Codul rutier, o lege care îi ajută sau îi încurcă pe conducătorii auto
Gheorghe Costache - mai 7, 2021Dezvoltarea societății s-a putut realiza datorită eforturilor depuse de oameni, care au înțeles permanent nevoia de a găsi ceva nou, ceva care să-i ajute în realizarea dezideratelor pe care le-au nutrit.
Orice societate, indiferent de forma de guvernământ, are ca principal motor de dezvoltare economia, care presupune, la rândul ei, dezvoltarea industriei, agriculturii, serviciilor, cercetării și altele, toate având menirea de a asigura un nivel de viață confortabil pentru toți cetățenii unei țări.
De altfel, chir în Constituția României este prevăzut că: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură a asigura cetățenilor un trai decent”[1].
Sistemul legislativ în general, conceput ca având principal izvor de drept Constituția, este de natură a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în condițiile în care omul, reprezintă valoarea supremă și în jurul căruia trebuia să acționeze toate forțele pentru a-i asigura nivelul de trai decent menționat în legea fundamentală.
În acest context, dezvoltarea economico-socială nu ar fi posibilă fără o mișcare continuă de bunuri, care intră în procese de fabricație sau de consum, toate fiind posibile datorită reglementării acestora printr-un sistem de acte normative eficiente, elaborate, respectate sau impuse de către cetățenii unei țări.
În etapa de dezvoltare pe care o parcurgem, societatea ar fi complet paralizată, dacă nu chiar în colaps, în lipsa activităților care se referă la transporturi, atât de persoane, cât și de bunuri.
Sistemul de transport a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, plecând de la celebrele caravane și corăbii ale deșerturilor și mărilor și oceanelor lumii, până la transporturile terestre făcute cu mijloace cu tracțiune animală și terminând în prezent cu transportul rutier și feroviar ultra modern.
Dacă transportul maritim, rămâne cel mai avantajos sistem de transport din punct de vedere volum/financiar, transportul terestru vine în completarea celui maritim pentru a prelua marfa din porturi și a o transporta pe căi rutiere până la beneficiarii finali care sunt consumatorii.
Sistemul de transporturi rutiere s-a dezvoltat simțitor, astfel că s-a ajuns la situația în care infrastructura de transport să fie insuficientă chiar și în țările puternic dezvoltate și cu mari lipsuri în state care au acordat mai puțin interes dezvoltării acestei ramuri a economiei.
Pentru realizarea unui transport eficient și care să permită legăturile inter-state, s-a convenit, la nivel internațional, realizarea unei legislații care să reglementeze circulația pe drumurile publice, astfel ca acestea să fie uniforme în majoritatea statelor lumii.
În acest scop a fost elaborată și în România o lege care are menirea să reglementeze acest sector de activitate deosebit de important și care se adresează atât conducătorilor de camioane pentru transport de marfă, dar și celor care transportă persoane sau care folosesc mijloace de transport proprii pentru transport în scop personal.
Actul normativ la care facem referire este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (republicată), publicată în Monitorul Oficial nr. 670 din 3 august 2006.
Actul normativ menționat mai sus este documentul fundamental care stă la baza cunoașterii regulilor de circulație pe drumurile publice a tuturor categoriilor de vehicule și care reglementează și modalitatea prin care o persoană care intenționează să conducă un vehicul pe drumurile publice o poate face.
Având în vedere diversitatea mijloacelor de transport care circulă pe drumurile publice, legiuitorul a avut în vedere să stabilească norme specifice pentru fiecare categorie în parte, astfel că a stabilit categoriile de permise ce trebuie deținute de către un conducător auto, pentru a conduce fiecare categorie de mijloc de deplasare auto-moto.
Așa cum precizam mai sus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (republicată), este actul normativ care stă și la baza obținerii permisului de conducere, nu numai care asigură regulile, semnele, semnalele și marcajele folosite în circulația auto.
În acest sens, un novice care își dorește să obțină un permis de conducere va trebui să urmeze cursurile de formare a unei școli de conducători auto, unde pregătirea are două faze: teoretică și practică.
