Contenciosul climatic în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Noi evoluții
Mircea M. Duțu-Buzura - aprilie 5, 202329 martie 2023 e considerată de specialiștii domeniului „ziua întâia a anului 1 al contenciosului climatic în fața CEDO”, în sensul că „Ajungând în fața acestei instanțe europene, chestiunile climatice dobândesc o altă dimensiune, cvasi filosofică, întrucât se face legătura cu drepturile omului”, după afirmațiile profesorului Arnaud Grossement de la Universitatea Paris I și avocat de mediu. Mai concret, la data respectivă, pentru prima dată în istoria instanței europene, a început examinarea a două cauze vizând schimbarea climatică, privind Elveția și Franța, acuzate de resortisanți ai lor de a nu fi acționat în mod suficient contra efectelor acesteia. Temeiurile de drept invocate sunt dispozițiile articolului 2 (dreptul la viață) și respectiv 8 (dreptul la viață privată și familială) din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția europeană). Jurisprudența ce se va naște pe această cale va avea o importanță excepțională pentru dezvoltarea și afirmarea dreptului jurisprudențial convențional al climei.
1. Ultimele date științifice ale realității ecoclimatice. Raportul de sinteză al celei de-a VI-a evaluări a stării climei planetei, publicat de Grupul Interguvernamental pentru Evoluția Climei (IPCC) la 20 martie 2023 și considerat drept radiografia cea mai condensată și relevantă asupra problemei, asumată prin consens mondial, trage un nou semnal de alarmă în privința soartei Terrei. Potrivit documentului, suntem pe marginea prăpastiei. Activitățile umane „fără echivoc” bulversează sistemul climatic într-un ritm și cu o amploare fără precedent de milenii, chiar de sute de ani antrenând efecte din ce în ce mai dezastruoase, generalizate și de acum înainte adesea ireversibile. În timp ce viețile a miliarde de persoane sunt deja afectate, continuarea și creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) amplifică amenințările asupra producției alimentare, aprovizionării cu apă, sănătății umane, economiilor naționale și supraviețuirea unei mari părți a lumii naturale. Totuşi, și o rază de speranță: umanitatea poate încă să revină și să evite marele dezastru ecoclimatic. Conservarea unei lumi viabile pentru toți implică însă reducerea imediată și drastică a emisiilor în toate sectoarele. Opțiunile spre a ajunge aici, precum și spre a ne adapta la dereglările climatice sunt numeroase, eficiente și disponibile încă de pe acum. Concluziile „sintezei sintezelor” și a rezumatului pentru decidenți au în fruntea lor perspectiva rămânerii unei șanse de a limita încălzirea planetară la 1,50C (în raport cu nivelurile din perioada preindustrială), cu condiția însă a unei reacții imediate, ferme și consistente. În orice caz, prin aprecierile, datele și reperele identificate și afirmate documentul poate deveni, așa cum arăta secretarul general al ONU, Antonio Guterres, un veritabil „ghid practic pentru dezamorsarea bombei climatice cu efect întârziat, pentru supraviețuirea omenirii”. Unul care detaliază levierele unei transformări a societăților și a economiei, combinând atenuarea emisiilor de GES și adaptarea lor la datele dereglării climei. Mergând și mai departe, liderul onusian se pronunță pentru eforturi comune intensificate, dar diferențiate așa încât țările dezvoltate să atingă neutralitatea climatică „pe cât posibil până în 2040” și cele emergente până în 2050 și, în plus, o eliminare progresivă a carbonului până în 2030 în țările membre ale Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și până în 2040 în celelalte state. Așadar, chiar o accelerare a ambițiilor climatice în raport cu cele afișate prin Acordul de la Paris din 2015.
