Beneficiul ratat și comisionul datorat de către debitorul consumator creditorului bancar pentru rambursarea anticipată a capitalului împrumutat, după decizia CJUE în cauza VR Bank Ravensburg‑Weingarten

De asemenea, intervin exigențe ale respectării obligației pre-contractuale de informare, conform prevederilor art. 10 alin. (5) lit. (j) din Directiva 2023/2225, pentru informarea consumatorului în etapa precontractuală asupra eventualei perceperi a unei compensații de rambursare anticipată, specificându-se și modalitatea selectată pentru calculul acesteia, respectiv exigențe ale formalismului informativ aplicabil mențiunilor a căror includere expresă în cuprinsul contractului de credit este obligatorie, conform art. 21 alin. (2) lit. (s) din Directiva menționată.

În materia creditelor pentru investiții imobiliare B2C, considerentul (66) al Directivei 2014/17/UE „privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale” specifică în manieră evazivă, aproape ambiguă, posibilitatea perceperii de către creditor a unei compensații pentru rambursare anticipată^[8], cu condiția ca valoarea acesteia să nu depășească nivelul pierderii economice suferite de creditor ca urmare a rambursării anticipate; expresia inserată în considerentul actului normativ unional pare să trimită, în cea mai fericită versiune interpretativă, la acoperirea elementului „damnum emergens” (pierderea economică efectiv suferită de creditor ori prejudiciul economic direct atașat rambursării anticipate), ceea ce ar restrânge considerabil domeniul substanțial de aplicare a acestui mecanism compensatoriu la cazurile în care, rarisim, rambursarea anticipată (care, în fond, are natura unei executări voluntare a unei obligații de plată) ar intra în coliziune cu interesele economice ale creditorului, generând un prejudiciu autonom, altul decât pierderea dobânzii pentru perioada de timp „abreviată” ca urmare a rambursării anticipate (neîncasarea dobânzii nereprezentând per se un prejudiciu autonom, în accepțiunea de consecință patrimonială negativă a neexecutării unei obligații generale ori contractuale, ci reprezentând un element din categoria lucrum cessans, a beneficiului nerealizat).

Relevanță prezintă, însă, textul art. 25 alin. (3) din Directiva 2014/17/UE, care, în perimetrul creditelor imobiliare, alocă legiuitorului național prerogativa stabilirii unui drept la compensație al creditorului pentru rambursările anticipate, dar pe care o poate plafona, acordarea acestei compensații fiind condiționată de existența unui element justificator pertinent (așadar, fără a putea generaliza aplicarea unei compensații în toate cazurile de rambursare anticipată, ci mai degrabă este vizată o aplicare cum grano salis): „Statele membre pot prevedea că creditorul are dreptul, atunci când este justificat, la o compensație echitabilă și obiectivă pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, dar nu impun o penalizare pentru consumator. În această privință, compensația nu depășește pierderea financiară suportată de creditor. În aceste condiții, statele membre pot prevedea că compensația nu poate depăși un anumit nivel sau poate fi permisă numai pentru o anumită perioadă”. Sintagma întrebuințată în textul actului normativ unional reia ideea corelării nivelului compensației cu cel al „costurilor legate direct de rambursarea anticipată a creditului”.

Suplimentar conexiunii directe instalate între compensația alocată creditorului și costurile rambursării anticipate (un indiciu, în opinia noastră, că, în realitate, textul art. 25 alin. (3) al Directivei 2014/17 trimite, în realitate, la un comision, iar nu la o compensație, și anume la prețul serviciilor ancilare legate de reajustarea raporturilor contractuale ca urmare a rambursării anticipate), este necesar ca sumele percepute suplimentar de către creditor cu titlu de compensație (în realitate, în accepțiunea pe care considerăm că am putea-o imprima textului normativ unional, comisionului de rambursare anticipată) să nu se transforme într-un instrument contractual punitiv, de penalizare (interzisă, juridic) a debitorului pentru inițiativa executării voluntare (anticipate) a obligațiilor sale contractuale^[9].

