Beneficiul ratat și comisionul datorat de către debitorul consumator creditorului bancar pentru rambursarea anticipată a capitalului împrumutat, după decizia CJUE în cauza VR Bank Ravensburg‑Weingarten

În analiza textului din actul normativ unional, remarcăm obligativitatea reducerii cuantumului compensației (prin „amputarea” efectelor clauzei contractuale care prevede dreptul creditorului la compensație) în ipotezele depășirii „prejudiciului suferit efectiv ca urmare a rambursării anticipate”. Reiterăm precizările deja antamate, în legătură cu confuzia indusă în actul normativ, între acoperirea prejudiciului efectiv (damnum emergens) înregistrat de către creditor prin neexecutarea/executarea neconformă de către debitor a unei/unor obligații de sorginte contractuală/extracontractuală care îi incumbă și, pe celălalt versant, acoperirea beneficiului nerealizat ca urmare a ratării dobânzii fixe, doar acest element (lucrum cessans) făcând în realitate obiectul clauzei (potențial abuzive) de compensație pentru rambursare anticipată. Dacă părțile au dorit să evalueze anticipat prejudiciul efectiv pe care o eventuală neexecutare la termen/la scadență a obligațiilor contractuale care incumbă debitorului l-ar atrage pentru creditor, respectiva stipulație ar fi avut natura unei clauze penale (părțile ar fi recurs la stipularea de dobânzi penalizatoare etc.). Considerăm că, sub titulatura de „prejudiciu efectiv” generat ca urmare a rambursării anticipate, legiuitorul european vizează elementul genuin al beneficiului nerealizat, impunând condiția ca întinderea acestuia să fie apreciată pe considerente obiective, neutre, transparente, corelate cu maniera efectivă în care respectivele sume ar fi putut fi revalorificate de către creditor, menționându-se că „prejudiciul” (în realitate, beneficiul nerealizat) constă pentru creditor în „diferența dintre rata dobânzii aferente creditului convenită inițial și rata dobânzii la care creditorul poate da cu împrumut pe piață cuantumul care face obiectul rambursării anticipate la momentul rambursării respective”.

 4. Transparența obiectului clauzelor care obligă consumatorul la plata compensației de rambursare anticipată

Absența caracterului transparent^[10] al obiectului clauzelor care stipulează obligația consumatorului de a achita creditorului o compensație pentru rambursarea anticipată va permite debitorului să atace validitatea (opozabilitatea inter partes/eficacitatea) prevederilor contractuale „obscure”, în ideea eliminării acestor clauze abuzive din cuprinsul contractului de adeziune^[11]. După cum s-a argumentat de către autorii care au alocat atenție acestei problematici^[12], transparența clauzelor B2C poate fi decelată ori secvențiată pe cel puțin trei paliere, primul dintre acestea fiind reprezentat de caracterul inteligibil (sub aspect gramatical și lingvistic) al textului propus lui adherens (i), iar palierul secund materializându-se în transparența obiectului clauzei sub aspectul implicațiilor sale economice în patrimoniul consumatorului (ii). Nu doar că nu este suficient ca textul clauzei concepute de proferens să fie comprehensibil prin prisma sensului gramatical și al accepțiunii lingvistice, ci este indispensabil ca acesta să atingă nivelul de transparență care să permită consumatorului clarificarea reverberațiilor economice determinante^[13], aspect evidențiat cu o recurență dezarmantă în jurisprudența CJUE^[14]. De pildă, în perimetrul contractelor de adeziune având ca obiect prestarea unor servicii B2C pe termen mediu sau lung, consumatorul nu se poate aștepta ca profesionistul să prevadă cu precizie maniera în care prețul serviciilor va fluctua (împrumutând un trend ascendent ori descendent) pe durata raporturilor contractuale, însă este îndreptățit să i se descrie în cuprinsul contractului mecanismul de calcul folosit pentru calcularea unor modificări unilaterale ale prețului, astfel încât natura obiectivă a acestor modificări survenite pe parcurs să poată fi apreciată.

Ocupând poziția terțiară în clasificarea nivelurilor de transparență^[15] pe care clauzele contractului de adeziune B2C trebuie să le îmbrace, „transparența formală” se alătură celei substanțiale^[16], pentru a contura exigențele aplicabile prevederilor contractuale formulate de proferens, care nu doar că trebuie să își redacteze prevederile contractuale într-o manieră clară, recurgând la un limbaj inteligibil^[17], dar și să ofere consumatorului posibilitatea de a examina^[18] termenii contractuali^[19] în integralitatea acestora, în etapa precontractuală^[20], pentru a se familiariza cu condițiile contractuale^[21] și a decide asupra contractării după parcurgerea efectivă a conținutului acestora^[22]. Reamintim, în acest context, că transparența formală se apreciază inclusiv prin prisma accesibilității^[23] termenilor contractuali pentru consumator, pentru consultarea acestora în etapa precontractuală^[24].

