Anihilarea SUPREMAȚIEI Constituției în dreptul intern al Statelor membre ale UE prin Hotărârile CJUE din 18.05.2021 și din 21.12.2021. Primul „TROFEU” UE – 2021: „STAT membru fără Constituție”, acordat României de către CJUE, la aniversarea a 15 ani de la aderarea la Uniune
Marin Voicu - ianuarie 7, 20225.6. Doctrina recentă de drept al UE și de drept constituțional
a) În Tratatul intitulat „Dreptul UE. Comentarii, jurisprudența și doctrină”, ed. a-IV-a, Ed. Hamangiu, 2009, 1544 pagini, de P. Graig și G. de Burca, se afirmă că: „recunoașterea și aplicarea practică a principiului supremației dreptului UE, depinde de adoptarea și acceptarea sa de către sistemele de drept și constituționale ale Statelor membre”, teză confirmată prin numeroase decizii ale Curților Constituționale citate.
b) „Deși, pentru Curtea de justiție prioritatea dreptului european trebuie să se realizeze cu privire la ansamblul normelor naționale, jurisdicțiile statelor membre au exprimat adeseori rezerve.
Jalonările CJUE au fost și, încă, sunt receptate cu dificultate de statele europene: unele state au optat pentru o abilitare constituțională largă; alte state au preferat un sistem de abilitare punctuală, selectivă; de exemplu: în Germania federală, prin interpretarea art. 24 din Legea fundamentală; în Italia prin art. 11 din Constituție; în Olanda –art. 94 din Constituție; în Belgia – art. 34 din Constituție; în Olanda – art. 94 din Constituție; în Franța – art. 56 din Constituție; în Danemarca – art. 20 din Constituție; în Grecia – art. 28 din Constituție; în Austria – art. 9 din Constituție”, afirmă ilustrul procedurist și constituționalist, prof. univ. dr. Ion Deleanu, citând și din alți doctrinari (S. Guinchard, Fr. Ferrand, „Procédure civile. Droit interne et droit communautaire”, 28 ed. Dalloz, 2006, pp. 111-118); R. Mehdi „Primauté du droit communautaire”, în Lexis Nexis, Europe Traite, 2006, nr. 10 și urm. (Tratat de procedură civilă, vol. I, 2013, UJ, pp. 113-144).
c) Totuși, nu putem exclude soluțiile CJUE a cărei jurisprudență, deși, nu are caracter normativ, ci, numai interpretativ, cu vocația „consacrării, reconfirmării sau cristalizării unor principii și a altor reguli comunitare, specifice procedurilor civile”[6] și care se impun instanțelor naționale ca „autoritate de lucru interpretat”, soluții construite, în principal, în procedura chestiunii prejudiciale (I. Deleanu-citat).
În privința forței juridice a normelor unionale în raport cu cele naționale, a naturii acestei supralegislații, în raport cu cea internă, infraconstituțională, în limitele și finalitatea interpretării art. 148 din Constituția României, considerăm că distincția sugerată de prof. I. Deleanu între „normele comunitare privind drepturile și libertățile fundamentale în raport cu normele unionale”[7], este de natură a oferi clarificarea și interpretarea pertinentă și teleologică a art. 2-4 din TUE[8].
„Cu privire la prima categorie de norme unionale, ar urma să se aplice art. 20 din Constituție, acestea având forța supralegislativă și valoare interpretativă constituțională[9], iar în ce privește «celelalte norme unionale», care NU au ca obiect drepturile și libertățile în raport cu normele naționale, îndeosebi cele constituționale, sunt condiționate de constituționalitatea lor, toate celelalte State membre ale UE identificând diferite soluții; adaptarea dispozițiilor constituționale (Irlanda, Olanda, Luxemburg); păstrarea controlului preventiv de constituționalitate, limitat de drepturile fundamentale garantate de Constituție (Germania), la principiile fundamentale ale ordinii constituționale (Italia), la limitele transferului de competențe stabilite prin legea de aderare (Danemarca) și altele…” (Prof. I. Deleanu, „Prolegomene juridice”, 2010, pp. 249/250).
