Abuzul de drept – pledoarie pentru echilibrul pierdut prin dorința de prejudiciere
Luciana Viziteu - februarie 6, 2023Motto: „Nu există simţământ mai înalt şi mai sfânt decât buna-credinţă în treburile de stat şi în relaţiile dintre oameni”[1].
I. Repere în definirea abuzului de drept
Romanii defineau dreptul, pornind de la filozofia stoică, ca fiind îndatorirea de a trăi onest („honeste vivere”), de a da fiecăruia ceea ce i se cuvine („suum jus cuique tribuere”), de a nu vătăma pe altul („alterum nos laedere”). Cea mai cunoscută definiție a dreptului, oferită posterității de către jurisconsultul Celsus, este „Ius est art boni et aequi” (Dreptul este arta binelui și a echitații). Observăm că oamenii parcurg această călătorie, numită „viață” având două repere esențiale: binele și răul. În acest periplu, valori precum dreptatea, justețea, echitatea vor fi lezate de către unii oameni. Cum ar fi posibil, totuși, ca oamenii să producă o vătămare prin exercițiul propriilor drepturi?
Abuzul de drept, din punct de vedere lingvistic, reprezintă îmbinarea a doi termeni divergenți: „abuzul” care reprezintă o întrebuințare fără măsură, un exces, o încălcare a legalității, și „drept”, care înseamnă întemeiat, just, cinstit, legitim. Fundamentul abuzului de drept este existența dreptului subiectiv. Dreptul subiectiv reprezintă o instituție esențială a dreptului, îndeosebi a dreptului civil. Acesta este compus din două elemente: „posibilitatea de a voi și de a acționa, în conformitate și înlăuntrul marginilor imperativelor”[2], elementul intern, precum și elementul extern, care reprezintă „imposibilitatea oricărei împiedicări din partea altora și în posibilitatea corespunzătoare de a reacționa împotriva acestei împiedicări”[3]. Așa cum afirmă reputatul jurist Ion Deleanu „dreptul subiectiv reprezintă atât temeiul juridicește garantat de a cere altora un anumit comportament, cât și măsura propriei conduite”[4].
Drepturile subiective nu pot fi exercitate în alte scopuri decât cele pentru care au fost recunoscute și garantate de lege, într-o manieră excesivă sau egoistă, pentru a face rău sau pentru a prejudicia un alt membru al societății. Dreptul subiectiv nu trebuie confundat cu exercițiul lui. Abuzul de drept nu constă în existența abuzivă a dreptului subiectiv- dreptul, în sine, neputând fi astfel – ci în exercitarea sau neexercitarea sa abuzivă, cu alte cuvinte în deturnarea de la scopul pentru care a fost recunoscut, în exercitarea lui cu rea credință (în sens juridic) de către titular, ceea ce înseamnă depășirea limitelor ce le are legalmente, acest drept subiectiv[5].
Exercitarea dreptului subiectiv este guvernată de următoarele principii:
- se realizează cu respectarea legii, ordinii publice și moralei;
- dreptul subiectiv se exercită în limitele sale externe, atât de ordin material, cât și de ordin juridic;
- dreptul subiectiv trebuie exercitat cu bună-credință;
- exercitarea dreptului subiectiv se face în limitele sale interne, potrivit cu scopul lui economic și social
Prin nerespectarea ultimelor două principii menționate, se conturează elementele constitutive ale abuzului de drept: elementul subiectiv al relei-credințe și elementul obiectiv al deturnării dreptului de la finalitatea sa economică și socială. Fundamental în definirea abuzului de drept este elementul obiectiv, însă nu poate fi ignorat nici elementul subiectiv, care este mai degrabă o condiție ad probationem[6].
II. Reglementarea abuzului de drept-un imperativ dictat de progresul societății contemporane
Minți luminate ale tuturor timpurilor au contribuit prin ideile lor la potențarea cu noi și generoase valențe ale noțiunii de abuz de drept, astfel că societatea modernă a înțeles necesitatea reglementării conceptului. Legislația civilă română anterioară nu cuprindea dispoziții exprese privind abuzul de drept, însă literatura de specialitate îi recunoștea existența.
