Conflictul dintre dispoziția de rejudecare cuprinsă în decizia de admitere a recursului în casație și necesitatea respectării Deciziei nr. 552/2015 a Curții Constituționale
Ioan Vasilică - mai 15, 20231. Elemente introductive
Potrivit dispozițiilor regăsite în conținutul art. 433 din Codul de procedură penală, reglementare ce are rolul de a indica care este funcționalitatea procedurală a recursului în casație[1], prin formularea acestei căi de atac se învestește Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii, cu „verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, în continuare, dispozițiile art. 438 arătând și că printre cazurile ce permit efectuarea unui asemenea demers judiciar se află și situația în care „în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente[2]”.
Tot astfel, după ce se indică în conținutul art. 449 că în cazul în care s-a dispus rejudecarea, „decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să își reia cursul”, art. 450 face vorbire faptul că „Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs în casație, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la admiterea recursului în casație, iar art. 451 despre faptul că „Rejudecarea cauzei după casarea hotărârii atacate se desfășoară potrivit dispozițiilor cap. II sau III din titlul III al părții speciale, care se aplică în mod corespunzător”, fiind așadar exclusă o soluție ce implică vreo procedură în cameră preliminară.
În situația în care admiterea recursului și desființarea hotărârii definitive antrenează și obligația instanței de a dispune rejudecarea de către instanța competentă[3], cum este și situația primului caz de casare prevăzut de legiuitor, instanța va trimite cauza spre rejudecare la instanța competentă material sau după calitatea persoanei atunci când în cursul judecății au fost nesocotite, de către instanța inferioară celei legal competente, dispozițiile privitoare la competența după materie și după calitatea persoanei.
Deși reglementarea instituției în discuție nu ridică probleme în ceea ce privește soluția instanței cu privire la dispoziția de rejudecare și la instanța care va fi astfel sesizată, apreciem că opțiunea asumată a legiuitorului, de a dispune ca rejudecarea cauzei să aibă loc în limitele prevăzute pentru judecata în primă instanță, respectiv, acolo unde este cazul, de către cea de apel, deci cu eliminarea examenului specific procedurii din cameră preliminară, este de natură a nesocoti statuările obligatorii cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 552 din 16 iulie 2015[4] publicată în Monitorul Oficial nr. 707 din data de 21 septembrie 2015, care face vorbire despre faptul că: „este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. (…) O soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esenţială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia” (s.n.).
Așadar, trimiterea pe care o face legiuitorul cu privire la faptul că rejudecarea presupune efectuarea unei cercetări judecătorești de către instanța competentă, cu respectarea regulilor din materia judecății în primă instanță, sau după caz, din apel, este în contradicție cu cele statuate de către Curtea Constituțională, întrucât noul complet, cel de la instanța competentă după materie sau calitatea persoanei, este privat de posibilitatea – esenţială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia.
Efectele pe care le generează în plan procesual această necorelare existentă între statuarea instanței de contencios constituțional și dispozițiile legale analizate devin de-a dreptul improprii configurației actuale a procesului penal în situația în care însăși urmărirea penală efectuată în cauză este una lovită de nulitate absolută pentru încălcarea competenței după materie sau calitate a persoane a organului de urmărire penală.
2. Situație de fapt, temeiuri de drept și soluții
O asemenea situație, care scoate la iveală neajunsuri ale reglementării discutate, a făcut obiectul unei judecăți finalizate cu pronunțarea de către Curtea Militară de Apel a Deciziei nr. 47/2021 din data de 7 aprilie 2021.
În ceea ce privește situația de fapt, arătăm că inculpatul, având gradul militar de plutonier major, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, cauză fiind soluţionată de către Judecătoria Botoșani prin Sentinţa penală nr. 1196 din 4 octombrie 2019.
Împotriva acestei soluții a fost formulat apel de către inculpat, iar Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat definitiv prin Decizia penală nr. 249 din 29 februarie 2020, stabilindu-se, după desfiinţarea în parte a hotararii primei instanțe, o pedeapsă de 8 luni închisoare şi suspendarea executării pedepsei.
Așadar, deși inculpatul avea calitatea de militar[5], și deși parchetul competent să efectueze urmărirea penală, material și teritorial, era Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași, împrejurare care ar fi condus, potrivit dispozițiilor 56 alin. (6) din Codul de procedură penală, la sesizarea Tribunalului Militar Iași în vederea îndeplinirii procedurii de cameră preliminară și a efectuării cercetării judecătorești, întreaga urmărire penală și întreaga fază a judecății în căile ordinare de atac, prima instanță și apel, s-a desfășurat ca și cum inculpatul ar fi fost un civil.
