea următoarea redactare: „Se interzice fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparținătorilor. Prin excepție este permisă fotografierea în cadrul procedurilor judiciare, conform normelor legale”.

După ce activităţile specifice serviciilor de prosectură realizate numai în spitale şi în instituţiile de medicină legală – autopsiile – au fost sustrase domeniului de aplicare al Normelor tehnice şi sanitare, s-a menţinut totuşi în cuprinsul actului normativ excepţia potrivit căreia este permisă fotografierea şi filmarea pe timpul desfăşurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform dispoziţiilor legale în vigoare. Practic ne aflăm în prezenţa unei dispoziţii legale rămase fără obiect. Deşi excepţia există, ea nu-şi mai are locul în acest act normativ întrucât în forma sa finală acesta nu se mai aplică în cazul autopsiilor. Astfel, ca urmare a restrângerii domeniului de aplicare a Normelor tehnice şi sanitare, legiuitorul nu ar mai fi trebuit să menţioneze această excepţie. De aceea, de lege ferenda, se impune eliminarea alin. (2) al art. 4 din Normele tehnice şi sanitare.

Totuşi subliniem că, în cazul activităţilor specifice serviciilor de prosectură realizate numai în spitale şi în instituţiile de medicină legală, conform prevederilor Legii nr. 104/2003, excepţia se menţine, fotografierea şi filmarea corpului defunctului pe timpul desfăşurării autopsiei în scopul constituirii probelor fiind prevăzută în mod expres de unele acte normative. De exemplu, înainte de începerea necropsiei se fac fotografii color sau se filmează video corpul persoanei decedate^[18], iar pentru atestarea leziunilor traumatice externe, respectiv interne, se pot efectua fotografii^[19].

În concluzie, precizăm că subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) lit. a) din Normele tehnice şi sanitare va fi orice persoană fizică care, în lipsa acordului aparţinătorilor, va fotografia sau va filma corpul defunctului în alt scop decât cel al constituirii de probe în cadrul desfăşurării autopsiei. De exemplu, va constitui contravenţie fotografierea persoanei decedate de către tanatopractor sau autopsier, după efectuarea îngrijirilor mortuare ce sunt adresate direct corpului defunctului, în vederea ilustrării unui catalog de prezentare a serviciilor oferite.

Potrivit art. 19 din Normele tehnice şi sanitare: „Este obligatorie aplicarea unei brăţări în jurul încheieturii mâinii drepte sau stângi a decedatului pe care sunt imprimate datele de identificare ale firmei care a acordat serviciile funerare, îngrijirile mortuare şi serviciile de tanatopraxie. Brăţara nu se confecţionează din materiale biodegradabile”.