6. Decizii ale Curților Constituționale din Germania, Italia, Spania, Polonia, Portugalia și Franța (citate în „Les grandes arrétes des Cours Constitutionnelles européennes”, Dalloz, Paris, 2010) asupra raportului dintre dreptul UE și constituțiile Statelor naționale membre și dintre CJUE și Curțile Constituționale ale acestora.
O lucrare de mare valoare și de actualitate în teoria și jurisprudența constituţională[10] ne înfățișează un tablou al hotărârilor pronunțate de Curţile Constituționale din mai multe State membre ale UE în domeniile majore ale vieții sociale și politice, cât și în domeniul atât de complex al raportului dintre dreptul european și dreptul intern al acestor state (Les grandes dècisions des Cours Constitutionnelles europèennes”, 2010, Dalloz, Paris, p. 440 și urm.).
6.1. Raportul dintre dreptul constituțional național și dreptul comunitar al UE – GERMANIA
Hotărârea BVerfge, tome 30 din 12.X.1993 a Curții Constituționale federale a Germaniei asupra Tratatului de la Maastricht[11].
„Statele membre au nevoie de domeniile de competente proprii, suficient înțelese, astfel ca fiecare popor să-și poată forma și exprima voința politică conform procesului definit și controlat de el, pentru a da expresie juridică a ceea ce îl unește pe plan spiritual, social sau politic; rezultă, deci, că Bundestagul trebuie să-și conserve atribuțiile și competentele acestui pilon substanțial”.
O dezvoltare substanțială a conceptului afirmat o găsim în Hotărârea aceleiași Curți asupra Tratatelor de la Lisabona și, mai recent, în legătură cu două hotărâri ale CJUE „filtrate” substanțial de Curtea Constituțională Federală a Germaniei.
„Curtea de la Karlsruhe desprinde două concluzii; prima este aceea că, evaluând în această manieră, profund criticabilă, principiul proporționalității și aplicabilitatea sa concretă, în speță, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a produs o hotărâre obiectiv arbitrară și și-a încălcat mandatul enunțat de tratate; a doua concluzie este că, fiind obiectiv arbitrară și pronunțată cu încălcarea mandatului, hotărârea CJUE nu poate fi obligatorie pentru instanța de trimitere, care se dezleagă de obligația de a respecta jurisprudența instanței europene refuzând să recunoască superioritatea acesteia”.
Această formulare, extrem de drastică, este, vădit mai clară și directă, față de cea din 7.10.2021 a Tribunalului Constituțional al Poloniei și față de cele două hotărâri ale Curții Constituționale din România din 2021, care au „iradiat” birocrația din UE și o parte a „intelectualității unionale” din România (?!).
6.2. Franța – Hotărârea Consiliului Constituțional din 15.10.2021 privind „principiul inerent identității constituționale naționale”[12].
Edificatoare este recenta Decizie nr. 2021/940 din 15.10.2021 a Consiliului Constituțional al Franței relativă la afirmarea „principiului inerent identității constituționale a Franței”:
„Republica franceză participă la UE, constituită din State care au ales liber exercitarea în comun a anumitor competențe, stabilite prin Tratatul UE și TFUE, semnate la Lisabona la 13.12.2007. Transpunerea unei directive sau adoptarea unui regulament în dreptul intern, nu trebuie să încalce o regulă sau un principiu inerent identității constituționale a Franței, cu excepția cazului consimțit.
Conform art. 12 din Declarația de la 1789, delegarea exercitării forței publice, către persoană privată, precum și competenței de poliție, administrația generală, este interzisă, căci este o prerogativă inerentă exercițiului «forței publice» necesară garantării drepturilor.
De o manieră inedită Consiliul Constituțional a hotărât că această exigență constituie un principiu inerent identității constituționale a Franței”.
Comisia Europeană și CJUE, pare că au aprobat TACIT această soluție și suportul ei legitim, ordinea constituțională a Republicii franceze, hotărâre rituoasă și mult mai clară decât hotărârile „incriminate” ale Curții Constituționale a României.
6.3. Constituţionalitatea Tratatului de aderare a POLONIEI la UE – Hotărârea nr. K/18-04 din 11.05.2005 a Tribunalului Constituţional polonez[13]
6.3.1. „Dreptul comunitar al UE nu este stabilit de instituțiile europene de o maniera arbitrara, ci este efectul activității comune a statelor membre.
