Conceptul definirii unor noțiuni ale activității vânătorești pasibilă de răspundere penală (art. 233 C. pen. al Republicii Moldova)

Introducere

Amestecul tot mai frecvent și necontrolat al ființei umane în procesele firești ale naturii realizate, adesea, prin activitățile de exploatare irațională, industrie și dezvoltare a tehnologiilor, fără îndoială, pune în pericol existența viului pe pământ și a tot ce numim valori de mediu. Accesul nelimitat la resursele naturale, inițial, la cele de interes vânătoresc pe care omul le-a exploatat în scopul asigurării hranei și a elementarelor procese fiziologice, iar ulterior prin exploatarea în exces a acestora în scopuri de agonisire a adus la instalarea unui dezechilibru natural fără precedent, ireversibil poate. De aceea, un subiect destul de important și discutat mult în jurisprudența zilelor noastre este cel al infracționalității contra mediului, în special, al infracțiunilor contra regnului animal (vânatul ilegal), în condițiile în care această îndeletnicire devine din ce în ce mai atractivă, aducătoare de profit și generatoare de beneficii.

Astfel, în circumstanțele descrise, legislația de mediu pe segmentul ce reglementează modul de evaluare și reparare a prejudiciului adus pe această cale devine vulnerabilă și neputincioasă în fața diverselor forme de atentare la speciile de interes vânătoresc. Cu toate acestea, abordările la acest capitol tot timpul au fost caracterizate prin aspectul lor simplist și generalist care nu a prezentat un interes aparte pentru doctrinari, dar de multe ori nici pentru cei care aplică legislația în domeniu, în condițiile în care acesta necesită o examinare specifică, ținându-se cont de importanța și particularitatea categoriei componentelor vizate în materia reparării prin readucere la starea anterioară prejudicierii. Abordând situația componentei biotice de mediu, care constituie și obiectul cercetării, și aici menționăm resursele regnului animal, în special, speciile de interes vânătoresc, ne-am propus să elucidăm sub aspect detaliat cauzele și condițiile ce determină subiecții în a săvârși infracțiuni calificate drept „vânat ilegal”, formele de atentare, constatarea, evaluarea, ajungând chiar la aspecte ce țin de repararea prejudiciului adus mediului pe această cale.

Metode aplicate și materiale utilizate. În cursul elaborării studiului de față s-a ținut cont de regulile principale ale realizării unei cercetări ce implică în mod necesar utilizarea anumitor metode de cercetare specifice fiecărui subiect în parte. În cazul nostru au fost utilizate, pe larg, metoda analizei (ce se concretizează în analiza problematicii și a particularității cauzelor ce determină la săvârșirea infracțiunii de vânat ilegal), metoda deducție (prin care se realizează o constatare a ineficienței mecanismului aplicat în vederea calificării și sancționării penale a faptelor ce atentează la integritatea regnului animal), metoda prospectivă (utilizată în scopul examinării posibilității de implementare a noilor idei și mecanisme ce vor asigura încadrarea juridică adecvată racordată la exigențele actuale de protecție a mediului).

Rezultate obținute și discuții

Deci, după cum se știe, condițiile actuale la care pretinde omenirea, văzute diferit de fiecare individ în parte în procesul agonisirii de bunuri și produse pe căi cât se poate de scurte și ușoare, au o geneză mult mai îndelungată decât cea care se pretinde că datează din perioada descoperirii marilor tehnologii industriale. În concret, aspirația omului de a-și crea un anturaj confortabil pe seama factorilor naturali își are originea încă din perioada preistorică, când îndeletnicirile de bază, de fapt și unicele pe atunci, constau din activitățile de vânat și pescuit. Ulterior, insistența de a trăi mai bine, de a-și diversifica confortul și condiția de trai, au determinat omul să treacă la identificarea și aplicarea unor tehnologii fără precedent, iar activitatea de vânat, considerată până atunci sursa principală de existență, este percepută deja ca o alternativă a activităților industriale, activități care înregistrează un impact extrem de negativ asupra mediului în comparație cu cea a nimicirii animalelor sălbatice din componența fondului cinegetic.

Astăzi, în scopul obținerii unor comodități sporite, omul exploatează un volum necontrolat de resurse pe care natura i le oferă gratuit, însă fără să țină cont de consecințele nefaste ale excesului în exploatare, ignorând vădit normele reglementate de legislație. În general se prezumă că orice activitate desfășurată de om implică un nivel sporit sau redus de prejudiciere a mediul[1].

