Aspecte controversate privind denunțul ca mod de sesizare a organului de urmărire penală
Ioana Păcurariu - august 15, 2023I. Aspecte introductive
Codul de procedură penală indică în articolul 288 care sunt modurile de sesizare ale organelor de urmărire penală, respectiv: plângerea, denunțul, actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege, sesizarea din oficiu, plângerea prealabilă, sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege, autorizarea organului prevăzut de lege și sesizarea comandantului doar în cazurile expres prevăzute de lege.
Rolul sesizărilor este fundamental în declanșarea procesului penal întrucât în lipsa lor nu poate exista un proces penal și au menirea de a încunoștiința organul de urmărire penală că s-a comis o infracțiune.
Pentru ca o sesizare să determine organul de urmărire penală să declanșeze procesul penal prin începerea urmăririi penale in rem , aceasta trebuie să treacă prin trei filtre, respectiv: organul de urmărire penală sesizat să fie competent; sesizarea să îndeplinească condițiile de admisibilitate și să nu fie incidente impedimentele care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) C. proc. pen.
Denunțul este un mod de sesizare a organului de urmărire penală (organ de cercetare penală sau procuror), iar potrivit alin. (1) al art. 290 C. proc. pen. constă în încunoștiințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.
Acest mod de sesizare se diferențiază față de plângerea penală și plângerea prealabilă, prin faptul că denunțătorul nu are calitatea de subiect pasiv a infracțiunii sau din punct de vedere al dreptului procesual penal, de persoană vătămată care a suferit o vătămare directă sau indirectă de pe urma activității infracționale a făptuitorului.
Denunțătorul este un participant la procesul penal, care nu are aptitudinea de a participa în calitate de parte sau ca subiect procesual principal, ci acesta va figura în proces în calitate de martor, având statutul de subiect procesual secundar, de a cărei implicare depinde realizarea unei justiții echilibrate și eficiente.
II. Aspecte controversate
II.1. Care este natura denunțului? Este un mijloc de probă?
Denunțul nu constituie un mijloc de probă, alături de plângerea penală, plângerea prealabilă și procesul-verbal de sesizare din oficiu, ci o sesizare adresată organului de urmărire penală.
În schimb, înscrisurile atașate denunțului constituie mijloace de probă, chiar și dacă denunțul este anonim.
Referitor la enunțul anterior, dorim să expunem un exemplu din practica judiciară, constând într-o cauză penală[1], care ne conduce la concluzia că indiferent dacă denunțul este anonim, acesta este în măsură să conducă la sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală, iar înscrisurile atașate acestuia constituie mijloace de probă.
În acest sens, instanța supremă a arătat că în ceea ce priveşte efectele juridice ale denunţului din 24.09.2014, prin încheierea penală a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş acesta nu a fost anulat, nici măcar implicit.
Pentru neîndeplinirea cerinţelor legale de formă, înscrisul intitulat „denunţ” a fost lipsit de efectele specifice unui asemenea mod de sesizare sub aspect procedural.
Persoana ce l-a semnat şi expediat prin poştă neputând fi identificată, s-a constatat că denunţul are un caracter inform, nemaiputând fi apt să stea la baza începerii urmăririi penale în cauză.
Altfel spus, chiar dacă forma ce a îmbrăcat din punct de vedere procedural informaţia ce a ajuns la cunoştinţa organului judiciar nu a fost una conformă legii procesual penale, datele şi informaţiile rămân relevante pentru organul judiciar, ce s-a şi sesizat din oficiu cu privire la aceste fapte.
Aceasta a fost şi opinia instanţei de control judiciar în procedura camerei preliminare, ce a sancţionat exclusiv efectele procedurale ale unui asemenea denunţ inform, fără a-i afecta substanţa, conţinutul concret al informaţiei cuprinse în el.
Astfel, data la care organele judiciare au luat la cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii este cea la care s-a înregistrat denunţul inform (sesizarea anonimă) la organul judiciar, indiferent de forma procedurală sub care informaţia a fost prezentată şi, apoi, folosită.
Sesizarea anonimă a fost însoţită, în anexă, de o copie a scrisorii de acceptare a cererii de finanţare, secţiunea II, emisă de ADR Centru, cu ştampila cu numărul şi data înregistrării. S-au creat, astfel, premisele veridicităţii celor consemnate în denunţul anonim, informaţiile cuprinse în cele două înscrisuri conturând o situaţie de fapt cu caracter infracţional, ce a ajuns la cunoştinţa organului judiciar la data de 24.09.2014.