Dezbaterile doctrinare, precum și dificultățile întâmpinate în practică de către instanțele judecătorești nu rămân fără răspuns în Noul Cod Civil. Legiuitorul consacră abuzului de drept articolul 15, care are în vedere două ipoteze: exercitarea unui drept în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul și situația în care dreptul subiectiv este exercitat în mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. Articolul 15 se coroborează cu articolul 1353, care prevede că în cazul prejudiciului pro dus prin exercițiul drepturilor subiective se va angaja răspunderea civilă a autorului numai în situația în care dreptul este exercitat abuziv. Abuzul de drept este raportat la buna-credință, cele două articole menționate anterior fiind în corespondență cu articolul 57 din Constituția României, care ilustrează principiul exercitării cu bună-credință a drepturilor constituționale, însă s-a considerat că „poate fi generalizat și trebuie extins, în mod corespunzător, la drepturile civile subiective în ansamblu”[7].
La nivelul legislației europene, abuzul de drept este interzis în mod expres de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în articolul 17, care se află în consonanță cu articolul 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. O dispoziție relevantă este și articolul 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Toate articolele menționate reliefează faptul că exercițiul drepturilor devine abuziv atunci când nu corespunde scopurilor sociale și economice pentru care au fost recunoscute și garantate.
III. O temă incitantă
Abuzul de drept a antrenat în decursul istoriei numeroase controverse, fiind conturate diverse teorii în legătură cu acest subiect. Să facem o incursiune în timp și să ne întoarcem la originile civilizației noastre. Adagiul latin „Neminem laedit qui suo iure utitur” ( Pe nimeni nu vatămă cel care se folosește de dreptul său) evidențiază caracterul absolut al drepturilor cetățeanului roman, care nu cunoșteau inițial limite. Deși negau existența abuzului de drept, romanii acceptau principiul bunei-credințe și ideea de a-i sancționa pe cei care aveau intenția de a prejudicia.
Însuflețiți de însemnătatea binelui social în relațiile contractuale, romanii au așezat dintru început pe scara valorică principiul bona fides, transformându-l într-un imperativ al raportării corecte la celălalt. Cicero definea buna-credință ca veritas (sinceritatea în cuvinte) și constantia (fidelitatea în angajamente). Dreptul cutumiar al Evului Mediu nu s-a abătut de la soluțiile consacrate de jurisconsulții romani, abordând abuzul de la caz la caz. Practica judiciară, pornind de la „întâmplări mărunte” avea să pună bazele construcției teoriei abuzului de drept. S-a extins de asemenea aplicarea acesteia de la domeniul predilect al drepturilor reale imobiliare și la cel al drepturilor de procedură, o hotărâre a Înaltei Curți franceze din 1365 obliga la plata unei amenzi pe un apelant a cărui cerere urmărea doar să întârzie procedurile normale[8].
Cu toate acestea, doctrina franceză recentă neagă meritul jurisprudenței și afirmă că adevărata construcție a acestei instituții îi aparține. În Franța, în secolul al XIX-lea,sub influența concepției individualiste a Revoluției franceze, opinia unanim admisă era cea a caracterului absolut al dreptului. Marcel Planiol, un clasic al doctrinei franceze de drept civil, considera că „dreptul încetează acolo unde începe abuzul”[9], iar teoria abuzului de drept este fără sens.
Evoluția acestui concept juridic a fost marcată de cele două teorii, care au influențat legislațiile actuale: teoria subiectivă și teoria obiectivă. Adepții teoriei subiective susțineau că pentru caracterizarea unui act sau fapt ca fiind abuz de drept este esențial factorul psihologic, ce constă în intenția de a vătăma (animus nocendi[10]). Deși excludea orice criteriu extern referitor la consecințele sociale sau economice ale exercițiului dreptului subiectiv, uneori intenția de a vătăma a fost corelată cu ideea inutilității actului săvârșit în exercitarea dreptului[11]. Regăsim concepția subiectivă în state europene, cum ar fi Austria, Italia.
Fondatorul teoriei obiective este Louis Josserand, care susținea că „drepturile subiective, produse sociale, conferite de societate, nu sunt atribuite abstract pentru ca noi să le exercităm discreţionar ad nutum; fiecare dintre ele are rațiunea sa de a fi, misiunea sa de îndeplinit. Atunci când le exercităm, suntem datori să ne conformăm acestui spirit, să acţionăm în această direcţie. Altfel vom deturna dreptul de la destinația sa, vom abuza comițând o greșeală de natură a angaja răspunderea”[12]. Pentru Josserand, actul abuziv este „actul contrar scopului instituției, spiritului și finalității acesteia”[13], prin urmare, primul criteriu de apreciere este finalitatea dreptului. Al doilea criteriu este „motivul legitim”, autorul arătând: ,,actul va fi normal sau abuziv, după cum el se va explica sau nu printr-un motiv legitim care constituie adevărata piatră unghiulară a întregii teorii a abuzului de drept”[14]. Întâlnim concepția obiectivă în state europene precum Grecia, Spania, Portugalia, Germania.