Reperele astfel fixate sunt „dinamitate” însă de prevederile secțiunii nr. 9 din „Partea B a FEIS (Fișa Europeană de Informații Standardizate, remisă consumatorului la momentul formării contractului) care specifică: „În secțiunea cu privire la costurile de lichidare, creditorul atrage atenția consumatorului asupra eventualelor costuri de lichidare sau a altor costuri plătibile în cazul rambursării anticipate pentru a compensa creditorul și, în funcție de posibilitate, precizează cuantumul acestora. În cazul în care cuantumul compensației depinde de mai mulți factori, de exemplu de suma rambursată sau de rata dobânzii care prevalează la momentul rambursării anticipate, creditorul indică modul în care va fi calculată compensația și indică suma maximă la care s-ar putea ridica costul sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, un exemplu edificator pentru a-i ilustra consumatorului nivelul compensației în funcție de diverse scenarii posibile”. Din sintagmele la care recurge legiuitorul european („cuantumul compensației depinde de mai mulți factori, de exemplu de suma rambursată sau de rata dobânzii care prevalează la momentul rambursării anticipate”) ar putea rezulta că dreptul creditorului profesionist la compensație subîntinde zona acoperirii beneficiului nerealizat ca urmare a încetării perceperii dobânzii aferente intervalului temporal eliminat prin rambursarea anticipată, ceea ce ne întoarce către dezbaterea pertinenței (sub aspect substanțial, al fondului) perceperii compensației de rambursare anticipată, cât timp, ratând dobânda care ar fi fost încasată pentru capitalul rambursat anticipat, creditorul profesionist va putea încasa dobânzi în viitoarele raporturi contractuale generate ca urmare a refructificării sumelor recuperate prin rambursare anticipată. Totodată, pare imposibil, nu doar dificil de dovedit, în fața instanțelor naționale, faptul că sumele recuperate prin rambursare anticipată nu sunt cele valorificate de creditorul profesionist în alte raporturi de creditare, ci au rămas „inactive” (nefructificate) un anumit interval de timp pe durata căruia nealimentarea patrimoniului său cu valoarea dobânzii (beneficiul ratat) să poată fi transferată în sarcina debitorului consumator cu titlu de compensație pentru rambursarea anticipată a capitalului împrumutat.

3. Calibrarea valorică a comisionului de rambursare anticipată, ca preț al unor servicii ancilare

3.1. Plafoane legale incidente în materia comisionului de rambursare anticipată a creditelor B2C

Exercițiul dreptului potestativ al consumatorului de rambursare anticipată (de a opta pentru executarea anticipată, înainte de scadență, a unora dintre obligațiile de plată care îi incumbă în temeiul contractului de credit) este posibil în orice moment, fără a putea fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate. Conform art. 66 din O.U.G. nr. 50/2010, modificată cel mai recent prin O.U.G. nr. 15/2024 privind administratorii de credite şi cumpărătorii de credite, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind contractele de credit pentru consumatori (modificări care nu au vizat și textul art. 66), consumatorul poate lua decizia liberării integrale sau parțiale anticipate din obligațiile sale de plată, beneficiind în aceste situații de o reducere a costului total al creditului „constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit”, iar creditorul profesionist nu se poate opune rambursării anticipate invocând pretextul neachitării anterioare a unui anumit număr de rate (sau, în alți termeni, pretextând sub aspectul obligativității parcurgerii unei secvențe minime din termenul contractual de rambursare).

Conform prevederilor art. 29 alin. (2) din Directiva 2023/2225 aplicabilă creditelor de consum, „Statele membre se asigură că, în cazul rambursării anticipate, creditorul are dreptul la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată, cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. Compensația menționată la primul paragraf nu depășește 1 % din valoarea creditului care face obiectul rambursării anticipate în cazul în care perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an. În cazul în care perioada respectivă nu este mai mare de un an, compensația nu depășește 0,5 % din valoarea creditului care face obiectul rambursării anticipate”. Nu poate fi percepută o compensație pentru ratarea perceperii dobânzii variabile în intervalele temporale eliminate ca urmare a rambursării anticipate a creditului pentru consum (doar în cazul stipulării unei rate fixe a dobânzii putându-se calcula în manieră transparentă eventualul beneficiu ratat, pe când, în cazul perceperii dobânzii variabile, estimarea transparentă și obiectivă sau anticiparea manierei/trendului ascendent ori descendent în care aceasta ar fi fluctuat este imposibilă, având potențialul de a-l prejudicia pe debitorul consumator, căruia i s-ar solicita o compensație în acest caz).