În ceea ce priveşte momentul descoperirii faptei de care a fost acuzat inculpatul, s-a considerat că acesta este situat la data de 24.09.2014, când a fost adusă la cunoştinţa organului judiciar. Dat fiind şi înscrisul ce însoţea denunţul anonim, s-a apreciat ca fiind evident că fapta sa a fost cunoscută, cel mai târziu la aceeaşi dată, şi de alte persoane, nu numai de organul judiciar.
Doctrinar[2], s-a stabilit că prin descoperirea faptei se înţelege cunoaşterea acesteia şi de către alte persoane, nu numai de autorităţi. Or, în speţă, descoperirea faptei s-a realizat atât prin aducerea ei la cunoştinţa organului judiciar la 24.09.2014, cât şi prin cunoaşterea ei de către alte persoane (incluzând aici şi denunţătorul, chiar rămas anonim).
II.2. Cerințe privind conținutul denunțului
Denunţul are un conţinut similar cu al plângerii şi trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar;
– indicarea reprezentantului legal ori convențional;
– descrierea faptei care formează obiectul sesizării;
– indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
Acest act de sesizare poate fi formulat în scris sau oral. În cazul în care este făcut în scris, denunţul trebuie semnat de către persoana care încunoştiinţează despre săvârşirea unei infracţiuni. Denunţul făcut oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
Denunţul în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă este certificată prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.
În legătură cu neregulile care vizează conținutul denunțului, înțelegem să exemplificăm cu o cauză penală[3] având ca obiect infracțiunile de luare de mită și fals intelectual, ambele comise în formă continuată, în cadrul căreia în procedura camerei preliminare au fost invocate cereri și excepții cu privire la două denunțuri. Primul a fost formulat prin telefon, iar al doilea a fost transmis prin email.
Judecătorii de cameră preliminară au constatat că denunțurile nu sunt informe, deoarece au fost identificate persoanele care au formulat acele denunţuri şi prin urmare, nu este nicio vătămare pe care să o fi suferit inculpata. Mai mult, denunțurile nu se referă la fapte fictive.
În concret, referitor la primul denunț, inculpata a solicitat constatarea nulităţii relative şi excluderea de la dosarul cauzei a procesului-verbal de consemnare a denunţului oral din data de 15.09.2021, a ordonanţei de începere a urmăririi penale in rem din data de 16.09.2021 şi a ordonanţei de reunire cu dosarul nr. ###/P/2021, respectiv a punctului 36 din rechizitoriu, privitor la infracţiunea de luare de mită de la martora născută în anul 1967, având în vedere că sesizarea nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 290 raportat la art. 289 Cod procedură penală.
Denunţul formulat telefonic nu îndeplineşte condiţiile legale întrucât persoana titulară nu poate fi identificată cu un act de identitate, condiţie în care sesizarea organelor de urmărire penală, precum şi începerea urmăririi penale, iar ulterior conexarea dispusă în cauză sunt lovite de nulitate relativă astfel că se impune şi excluderea punctului 36 din rechizitoriu, întemeiat pe acest denunţ.
Cu privire la această critică, judecătorul de cameră preliminară a arătat că în procesul-verbal de consemnare a denunţului oral întocmit la data de 15.09.2021 se consemnează faptul că, la data de 14.09.2021, un ofiţer de poliţie judiciară s-a deplasat la domiciliul martorei, pentru a fi citată în calitate de martor. La domiciliul acesteia, a fost identificat soţul martorei, care a informat despre faptul că soţia este plecată în străinătate. S-a mai consemnat că, la data de 15.09.2021, ofiţerul de poliţie judiciară a fost contactat telefonic de către martoră, care a fost informată că a fost căutată în ziua precedentă la domiciliu. În această împrejurare, martora a relatat actul material din 20.07.2021, când la sediul Spitalului de Psihiatrie Cavnic ar fi remis inculpatei suma de 150 lei, fără a i se pretinde acest lucru.
Or, în atare condiţii, s-a constatat că organele de urmărire penală au procedat în prealabil la căutarea martorei la domiciliu, unde au discutat cu soţul acesteia, după care, în ziua următoare, au discutat cu martora telefonic şi au întocmit procesul-verbal de consemnare a denunţului.
