Conceptul definirii unor noțiuni ale activității vânătorești pasibilă de răspundere penală (art. 233 C. pen. al Republicii Moldova)

Așadar, cât nu ar fi de paradoxal, dar legislația națională nu oferă o definiție clară a noțiunii de fond cinegetic, lăsând să se înțeleagă din conținutul art. 2 al Regulamentului gospodăriilor cinegetice că animalele de interes vânătoresc și multitudinea de terenuri de vânătoare constituie Fondul cinegetic unic de stat al Republicii Moldova. Din această expresie deducem că fondul cinegetic se alcătuiește din animalele de interes vânătoresc și din terenurile de vânătoare, ceea ce ar presupune că ar fi mai potrivit ca acestea să fie definite în mod separat, așa cum spre exemplu o face legiuitorul român prin Legea nr. 407/2006, unde se definește fauna de interes cinegetic (animale de interes vânătoresc) ca – fauna de interes cinegetic este resursa naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional, iar noțiunea de fond cinegetic se lasă a fi dedusă din conținutul altor norme care este una evidentă și subînțeleasă fără a mai fi necesară o definiție legală, accentul fiind pus, și pe bună dreptate, pe fauna sălbatică ca element al naturii care face obiectul prioritar de protecție în fața terenurilor pe care urmează a se desfășura activitățile de interes vânătoresc.

În aceste circumstanțe se cere și o definire a noțiunii de faună pentru a o distinge de alte noțiunii înțelesul cărora poate fi desprins din aceasta. Deci, potrivit unor autori^[7], prin faună se înțelege totalitatea animalelor de pe planetă, dintr-o anumită zonă, de pe un teritoriu dat sau dintr-o anumită epocă geologică, constituită în urma unui proces istoric de evoluție. Termenul „faună” denumește și diferite grupuri de animale-mamifere, păsări domestice și sălbatice, albine, pești, viermi de mătase etc.

La acest compartiment, în literatura română de specialitate^[8], referindu-se la fondul cinegetic se menționează că animalele sălbatice de interes vânătoresc, împreună cu biotipurile acestora (condițiile de mediu în care trăiesc și se dezvoltă) constituie fondul cinegetic (compusă din unități de gospodărire cinegetică, denumite fonduri de vânătoare, constituite pe toate categoriile de terenuri, indiferent de proprietar, și astfel delimitate încât să asigure o cât mai mare stabilitate vânatului în cuprinsul acestora.

Totodată, merită a fi considerat și modul de definire a noțiunii de fond cinegetic în literatura rusă de specialitate^[9], prin care se înțelege totalitatea animalelor sălbatice și păsărilor care viețuiesc, precum și cele care au fost aduse pe terenurile de vânătoare indiferent în gestiunea cui se află, pe suprafața cărora se admite vânătoarea cu respectarea normelor prescrise de lege.

Din punctul nostru de vedere, noțiunea expusă în literatura rusă de specialitate, dar și în legislația României pare a fi mai potrivită domeniului pe care-l reglementează, accentul fiind pus în acest sens pe exemplarele de specii sălbatice ce reprezintă fauna de interes cinegetic, iar terenurile pe care acestea viețuiesc prezintă un interes mai puțin accentuat anume în materia activității de interes vânătoresc.

Din această perspectivă, considerăm oportună revizuirea și completarea noțiunii de fond cinegetic după conținutul ce urmează:

Fond cinegetic – totalitatea speciilor de animale sălbatice ce viețuiesc în terenurile de vânătoare, constituie obiectul activităților de interes vânătoresc și aparțin domeniului public.

În sfârșit, consecutivitatea expunerii asupra noțiunilor de „vânătoare” și „fond cinegetic” ne permite să trecem la analiza celei mai importante noțiuni, care, de fapt, formează obiectul de studiu al lucrării de față, și anume noțiunea de „braconaj”.

Credem noi, că nu ar fi decât imposibil și inadmisibil să inițiem studiul privind particularitatea încadrării juridice a faptei penale de vânat ilegal (braconaj) fără a ne expune asupra activității de interes vânătoresc (vânătoare) care presupune viceversa celei dintâi, precum și a obiectului de atentare (regnul animal din componența fondului cinegetic) care toate împreună formează baza reglementării regimului răspunderii penale, respectiv temeiul declanșării acestei categorii de răspunderi ulterior delimitării ilicitului de licit în cadrul activității de interes cinegetic.