Așa cum rezultă din dispozițiile Codului Civil, România a optat pentru o teorie eclectică, legiuitorul român oferind posibilitatea alegerii oricărui criteriu pentru aprecierea existenței abuzului de drept. În doctrină se vorbește și despre teoria asimilării abuzului de drept cu răspunderea civilă delictuală și cvasidelictuală: „S-a susținut că noțiunea de abuz de drept nu este decât o aplicație a celei de culpă, în înțelesul ei larg. A exercita un drept în scopul de a cauza o pagubă înseamnă să se comită o faptă delictuală, caracterizată prin intenția și dorința de a produce un prejudiciu unei alte persoane. Și în situația în care, chiar în lipsa intenției, dreptul subiectiv este exercitat fără a avea un interes, fapta reprezintă o greșeală cvasidelictuală gravă”[15]. Dimitrie Gherasim consideră că problema abuzului de drept se pune numai atunci când titularul dreptului rămâne în limitele dreptului său, dar el îl exercită în mod voit pentru a produce o pagubă altuia sau în mod imprudent ori neglijent cu același rezultat prejudiciabil, iar răspunderea juridică incidentă ar trebui distinct stabilită, depășind comoda concepție a răspunderii delictuale sau cvasidelictuale[16].
Sintetizând teoriile din doctrină, pentru a fi în prezenţa unui abuz de drept şi pentru a se angaja răspunderea în temeiul acestuia, sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe un drept subiectiv; să existe o faptă ilicită constând în exercitarea sau neexercitarea dreptului subiectiv într-un alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege; autorul faptei să fie titularul dreptului subiectiv civil şi să fie capabil să îl exercite; vinovăția autorului faptei, sub forma relei-credințe; existența unui prejudiciu material sau moral; raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. În ceea ce privește sancționarea abuzului de drept, Codul Civil nu cuprinde dispoziții în acest sens, astfel că instanțele vor stabili în funcție de particularitățile fiecărei cauze cum se va realiza aceasta.
IV. Abuzul de drept în felurite culori și nuanțe
Abuzul, în general, își face apariția când nu se respectă limitele trasate, indiferent de cine conturate: legiuitor, societate, morală, conștiința proprie. Această depășire materializată în exterior prin acte care sunt de natură a produce prejudiciu celorlalți, debutează în plan intern sau psihologic, prin complexe procese de gândire și reflexie asupra urmărilor respectivelor acte, întrucât abuzul poate exista doar dacă există și intenția de a abuza, altfel acest comportament este explicat de greșeală sau abatere neculpabilă.
În urma acestor mecanisme de contemplație se emite rezoluția: a realiza sau nu fapta? Întrucât acel fapt nu este ilicit, așadar nu atrage răspunderea delictuală, titularul dreptului va oferi răspunsul cu rezerve mai mici raportat la comiterea unui delict, întrucât în forul său interior are cunoașterea faptului că doar își exercită dreptul, căutând justificări legitime, precum permiterea de către lege a unui astfel de comportament, vreun conflict anterior cu cel față de care se produc urmările abuzului etc. Cu alte cuvinte, în plan psihologic, au loc cele mai crâncene dezbateri, întrucât ne referim la un monolog purtat de individ, care își dorește realizarea respectivului fapt, dar are și reticențe în sens opus, dar și pentru că mintea dinamizată de dorința de a crea prejudicii reprezintă un veritabil motor, care pune astfel în scenă piesa de teatru proiectată la nivel psihic.
Pe lângă acestea, se aduce în discuție o puternică lipsă a unor valori precum loialitatea, probitatea, abstinența și prudența[17], cu efect direct asupra declanșării ideii și ducerii planului până la rezultatul mult dorit.
La nivel social, însă, cauza unor astfel de comportamente este dată de o relație defectuoasă între titularul dreptului și cel prejudiciat, întrucât dacă ar exista un climat benefic, titularul nu ar privi lucrurile într-un mod indiferent, conștientizând că urmează a produce un rău unei persoane care nu i-a greșit cu nimic. Așadar, gradul de disensiune dintre aceștia este direct proporțională cu efectele abuzului de drept. În planul al doilea, după ce fapta a fost realizată, planul social va suporta repercusiuni mai profunde, întrucât se creionează o neîncredere în cel de lângă tine și a posibilelor viitoare abuzuri.