Din acest punct de vedere, nu a putut fi pusă la îndoială în niciun fel identitatea martorei care a formulat denunțul, acesta din urmă răspunzând exigențelor statuate prin dispozițiile art. 290 Cod procedură penală.
Astfel, în cauză nu s-a putut discuta de un denunț formulat de către o persoană anonimă sau în legătură cu care există suspiciuni serioase cu privire la identitatea acesteia.
În concluzie, atât denunțul consemnat în proces-verbal, cât și actele subsecvente acestuia nu sunt afectate de neregularități care să reclame aplicarea efectelor nulității relative.
În legătură cu al doilea denunț, inculpata a solicitat constatarea nulității relative şi excluderea de la dosarul cauzei a sesizării transmise prin e-mail de către martor, a ordonanței de începere a urmăririi penale in rem din data de 24.09.2021 și a ordonanței de reunire cu dosarul, respectiv a punctului 62 din rechizitoriu, dat fiind faptul că denunțul nu îndeplinește prevederile art. 290 raportat la art. 289 Cod procedură penală.
Denunțul transmis electronic nu este semnat, astfel că nu îndeplinește condițiile procedurale, nefiind posibilă identificarea persoanei care a formulat denunțul.
Cu privire la această critică, judecătorul de cameră preliminară a arătat că la fila 141 din volumul IV, dosar urmărire penală, este înregistrat cu data de 24.09.2021 denunțul formulat de martor prin e-mail, în care sunt indicate toate datele sale personale, respectiv C.N.P., data și locul nașterii, adresa de domiciliu, precum și reședința din Italia.
În cuprinsul denunțului, martorul arată că la sediul Spitalului de Psihiatrie din Cavnic i-ar fi remis inculpatei suma de 200 euro, în legătură cu tratamentul medical acordat soției sale.
Este adevărat că potrivit art. 290 raportat la art. 289 alin. (5) Cod de procedură penală, denunțul în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificat prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.
Cu toate acestea, în procesul-verbal întocmit la data de 28.09.2021 de către ofițerul de poliție judiciară, se consemnează faptul că a fost verificat registrul de internări/externări psihiatrie, iar la poziția 963 a fost identificată pacienta, cu toate datele personale, soția martorului.
Din punct de vedere strict formal, respectiv din perspectiva stabilirii cu certitudine a realităţii datelor personale şi identităţii martorului denunţător, nu sunt elemente susceptibile să conducă la ideea că acest denunţ a fost formulat de către o persoană anonimă sau în legătură cu care există suspiciuni serioase cu privire la identitatea acesteia.
În concluzie, atât denunţul transmis electronic, cât şi actele subsecvente acestuia nu sunt afectate de neregularităţi care să reclame aplicarea efectelor nulității relative.
Împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară a formulat contestație inculpata.
Contestația inculpatei a fost respinsă, iar potrivit Curții de Apel, cu privire la denunţul telefonic făcut de către martoră şi cel trimis prin e-mail de către martor, judecătorii de cameră preliminară rețin mai întâi că denunțul este o modalitate de sesizare a organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni. Legea procesuală prevede care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească denunţul în raport de modalităţile de comunicare, pentru a putea fi identificată persoana care formulează denunţul; această din urmă împrejurare reprezintă relevanţă atât pentru a asigura verosimilitatea datelor oferite, cât şi pentru a putea fi solicitate lămuriri de la persoana care pretinde că are cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni. Cele două denunţuri nu au îndeplinit toate condiţiile de formă prevăzute de art. 289 şi 290 din C. proc. pen., dar au conţinut suficiente date pentru completarea lor prin minime investigaţii consemnate în procese verbale; de altfel, denunţurile nu au avut caracter anonim şi nu s-au referit la împrejurări de fapt care să nu poată fi înţelese sau verificate imediat, motive pentru care organele de urmărire penală trebuiau să efectueze minimele investigaţii pentru complinirea lipsurilor, care, astfel, nu au avut caracter de impediment.
La fel ca în cazul plângerii penale, încadrarea juridică greşită dată faptei nu are nicio influenţă asupra valabilităţii denunţului, de exemplu, X denunţă că a văzut comiterea unei infracţiuni de furt, în schimb organul de urmărire penală constată că s-a comis o infracţiune de tâlhărie.