De acum înainte realitatea schimbării climatice și a efectelor sale în cascadă asupra vieții și a Terrei numai poate fi contestată, în afară poate de un minuscul grup de sceptici izolați. E vorba de aportul cel mai tangibil de până acum al IPCC care, începând din 1990, alertează în mod necontenit, își îmbogățește lucrările cu date din ce în ce mai precise și alimentează reflecția pertinentă spre a ajuta factorii de decizie în a pune în aplicare acțiuni pe măsura mizelor aflate în joc. Particularitatea problemei rezidă mai ales în faptul că omul este, deopotrivă, cauza și soluția ei. Suntem în mod colectiv principalii responsabili ai catastrofei ecoclimatice anunțate, deopotrivă victimele directe, dar și singurii care au puterea să acționeze asupra levierelor ce pot încă schimba datul existent.
Fără îndoială, ar fi un mod iresponsabil de a percepe această sinteză precum un raport în plus, așteptând cu indiferență să fie elaborat și publicat cel următor. Până la următoarea ediție a evaluărilor pertinente, cea de-a șaptea, ce va interveni cel mai probabil în jurul anului 2030, jocurile vor fi făcute. Dacă obiectivul menținerii încălzirii globale la 1,50C pare din ce în ce mai complicat de atins, trecerea lui la pierderi și profit nu e în mod cert o opțiune. Fixat în 2015, prin Acordul de la Paris, el reprezenta o mare provocare pentru conștientizarea urgenței și gravității crizei climatice și capacitatea de reacție a întregii umanități de a o controla și rezolva într-un fel. Faptul de a se prefigura într-un eșec constituie în sine un semnal de alarmă. Unul asupra necesității unui veritabil salt internațional, în cadrul căruia fiecare țară trebuie să se simtă responsabilă pentru partea ce-i revine din eforturile generale aferente. Aceasta presupune în special o stabilire a coerenței între diminuarea recurgerii la energiile fosile, responsabile de 80% din emisiile de GES, cu obiectivele climatice. Atâta vreme cât această logică nu va funcționa și opera în practică scopurile pe care ni le propunem vor rămâne de neatins. În paralel, decidenții politici trebuie să dezvolte un discurs al adevărului vizând conștientizarea că modul de viață din ultimele decenii nu va mai fi reproductibil în următorii ani, și pe viitor în general. E urgent și imperativ a regândi orașele, a modifica alimentația, a ne deplasa altfel și probabil a consuma mai puțin, în concluzie a adopta sobrietatea ca mod de a fi. Toate aceste provocări trebuie să fie privite drept motive de speranță, ca o demonstrare a faptului că avem încă mijloacele de a acționa. Acceptarea drept ineluctabilă a pierderii cursei climatice și așteptarea impasibilă a dezastrului său nu ar folosi la nimic!
2. Impactul schimbării climatice asupra drepturilor omului. Se afirmă, pe bună dreptate, că schimbările climatice au devenit una dintre cele mai mari amenințări pentru drepturile umane fundamentale. Așa cum ne arată documentele a numeroase instituții internaționale, europene și naționale modificările de mediu determinate de schimbările climatice și consecințele lor de ordin ecologic sunt susceptibile de a angaja numeroase încălcări ale drepturilor atât civile și politice, cât și economice și sociale (dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la apă, dreptul la alimentație, dreptul la locuință ș.a.). Unele persoane ori grupuri de persoane mai vulnerabile din cauza unor factori, fie intrinseci (vârstă, stare de sănătate ș.a.), fie extrinseci (sărăcie, distrugerea locului de viață ș.a.) sunt afectate mai dur și suportă mai mult efectele nefaste astfel generate asupra ansamblului drepturilor lor[1]. În cursul ultimilor 10 ani, peste 2000 de acțiuni judiciare climatice au fost aduse în fața jurisdicțiilor naționale și internaționale având ca obiect cererea de încetare și reparare a prejudiciului climatic actual și viitor, punându-se astfel în evidență lipsa de ambiție și de acțiune a statelor în acest domeniu. La originea demersurilor judiciare de acest gen cele mai îndrăznețe se află, de altfel, reprezentanți ai grupurilor sociale cele mai vulnerabile climatic, așa cum o arată cauzele copiilor și tinerilor portughezi (Duarte Agostinho c. Portugalia și 32 alte state) și cea a Bunicilor elvețiene (Verrein KlimaSeniorinnen Schweiz c. Elveția) în curs de judecată pe rolul CEDO (Curtea), ori plângerea șefului Raoni în fața Curții Penale Internaționale pentru denunțarea persecuțiilor contra comunității sale, despădurirea și pericolul pe care acesta îl prezintă pentru umanitate pe plan climatic.