Totuși, odată cu evoluția omenirii în toată splendoarea sa, au evoluat în mod constant și unele reglementări menite să prescrie, supravegheze și să sancționeze unele abateri de la dispozițiile sale, fiind prezente astăzi aproape în toate domeniile de activitate și nu numai.

Astfel, s-a ajuns ca după anii 1980, atunci când a fost consacrată definitiv ramura dreptului mediului, prin multitudinea reglementărilor să-și facă apariția și legile destinate nemijlocit protecției faunei sălbatice de interes vânătoresc prin normele ce privesc administrarea și controlul de stat în domeniul folosirii și protecției fondului cinegetic.

Este evident faptul că normele penale cu caracter preponderent imperativ și represiv instituite în vederea protecției faunei sălbatice se impunea odată cu intensificarea atentărilor la această categorie de resurse și, nu atentării pur și simple primitive, ci a celor cu folosirea dispozitivelor periculoase, atât pentru speciile faunistice, cât și pentru resursele naturale de care acestea își au legată existența (masive forestiere, ecosisteme acvatice, câmpii și alte spații naturale). Considerentul de față a determinat legiuitorul să adopte de urgență unele măsuri de prevenire a acestor activități, dar și cele de sancționare a făptuitorilor, inclusiv prin măsuri de drept penal.

În fine, având drept obiectiv principal al studiului de față identificarea unor combinații juridice prin care să fie asigurată o protecție sporită și eficientă a regnului animal prin activitățile de vânat ilicit, mai întâi de toate se cere a pune în evidență reglementările existente la acest capitol, iar în acest context vom realiza o succintă analiză a cadrului juridic începând de la enunțarea, perfecționarea și adaptarea conținutului unor noțiuni ce definesc fapta penală de vânat ilicit la exigențele și standardele legislației de mediu care vor fi în stare să facă față oricăror încercări de a dăuna și periclita componenta în discuție. Spunem aceasta, deoarece fauna sălbatică constituie un element destul de important al mediului ce asigură echilibrul ecologic și funcționarea tuturor componentelor naturale fără de care existența omului ar fi precară și fără sens.

Deci, până a trece la interpretarea textului de la art. 233 C. pen. al Republicii Moldova (vânatul ilegal) vom analiza principalele noțiuni ale domeniului vizat din perspectiva legislației de mediu cum ar fi noțiunea de „vânătoare”, „fond cinegetic” și cea de „braconaj”, care constituie și obiectul de studiu al prezentei lucrări, dar care mai descrie și impactul negativ al infracțiunii ce urmează a fi combătută cu prioritate și în condiții de maximă echitate socială.

În pofida faptului că legislația noastră nu definește expres noțiunea de vânătoare, sensul acesteia poate fi desprins din conținutul art. 26 a Regulamentului gospodăriei cinegetice[2], care menționează că se consideră vânătoare depistarea în scopul dobândirii, urmărirea și dobândirea propriu-zisă a animalelor aflate în condiții naturale. Evident că în context legislativ, noțiunea de „vânătoare” exprimă un aspect rezumativ, succint care evită să descrie toate acțiunile și rezultatul lor, precum și temeiul dreptului exercitat cu acest prilej.

În contextul dat s-ar arăta acțiunile care pot fi ușor calificate drept infracțiuni de braconaj (vânătoare ilegală) stabilind astfel limita dintre licit și ilicit în conținutul uneia și aceleiași noțiuni.

Pe lângă aceasta, în viziunea noastră considerăm că era mult mai potrivit ca legiuitorul să recurgă la o detaliere a noțiunii ce definește vânătoarea, urmând ca aceasta să includă în sine toate elementele și caracterele juridice care contribuie la facilitarea înțelegerii sensului pe care îl exprimă. Or, scopul formulării unei noțiuni rezidă însuși în menirea pe care o are în a reflecta caracterele generale, valoarea, sensul și însemnătatea unui lucru, fenomen, concept sau termen care devine distinct datorită trăsăturilor proprii[3].

Bunăoară, sub aspect comparativ cu legislația altor state, iar aici aducem drept exemplu legislația în domeniu a României[4], noțiunea de vânătoare este definită într-un sens mult mai larg, adică acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile în stare de libertate. Tot în conținutul noțiunii se specifică că nu constituie acțiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop științific, urmată de eliberarea acestora.