Aplicând aceste aserțiuni în materia clauzelor care consacră dreptul creditorului profesionist la compensație pentru rambursarea anticipată a capitalului împrumutat, reținem că acestea pot fi atacate prin prisma caracterului abuziv nu doar sub aspectul dezechilibrului economic^[25] pe care l-ar genera, „sancționând” consumatorul debitor pentru executarea voluntară anticipată a obligației sale, dar pot fi invalidate inclusiv pentru neîntrunirea elementelor de transparență indispensabile.

Merită reiterată precizarea că, în materia creditelor de investiții imobiliare, legislația națională conține prevederi prohibitive la adresa eventualelor clauze de compensare a beneficiului ratat de creditorul profesionist ca urmare a rambursării anticipate, inserând pe „lista neagră” a clauzelor abuzive astfel de dispoziții contractuale, ceea ce dispensează instanțele de necesitatea investigării nivelului de transparență formală și/sau substanțială al clauzei litigioase; o asemenea analiză se va întreprinde, însă, în perimetrul clauzelor care gestionează compensația de rambursare anticipată a creditelor pentru consum (exceptând facilitățile de overdraft).

5. Argumentul desprins din stipularea termenului contractual în beneficiul ambelor părți contractuale

Mecanismul termenului, modalitate a actului juridic (în accepțiunea de eveniment a cărui producere este certă, fără ca momentul producerii să fie stabilit în mod necesar, calendaristic) care ar fi stipulat în interes reciproc ori, după caz, pentru interese antagonice, iar nu convergente (stipularea termenului contractual atât în interesul creditorului, cât și al debitorului), iar nu în interesul exclusiv al uneia dintre părți, „blochează” pentru cealaltă parte posibilitatea renunțării la beneficiul termenului (prerogativa potestativă astfel decelată subzistând doar în ipotezele stabilirii termenului în interesul exclusiv al uneia din părțile raportului obligațional). Acest truism se materializează inclusiv în perimetrul termenului stipulat în contractele de împrumut de consumație asupra bunurilor consumptibile fungibile, cum sunt sumele de bani, rămânând de decelat elementele prin care termenul de rambursare a capitalului împrumutat ar fi stipulat, concomitent, în interesul debitorului, care nu va fi confruntat cu o solicitare de plată anterioară intervenirii scadenței, precum și în interesul creditorului, căruia scurgerea timpului îi alimentează elementele de activ patrimonial sub forma perceperii de dobânzi/fructe civile produse de bunul frugifer (capitalul împrumutat). O atare compartimentare intră însă în coliziune mai mult sau mai puțin „frontală” cu dezideratul executării voluntare a obligației de rambursare, precum și cu principiul imuabil al interzicerii penalizării/sancționării debitorului pentru inițiativa executării anticipate a obligațiilor sale anterior scadenței.

Elementul de diferențiere pare să fie forjat dinspre taxonomia elementelor contractuale accidentale (condiția și termenul – modalități ale actului juridic) care afectează executarea unor obligații în obiectul cărora termenul este „incorporat” cu rangul de element determinat (precum în cazurile, de pildă, ale prestării serviciilor de catering, transport special de bunuri/persoane asociate organizării unui eveniment la un termen selectat calendaristic și privit de părți ca element crucial ori indispensabil al acordului de voințe, caz în care executarea la termen/respectarea scadenței coincide cu însăși esența obiectului obligației, iar simpla întârziere va echivala cu o neexecutare totală). Poate fi însă privită scadența plății ratelor în perimetrul creditării B2C ca determinantă și esențială pentru creditorul profesionist, încât să se poată prezuma că simpla ratare a scadenței ar echivala cu o neexecutare completă a obligației de plată, iar virarea sumei posterior scadenței în contul din care sunt retrase ratele de credit lunare să echivaleze cu o neexecutare propriu-zisă a obligației de plată? Apreciem că numai dacă răspunsul la o asemenea interogație ar fi putut fi pozitiv, termenul de rambursare a ratelor lunare ar fi putut fi privit ca fiind stipulat în interesul similar ca importanță al ambelor părți.

În realitate, interesul predominat al stipulării termenului de rambursare revine debitorului consumator, pentru a nu se confrunta cu o executare silită^[26] anticipată, iar interesul creditorului profesionist de a menține durata/termenul convenit inițial pentru generarea fructelor civile/dobânzilor aplicate asupra capitalului intervine într-un plan secund, dat fiind faptul că recuperarea anticipată a sumelor nu echivalează nicicând cu o neexecutare a obligațiilor debitorului, ci îi va permite creditorului să realoce sumele respective în investiții/activități de creditare, refructificându-le odată reintrate în patrimoniul său.