Deci, examinând legislația Republicii Moldova, alta decât cea penală, nu identificăm o noțiune dată braconajului, fapt ce poate fi calificat drept lacună în legislația noastră, cu toate că o asemenea noțiune se identifică în cuprinsul Codului penal la art. 233. Potrivit normei citate, se consideră vânat ilegal vânatul fără autorizația corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte și metode nepermise (braconajul), dacă acesta a cauzat daune ce depășesc 200 de unități convenționale^[10].

Din conținutul acestei norme constatăm că braconajul în sensul legii penale este considerată acea activitate specifică vânatului numai că desfășurată în condiții de ilegalitate sau cu încălcarea regulilor de vânătoare. Nu ne putem abține de la comentarii însă în privința ultimei expresii a noțiunii date de Codul penal în vederea calificării acestor fapte drept infracțiuni în funcție de cuantumul prejudiciului cauzat considerând această normă ca fiind una imperfectă atât timp, cât faptele prejudiciabile se califică drept infracțiuni în funcție de valoarea materială afectată și nu în considerentul generării consecinței ce constă în pericolul iminent asupra regnului animal.

În acest sens, considerăm că infracțiunea de braconaj poate fi calificată și fapta prejudiciabilă indiferent de cuantumul prejudiciului adus dacă aceasta a fost săvârșită cu aplicarea unor dispozitive explozibile, periculoase și pentru alte elemente ale mediului ce fac parte componentă a ecosistemului natural în care își au existența speciile din fondul cinegetic. Poate din acest motiv se consideră^[11] că în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal se califică drept contravenție și se sancționează conform Codului contravențional.

Totuși, faptele ce se încadrează sub limita cuantumului impus de legea penală sunt calificate drept contravenții, iar în acest Codul contravențional oferă după părerea noastră o noțiune mult mai calitativă, care ar putea sta la baza formulării unei noțiuni încorporate ulterior în conținutul legii cu privire la vânătoare.

Așadar, potrivit art. 128 al Codului contravențional^[12] prin braconaj se înțelege vânătoarea fără autorizație (licență), fără carnet de vânător sau fără autorizație de deținere, port-armă și de folosire a armei de vânătoare, depășirea normelor stabilite de recoltare a vânatului, precum și vânătoarea în locurile interzise și în perioadele de prohibiție, folosirea armelor, uneltelor și metodelor interzise.

Este de menționat că legislația României definește expres noțiunea de braconaj ca fiind acțiunea desfășurată în vederea obținerii acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă^[13].

În această ordine de idei, mergând pe modelul legislației altor state, dar și reieșind din necesitatea consolidării unui cadru general care să stabilească modul de folosire și protecție a speciilor din componența fondului cinegetic, considerăm oportună formularea unei noțiuni a braconajului cu încorporarea ei ulterioară în conținutul unei eventuale legi cu privire la vânătoare care să aibă următorul text:

Braconaj – vânătoarea fără autorizație sau cu depășirea normelor de recoltare a vânatului cu folosirea armelor, uneltelor și metodelor interzise.

Cu toate acestea, revenind la subiectul cercetat, așa cum anunțam la începutul lucrării că vom atinge și aspecte legate de particularitatea prejudiciului ecologic adus prin activitatea ilegală de vânat, în cele ce urmează vom aborda și categoria de resurse ce constituie obiectul de atentare pentru a putea formula ulterior o noțiune specifică domeniului vizat.

Așadar, este cunoscut faptul că prejudiciul cauzat prin activitatea de vânat ilegal constă din vătămările aduse regnului animal compus din totalitatea animalelor sălbatice de interes cinegetic, cu toate că nu poate fi exclusă în totalitate posibilitatea prejudicierii și altor categorii de resurse (forestiere, acvatice sau atmosferice) care în mod natural constituie habitatul animalelor de interes vânătoresc. Spre exemplu, având în vedere faptul că activitatea de vânat se califică drept ilegală atunci când sunt utilizate mijloace, arme sau mecanisme interzise, în mod inevitabil prin aplicarea acestora va avea de suferit și resursele naturale altele decât cele ale regnului animal. Or, animalele sălbatice de interes vânătoresc nu pot fi izolate prin scoaterea lor din circuitul natural, acesta din urmă constituie habitatul în care se înmulțesc, dezvoltă sau migrează, în general își au existența.