Orice incompatibilitate nu poate, în niciun caz, să fie rezolvată în sistemul juridic polonez prin recunoașterea ca normă comunitară, ar avea o autoritate superioară normei constituționale. Ea nu ar putea antrena nici pierderea forței obligatorii a normei constituționale și înlocuirea acesteia prin norma comunitară, nici limitarea câmpului de aplicare a normei constituționale la un spațiu care nu reintră în materia reglementată de norma comunitară.
În acest caz, legislatorul polonez este competent să ia decizia, fie să revizuiască Constituţia, fie să angajeze procedura de modificare a normei comunitare, fie, în ultimul rând, să se retragă din Uniunea Europeană. Această decizie trebuie luată, fie de către suveran, deci de poporul polonez, fie de către un organ al statului care, conform Constituției, are competența să reprezinte națiunea”.
6.3.2. „Normele Constituției în domeniul drepturilor și libertăților individului determină un prag minimal și de nedepășit, care nu poate suferi nicio reducere în ceea ce privește introducerea normelor comunitare. Interpretarea «binevenita din dreptul european», are, însă, limitele sale. Ea nu poate, în niciun caz, să conducă, nici la rezultate contrare în conținutul literal al normelor constituționale, nici la rezultate care ignoră garanțiile minime asigurate de Constituție”.
6.3.3. „Constituţia Republicii Polonă și dreptul comunitar sunt fondate pe un același corp de valori comune, definind natura unui Stat democratic de drept, precum și catalogul și forța drepturilor fundamentale.
Atât procedura de cedare, cât și câmpul de cedare a unor competente concrete trebuie să fie conforme Constituției. O modificare eventuală a procedurii sau a câmpurilor de cedare (competentele cedate) cere să fie respectate exigențele relative la revizuirea Constituției”.
6.4. Constituția și dreptul comunitar al UE – SPANIA – Hotărârea nr. 58/18.V.2004 a Tribunalului constituțional spaniol.
„Tribunalul constituțional afirmă că „primatul” dreptului comunitar nu înseamnă același lucru cu „supremația” sa: „dreptul comunitar are prioritate în sensul că normele sale se bucură de o prioritate aplicativa asupra normelor naționale, dar Constituția spaniolă beneficiază de supremație față de norma comunitara, căci în această limită ea a aprobat aderarea Spaniei la UE”[14].
6.5. Prioritatea Regulamentului comunitar al UE asupra legii naţionale – ITALIA – Hotărârea nr. 170/8.06.1984 a Curții Constituționale italiene.
„Parametrul fundamental al raportului dintre dreptul comunitar al UE și cel național îl constituie principiile supreme ale Constituției și drepturile inalienabile ale persoanei umane, principii pentru respectul cărora Curtea este hotărâtă să se constituie ca un ZID, care, printre altele, a devenit un ZID AL SUVERANITĂȚII STATULUI”.
6.6. Primatul dreptului comunitar al UE asupra dreptului intern – PORTUGALIA – Hotărârea nr. 60/18.06.2006 a Tribunalului Constituțional din Portugalia[15].
„Doctrina a estimat ca art. 8 par. 4 din Constituție a adoptat «teoria contra limitelor», elaborată de tribunalele constituționale din Italia și Germania, în lumina recursului la noțiunea de «principii fundamentale ale Statului de drept și democrației».
Din aceasta perspectivă, interpretarea celor doua ordini publice – a UE și națională – nu împiedică existenta distincției între perspectivele dintre ele, în măsura în care art. 8 par. 4 din Constituție precizează clar autonomia sistemului juridic portughez, pe care îl califică după regula «competente la competente»”.
7. Observații asupra calificărilor date prin Hotărârea CJUE din 21.12.2021 unor acte juridice unionale, neobligatorii și cu privire la „însuflețirea” judecătorului național cu prerogativa de a ÎNLĂTURA/NESOCOTI norma constituțională interpretată de CCR.