La nivel filosofic și etic, cele mai anevoioase efecte vor exista asupra moralității individului, întrucât gândirea și rațiunea au intrat într-un con de umbră, fiind întunecate de dorința de a vătăma, și a modului în care societatea înțelege lecția pe care el a oferit-o. Altfel spus, acest comportament va reprezenta un curs pentru spectatori, adică terții, care se vor divide în două grupuri: a celor care blamează abuzul și a celor care deprind prin această scenă la care au asistat o nouă modalitate de exercitare a propriilor drepturi. Deși urmare a acestui abuz, vor exista consecințe, justiția intervenind pentru echilibrarea situației și înclinarea talerului care înclina în favoarea titularului dreptului aproape până la pământ, în așa fel încât cel prejudiciat să constate o remediere a vătămării create.
V. Aspecte jurisprudențiale ale abuzului de drept
Abuzuri de drept există cam oriunde și oricând, jurisprudența fiind, din păcate, „sufocată” de aceste fenomene. Dacă la nivel intern se prezintă ca acțiuni prin care se solicită instanței fie constatarea exercitării unui abuz de drept, fie încetarea acestuia de urgență, prin ordonanță președințială, la nivel european, se înaintează cereri Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se invocă încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale de către stat, însă prin această acțiune per se ia naștere un abuz de drept.
În acest ultim sens, potrivit art. 17 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este interzis abuzul de drept, iar prin abuz de drept se înțelege desfășurarea, indiferent de subiectul activ, a unui activități prin care se urmăreşte
distrugerea drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie. Cu alte cuvinte, atunci când acțiunea are o astfel de dorință ascunsă, cererea dobândește însăși caracter abuziv, fiind incidentă o cauză de inadmisibilitate a introducerii acțiunii[18].
Cu privire la abuzul de drept, CtEDO a apreciat că art. 17 este necesar, întrucât „nu putea fi exclusă posibilitatea ca o persoană sau un grup de persoane să încerce să invoce drepturile consacrate de Convenție pentru a beneficia de dreptul de a desfășura activități destinate distrugerii acestor drepturi”[19]. De asemenea, a statuat că nicio persoană nu trebuie să fie autorizată să se prevaleze de dispozițiile Convenției pentru a submina sau distruge idealurile și valorile unei societăți democratice[20].
Deși, în principiu, prin art. 17 ne referim la cazuri în care se dorește împiedicarea grupurilor totalitare sau extremiste să exploateze în propriul interes principiile enunțate de Convenție[21]. abuzul de drept are în viziunea Curții conotații mult mai variate, desemnând exercitarea în mod prejudiciabil a unui drept, de către titularul său, într-un mod care este în mod vădit incompatibil cu scopul pentru care a fost acordat dreptul respectiv sau contrar acestui scop[22]. Scopurile urmărite de reclamant prin respectiva cerere care dobândește caracter abuziv sunt caracterizate, inter alia, prin ura[23] și violență[24].
În dreptul francez, s-a recunoscut caracterul abuziv al atitudinii contrare interesului general al societăţii, dovedită prin faptul interzicerii efectuării unei operaţiuni esenţiale pentru aceasta şi în unicul scop de a favoriza propriile interese în detrimentul ansamblului celorlalţi asociaţi[25]. Așadar, putem deduce că esențial este scopul și reaua-credință a subiectului activ.
În jurisprudența internă, s-a apreciat că scopul abuzului de drept este de a acoperi spaţiul liber dintre exerciţiul normal al dreptului şi fapta ilicită, neputând fi asimilată unei fapte ilicite care să atragă răspunderea delictuală, „deoarece în acest mod este negat însuşi specificul „greşelii” comise de către cel care abuzează de dreptul său, lărgind în mod exagerat sfera ilicitului civil şi, pe cale de consecinţă, restrângând în mod nepermis, conţinutul drepturilor subiective civile”[26].
Încheiem această secțiune a aspectelor din practica judiciară cu o decizie a Înaltei Curți, care a recunsocut cele două elemente constitutive ale abuzului de drept, acestea fiind: „un element subiectiv, anume exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural, în scop de şicană sau pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare sau de valorificare a drepturilor celeilalte părţi şi un element obiectiv, respectiv deturnarea dreptului procedural de la scopul social economic pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legală”[27].
VI. Protagoniștii acestei piese de teatru
Trecând în plan juridic, aducem în prim plan două personaje, cel care are un drept subiectiv recunoscut de lege, un soi de antagonist, care în expozițiune își creionează intenția de a prejudicia, iar în deznodământ va suporta consecințele faptei sale, și persoana prejudiciată, sau protagonista, care se întreabă dacă ar trebui sau nu să reclame încetarea acelor fapte, deși ar însemna ca însăși legea, cea care a oferit posibilitatea antagonistului de a acționa, să se răzgândească și să ceară ceea ce a oferit înapoi. Problema care se impune, însă, este gradația cu care se exercită acest drept, întrucât drepturile subiective, în plan abstract, sunt intangibile, fiind recunoscute însăși de Legea fundamentală și de convențiile și tratatele internaționale, însă ceea ce acestea nu recunosc este exercitarea drepturilor în scopul prejudicierii celor de lângă noi.
