Analiză asupra unor decizii ale Curții Constituționale în materia camerei preliminare
Teodor-Viorel Gheorghe - martie 1, 2018 Abstract
The paper focuses on the analysis of the recitals and consequences of the recent decisions of the
Constitutional Court in the matter of the preliminary chamber – a novelty institution in the
Criminal Procedure Code – in view of the possibility of taking evidence and physical removal of the
evidence from the case file at this stage in the event of finding that the evidence was obtained illegally
during the criminal prosecution. Conclusions that are delimited from those of constitutional court, as
well as de lege ferenda proposals with the purpose of modifying, by way of legislation, the provisions
considered to be in contradiction with the Romanian Constitution are highlighted.
Keywords: Constitutional Court Decision no. 802/2017; Constitutional Court Decision no.
22/2018; exclusion of evidence; preliminary chamber
Codul de procedură penală al României intrat în vigoare la 1 februarie 2014 a adus o serie de noutăți și inovații ale unor instituții importante procesual penale, multe dintre ele preluate sau inspirate din procedura așa-zis adversială, dar și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Amintim, sub acest aspect, introducerea camerei preliminare și a judecătorului de cameră preliminară, precum și a competenței acestuia, excluderea probelor, modificarea instituției nulităților.
La scurt timp însă de la începerea aplicării noului Cod, s-a evidențiat treptat o diferență importantă între concepția legiuitorului și cea a Curții Constituționale în ceea ce privește constituționalitatea și convenționalitatea unora dintre principiile și prevederile statuate în acesta, desigur, cele mai multe în legătură chiar cu reglementările de noutate. Este vorba, printre altele, despre citarea părților și asigurarea dreptului la susținerea cererilor și la apărare – implicit a echitabilității procesului – în camera preliminară, despre rolul activ al judecătorului relativ la posibilitatea invocării din oficiu a nulităților relative – printre care și cele legate de legalitatea obținerii probelor, despre administrarea de probe în procedura camerei preliminare pentru verificarea legalității administrării lor.
Prin prezentul material ne propunem, așadar, să examinăm, de o manieră strict logico-juridică, pertinența temeiurilor care au stat la baza deciziilor de neconstituționalitate a unor prevederi ale Codului de procedură penală, dar și efectele acestor decizii.
În materia reglementării instrumentelor juridice oferite judecătorului de cameră preliminară pentru a putea stabili legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale, Codul de procedură penală, în forma inițială, prevedea (implicit) că (numai) inculpatul poate ridica în această fază procesuală cereri privind constatarea nulității mijloacelor de probă și de excludere a probelor astfel obținute. Ulterior, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014[1], în procedura de cameră preliminară au fost atrase, cu drepturi procesuale similare, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente, prin urmare și acestea putând formula cereri de excludere a unor probe ca fiind obținute în mod nelegal.
S-au reținut de către instanța de contencios constituțional, în decizia amintită, o serie de raționamente și statuări care țin de interpretarea legii, considerate a fi necesare concluziei privind neconstituționalitatea, și anume:
– instanța competentă să judece cauza în fond nu poate ea însăși să se pronunțe cu privire la cererile și excepțiile care au fost ridicate și soluționate în procedura de cameră preliminară, dar acest lucru nu afectează procesul echitabil, câtă vreme acele cereri și excepții au făcut deja obiectul controlului unui judecător;
– judecătorul de cameră preliminară are competența de verificare a conformității probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de echitate a procedurii, legalitatea administrării probelor fiind strâns legată de asigurarea caracterului echitabil al procesului penal;
– din reglementarea instituției camerei preliminare se desprinde ideea imposibilității pentru judecător de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, imposibilitate care îl pune pe acesta în postura de a nu putea clarifica situația de fapt referitoare la modul de obținere a probelor și, implicit, în situația de a nu putea stabili în drept dacă există un caz de excludere a probei; or, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității probelor are o influență directă asupra judecății pe fond, putând fi decisiv pentru stabilirea vinovăției ori nevinovăției inculpatului;
– în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obținute nelegal sau neloial;
– verificarea legalității administrării probelor este atributul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară, acesta procedând în mod suveran asupra stabilirii legalității administrării probelor, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Din această perspectivă, în cursul judecății nu s-ar mai putea aprecia asupra legalității administrării probelor ce au rămas câștigate procesului, de vreme ce nu este admisibil a se face proba împotriva unor aspecte definitiv validate, operând autoritatea de lucru judecat.