Împotriva Deciziei definitive astfel pronunțate, la data de 14.04.2020 inculpatul a declarat recurs în casaţie, cale de atac ce a fost admisă prin Decizia penală nr. 367/RC din 16 octombrie 2020 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin aceasta fiind dispusă casarea Deciziei penale nr. 249 din 29 februarie 2020 a Curţii de Apel Suceava şi a Sentinţei penale nr. 1196/04.10.2019 a Judecătoriei Botoșani şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, Tribunalul Militar Iași.
Pentru a dispune astfel Instanța supremă a arătat, printre altele, că „Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa intervenind în cursul judecăţii. Mai exact, atunci când nu se respectă dispoziţiile privind competenţa după materie (ratione materiae) şi competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) şi judecata a fost efectuată de instanţă inferioară celei legal competente, este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală.
Cum în cauză recurentul inculpat a fost judecat în fond de către Judecătoria Botoșani, ca instanţă de drept comun, iar calea de atac a apelului a fost soluţionată de către Curtea de Apel Suceava, de asemenea, instanţă de drept comun, se constată că recurentul inculpat a fost judecat de către o instanţă necompetentă material şi după calitatea persoanei, inferioară celei legal competente”.
Fiind sesizată cu judecarea cauzei în primă instanță, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege dar și urmare a statuării Inaltei Curți, Tribunalul Militar Iași a pus în discuţie nulitatea absolută a urmăririi penale, această sancțiune fiind incidentă având în vedere împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, deşi inculpatul la data săvârşirii faptei avea calitatea de militar, aşa cum rezultă din adresa din data de 09.09.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Generală de Protecţie Internă.
Astfel, apreciază Tribunalul Militar Iași că urmărirea penală trebuia efectuată de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Codul de procedură penală, tribunalul militar judecă în primă instanţă, toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
În concluzie, dată fiind calitatea de militar activ, cercetarea penală, urmărirea penală şi judecată inculpatului pentru fapta de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului trebuia realizată de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, și respectiv de către Tribunalul Militar Iași.
Așa fiind, instanţa constată existenţa cazului prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. b) din legea procesuală, respectiv nulitatea absolută a actelor îndeplinite de către organele necompetente, reconfigurat prin Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, care a stabilit că: „soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.”
Din moment ce dispoziţiile art. 281 alin. (3) din legea procesuală permit instanţei să invoce nulitatea absolută în orice stadiu procesual, nu prezintă relevanţă, arată Tribunalul Militar Iași, faptul că nulitatea absolută a fost invocată în faza de judecată, şi nu în faza de cameră preliminară.
A aprecia că nulitatea absolută derivată din necompetenţa materială a organelor de urmărire penală poate fi invocată doar în faza de cameră preliminară, echivalează cu restrângerea sferei de aplicare a normei de procedură, contrar art. 281 din legea procesuală penală.
De aceea, în temeiul dispoziţiilor antereferite instanța militară a pus în discuţie excepţia nulităţii absolute a urmăririi penale şi a constatat că aceasta a fost efectuată de un organ necompetent, justificându-si soluția și prin raportare la dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. ş) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Constatarea nulităţii absolute a actelor urmărire penală, arată Tribunalul Militar Iași, are drept consecinţă imposibilitatea pronunţării unei soluţii pe fondul cauzei deoarece, potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) din legea procesuală „acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege”, act de inculpare sancţionat cu nulitate absolută.
Atât timp cât potrivit art. 280 alin. (3) din legea procesuală penală, încălcarea normelor de procedură privind competența după materie și calitatea persoanei, ce se sancționeză cu nulitatea absolută, pot fi invocate în orice stare a procesului, iar atunci când se constată nulitatea unui act de procedură se impune refacerea respectivului act cu respectarea dispoziţiilor legale, Tribunalul Militar Iași arată că singurul remediu procedural pentru a se îndrepta neregularitatea îl reprezintă restituirea cauzei la parchet.
Dacă instanţa ar limita soluţiile care se pot pronunţa în faza de judecată exclusiv la dispoziţiile art. 396 din Codul de procedură, acest lucru ar însemna eludarea dispoziţiilor procesuale privitoare la regimul nulităților.
Practic, arată Tribunalul Militar Iași, ar însemna ca instanţa de fond doar să constate nulitatea absolută, dar neregularitatea să nu poată fi remediată, chiar dacă în cazul nulităţii absolute, producerea vătămării este prezumată de legiuitor.
Imposibilitatea instanţei de a judeca o cauză în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale a fost analizată sub Codul de procedură penală anterior printr-o decizie ce se înscrie în registrul celor al căror dispozitiv se impune cu titlu obligatoriu, și care îşi găsesc aplicarea şi în cauza de faţă.
Altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat printr-o decizie dată în interesul legii, Decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, cu referire la o situaţie în care se punea în discuţie reţinerea cauzei în vederea judecării persoanei acuzate fără să existe o urmărire penală cu privire la acuzaţia formulată, că se poate vorbi despre existenţa unor probe numai în măsura în care a fost începută urmărirea penală.
Decizia pronunțată în procedura de recurs în interesul legii a stabilit că aprecierea probelor este în legătură directă cu posibilitatea judecării cauzei, respectiv, au fost strânse probe care să furnizeze acele informaţii a căror analiză şi valorificare să permită fundamentarea concluziei organului judiciar cu privire la existenţa sau inexistenţa faptei, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi al naturii infracţionale, identificarea autorului acesteia şi stabilirea existenţei sau nu a răspunderii penale a acestuia.
Faţă de acestea, instanţa învestită nu poate să efectueze în cauză cercetarea judecătorească, pentru că în situaţia ipotetică în care s-ar fi ajuns la constatarea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat ar fi însemnat pronunţarea unei condamnări fără să existe o acuzaţie penală pentru care să se fi administrat probe în cursul urmăririi penale.
Totodată, singura consecinţă a constatării în cauză a nulităţii absolute pentru necompetenţa organului de urmărire penală nu poate fi decât cea a restituirii cauzei la procuror, în respectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.
Referitor la alternativa restituirii cauze în faza camerei preliminare, Tribunalul Militar Iași a apreciat că, procedând astfel, nu s-ar obţine decât efectul prelungirii (nejustificate) a procesului penal, de vreme ce toate celelalte aspecte legate de obiectul acestei proceduri au fost definitiv tranșate, iar sancţiunea procesuală în discuţie pentru necompetenţa după calitatea persoanei a organului de urmărire penală a fost deja invocată, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a rechizitoriului emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Nu în ultimul rând, arată Tribunalul Militar Iași, deopotrivă restituirea cauzei în procedura de cameră preliminară şi restituirea cauzei la procuror nu sunt prevăzute în actualul Cod de procedură penală.
Având în vedere toate aceste aspecte, Tribunalul Militar Iași a procedat la trimiterea cauzei la organul de urmărire penală competent, chiar dacă dispoziţiile art. 396 din legea procesuală nu prevăd în mod expres o asemenea soluţie.
Așadar, constatând nulitatea absolută a întregii urmăriri penale, Tribunalul Militar Iași a apreciat că nu se impune ca restituirea cauzei să se facă la parchetul necompetent, ci că se impune trimiterea cauzei la unitatea de parchet corespunzătoare instanței la care a trimis cauza Înalta Curte, manifestare procesuală care a fost concretizată prin pronunțarea de către Tribunalul Militar Iași a Sentinței penale nr.10/27.01.2021.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, unitate de parchet căreia i-a fost trimisă cauza, a declarat apel în termenul prevăzut de lege, arătându-se, printre altele, că soluţia de trimitere dispusă de către Tribunalul Militar a fost dată cu depășirea cadrului legal în vigoare, cu încălcarea actului de învestire al Instanţei supreme şi cu interpretarea eronată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017.
În acest context, Parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei la Tribunalul Militar Iaşi pentru a proceda la judecarea cauzei în conformitate cu dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr.367/RC/16.10.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv potrivit dispoziţiilor capitolului II din titlul III al Părţii speciale din Codul de procedură penală, care reglementează judecata în primă instanţă.
Fiind învestită cu judecarea apelului astfel promovat de către Parchetul Militar, Curtea Militară de Apel București a dispus admiterea apelului, desființarea Sentinței apelate și rejudecarea cauzei de catre Tribunalul Militar Iasi, în limitele statuate de către Instanța supremă, fiind necesar ca pentru restabilirea legalității judecata să fie reluată de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Militar Iaşi, potrivit dispoziţiilor capitolului II din titlul III al Părţii speciale din Codul de procedură penală, care reglementează judecata în primă instanţă.
Se observă, arată Curtea Militară, că atunci când foloseşte termenul de „instanţă” în cuprinsul art. 51 din legea procesuala penală, legiuitorul actual se referă la instanţele judecătoreşti prevăzute de lege, care pot fi de categorii diferite (civile şi militare) ori de grad diferit (judecătorii, tribunale, curţi de apel), fără însă a exclude din înţelesul acestei noţiuni pe judecătorul de cameră preliminară, de vreme ce una dintre atribuţiile acestuia în procedurile reglementate în art. 341 şi 342 din Codul de procedura penală constă tocmai în verificarea competenţei sale.
Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează, printre altele, conflictele de competenţă în cazurile în care este instanţa superioară comună celor aflate în conflict.
Din interpretarea dispoziţiilor mai sus amintite, rezultă că, în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa ierarhic superioară tuturor celorlalte instanţe judecătoreşti din România, hotărârea acesteia prin care trimite o cauză spre competentă soluţionare la o altă instanţă reprezintă atât declinator de competenţă, cât şi regulator de competenţă.
Prin urmare, constatată Curtea Militară de Apel București, că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa căreia i se trimite cauza spre soluţionare, care nu are dreptul de a refuza judecarea cauzei pe motivul că nu este competentă, cu excepţia cazului în care din cercetarea judecătorească rezultă elemente noi care atrag competenţa altei instanţe, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 135 din Noul Cod de procedură civilă aplicabile, în temeiul art. 2 alin. (2) din același Cod, și în materie procesuală, în conformitate cu care nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
Reglementând soluţiile la judecata recursului în casație, dispozițiile procesuale prevăd că una dintre soluţiile pronunţate este admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente celelalte cazuri de casare prevăzute la art. 438, iar art. 449 alin. (4) fac vorbire despre faptul că atunci când se dispune rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul.
Totodată, în considerarea dispozițiilor legale care obligă la indicarea ultimului act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, Instanţa supremă a avut în vedere dispozițiile care stabilesc limitele rejudecării cauzei după casarea hotărârii recurate, respectiv capitolului II din titlul III al Părţii speciale din legea procesuală, care reglementează judecata în primă instanţă.
Ca atare, arată instanța învestită cu judecarea apelului formulat de către Parchet în acest al doilea ciclu procesual, că Încheierea din 01.08.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Botoșani, prin care s-a constatat legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de organele de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii, nu a fost casată ca efect al admiterii recursului în casaţie.
După cum se poate observa, soluția de admitere a căii de atac formulate de către Parchetul căruia i-a fost trimisă cauza, respectă întru totul dispozițiile legale, ce prevăd că regulile ce vor guverna noua judecată sunt cele de la judecată în prima instanță.
Pe de altă parte, tot legală este și soluția Tribunalului Militar Iași, aceasta chiar în contextul în care a dispus ca trimiterea cauzei să se facă direct la organul competent, iar nu la cel în privința căruia Înaltă Curte statuase că nu ar fi avut îndreptățirea de a efectua urmărirea penală (Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani), și mai ales că nulitatea generată de încălcarea competenței după materie și calitatea persoanei a organului de urmărire penală a căpătat, urmare a Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, valențele unei nulități absolute, ce poate fi așadar invocată și constatată în orice stare a procesului.
Apreciem că în acest context juridic, prin asemănare cu situația în care cauza se trimite la judecătorul de cameră preliminară atunci când se constată de către instanța de apel că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu[6], s-ar putea crea de către legiuitor posibilitatea trimiterii cauzei la judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței competente potrivit legii să judece cauza în prima instanță în situația în care se statuează faptul că atât urmărirea penala, cât și judecata au fost efectuate de către organele judiciare care au nesocotit exigențele instituite de lege în materia competenței materiale și după calitatea persoanei, opțiune legislativă care se impune mai ales în considerarea celor anterior arătate cu privire la optica pe care o are instanța de contencios constituțional cu privire la aceasta problematică.
[1] Apreciem că recursul în casație este o cale de atac extraordinară, de anulare, chiar dacă de multe ori în jurisprudența Instanței supreme, aceasta este calificată ca fiind de reformare sau retractare.[2] Acest caz de casare este singurul care vizează încălcarea unor norme de procedură.[3] Asumând că motivul de casare este cel ce vizează necompetența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioara celei legal competente.
[4] Această exigență, a îndeplinirii funcției de judecată de către același judecător care a efectuat și examenul specific judecătorului de cameră preliminară, este subliniată de către instanța de contencios constituțional și prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi prin Decizia nr. 353 din 7 mai 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015.
[5] Inculpatul, plutonier major în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Protecţie Internă, a indicat abia cu ocazia formulării cererii de recurs în casație calitatea sa de militar, acesta precizând totodată și faptul că nu a invocat excepţia de necompetenţă în cursul judecăţii, întrucât, prin raporturile de serviciu şi obligaţiile militare aferente calităţii sale, nu avea dreptul să divulge calitatea de militar şi funcţia pe care o avea și nici locul unde îşi desfăşura activitatea.
[6] Decizia nr. 847 pronunțată la data de 16.10.2020 de către Curtea de Apel Constanța – Secția penală.
DOWNLOAD FULL ARTICLEArhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.