În cele ce urmează, ne vom referi la partea teoretică, ce presupune studierea în amănunt a bazei legale, respectiv Ordonanța sus-menționată, atât de un viitor candidat la obținerea unui permis de conducere, dar și de pregătire, pe tot parcursul vieții, a celor care deja au obținut și posedă un permis de conducere auto.
Tehnologia face pe orice începător să acceseze internetul pentru a găsi actul normativ care îl interesează și care va constitui materie de examinare teoretică, dar și practică, considerând faptul că, pe internet, la site-urile de specialitate ale instituțiilor abilitate, va găsi ultima formă a legii.
Am purces, așadar, în demersul nostru în a căuta site-urile care ne pot oferi un act normativ la zi, care să ne asigure o pregătire corespunzătoare în vederea susținerii examenului în vederea dobândirii dreptului de a obține un permis care să ne permită să conducem un vehicul pe drumurile publice.
Primul site accesat a fost cel oferit de http://legislatie.just.ro/, care ne-a condus la un site cu antetul Guvernului României – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Uniunea Europeană – Fondul Social European, Instrumente structurale 2007-2013, Portal legislativ PODCA-inovație în administrație,, un portal care a fost „implementat de către Ministerul Justiţiei în perioada octombrie 2012 – februarie 2015. Proiectul a beneficiat de finanţare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (…)[2]”, unde am căutat legea ce ne interesa, sens în care am completat rubricile corespunzătoare cerute de formular.
Accesând link-ul deschis, am găsit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, (republicată), privind circulația pe drumurile publice, publicată după cum menționează site-ul în Monitorul Oficial nr. 670 din 3 august 2006.
Fiind un portal legislativ girat din antet de Guvernul României, ne dă convingerea că actul normativ găsit este cel căutat și acesta trebuie studiat, însușit și respectat, odată ce se obține permisul de conducere a unui vehicul pe drumurile publice.
De la început sunt trecute și o parte dintre actele normative care au modificat forma inițială, lucru ce constituie încă o garanție că legea este în vigoare în această formă.
Lecturând cu atenție prevederile legii, am constatat unele inadvertențe, care pun pe cititor într-o situație de confuzie, și anume:
1. Art. 50 alin. (1) din Lege[3] prevede că: „Vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2)sunt următoarele: (…)”.
Pentru o edificare completă, mergem la art. 15 alin. (2), unde citim cu stupoare faptul că alin. (2) de la articolul respectiv a fost abrogat, sub acest text fiind trecută mențiunea (la 19-01-2013, alin. (2) al art. 15 a fost abrogat de pct. 4 al art. I din Legea nr. 203 din 9 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 760 din 12 noiembrie 2012).
2. Art. 57 alin. (2) din Lege[4] prevede: „La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier”.
Din textul de lege rezultă cu claritate ce are de făcut un conducător auto care intră într-o intersecție dirijată, și anume să respecte, în ordine:
– semnificația indicatoarelor;
– culoarea semaforului;
– indicațiile ori semnele polițistului rutier.
Din cele studiate însă în prezenta lege[5] până la acest articol, se poate reține faptul că, în conformitate cu prevederile art. 31, normele legale prevăd următoarele: „Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:
a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier;
b) semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la 32 alin. (2) lit. a)și b);
c) semnalizarea temporară care modifică regimul normal de desfășurare a circulației;
d) semnalele luminoase sau sonore;
e) indicatoarele;
f) marcajele;
g) regulile de circulație”.
Dacă facem o scurtă comparație a prevederilor celor două articole constatăm că există o contradicție evidentă în ceea ce privește ordinea în care trebuie respectate semnele, indicatoarele și semnalele cu care se poate întâlni un conducător auto, chiar într-o intersecție dirijată.
Constatând aceste neconcordanță în prevederile legii, am considerat necesar să ne informăm de la instituția care se ocupă de examinarea și eliberarea permiselor de conducere, sens în care am accesat site-ul poliției rutiere, la adresa https://bpr.politiaromana.ro/ro/legislatie-rutiera.