Spre a fi invocată pe terenul nerespectării obligațiilor climatice, răspunderea statelor decurge din angajamentele internaționale asumate (prin Convenția-cadru privind schimbările climatice din 1992 sau Acordul de la Paris privind clima din 2015), dar ea poate fi angajată și atunci când inacțiunea lor în acest domeniu amenință ansamblul drepturilor garantate prin sistemul european de protecție a drepturilor omului. În așteptarea unei prime hotărâri cu adevărat climatice, jurisprudența pe care instanța de la Strasbourg a dezvoltat-o începând cu anii 1990, în materia poluării ori a daunelor de mediu clasice, arată deja destul de clar ce obligații pozitive, preventive ori curative ar putea fi avute în vedere în atari situații. Astfel, ne putem face o idee în acest sens mutatis mutandis pornind de la hotărârea pronunțată în cauza Di Sarno c. Italia din 10 ianuarie 2012 în care Curtea a reafirmat în mod sintetic că statele au, înainte de toate, obligația pozitivă de a stabili o reglementare adaptată la activitățile periculoase, precum și a impune adoptarea de măsuri de ordin practic proprii a asigura protecția efectivă a cetățenilor expuși. Referitor la obligațiile procedurale, se acordă o atenție specială accesului publicului la informații care să permită evaluarea pericolului la care e expus[2]. E necesară trimiterea în acest context și la celebra hotărâre de pionierat pronunțată în cauza Lopez Ostra c. Spania din 9 decembrie 1994 care a permis stabilirea în sarcina statului a obligației pozitive de a face să se respecte drepturile omului până la relațiile dintre particulari, în situația unei societăți anonime care exploata o stație de epurare și o mamă de familie care încerca să continue să trăiască în proximitate, în pofida fumului, zgomotului și a măsurilor provocate în acest context concret. Desfășurarea acestui efect zis orizontal în direcția activităților private care contribuie destul de puternic la dereglarea climatică constituie deja o premisă reper. Fără îndoială, specificitatea revendicărilor victimelor efectelor schimbărilor climatice le expune totuși la numeroase dificultăți procedurale, cărora judecătorii naționali și internaționali trebuie să le facă față. Ele se prefigurează mult mai numeroase decât cele afirmate în privința daunelor de mediu clasice, dacă avem în vedere faptul că, de pildă, de consecințele dereglărilor climatice e afectată, sub diferite forme și cu intensități diverse, întreaga omenire. De altfel, un stat nu poate fi responsabil de o degradare a mediului ale cărei efecte s-au produs pe teritoriul său, în timp ce schimbările climatice și consecințele lor se difuzează aproape inevitabil dincolo de granițele sale și ceea ce se manifestă astfel e aproape fatalmente provocat oarecum și de comportamentul altora. Spre a face față pe plan procedural acestei duble specificități va trebui să se instituie eventual un fel de actio popularis ce ar permite mobilizarea mai eficientă a competențelor organizațiilor neguvernamentale internaționale, ori cel puțin promovarea de actio regionalis imaginate de hotărârea din cauza Cordella c. Italia din 24 ianuarie 2019 pentru a organiza dreptul de depoluare care, începând de la delimitarea de zone geografice afectate mai deosebit, permiteau sutelor de mii de locuitori să sesizeze CEDO fără să se expună riscului de a li se opune insuficiența legăturii de cauzalitate între schimbarea climatică și situația lor degradată.