II.3. Caracterul denunțului
Cu toate că formularea denunţului este civică şi facultativă, în sensul că îl poate formula orice persoană în mod voluntar, denunţarea fiind un drept, nu o obligaţie juridică[4], există unele cazuri expres prevăzute de Codul penal în care nedenunţarea constituie infracţiune, cum ar fi, de exemplu:
– infracţiunea de nedenunţare prevăzută de art. 266 alin. (1) C. pen. care constă în omisiunea de a înştiinţa de îndată autorităţile despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane;
– constituie infracțiunea de nedenunțare, potrivit alin. (1¹) al art. 266 pen. și fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile;
– infracţiunea de omisiune a sesizării prevăzută de art. 267 C. pen. care vizează situaţia în care funcţionarul public ia la cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. În acest caz constituie infracțiune potrivit art. 267 alin. (2) C. pen. şi fapta similară săvârșită din culpă;
– infracțiunea prevăzută de art. 410 C. pen. care constă în omisiunea de a denunţa de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale prevăzute în art. 394-397, art. 399-403 şi art. 406-409 C. pen.
II.4. Titularul denunțului
Acest act de sesizare se poate face numai personal, fiind exclusă formularea sa prin mandatar. În cazul în care organul de urmărire penală primeşte un denunţ anonim, acesta, după ce verifică veridicitatea sa, se poate sesiza din oficiu.
Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, denunţul se face de reprezentantul său legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face denunţ cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de legea civilă.
În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviinţează actele denunţătorului, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu.
Orice persoană poate să formuleze un denunţ, însă în unele situaţii denunţul poate să fie formulat chiar de către făptuitor, ipoteza autodenunţului, acesta urmând a beneficia de o cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei, de exemplu, potrivit art. 290 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracțiune.
Totodată, un exemplu de reducere a limitelor pedepsei la jumătate în cazul formulării unui denunț îl constituie dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit căruia, cel care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Referitor la acest caz de reducere a pedepsei, înțelegem să exemplificăm cu o cauză penală[5] în cadrul căreia inculpatul nu a beneficiat de această reducere deoarece denunțurile formulate nu au îndeplinit cumulativ condițiile solicitate de art. 15 din Legea nr. 143/2000. În respectiva cauză, având ca obiect infracţiunile de trafic intern de droguri de mare risc în formă continuată, trafic intern de droguri de mare risc şi trafic internațional de droguri de mare risc, s-a solicitat de către apărătorul inculpatului să fie reținute în favoarea acestuia și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, în raport de denunțurile pe care acesta le-a formulat în cursul urmăririi penale, apreciind că, deși în cazul tuturor denunțurilor s-a transmis adresă către instanță, că se efectuează cercetări și că s-a început urmărirea penală în rem, nu i se poate totuși imputa inculpatului faptul că organul de urmărire penală nu înțelege să efectueze urmăririle corespunzătoare, fiind vorba de denunțuri formulate în anul 2021 și la începutul anului 2022.
Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, însă, astfel cum rezultă din conținutul acestora, pentru ca aceasta să poată fi reținută se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: este necesar atât ca persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, să formuleze un denunţ în timpul urmăririi penale privind persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, cât şi să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor indicate în denunţ care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Or, din relaţiile comunicate la dosarul cauzei de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT – Structura Centrală, rezultă că 2 dintre denunţurile formulate de către inculpat, înregistrate pe rolul acestei unităţi de parchet, au fost formulate în timpul efectuării urmăririi penale în cauza de față, însă nu au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor indicate în denunţ, cercetările în cauzele respective efectuându-se in rem. În ce priveşte celelalte denunţuri formulate de inculpat, instanţa de fond a constatat că acestea au fost formulate după trimiterea în judecată a inculpatului în prezenta cauză (22.02.2022) și nu în timpul urmăririi penale, aşa cum prevăd dispoziţiile legale ale art. 15 din Legea nr. 143/2000.
Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României în decizia din 9 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.15 din Legea nr.143/2000, în paragraful nr. 23, ,,Momentul realizării denunţului este de esenţa considerentelor de politică penală avute în vedere de legiuitor la acordarea beneficiului reducerii pedepsei”. În considerarea gravităţii infracţiunilor prevăzute de lege, legiuitorul a pus în balanţă interesele concurente şi a ales să ofere posibilitatea aplicării unei pedepse mai blânde persoanei care a comis o astfel de infracţiune, dar care alege în faza de urmărire penală să dea declaraţii şi să faciliteze astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Fiind recompensată astfel o atitudine pozitivă, de cooperare, în scopul aflării adevărului încă din prima fază a procesului penal, în considerarea importanței descoperirii cât mai rapide a persoanelor care au săvârşit infracțiuni.