Reiterăm remarca potrivit căreia textul din actul normativ unional „mulinează”, în realitate, dispoziții care vizează, mai întâi, nivelul plafonat al comisionului/prețului serviciilor ancilare (de reemitere a graficului de rambursare etc.) conexate rambursării anticipate, cu prevederi care par să autorizeze pentru creditor compensarea beneficiului nerealizat în forma dobânzii neîncasate pentru sumele restituite anticipat, dar numai dacă clauzele contractuale au stipulat perceperea unei dobânzi fixe pentru respectivul interval temporal.

3.2. Compensația datorată creditorului profesionist pentru rambursare anticipată versus perceperea comisionului aplicat asupra sumelor rambursate: delimitări quasi-fastidioase

Cu riscul de a recurge la truisme, reamintim că, în pofida derapajelor terminologice indezirabile regăsite în cuprinsul actelor normative unionale ori din dreptul național (legiuitorul european, ca și cel național, manifestând tendința de a desemna frecvent prin termenul „compensație” comisionul perceput pentru servicii ancilare corelate recalibrării raporturilor contractuale de creditare ca urmare a rambursării anticipate), o falie substanțială separă cele două mecanisme, departe de a fi interșanjabile. Dacă o analizăm sub aspectul obiectului său, clauza care prevede comisionul de rambursare anticipată (plafonat la 0,5 %, respectiv la 1% x suma rambursată anticipat, în funcție de durata contractului de credit) implică o contraprestație pentru serviciile ancilare (cu caracter oneros) prestate consumatorului în ipoteza rambursării anticipate, cum ar fi reemiterea unui nou grafic de rambursare, care să consemneze opțiunea consumatorului de menținere a valorii ratei lunare și diminuare a perioadei de creditare inițiale ori, dimpotrivă, de diminuare a valorii ratei lunare și de conservare a perioadei de creditare inițiale (fiind posibilă și varianta diminuării simultane, la cererea debitorului, a valorii ratei lunare și a perioadei de creditare inițiale, corespunzător sumelor restituite anticipat, anterior scadenței aplicabile executării obligației de plată). Un serviciu ancilar conex ar putea consta în eliberarea exemplarelor din documentația care atestă pentru debitor stingerea raporturilor de creditare ca urmare a rambursării integrale înainte de scadență. Dimpotrivă, în mod ostensibil, eventuala compensare a creditorului pentru beneficiul nerealizat ar urma să acopere pentru acesta cel mult valoarea dobânzii fixe ratate ca urmare a „amputării” intervalului temporal pe durata căruia raporturile de creditare s-ar fi menținut în varianta executării la scadență a obligațiilor și, deci, în absența unei rambursări anticipate.

3.3. Situația în dreptul român

3.3.1. Prohibirea aplicării unei compensații pentru rambursarea anticipată a creditului pentru investiții imobiliare

Astfel cum am menționat în paragrafele precedente, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (3) din O.U.G. nr. 52/2016, modificată cel mai recent prin O.U.G. nr. 15/2024 (care, însă nu a implicat modificarea ori reajustarea textului art. 40), „Creditorul nu are dreptul să aplice penalizări, să perceapă compensație sau orice alte costuri de la consumator în cazul rambursării anticipate”. De asemenea, în secțiunea nr. 9 din Partea B a FEIS (Fișa Europeană de Informații Standardizate, remisă consumatorului la momentul formării contractului) care tratează obligația de informare (și exigențele formalismului informativ) ce incumbă creditorului profesionist în raporturile cu consumatorul, pentru a clarifica debitorului condițiile în care poate rambursa creditul anticipat, integral sau parțial, se specifică faptul că „În secțiunea cu privire la costurile de lichidare, creditorul informează consumatorul că, în cazul rambursării anticipate, nu plătește compensație”, ceea ce confirmă ineficacitatea juridică absolută care atinge de plano eventualele clauze B2C care ar introduce, în contractele de credit pentru investiții imobiliare, specificații privind dreptul creditorului la compensarea beneficiului „ratat” ca urmare a neîncasării dobânzii pentru sumele recuperate anticipat.

3.3.2. Inaplicabilitatea unei compensații în ipotezele rambursării anticipate ale creditului de nevoi personale și a altor specii de credit pentru consum

Cu excepția notabilă a rambursării descoperitului de cont în cadrul facilității de overdraft (în perimetrul căreia, cât timp nu intervine denunțarea unilaterală ori epuizarea duratei contractuale/termenului extinctiv, rambursările anticipate alimentează în flux continuu capitalul disponibil pentru debitor), textele O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, chiar și posterior modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 15/2024 (care nu au atins textele relative la rambursarea anticipată), păstrează tonalitatea favorabilă perceperii unei compensații pentru rambursarea anticipată, pe care însă o temperează, cantonând-o între anumite limite legale.