Nu în ultimul rând, s-ar impune dezvoltarea efectului de extrateritorialitate al Convenției europene a drepturilor omului pe care CEDO l-a recunoscut deja în materie de operații militare duse în numele NATO ori ONU. Pentru ca un atare efect extrateritorial, care ar deschide calea spre instanța de la Strasbourg victimelor îndepărtate ale daunelor climatice, ar trebui ca obligația pe care Curtea Supremă de la Haga a stabilit-o în sarcina Olandei în cauza Urgenda (2019) să fie impusă mai multor state în același timp[3]. În acest mod s-ar permite realizarea unei hotărâri-pilot în materie climatică pe care CEDO ar avea ocazia să o stabilească în cauza Duarte Agostinho (ce va fi soluționată, cel mai probabil, în toamna anului 2023) întrucât cererea celor 6 copii care au în vedere consecințele schimbării climatice este îndreptată împotriva a 33 de state membre ale Consiliului Europei. Nu poate fi exclusă, desigur, nici perspectiva unui protocol la Convenția europeană privind clima care să prevadă noi drepturi mai specifice, precum dreptul de a trăi într-un climat stabil și viabil, deopotrivă ca un drept individual și unul colectiv și ținând seama de interesul general comun ori transindividual corespunzător urgenței climatice[4].
3. Neîndeplinirea obligației generale de a proteja clima. Cel mai adesea în cadrul contenciosului climatic se invocă așa-zisa „carență”, neîndeplinirea de către stat a unei obligații ce îi revenea în mod legal. Este vorba de una de a acționa și absența ori insuficiența eforturilor necesare în acest sens, știut fiind faptul că într-un stat de drept esențial este a se respecta ori a face să se respecte legea[5]. O asemenea atitudine e de natură a angaja răspunderea statului în cadrul contenciosului administrativ față de victimele care suportă consecințele prejudiciabile rezultate din această inerție, cu excepția cazurilor când se constată că respectiva carență se justifică în tot sau în parte prin insuficiența mijloacelor de care dispune administrația ori de un motiv de interes general. În plus, trebuie ca neîndeplinirea (carența) să fi cauzat în mod real dauna a cărei reparație se cere, ceea ce implică o probă complicată și delicată de administrat de către victimă, în special în cadrul contenciosului climatic. În acest domeniu, dacă faptul generator de răspundere (carența, nerespectarea reglementării de către stat) și dauna sunt incontestabile, legătura de cauzalitate între ele poate apărea discutabilă din două motive esențiale: pe de o parte, e imposibil de imputat statului numai schimbări naturale, chiar amplificate de activitățile industriale și recurgerea la energiile fosile de mai bine de un secol, iar, pe de alta, victimele schimbării climatice participă în parte la realizarea prejudiciilor respective prin modul lor de viață[6]. În asemenea cauze nu e vorba în principal de a se obține o reparație, ci mai degrabă de a se obține obligarea la încetarea unei atitudini, adoptarea de măsuri și conformarea la prescripțiile legale neîndeplinite. Așadar, prioritar devine a abandona inerția și a îndeplini exigențele.
4. Noi cauze climatice pe rolul CEDO. Semne ale evoluției. În concret, la finele lui martie a fost vorba mai întâi de cauza Damien Carême contra Franței în care reclamantul, deputat european EE-LV și ex-primar al comunei franceze Grande-Synthe, estimând acțiunile autorităților ca insuficiente, a chemat în judecată statul francez în fața CEDO pentru violarea art. 2 și 8 din Convenția europeană; el înțelege să dovedească faptul că „inacțiunea” față de urgența climatică îl afectează „direct și personal”. Și aceasta întrucât localitatea de proveniență Grande-Synthe, implantată pe teren argilos, se află situată în prima linie a riscurilor crescute de submersie marină și de inundație, și apoi că e convins de conexiunea dintre impacturile dereglării climatice (poluare atmosferică și dezvoltarea de alergeni) și boala sa de astm, predominant alergică, manifestată de la începutul anului 2020.
Cea de-a doua cauză, Aînées pour la protection du climat contra Elveției, are ca obiect plângerea aderenților asociației, persoane în vârstă cu sănătate fragilă, care acuză autoritățile țării lor că le pune viața în pericol față de absența măsurilor energice pentru a limita creșterea temperaturilor și afectarea de efectele schimbărilor climatice astfel provocate.