În raport de cele constatate, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute în favoarea inculpatului în prezenta cauză, dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, nefiind îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de acest text de lege.
Împotriva sentinței de condamnare, inculpatul a declarat apel și cu privire la acest aspect.
Curtea de apel, a constatat că apelul inculpatului nu este fondat și a învederat că DIICOT – Structura centrală a comunicat răspunsurile solicitate prin adrese, în care sunt menţionate denunţurile formulate de către inculpat, cu precizarea că în unele cauze se efectuează cercetări in rem, iar în altele s-a dispus clasarea.
În consecinţă, întrucât denunţurile formulate de inculpat nu s-au materializat în sensul dispoziţiilor legale incidente în materie, acesta nu poate beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000.
Într-o altă cauză[6] din practica judiciară, referitor la beneficiul art. 15 din Legea nr. 143/2000, instanța a arătat că având în vedere situaţia inculpaţilor aflaţi sub măsuri preventive de mai mult timp, precum şi faptul că cea mai mare parte din aceştia au solicitat judecarea în procedura simplificată a vinovăţiei, de asemenea, nu a putut fi luată în considerare apărarea avocatului ales al inculpatului privind valorificarea unor eventuale denunţuri făcute de către inculpaţi, denunţuri care se pot afla în lucru mult timp de aici încolo la parchet, dar care pot fi valorificate, în caz de confirmare şi ulterior pronunţării prezentei sentinţe penale, chiar şi în apel, dar şi după rămânerea definitivă a cauzei penale, pe baza contestaţiei la executare, potrivit art. 598 Cod procedură penală, aşadar în faza de executare a hotărârii judecătoreşti.
Mandatarul sau rudele apropiate nu pot formula un denunţ în numele unei alte persoane. Aceste persoane pot formula un denunţ în nume propriu în măsura în care intenţionează să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni[7].
De regulă, orice persoană poate face un denunţ. Singura condiţie este ca denunţătorul să nu fie persoana vătămată prin infracţiune sau reprezentantul său legal ori un substituit procesual al său, deoarece în această situaţie, sesizarea va constitui o plângere, şi nu un denunţ[8].
În cazul în care denunţul este întocmit de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, şi prin aceasta se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească denunţul şi să îl transmită organului competent din ţara pe teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.
Denunţătorul nu este parte sau subiect procesual principal în procesul penal, ci va participa în calitate de martor.
Dacă petiţionarul dă dovadă de rea-credinţă şi întocmeşte un denunţ în care reclamă săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană cunoscând că aceasta este nereală, pretinsul denunţător va fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzute de art. 268 C. pen.
Referitor la alineatul anterior, înțelegem să exemplificăm contrariul, printr-o cauză[9] aflată pe rolul Curții de Apel Bacău, având ca obiect infracțiunile de delapidare și instigare la fals intelectual, în care inculpata în apărare a invocat că cei doi denunțători care s-au și autodenunțat, au dat dovadă de rea-credință, susținând acuzaţiile nereale, nefondate, denigratoare şi calomnioase. Din analiza rechizitoriului nu există nicio dovadă de instigare la fals intelectual, decât afirmaţiile mincinoase ale denunţătorilor. Consideră că, datorită relaţiei conflictuale pe care o are cu fostul inginer șef, este cel mai probabil ca acesta să fi determinat formularea denunţurilor din prezentul dosar.
Curtea de Apel nu a considerat pertinentă apărarea inculpatei potrivit căreia inculpaţii ar fi formulat denunţurile împotriva sa, ca urmare a îndemnului fostului inginer şef, cu care inculpata se afla în relaţii de duşmănie, ceea ce ar genera o îndoială asupra veridicităţii declaraţiilor acestora. În această privinţă, şi după punerea lor sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual şi apoi trimiterea lor în judecată, cei doi inculpaţi „denunţători” şi-au menţinut declaraţiile date în cauză în cursul urmăririi penale. În acest context, este greu de explicat cum ar fi putut cei doi inculpaţi să formuleze denunţuri incriminatoare la adresa inculpatei, câtă vreme ei înşişi au relevat fapte imputabile acestora care au atras şi răspunderea lor penală.