7.1. Uniunea Europeană nu este un stat clasic și nici o Federație de state, ci o Uniune de state naționale independente, instituită prin tratatele TUE și TFUE. Ordinea juridică proprie și autonomă a UE NU este fundamentată printr-o constituție unională, ci prin cele două tratate, aplicabile de la 01.01.2009, astfel că nu se poate acredita legitim teza unei ordini constituționale a UE[16], în cadrul căreia să funcționeze o anumită ierarhie supranațională, o suveranitate unională care să fondeze supremația față de ordinile constituționale naționale.
7.2. Prin TUE, Statele naționale membre au stabilit competențele exclusive și cele partajate, domeniile atribuite și principiile de cooperare cu Uniunea, precum și limitele până la care UE și Statele membre pot să acționeze, fără a aduce atingere identității constituționale naționale, tradițiilor culturale și constituționale comune statelor membre, garantate prin art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (2) din TUE.
7.3. Hotărârile CJUE din 18.05.2021 și din 21.12.2021, în cauzele sesizate de persoane și instanțe române, în procedura prevăzută de art. 267 TFUE, NU conțin, în totalitate, elemente de noutate, după cum deciziile CCR la care fac referire, NU sunt creații noi de jurisprudență constituțională, așa cum rezultă din cronica DALLOZ – 2010 („Les grandes décisions des Cours Constitutionnelles européennes”, P. Bon/D. Maus).
Reafirmând, în terminis, supremația dreptului UE, față de dreptul intern al Statelor naționale membre, CJUE a statuat, în plus, atribuind nelegitim judecătorului național prerogativa de a înlătura de la aplicare norma constituțională, astfel cum este interpretată de CCR, într-o cauză pendinte, dacă apreciază că aceasta contravine dreptului unional (judecătorul în funcție la toate gradele de jurisdicție – Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, și ÎCCJ (?!).
Așadar, CJUE a generat o nouă metamorfoză a judecătorului național român: l-a „înflăcărat” ca agent al dreptului UE și cu „virtutea” de „vampir anticonstituțional” în dreptul nostru intern.
Curtea, însă, nu i-a dat acestui judecător și soluția dreptului pozitiv, după „excomunicarea” normei constituționale, ce normă va aplica (?): pe cea din actul juridic al UE, care, astfel, va substitui (înlocui) norma constituțională, anihilând principiul supremației Constituției, prevăzut în art. 1 alin. (5) din Constituție („În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, este obligatorie”), art. 126 alin. (2) și art. 147 alin. 4 din Constituție (?!).
„Își poate asuma judecătorul național încălcarea Constituției pe baza jurisprudenței CJUE? Considerăm ca nu. Își poate asuma judecătorul național încălcarea dreptului UE pe baza jurisprudenței CCR? Credem ca nu. Își poate asuma judecătorul național încălcarea deciziilor CCR pe baza jurisprudenței CJUE? Credem ca nu. Acesta este, în opinia noastră, un punct nevralgic, determinat de raporturile triunghiulare ce se stabilesc în justiția europeană și care, în România, nu s-au rezolvat încă în mod adecvat, chiar dacă s-a conturat o jurisprudență referitoare la limitele de competență ale CCR versus cea a judecătorilor de drept comun”[17].
7.4. CJUE nu este o autoritate supranațională biblică, infailibilă, compusă din „sfinți” ai dreptului UE, iar autoritățile naționale și miile de judecători ai acestora, simpli discipoli, executanți docili ai hotărârilor unor „conducători înțelepți”, precum într-o monarhie absolută din timpurile medievale.
Acești „supuși judiciari” ai CJUE ar trebui să accepte teza imperativă a CJUE, conform căreia Decizia nr. 928/2006 de instituire a MCV – România și Bulgaria, ca act juridic al Comisiei, emis anterior adoptării TUE, de autoritatea executivă a UE, dar și rapoartele și recomandările elaborate periodic de „controlorii” Comisiei, au aceeași natură și efecte obligatorii, ca actele legislative prevăzute de art. 288 TFUE (?!).
Decizia nr. 928/2006 NU a avut ca obiect și finalitate consacrarea supremației sau priorității (primatului) dreptului derivat al UE față de ordinea constituțională a României, ca viitor Stat național membru și nici forța juridică de a schimba/modifica această ordine constituțională, cu ignorarea principiilor și competențelor prevăzute de art. 4 TUE.