4.1. Deputatul ecologist nu este la primul său demers judiciar în favoarea protecției climei. Astfel, în 2019, el a sesizat Consiliul de Stat, instanța franceză supremă de contencios administrativ, pe motivul insuficienței politicii climatice a Franței și în special invocându-se nerespectarea angajamentelor asumate în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Reclamantul îndeplinea atunci funcția de primar al comunei Grande-Synthe situată pe litoralul nordic al Hexagonului, puternic expus la riscuri de eroziune, inundații și alte asemenea fenomene provocate de schimbările climatice. Din această cauză a sesizat cea mai înaltă instanță administrativă în urma refuzului guvernului de la sfârșitul anului 2018 de a lua măsuri suplimentare spre a se respecta angajamentele aferente perioadei, respectiv de a diminua cu 40% emisiile de GES până în 2030 și a atinge neutralitatea climatică până în 2050. După o primă hotărâre pe fond, pronunțată în noiembrie 2020 apoi o a doua în recurs, din iulie 2021, Consiliul de Stat a admis cererea comunei (acțiunea cu titlu individual al lui Damien Carême fiind respinsă ca inadmisibilă) și a dispus ca autoritățile franceze să ia „toate măsurile utile care să permită îndoirea curbei emisiilor de gaze cu efect de seră” în termen de 9 luni. În continuarea procedurii Consiliul va trebui să dea o nouă hotărâre în următoarele luni, care ar putea ajunge la stabilirea unei penalități financiare. Și aceasta cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană a ridicat ulterior obiectivele în domeniu prin planul său „Fit for 55”, obligând astfel Franța să-și asume, la rându-i, o reducere cel puțin cu 55% a emisiilor brute până în 2030. Aceasta implică o dublare a ritmului anual de reducere a emisiilor pentru a atinge circa 4,7% în medie pe an în perioada 2022-2030, ceea ce trebuie să fie comparat cu reducerile anuale observate de 1,7% după 2010, cum preciza Înaltul Consiliu pentru Climă în raportul său pe 2022.
4.2. În ședința din 29 martie 2023, reclamantul s-a prezentat personal în fața marii camere a CEDO în numele „prezervării ansamblului drepturilor umane”, de acum înainte dependente, potrivit lui, „de eficacitatea politicii de luptă contra schimbării climatice”. Estimând acțiunile desfășurate de autoritățile franceze drept cu totul insuficiente, eurodeputatul invocă, așadar, încălcarea dreptului la viață și, respectiv, a celui la viață privată și familială. În plus, așa cum am arătat anterior, el a pretins a exista o legătură cauzală între poluarea amplificată de dereglarea climatică și astmul dobândit în urmă cu aproape trei ani. Așadar, miza principală a procesului este aceea de a se obține recunoașterea violării Convenției europene prin expunerea particulară a localității Grande-Synthe la riscurile de submersie legată de dereglarea climei și, în sens mai larg, a insuficienței regimului juridic francez spre a limita la maximum daunele astfel ocazionate.
Acuzațiile reclamantului au fost respinse în bloc de reprezentantul guvernamental francez, care a susținut că „Guvernul este pe deplin conștient de urgența climatică prin care a fost motivată cererea dedusă judecății…”. Dar se ridică chestiunea legăturii de cauzalitate. Natura globală a schimbării climatice nu permite stabilirea unei legături care să fie directă și imediată. Ori, reclamantul deplânge acumularea de gaze cu efect de seră în atmosferă la nivel mondial ce antrenează impacte multidimensionale.
Afectarea directă și personală, condiție a îndeplinirii calității procesuale active, este o problemă prealabilă, deosebit de sensibilă a întregului dosar. Avocata eurodeputatului, Corinne Lepage, fostă ministru al Mediului, își exprima speranța că impasul procedural respectiv va fi depășit, întrucât, la insistențele Curții asupra faptului că esențialul dezlegării chestiunii ține de aceea că D. Carême nu mai locuiește în prezent în localitatea Grande-Synthe, fiind deputat european din 2019, s-a răspuns că totuși întreaga sa viață a rămas legată de respectiva comună, familia instalându-se acolo de mai bine de 50 de ani.