Autodenunţarea falsă nu este incriminată în Codul penal.
În cazul în care denunţul este făcut de o persoană care nu îşi indică identitatea sau indică o identitate falsă ori este făcut de un aşa-zis grup anonim (denunţul anonim sau pseudodenunţul), sesizarea nu poate fi considerată un denunţ şi nu produce efectele prevăzute de lege[10].
Denunţul anonim sau pseudodenunţul pot constitui temei pentru ca organul se urmărire penală să se sesizeze din oficiu.
II.5. Este necesară îndeplinirea unui formalism excesiv pentru ca o sesizare să fie considerată denunț?
Legea procesual penală nu cere ca o condiție a validității denunțului existența unui înscris distinct intitulat denunț, voința denunțătorului putând să se manifeste și în cuprinsul unui înscris intitulat sesizare, memoriu, declarație, reclamație sau plângere înregistrat la organul de urmărire penală.
Este necesar ca înscrisul respectiv să îndeplinească condițiile care vizează: conținutul său, să fie înregistrat în termenul prevăzut de lege, respectiv înainte de a interveni prescripția răspunderii penale a făptuitorului și ca denunțătorul să fi declarat că dorește ca făptuitorul să fie tras la răspundere penală.
În prezent, la sediul organelor de urmărire penală, având în vedere lipsa de relevanță a denumirii acestei sesizări, sunt folosite formulare intitulate sesizare care pot fi completate de persoana care dorește să denunțe comiterea unei infracțiuni.
II.6. Examinarea denunțului
Din momentul luării la cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, organul de urmărire penală procedează la verificarea: competenţei sale, dacă sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi nu sunt incidente impedimentele care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen. În cazul în care toate aceste trei condiţii sunt îndeplinite, organul de urmărire penală este obligat să înceapă urmărirea penală cu privire la faptă sau a urmăririi penale in rem.
În cazul în care organul de cercetare penală constată că nu este competent să efectueze urmărirea penală înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a denunțului organului competent.
Denunțul greșit îndreptat la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.
În situația în care denunțul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.
Atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) C. proc. pen., organul de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.
Dacă procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanţă, clasarea.
Potrivit reglementării anterioare, organele de urmărire penală, aveau facultatea de a efectua acte premergătoare în vederea verificării sau completării informațiilor din actul de sesizare pentru începerea urmăririi, actualul Cod de procedură penală nu mai prevede această posibilitate, astfel că orice act întocmit în afara cadrului procesual stabilit prin începerea urmăririi penale va fi considerat a fi efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, atrăgând nulitatea acestuia, potrivit art. 280 alin. (1) C. proc. pen., iar probele obținute, indiferent de mijlocul de probă utilizat în acest sens, vor fi excluse, ca fiind obţinute în mod nelegal, potrivit art. 102 alin. (2) C. proc. pen.[11].
De la regula enunțată anterior, există o excepție prevăzută de art. 111 alin. (9) și (10) C. proc. pen. potrivit căreia persoana vătămată care a înregistrat o plângere cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, va fi audiată de îndată, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate. Declarația dată de persoana vătămată în condițiile anterior menționate constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte de începerea urmăririi penale.
Denunțurile vor fi înregistrate în registrele privind sesizările cu caracter penal, urmând ca unitatea de parchet care supraveghează sau efectuează urmărirea penală să îi acorde număr unic de dosar[12].
După ce s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, organul de urmărire penală va efectua acte de cercetare atât pentru verificarea sau completarea informaţiilor din denunț, cât şi cu privire la strângerea probelor necesare referitoare la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată[13].
III. Considerații finale
Denunțul nu constituie un mijloc de probă, ci este unul dintre modurile de sesizare principale ale organului de urmărire penală.
În schimb, înscrisurile atașate denunțului constituie mijloace de probă, chiar și dacă denunțul este anonim.
Legea procesuală prevede care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească denunţul în raport de modalităţile de comunicare, pentru a putea fi identificată persoana care formulează denunţul; această din urmă împrejurare reprezintă relevanţă atât pentru a asigura verosimilitatea datelor oferite, cât şi pentru a putea fi solicitate lămuriri de la persoana care pretinde că are cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni.
Chiar dacă denunţul nu îndeplinește toate condiţiile de formă prev. de art. 289 şi 290 din C. proc. pen., este suficient dacă acesta conţine suficiente date pentru completarea sa prin minime investigaţii efectuate de către organul de urmărire penală, consemnate în procese verbale.