Un aspect deosebit de important al modului de legiferare în domeniul activității de interes vânătoresc, caracteristic legislației României constă în faptul că prin aceeași lege se face distincția între noțiunile de vânătoare și vânat, cea din urmă menționând că prin vânat se înțelege exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de braconaj cinegetic. Evident că prin această „manevră legislativă” pe bună dreptate se încearcă a se distinge între vânătoare și vânat, prima fiind desemnată ca o activitate autorizată în dobândirea animalelor din fondul cinegetic prin nimicire, iar ultima un rezultat material al primei activități fără a se lua în considerare și rezultatul spiritual (plăcere, relaxare, hobby) de care profită în exclusivitate vânătorul, acesta înfățișându-se în ipostaza de subiect beneficiar direct a resurselor regnului animal. Spunem aceasta, deoarece în literatura de specialitate se consideră că această categorie de beneficiari ce se bucură nemijlocit de produsele regnului animal, mai fiind numiți și beneficiari ai folosinței speciale[5].

Actualmente în proiectul Legii Republicii Moldova cu privire la fondul cinegetic și protecția vânatului, de asemenea se încearcă a face o delimitare între noțiunile de vânat și vânătoare unde prin vânat s-ar referi la animale sălbatice (mamifere, păsări) de interes vânătoresc, iar prin vânătoare la căutarea, stârnirea, hăituirea, rănirea, dobândirea sau capturarea vânatului sau orice altă activitate care are ca scop recoltarea acestuia.

În această ordine a analizei sintetizăm ideea că noțiunile de vânător, vânătoare și vânat în materia activităților de interes cinegetic formează, fără îndoială, elementele unui raport juridic (subiect, obiect și conținut) care sunt supuse reglementărilor specifice și constituie parte din obiectul de studiu al ramurei de dreptul mediului.

În literatura rusă de specialitate[6], termenul „vânătoare” este definit în două sensuri, ca mod de folosire a regnului animal și în sensul de extragere în ordinea stabilită din mediul de existență a obiectelor regnului animal ce fac obiectul activității de vânat.

Analizând și această din urmă noțiune oferită de legislația Federației ruse, în cele ce urmează vom încerca prin combinarea celor mai relevante trăsături conținute în noțiunile definite mai sus să atribuim o noțiune cât se poate de originală, adecvată și plină de înțeles termenului de „vânătoare”.

Vânătoareactivitate autorizată în condițiile legii care constă în căutarea, urmărirea, capturarea ori nimicirea animalelor din fondul cinegetic aflate în stare de libertate.

În această ordine de idei, propunem ca noțiunea în cauză să fie încorporată în conținutul unei legi care va reglementa domeniul activităților de interes vânătoresc și va stabili baza ulterioarelor formulări ale normelor destinate consolidării regimului privind supravegherea, administrarea și folosirea rațională a resurselor regnului animal. Or, potrivit art. 26 din Regulamentul gospodăriei cinegetice, vânătoarea este o metodă de folosire a resurselor regnului animal.

O altă noțiune utilizată frecvent în conținutul reglementărilor ce stabilesc modul de folosire a resurselor regnului animal prin activități de interes vânătoresc o reprezintă cea a fondului cinegetic care, după părerea noastră, întruchipează obiectul țintă a acestei activități, dar și delimitează în mod incontestabil fauna sălbatică în animale de vânătoare și cele care nu sunt destinate acestor activități din considerente de securitate ecologică a animalelor rare, periclitate sau pe cale de dispariție. Ca și în cazul noțiunilor analizate mai sus, vom formula o noțiune a fondului cinegetic ulterior analizei legislației altor state sub aspect comparat, dar și tuturor aspectelor ce merită a fi reținute și evidențiate în cadrul studiului propus.


[1] G. Ardelean, Particularitățile răspunderii subiective și obiective în dreptul mediului. Analele științifice ale Academiei „Ștefan cel Mare” nr. 1, ediția a XI-a, Chișinău, 2011, p. 95.

[2] Regulamentul gospodăriei cinegetice, anexa la Legea regnului animal nr. 439 din 27 aprilie 1995, M. Of. nr. 62-63 din 9 noiembrie 1995.

[3] G. Ardelean, Dreptul comercial, Ed. Bons Office, Chișinău, 2014.

[4] Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic a României nr. 407 din 9 noiembrie 2006.

[5] I. Trofimov, G. Ardelean, A. Crețu, Dreptul mediului, Ed. Bons Office, Chișinău, 2015, p. 295.

[6] A.K. Galicenco, Dreptul ecologic al Rusiei. Dicționar de termeni juridici, Moscova, 2008, p. 243.

DOWNLOAD FULL ARTICLE

Conceptul definirii unor noțiuni ale activității vânătorești pasibilă de răspundere penală (art. 233 C. pen. al Republicii Moldova) was last modified: April 3rd, 2019 by Grigore Ardelean

Only registered users can comment.

Arhiva Revista