În intenția promotorului său, acțiunea în fața CEDO rămâne, înainte de toate, un demers ce tinde să deschidă o breșă privind lupta contra schimbării climatice. Pe această cale astfel trasată s-ar putea ca în viitorul apropiat cetățenii europeni să-și poată valorifica personal dreptul lor de a trăi în condiții bune pe o planetă respirabilă. Din punct de vedere strict juridic se are în vedere faptul că în Olanda fundația Urgenda a făcut celebra sa jurisprudență climatică din 2019 la nivelul Curții Supreme invocând contra statului articole din Convenția europeană; e interesant de căzut, în această perspectivă, dacă CEDO va urma aceeași cale și, în cazul în care o va face și se va pronunța în consecință, dacă va crea un precedent pentru dezvoltări jurisprudențiale pertinente pe măsură.
4.3. Susținută în demersul său judiciar de Greenpeace Suisse, asociația vârstnicilor elvețieni cuprinde peste 2000 de membri, cu o medie de vârstă de 73 de ani, preocupați de efectele negative ale dereglării climei asupra sănătății și a calității mediului de viață. Potrivit reprezentaților săi în pretoriul de la Strasbourg „toate rapoartele științifice arată că întreaga lume e afectată de încălzirea globală, în particular seniorii și mai ales femeile în vârstă vulnerabile cu precădere în termeni cardiovasculari ori respiratorii”. Ei au invocat mai multe încălcări de către Confederația Helvetică a dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului, în frunte cu cele privind dreptul la viață, Acțiunea judiciară pentru climă a fost inițiată în 2016, dar demersurile primare au rămas fără rezultat, în cele din urmă tribunalul federal, autoritatea jurisdicțională supremă, statuând că reclamanții „nu sunt afectați în mod special” așa încât după epuizarea căilor de drept intern s-a apelat la instanța europeană. În plus, ca țară bogată și de înaltă civilizație, Elveția ar trebui să fie un exemplu în combaterea schimbării climatice, cu atât mai mult cu cât semnele creșterii rapide ale temperaturilor și ale consecințelor sale sunt tot mai numeroase, precum topirea ghețarilor și fenomenele meteo extreme. Se reclamă o politică elvețiană climatică mai ambițioasă, în special de reducere a emisiilor de GES de peste 60% în raport cu nivelul său din 1990 până în 2030.
5. Multiplicarea contenciosului de mediu. De remarcat că în cauzele judiciare climatice apar din ce în ce mai frecvent ca pârâți nu numai statele, ci și marile întreprinderi, precum în dosarul olandez vizând multinaționala petrolieră Shell. Și aceasta întrucât unele întreprinderi au un impact asupra schimbării climatice comparabil cu cel al statelor. Așa, de exemplu, Shell controlează peste 2,5% din emisiile mondiale de CO2, numai patru țări – S.U.A., China, India și Federația Rusă – fiecare emițând mai mult. De aici s-a concluzionat că într-o anumită privință ele pot fi comparate cu un stat și că, de asemenea, le revine o responsabilitate în protecția drepturilor omului și rezolvarea problemei climatice. Specialiștii domeniului se pronunță în favoarea unei transformări interne a marilor întreprinderi și actori financiari pentru a preveni în mod eficient schimbarea climatică și încălcarea drepturilor umane. Din punct de vedere al dreptului substanțial o prioritate o reprezintă dovedirea existenței și recunoașterea jurisprudențială a unei obligații legale – a statelor și a marilor întreprinderi poluatoare – de a face, de a acționa pentru atenuarea emisiilor și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. I se alătură, ca obiectiv al aceluiași demers și obligația (îndatorirea) de diligență a statelor și companiilor de a proteja drepturile umane.