Denunțul este valabil atâta timp cât nu are caracter anonim şi nu se referă la împrejurări de fapt care să nu poată fi înțelese sau verificate imediat.
Încadrarea juridică greşită dată faptei nu are nicio influenţă asupra valabilităţii denunţului.
Cu toate că formularea denunţului este civică şi facultativă, în sensul că îl poate formula orice persoană în mod voluntar, denunţarea fiind un drept, nu o obligaţie juridică, există unele cazuri expres prevăzute de Codul penal în care persoana care a luat cunoștință despre comiterea unei infracțiuni, este obligată să o denunțe, cum ar fi, de exemplu, infracţiunile de: nedenunţare, omisiune a sesizării, precum și nedenunțarea prevăzută de art. 410 C. pen.
Denunțul se poate face numai personal, fiind exclusă formularea sa prin mandatar.
Orice persoană poate să formuleze un denunţ, însă în unele situaţii denunţul poate să fie formulat chiar de către făptuitor, ipoteza autodenunţului, acesta urmând a beneficia de o cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei.
Dispozițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, însă, astfel cum rezultă din conţinutul acestora, pentru ca aceasta să poată fi reţinută se impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: este necesar atât ca persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, să formuleze un denunţ în timpul urmăririi penale privind persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, cât şi să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor indicate în denunţ care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Chiar dacă nu sunt întrunite cumulativ condițiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, în momentul în care denunțătorul ajunge în fața instanței de fond, denunțurile pot fi valorificate, în caz de confirmare şi ulterior pronunţării sentinţei penale, chiar şi în apel, dar şi după rămânerea definitivă a cauzei penale, pe baza contestaţiei la executare, în faza de executare a hotărârii judecătoreşti.
Mandatarul sau rudele apropiate nu pot formula un denunţ în numele unei alte persoane. Aceste persoane pot formula un denunţ în nume propriu în măsura în care intenţionează să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
De regulă, orice persoană poate face un denunţ. Singura condiţie este ca denunţătorul să nu fie persoana vătămată prin infracţiune sau reprezentantul său legal ori un substituit procesual al său, deoarece în această situaţie, sesizarea va constitui o plângere, şi nu un denunţ.
Denunţătorul nu este parte sau subiect procesual principal în procesul penal, ci va participa în calitate de martor.
Dacă petiţionarul dă dovadă de rea-credinţă şi întocmeşte un denunţ în care reclamă săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană cunoscând că aceasta este nereală, pretinsul denunțător va fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
Legea procesual penală nu cere ca o condiție a validității denunțului existența unui înscris distinct intitulat denunț, voința denunțătorului putând să se manifeste și în cuprinsul unui înscris intitulat sesizare, memoriu, declarație, reclamație sau plângere înregistrat la organul de urmărire penală.
Este necesar ca înscrisul respectiv să îndeplinească condițiile care vizează: conținutul său, să fie înregistrat în termenul prevăzut de lege, respectiv înainte de a interveni prescripția răspunderii penale a făptuitorului și ca denunțătorul să fi declarat că dorește ca făptuitorul să fie tras la răspundere penală.
DOWNLOAD FULL ARTICLE[1] Dec. pen. nr. 691/2022 din 21.12.2022, Î.C.C.J., sursa www.sintact.ro., preluată de pe www.rolii.ro.
[2] M. Udroiu, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, 2020, Bucureşti, pp. 284, 285.
[3] Înch. pen. nr. 8942/31.05.2022, C. ap. Cluj, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[4] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), V. Văduva, Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 725.
[5] Dec. nr. RJ 8645e7352/2023 din 27.03.2023, C. Ap. Pitești, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[6] Sent. nr. RJ 72d828dge/2022 din 14.02.2022, Trib. Brăila, sursa www. sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[7] M. Udroiu (coord.), M. Bulancea, Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 835.
[8] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), V. Văduva, op. cit., p. 726.
[9] Dec. nr. RJ 8626ed7e3/2022 din 23.03.2022, C. Ap. Bacău, sursa www.sintact.ro, preluată de pe www.rolii.ro.
[10] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), V. Văduva, op. cit., p. 726.
[11] Ibidem, p. 734.
[12] A. Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ediţia 2, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 345.
[13] N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), V. Văduva, op. cit., p. 734.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.