Ulterior Deciziei nr. 641/2014, art. 345 alin. (1) C. pr. pen. a fost modificat prin Legea nr. 75/2016[2], în sensul că judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile atât pe baza lucrărilor și a materialului din dosar, cât și (dispoziție nouă) pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate.
Această prevedere a fost constatată, la rândul său, ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017[3] a Curții, reținându-se că norma procesual penală care nu permite judecătorului de cameră preliminară să administreze alte probe în afara înscrisurilor noi prezentate pentru a verifica legalitatea administrării probelor este contrară dispozițiilor constituționale privind independența judecătorului în realizarea actului de justiție, câtă vreme nu asigură jurisdicția deplină printr-un control complet al unui magistrat independent și imparțial. A mai reținut Curtea că prevederea legală analizată instituie un formalism dăunător stabilirii adevărului și realizării dreptății ca valoare supremă și, totodată, restrânge, în mod nejustificat, dreptul participanților la procedură de a se apăra, aceștia fiind lipsiți de posibilitatea de a utiliza toate mijlocele prevăzute de lege în acest scop – între care folosirea mijloacelor de probă. Astfel, art. 345 alin. (1) C. pr. pen. aduce atingere și prevederilor privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa privind egalitatea armelor, drept ce presupune ca fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, inclusiv în ceea ce privește probele, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Dreptul la un proces echitabil presupune o procedură contradictorie, în care atât procurorului, cât și inculpatului să i se ofere posibilitatea de a avea cunoștință și de a putea aduce observații referitoare la toate probele prezentate sau la observațiile depuse de către cealaltă parte în vederea influențării deciziei instanței. Or, prin aplicarea prevederilor art. 345 alin. (1) C. pr. pen., părțile și persoana vătămată se află într-o imposibilitate obiectivă de a contesta în mod efectiv legalitatea probelor, în acele situații în care, pentru dovedirea nelegalității probatoriului administrat la urmărirea penală, se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor noi prezentate. Acceptând posibilitatea ca o probă obținută nelegal la urmărirea penală și necercetată efectiv în procedura de cameră preliminară să poată sta la baza unei hotărâri de condamnare, s-ar eluda standardul convențional privind posibilitatea veritabilă, adecvată și suficientă de a fi contestată legalitatea probatoriilor produse în faza instrucției penale, ce presupune posibilitatea părților de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege, inclusiv administrarea oricăror mijloace de probă în acest sens.
Pe de altă parte, Curtea Constituțională a reținut, în aceeași Decizie nr. 802/2017, că obținerea probelor prin tortură ori prin procedee neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei, din acest punct de vedere o verificare a loialității/legalității administrării probelor fiind admisibilă și în cursul judecății, conform regulii că nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului. Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății.
Oprindu-ne aici cu rezumarea argumentelor esențiale evidențiate de Curte în cele două decizii analizate, vom expune în continuare propriul punct de vedere, desigur, cu trimitere la cele statuate.
O primă observație este legată de lămurirea, în câteva cuvinte, a conceptelor de „proces echitabil” și „egalitate a armelor”.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului[4], „pentru a se stabili dacă procedura a fost echitabilă, se ia în considerare procedura în ansamblul său [s.n., T.-V.Gh.], verificându-se respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci și a interesului public și al victimelor ca autorii infracțiunii să fie cercetați corespunzător și, dacă este necesar, respectarea drepturilor martorilor. În special, art. 6 par. 3 lit. d) (din Convenție) consacră principiul conform căruia, înainte ca un acuzat să poată fi declarat vinovat, toate probele acuzării trebuie să fie prezentate în principiu în fața acestuia în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii; (…) excepțiile de la regulă impun să i se ofere acuzatului o posibilitate adecvată și suficientă de a contesta mărturiile acuzării și de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depoziției sau ulterior [s.n., T.-V.Gh.]”.
Prin urmare, evaluarea echitabilității procesului se face în raport cu ansamblul acestuia, iar nu prin examinarea independentă a unora dintre fazele procesuale. Raportat la procesul penal român actual și cu trimitere la deciziile de mai sus ale Curții Constituționale, echitabilitatea procesului trebuie evaluată luând în considerare drepturile și garanțiile procesuale din toate cele trei faze distincte – urmărirea penală, camera preliminară și judecata –, unele putând lipsi într-o anumită fază, dar fiind suplinite de cele regăsite într-o etapă ulterioară, în special în cea a judecății. În concret, potrivit jurisprudenței convenționale, există proces echitabil dacă părțile – sau unele dintre ele – nu au avut posibilitatea să-și expună cererile și excepțiile în camera preliminară, dar o pot face în cursul judecății; există proces echitabil dacă judecătorul de cameră preliminară nu are instrumente juridice de a verifica orice cauză de nelegalitate a administrării probelor, însă o astfel de verificare poate fi făcută de instanța de judecată; există proces echitabil și egalitate de arme juridice dacă inculpatul nu are posibilitatea legală de a contesta mărturiile acuzării și de a-i interoga pe martori în cursul urmăririi penale, dar o poate face ulterior, în cursul judecății.