Din tot mai numeroasele cauze climatice inventariate la nivel mondial câteva prezintă o relevanță deosebită prin amploarea și ineditul soluțiilor deja pronunțate sau numai preconizate. Astfel, L’Affaire du siècle din Franța introdusă de 5 organizații neguvernamentale și susținută prin semnăturile a peste 2 milioane de cetățeni a condus, în 2021, la condamnarea istorică a statului francez pentru inacțiune climatică. Acesta avea termen ca până la sfârșitul lui 2022 să acopere excedentele de gaze cu efect de seră emise în perioada 2015-2018. Or, pe primele nouă luni din anul trecut, GES au scăzut cu numai 0,3%, departe de o rată de 5% fixată de expertizele pertinente și instanța de judecată. La începutul lui 2023 asociațiile civice reclamante au cerut penalități financiare pentru neexecutarea hotărârii judecătorești de ordinul a 80 milioane de euro. La 23 februarie 2023, tot în Franța și cu titlu de premieră, trei organizații neguvernamentale au chemat în judecată prima bancă europeană, BNP Paribas, în fața tribunalului judiciar din Paris, solicitând încetarea „contribuției sale semnificative” la încălzirea climatică din cauza clienților petrolieri din zona gazului metan. Potrivit militanților ecologiști, ea este indirect responsabilă de daunele cauzate climei de aceste mari companii, din cauza susținerii financiare pe care le-o oferă. Reclamanții au invocat îndatorirea de vigilență care, din 2017, impune în Franța marilor întreprinderi să adopte măsuri efective pentru a preveni atingerile aduse drepturilor umane și mediului. Dacă rezultatul juridic al acestei proceduri care va fi așteptat timp de câțiva ani este incert, organizațiile neguvernamentale mizează totuși pe prejudiciul de imagine pentru bancă, care ar putea să o forțeze la schimbarea conduitei.
Scurte concluzii. Din India până în Australia, din Pakistan în Columbia, în Olanda, în Franța, în Germania și mai nou în România, cu precădere după 2015, litigiile având ca obiect schimbarea climatică și căutarea responsabilităților climatice se multiplică pretutindeni în lume. Acest „activism” judiciar revoluționează modalitățile de acțiune până atunci reduse la negocieri internaționale în cadrul sistemului ONU. Pretoriul devine astfel un teren de discuții, locul unui dialog contradictoriu, implicând adesea administrarea și folosirea probelor juridice[7].
În ultima perioadă au fost promovate și înscrise asemenea cauze și pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, respectiv, pe cel al Curții Europene a Drepturilor Omului. Cele două cauze care au constituit pretextul analizei de față aduc în atenție problematica prioritară a ecuației dintre schimbarea climatică și drepturile omului, inaugurând o importantă direcție de dezvoltare jurisprudențială a dreptului climei. Ele contribuie, pe de o parte, la particularizarea semnificațiilor dreptului la mediu sănătos și echilibrat, recunoscut în sistemul Convenției europene „prin ricoșeu”, și creează premisele emergenței unui drept la climă stabilă, propice, cu caracter autonom dar integrat ansamblului drepturilor la mediu, pe de altă parte.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] D. Boyd, Rapport sur le droit à un climat vivable, A/74/161, 2019.
[2] Mircea Duțu, Dreptul mediului și al climei, vol. I, Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2022 p. 170 și urm.
[3] J. Rochfeld, Justice pour le climat!, Editions Odile Jacob, Paris, 2019, p. 69.
[4] T. Eicke, Human rights and climate change: what role for the European Court of Human Rights?, Goldsmith Law inaugural annual human rights lecture, 2021, p. 319.
[5] M. Moliner-Dubost, Les obligations de l’Etat dans la lutte contre le changement climatique, RFDA, 2019, p. 629.
[6] A. Van Lang, L’hypothèse d’une action en responsabilité contre l’État, RFDA, 2019, p. 652.
[7] M. Torre-Schaub, Justice climatique. Procès et actions, CNR Editions, Paris, 2020, p. 9.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.