La link-ul legislație rutieră[6], am reușit să găsim Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 12 decembrie 2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice, care, încă de la început, avertizează cititorul că „Prezenta formă consolidată este valabilă începând cu data de 31-12-2020 până la data de 06-01-2021”, iar după ce sunt menționate actele normative care au modificat-o în timp, este inserată atenționarea „Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat informării utilizatorilor”.
Din cele prezentate se poate ușor trage concluzia că instituția statului, care este abilitată să examineze în vederea acordării dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice, nu poate pune la dispoziția celor interesați un act normativ valid, la zi, și cu certitudinea că acesta este documentul pe baza căruia se fac controalele agenților de poliție în trafic, practic aceasta fiind legea pentru care este înființată și funcționează instituția.
În plus, așa după cum se vede din text, legea este valabilă numai până la data de 6 ianuarie 2021, ceea ce duce la concluzia că, la momentul documentării noastre, luna aprilie 2021, aceasta nu mai este în vigoare.
Cu toate că Poliția rutieră nu-și asumă nicio responsabilitate privind actualitatea legii pe baza căreia funcționează și pe care a postat-o pe site-ul propriu, declinând responsabilitatea pe o societate comercială, S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra Neamț, am încercat să verificăm conținutul acestei legi și la această instituție.
Puțin mai organizată, S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra Neamț ne pune în vedere, încă de la începutul textului, modul în care au evoluat prevederile Ordonanței în discuție, de la adoptare și până în prezent, astfel că putem afla că această lege, în perioada 2002-2021, a fost modificată, completată, adăugită și republicată de 44 de alte acte normative.
Cu toate acestea, textul nu diferă la articolele la care am făcut referire cu nimic.
Concluzionând, numai pe baza neconcordanțelor prezentate mai sus putem trage câteva concluzii, și anume:
– instituția statului sub egida Guvernului României postează, la Portalul legislativ, o prevedere legală ce are contradicții între textele diferitelor articole, ceea ce pune în dificultate pe cel care dorește să se pregătească în domeniul obținerii unui permis de conducere al unui vehicul pe drumurile publice sau pe cel care dorește să se pregătească continuu pentru a fi la zi cu prevederile uneia dintre cele mai aplicate legi;
– instituția statului ‒ Poliția rutieră ‒ care este înființată de Guvernul României și are rolul de a pregăti, forma, examina și controla pe cei care doresc să obțină sau posedă un permis de conducere, nu-și asumă, pe site-ul propriu, legea care îi asigură funcționarea;
– multitudinea de modificări aduse unui act normativ atât de important face să apară neconcordanțe între prevederile articolelor, de natura celor sesizate în prezentul material, și de aici la ambiguitatea respectării acestor reguli;
– slaba preocupare a celor îndrituiți cu apariția, publicarea și menținerea la zi a actelor normative de bază, cum este și această lege, care este cea mai aplicată lege din întregul sistem legislativ existent, dacă avem în vedere faptul că prevederile acestei legi se aplică non-stop ziua și noaptea, pe parcursul întregului an calendaristic, indiferent că este zi lucrătoare sau sărbătoare de orice fel.
În contextul neconcordanțelor găsite, am renunțat la a mai studia în integralitatea sa prevederile acestei legi, însă, dacă celebrul motto „Legea ne apără, să o cunoaștem să o respectăm” poate fi transpus în practică numai dacă cetățeanul are și posibilitatea de a o studia, știut fiind faptul că nimeni nu poate fi exonerat de răspundere pe motiv că nu cunoaște legea, atunci se pune fireasca întrebare „Unde se mai poate găsi o lege pe care să o studiezi, pe care să te poți baza că este cea corectă și de actualitate?”, pentru că legea nu se vinde la tarabă.
DOWNLOAD FULL ARTICLEBibliografie
– Constituția României;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 12 decembrie 2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice;
– site-uri Internet.
[1] Art. 47 din Constituția României.
[2] http://legislatie.just.ro/Public/NLEX.
[3] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 12 decembrie 2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice.
[4] Idem.
[5] Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92 din 12 decembrie 2002 (republicată) privind circulația pe drumurile publice
[6] https://bpr.politiaromana.ro/ro/legislatie-rutiera/oug-195-din-2002.
Arhive
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- Supliment 2021
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | |||
5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 |
19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 |
26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.