Textul art. 66 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, modificările ulterioare postulează dreptul debitorului consumator de a se elibera anticipat, în orice stadiu al raporturilor contractuale („în orice moment”) de obligațiile de plată ce îi revin, circumstanțe în care consumatorul va avea „dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.” În alin. (2) al articolului menționat, se evidențiază imposibilitatea condiționării dreptului debitorului consumator de a rambursa anticipat capitalul împrumutat de plata unei sume minime sau de un anumit număr de rate achitate anterior.

Discuția asupra validității clauzelor compensatorii este alimentată de prezența tonalității permisive în formularea textului art. 67, care însă se referă, în pofida terminologiei utilizate (termenul de „compensație”, inclusiv în sintagma „compensație echitabilă” fiind recurent în textul menționat) nu la compensarea pentru creditor a elementelor din categoria lucrum cessans ori a beneficiului nerealizat, ci la comisionul perceput pentru reajustarea/reemiterea graficului de rambursare ori, în cazul rambursării integrale, eliberarea documentației care atestă încetarea/stingerea raporturilor contractuale, comisionul menționat fiind perceput ca o contraprestație pentru serviciile ancilare cu caracter oneros prestate consumatorului în ipoteza rambursării anticipate, cum ar fi, de pildă, în cazul rambursării parțiale, reemiterea unui nou grafic de rambursare, care să surprindă adecvat opțiunea consumatorului între paletarul versiunilor de continuare a raporturilor contractuale, relative la „(a) menținerea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale; (b) diminuarea valorii ratei lunare și menținerea perioadei de creditare inițiale; (c) diminuarea valorii ratei lunare și diminuarea perioadei de creditare inițiale”. În alin. (3) al art. 67 din O.U.G. nr. 50/2010 se specifică obligativitatea stabilirii, de către creditorul profesionist care ar intenționa perceperea compensației, a unei metodă de calcul al compensației care să fie „clară şi ușor verificabilă” și pe care „o va face cunoscută consumatorului din stadiul precontractual.”

Excepțiile sunt enumerate în art. 68 din O.U.G. nr. 50/2010, care interzice perceperea unor sume compensatorii pentru rambursare anticipată în cazurile enumerate: „(a) rambursarea a fost realizată ca urmare a executării unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplată; (b) contractul de credit este acordat sub forma «descoperitului de cont»; (c) rambursarea anticipată intervine într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă”.

Problematice rămân prevederile art. 69 din O.U.G. nr. 50/2010, care prevăd o prohibiție generală: „Orice compensație nu poate depăși cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru încetarea contractului de credit”. Apreciem că, în pofida aparentei aplicări a textului normativ la situațiile încasării unei veritabile compensații pentru beneficiul nerealizat de creditor (sub forma dobânzilor fixe/fructelor civile), prevederile legale temperează nivelul compensației solicitate debitorului consumator, pentru a nu transforma mecanismul compensatoriu într-o sursă de îmbogățire fără justă cauză.

În perimetrul creditelor pentru consum, intervin prevederile limitative ale art. 29 alin. (4) și (5) din Directiva 2023/2225, care prevăd:

„(a) creditorul are dreptul la compensația menționată la alineatul (2) numai cu condiția ca valoarea rambursării anticipate să depășească pragul prevăzut în dreptul intern, care nu poate depăși 10.000 EUR pe parcursul niciunei perioade de 12 luni; (b) creditorul poate pretinde în mod excepțional o compensație mai mare dacă poate dovedi că prejudiciul suferit ca urmare a rambursării anticipate depășește cuantumul stabilit în conformitate cu alineatul (2). În cazul în care compensația solicitată de creditor depășește prejudiciul suferit efectiv ca urmare a rambursării anticipate, consumatorul are dreptul la o reducere corespunzătoare. În acest caz, prejudiciul constă în diferența dintre rata dobânzii aferente creditului convenită inițial și rata dobânzii la care creditorul poate da cu împrumut pe piață cuantumul care face obiectul rambursării anticipate la momentul rambursării respective și ia în considerare efectul rambursării anticipate asupra costurilor administrative.

(5) Compensația menționată la alineatul (2) și la alineatul (4) litera (b) nu depășește în niciun caz cuantumul dobânzii pe care consumatorul ar fi plătit-o în perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit”.