Totodată, la definirea noțiunii de prejudiciu adus prin vânatul ilicit urmează a se ține cont de faptul că după natura sa acesta se limitează adesea la vătămările aduse factorilor de mediu, unde repercusiunile asupra persoanei și bunurilor sale nu prea sunt specifice și asta, deoarece, resursele regnului animal de interes vânătoresc aparțin în exclusivitate domeniului public.

Cu alte cuvinte, prin nimicirea unei căprioare nu se aduce și o vătămare a dreptului unui particular, deoarece acesta poate fi doar proprietarul unui animal domestic nu și a celor sălbatice care alcătuiesc fondul cinegetic.

Prin urmare, noțiunea de prejudiciu cauzat prin activitatea de vânat ilegal poate avea în vedere doar dauna asupra mediului și nicidecum cea adusă persoanei sau bunurilor sale (așa cum se definește prejudiciul ecologic lato sensu). Evident, pot exista și aici unele excepții, atunci când, spre exemplu, infracțiunea de vânat ilicit s-a comis pe un teren proprietate privată, unde deținătorul, în conformitate cu normativele prevăzute, întreține o gospodărie cinegetică, iar animalele sălbatice întreținute pe acest teren îi aparțin cu drept de proprietate. În rest, prejudicierea resurselor regnului animal nu poate repercuta asupra sănătății sau bunurilor persoanei sub nicio formă.

Într-un alt context, anterior atribuirii unei definiții distincte prejudiciului rezultat din practicarea ilegală a activității de vânat, urmează să examinăm cu o specială atenție și noțiunea actuală atribuită în dreptul penal infracțiunii cu privire la vânatului ilegal în mod coroborat cu cea de prejudiciu ecologic expusă în doctrina de mediu. Aceasta se cere pentru a face clară prin delimitare activitatea legală de vânat de cea ilegală (braconaj).

De fapt, fără a face multă polemică, trebuie să menționăm că aceste două noțiuni (vânat ilegal și prejudiciu cauzat prin activitatea de vânat), de fapt, devin strâns legate și indică o consecutivitate a evenimentelor, efectelor activității calificate drept infracțiune. Se are în vedere aici că acțiunea în repararea prejudiciului adus regnului animal, care este una exercitată în urma invocării normelor cu privire la răspunderea civilă delictuală, poate fi declanșată după ce se constată săvârșirea unei infracțiuni calificată drept vânat ilegal.

Deci, în finalul studiului realizat asupra particularităților definirii prejudiciului ecologic cauzat prin activitatea de vânat ilicit vom încerca să formulăm noțiunea de prejudiciu ecologic, precum și cea a prejudiciului cauzat prin categoria activităților vizate.

Astfel, drept concluzie la cele analizate în textul lucrării, în consecutivitatea respectivă a expunerii, definim:

Prejudiciu ecologic – vătămare adusă factorilor de mediu direct cu posibile repercusiuni asupra sănătății și patrimoniului persoanelor deținătoare a bunurilor de mediu.

Prejudiciu ecologic cauzat prin activitatea ilegală de vânat – constă din vătămările aduse faunei sălbatice de interes cinegetic prin activități și mijloace interzise de lege.

Referințe bibliografice:

1. G. Ardelean, Particularitățile răspunderii subiective și obiective în dreptul mediului, Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” nr. 1, ediția a-XI-a, Chișinău, 2011.

2. G. Ardelean, Dreptul comercial, Ed. Bons Office, Chișinău, 2014.

3. Codul penal, aprobat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002 în M. Of. al Republicii Moldova, 04.2009, nr. 72-74.

4. Comentariul la Codul penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18 aprilie 2002, M. Of. nr. 72-74 din 14 aprilie 2009.

5. Codul contravențional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008, M. Of. nr. 3-6/15 din 16 ianuarie 2009.

6. Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic a României nr. 407 din 9 noiembrie 2006.

7. E. Lupan, Dreptul mediului. Tratat elementar, vol. II, Ed. Lumina Lex, București, 1997.

8. E. Lupan, Tratat de dreptul protecției mediului, Ed. C.H. Beck, București, 2009.

9. Regulamentul gospodăriei cinegetice, anexa la Legea regnului animal nr. 439 din 27 aprilie 1995, M. Of. nr. 62-63 din 9 noiembrie 1995.

10. I. Trofimov, G. Ardelean, A. Crețu, Dreptul mediului, Ed. Bons Office, Chișinău, 2015.

11. A.K. Galicenco, Dreptul ecologic al Rusiei. Dicționar de termeni juridici, Moscova, 2008.