Egalitatea armelor nu înseamnă neapărat acces la aceleași mijloace de probă, ci acces la mijloace de probă în contrapondere referitoare la una și aceeași probă făcută de acuzare. De exemplu, acuzarea probează cu prelevarea probei biologice de la locul crimei și cu expertiza ADN că inculpatul s-a aflat în acel loc (probă), iar în replică inculpatul dovedește cu acte medicale și cu declarații de martori că la momentul crimei era internat într-un spital, ori era într-un alt loc incompatibil cu prezența sa la locul faptei (proba contrară). Există însă și situații în care apărarea nu poate fi făcută decât prin exploatarea unicului mijloc incriminator de probă folosit de acuzare, cum este cazul singurului martor ocular.
O a doua analiză de principiu se referă la problema dacă încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară are, și în ce limite, autoritate de lucru judecat pentru instanța de judecată.
Este de remarcat că procedura camerei preliminare nu constituie o cauză de sine stătătoare, ci doar o etapă/fază a unui proces; or, din acest punct de vedere, învederăm că autoritatea de lucru judecat este atașată hotărârilor judecătorești definitive care pun capăt procesului respectiv, între care nu se regăsește și încheierea judecătorului de cameră preliminară. Însuși tipul acestui din urmă act procedural – încheierea – semnifică faptul că poartă asupra unei probleme intermediare, accesorii față de judecata propriu-zisă.
Apoi, autoritatea de lucru judecat înseamnă, în esență, că ceea ce s-a statuat într-o hotărâre nu mai poate fi repus ulterior în discuție, contravenind principiului non bis in idem[5]. Hotărârile definitive având autoritate de lucru judecat, ca act final și de dispoziție al instanței, ce cuprind erori grave de fapt și de drept pot fi atacate în căile de atac extraordinare[6]. Este ușor de constatat că încheierea de cameră preliminară nu întrunește condițiile pentru a fi atacată în vreo cale de atac extraordinară – revizuire, contestație în anulare sau recurs în casație –, astfel că, din această perspectivă, nu are autoritate de lucru judecat care să necesite, la nevoie, corectarea într-o astfel de procedură[7]. Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat blochează chiar și invocarea unei nulități absolute ce ar fi existat în cursul soluționării cauzei. Or, de asemenea, este ușor de observat că nulitățile absolute și, în unele situații, chiar și cele relative, intervenite în cursul procedurii de cameră preliminară, pot fi invocate la judecata cauzei; spre exemplu, chiar dacă judecătorul de cameră preliminară al instanței inferioare ierarhic celei competente a constatat (greșit) competența instanței sale, acest lucru nu poate împiedica instanța de judecată să decline ulterior cauza în favoarea instanței superioare competente, de îndată ce acest amănunt a devenit evident; sub acest aspect, nu poate fi admis ca instanța să continue judecata cauzei conștientă de faptul că nu este competentă material, precum și de faptul că în mod cert actele și probele sale vor fi desființate în calea de atac pe acest temei. Un al doilea exemplu este chiar cel furnizat de Curtea Constituțională în par. 28-29 ale Deciziei nr. 802/2017, în sensul că instanța de judecată poate repune în discuție legalitatea probelor menținute în camera preliminară, care se dovedesc a fi fost obținute prin tortură sau procedee neloiale.
Dintr-o a treia perspectivă, autoritatea de lucru judecat se atașează hotărârilor instanței de judecată, iar nu actului final al altui organ judiciar, fie el și judecător de cameră preliminară.
[1] Publicată în M. Of. nr. 887 din 5 decembrie 2014.
[2] Legea nr. 75/2016 privind aprobarea O.U.G. nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în M. Of. nr. 334 din 29 aprilie 2016.
[3] Publicată în M. Of. nr. 116 din 6 februarie 2018.
[4] De exemplu, cauza Sică c. României, par. 57.
[5] Curtea Constituțională, Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 185 din 11 martie 2016, par. 31.
[6] Ibidem, par. 30.
[7] Încheierea de cameră preliminară nu poate fi atacată într-o cale de atac extraordinară tocmai pentru faptul că erorile ei pot fi corectate de instanța de judecată.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.