Obiectul Deciziei din 13.12.2006 a fost limitat la 4 obiective, îmbogățite „unilateral” de Comisie, după intrarea în vigoare a TUE, pe parcursul celor 15 ani de „tratamente” politice ale României, ajungându-se la cifra fatidică 22 (?!), care excedă domeniului de reglementare inițial și procedura de codecizie, intrată în vigoare la 01.01.2009.
7.5. Unele concluzii îndoielnice din Raportul 2 al Comisiei Europene privind Mecanismul Statului de Drept – 2020 – Capitolul România (27.07.2021).
Raportul M. St. Dr. 2020 al UE publicat de CE la 20.07.2021 (SWD-2021-724 final), „Capitolul consacrat situației statului de drept în România”, preia, textual Raportul MCV al Comisiei asupra României, publicat la 8.06.2021 (cu o lună înainte) și are ca structură: I) Sistemul judiciar, (pp. 2-11) – Independența, calitatea și eficiența, II) Cadrul anticorupție (pp. 11-18), III) Pluralismul și libertatea mass-media (pp. 18-21) și IV) Alte probleme instituționale legate de sistemul de control și echilibru (pp. 21-26).
În Raport sunt reluate și nuanțate, repetat, unele considerente din Hotărârea CJUE din 18.05.2021, precum:
– „În cazul unei încălcări dovedite (?!) a Tratatului UE sau a Deciziei MCV (?!), principiul supremației dreptului UE impune instanței de trimitere (?!) să lase NEAPLICATE dispozițiile în cauză, indiferent dacă acestea sunt de origine legislativă sau CONSTITUȚIONALĂ” (?!), p. 14 alin. (1) teza VI);
– „Deși, Deciziile CCR NU se aplică retroactiv cauzelor soluționate definitiv, acestea pot avea consecințe (?) asupra cauzelor în curs. Decizia privind completurile de judecată formate din 5 judecători a permis (?!), în anumite condiții, introducerea de RECURSURI EXTRAORDINARE (?!), calea de atac inexistentă în cauze în care se pronunțaseră hotărâri judecătorești definitive…” (p. 14 par. 85 – în subsolul paginii);
– „Decizia nr. 390/8.06.2021, a CCR, stârnește îngrijorări majore (?!), întrucât pune sub SEMNUL ÎNTREBĂRII principiul supremației dreptului UE. În această decizie, CCR nu a acceptat constatările CJUE din hotărârea sa din 18.05.2021 și a pus sub semnul întrebării, în GENERAL, principiul supremației dreptului UE” (?!), ceea ce poate constitui un obstacol semnificativ pentru instanțele chemate să aplice cerințele dreptului UE, prevăzute în hotărârea CJUE, atunci când acestea se pronunță asupra unor cauze, ÎN SPECIAL dacă aceste CAUZE VIZEAZĂ SIIJ (?!!!) (pp. 24-25).
Constatăm, că, însăși CJUE, în Hotărârea din 21.12.2021, precizează expres că:
„Mai întâi, chiar dacă normele care guvernează organizarea justiției în statele membre, în special cea referitoare la compunerea completurilor de judecată în materie de fraudă și de corupție, intră în principiu în competența statelor respective, Curtea amintește că acestea sunt totuși ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii (?!).
Printre astfel de obligații figurează combaterea oricărei activități ilegale, care cuprinde infracțiunile de corupție care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri disuasive și efective. În ceea ce privește România, obligația menționată este completată de obligația acestui stat membru, care rezultă din Decizia nr. 2006/928, de a lupta în mod efectiv împotriva corupției și în special a corupției la nivel înalt” (?!!).
Așadar, pe lângă erorile și neadevărurile prezentate și reluate sistematic în rapoartele MCV și, acum, în Raportul 2021 M. St. Dr. ale Comisiei Europene, suntem în fața unei declarații oficiale, cu valoarea juridică a unor considerente din hotărârea CJUE, prin care CJUE își arogă funcția normativă și decide, printr-o interpretare forțată și vădit contradictorie, să anihileze supremația Constituției în dreptul național, prin efectul direct al Deciziei MCV din 13.06.2006, act juridic derivat care „guvernează” de 15 ani „tranzitoriu” (?!), statul de drept din România, starea justiției penale, statutul special al procurorilor de rang înalt, protocoalele acestora cu serviciile secrete, direcțiile de acțiune ale DNA ș.a.
7.6. Dimpotrivă, în mod constant, în jurisprudența CCR, după aderarea României la UE (01.01.2007), s-a consacrat primatul dreptului obligatoriu al UE, introdus în ordinea constituțională internă prin art. 148 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003, cu precizarea respectării supremației Constituției, principiu instituit prin art. 1 alin. 5 al Constituției, așa cum au statuat, repetat, Curțile Constituționale din Germania, Franța, Italia, Spania și altele din Europa din vest, fără a fi acuzate de manifestări centrifuge și de atacuri la fundamentele UE (?!).
Prin deciziile sale, vizate de cele două hotărâri ale CJUE, Curtea Constituțională a României NU a contestat ori ignorat întâietatea (primatul) dreptului UE și principiile fundamentale instituite prin art. 2-6 din TUE, așa cum în mod fals și tendențios se afirmă în unele medii ale UE și naționale, inclusiv de anumite asociații/forumuri obscure din „Casa justiției”.
7.7. CJUE în ultimii ani, a fost, din păcate, principalul aliat al Comisiei Europene în lupta împotriva unor fenomene majore infracționale transnaționale, precum crima organizată și traficul de stupefiante, spălarea banilor și terorismul ș.a., sacrificând, fără ezitare, marile principii umaniste consacrate de CEDO.
7.7.1. Marea Cameră a CJUE, prin Decizia din 27.06.2007 (C-305/2005), consacrată drept „decizia delațiunii” a statuat că Directiva 2001/1977 CEE nu încalcă dreptul la un proces echitabil, instituind „obligațiile avocaților, notarilor și celorlalți membrii ai profesiilor juridice independente, de informare și cooperare cu autoritățile responsabile de lupta contra spălării capitalului, atunci când asistă la anumite tranzacții de natura financiară… obligații justificate de necesitatea culpei eficace contra spălării capitalului” (par. 37), denunțându-și, astfel, clienții suspectați de astfel de fapte (?!).
7.7.2. Și acum, prin Hotărârea din 21.12.2021 (C-357/19 s.a.), Marea Cameră a CJUE sacrifică dreptul la un proces echitabil și principiul legalității în procesul penal în scopul de a asigura „lupta în mod efectiv împotriva corupției și, în special, a corupției la nivel înalt”, precum și contra „faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă, care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii…”, ratificând proceduri ilegale (completuri nelegal constituite, cooperări nelegale cu serviciile secrete pentru „colectarea de probe” ș.a.), în cadrul cărora Instanța Supremă română a dispus condamnări diverse [dreptul la un tribunal independent și imparțial și la un proces echitabil este garantat prin art. 6 alin. (1) din CEDO și prin art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a UE].
[6] Ion Deleanu, op.cit., p. 169.
[7] I. Deleanu, „Prolegomene juridice”, UJ, 2010, p. 248.
[8] Marin Voicu, „Supremația dreptului UE. Jurisprudența CJUE, a curților constituționale europene și a CCR”, juridice.ro, 15.06.2021
[9] C. L. Popescu, „Protecția internațională a drepturilor omului”, All Beck, 2000, p. 6, citat de I. Deleanu, p. 248, notă de subsol 2, în „Prolegomene juridice”, UJ, 2010.
[10] Les grandes décisions des Cours Constitutionnelles européennes, 2008, Dalloz, Paris, sous la direction de P. Bon/D. Maus.
[11] Les grandes décisions des Cours Constitutionnelles européennes, 2008, pp. 436-446.
[12] Site-ul Consiliului Constituțional al Franței-Comunicat din 15.10.2021.
[13] Les grandes décisions des Cours Constitutionelles europeennes, 2008, pp. 420-435.
[14] Les grandes décisions des Cours Constitutionnelles européennes, 2008, p. 447.
[15] Les grandes décisions des Cours Constitutionnelles européennes, 2008, pp. 452-453.
[16] Așa cum declara, cu aroganță, recent, președintele CJUE, K. Lenarts (?).
[17] M. Safta, Comunicare la Sesiunea științifică națională a Dr. HC ai Universității „Ovidius” din Constanța – 14.10.2021.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.