Dacă ne-am adresa întrebarea: „Este imperativă prezența a doi actori în acest scenariu?”, răspunsul ar fi pozitiv, întrucât mens rea există în raport de altă entitate, fie ea un individ sau mai mulți. Atunci când efectele nefaste se formează în raport de un ceva care nu se poate apăra de una singură, spre exemplu, fauna sau flora, statul va reprezenta aceste entități, solicitând oprirea de îndată a respectivelor fapte.
Însă, pentru că dreptul se percepe și înțelege prin situații practice, celebrele spețe, vom recurge și noi la această metodă, propunând următoarea situație. Într-un sat foarte îndepărtat de zgomotul și aglomerația orașului, X, un mare pasionat de grădinărit, cu o impresionantă cultură de legume și fructe, este deranjat de noul său vecin, Y, care uită să închidă poarta dintre el și X, atunci când vine la acesta să ia apă din fântână, servitute permisă de acesta din urmă atunci când Y s-a mutat în respectiva zonă, cu această condiție: de a închide poarta. Motivul este simplu. Y era, la rândul său, un mare fermier, având o mulțime de păsări și animale, care pofteau la cultura vecinului, iar nu o singură dată, Y, în vârstă fiind, uita să respecte cerința impusă de X, animalele pătrunzând în acest mod în cultură și începând să mănânce tot ce le apărea în cale.
Într-o zi, când X se uita prin grădină, observă cu dezamăgire că truda sa nu este valorificată din cauza acelor animale, așadar în mintea sa se conturează idea malefică de a stropi totul cu pesticide și alte substanțe toxice, printre care și otravă, anunțându-și soția să nu consume ceva din grădină o perioadă.
Y, sau mai bine zis animalele sale, au căzut în această capcană, mâncând iar vegetația, însă de această dată le-a fost fatală, murind. Y, nedumerit, cheamă medicul veterinar din sat, iar acesta îi explică motivul morții. Y intră în conflict cu vecinul său, cerându-i despăgubiri pentru prejudiciile create, întrucât a muncit foarte mult pentru a crește respectivele animale. X, în replică, afirmă că și el a muncit foarte mult pentru a crește acele plantații de legume și fructe, și nici nu mai aduce în discuție florile soției care sunt total distruse. Totodată, X, jurist pensionat, invocă dreptul său de proprietate privată și atributul dispoziției materiale, având în acest sens, dreptul recunoscut de lege de a stropi cu orice fel de substanță propria cultură, dacă nu o comercializează ulterior.
Y, mai nedumerit decât inițial, începe și el să creadă că poate X avea dreptul de a acționa în acest fel, întrucât, până la urmă, ce căutau acele animale pe proprietatea sa? Dar familia îi recomandă să „își caute dreptatea în justiție”, introducând pe această cale o acțiune. X, prin cerere reconvențională, cere despăgubiri pentru pierderile din propria cultură.
VII. Soluția
În momente ca acestea, soluția împăcării pe cale amiabilă este exclusă, zeița Themis fiind chemată să soluționeze acest diferend și să „cântărească” dacă există doar nuanțe de alb și negru sau și gri.
Soluția se disjunge aici în rezolvarea oferită de către etică și cea oferită de către lege. În ceea ce privește cea de-a doua rezolvare, urmare a reținerii art. 1.353 C. civ., s-au admis în practică două laturi ale soluției: „pe de o parte, refuzul concursului forţei de constrângere a statului, în sensul că instanţa, constatând că este în prezenţa exercitării abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite cererea reclamantului, iar dacă exerciţiul abuziv emană de la pârât, va înlătura o atare apărare; pe de altă parte, atunci când abuzul de drept se concretizează într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, poate fi antrenată răspunderea autorului exerciţiului abuziv faţă de cel vătămat într-un drept al său, prin obligarea la daune-interese”[28].
Prin particularizare, apreciem că instanța ar trebui să admită atât acțiunea, dar și cererea reconvențională, cea de-a doua pe tărâmul răspunderii delictuale, întrucât Y a dat dovadă de o culpă în obligația de supraveghere a animalelor sale, răspunzând pentru prejudiciile create de animalele sale, însă, întrucât X nu a apelat la justiție ab initio, ci a recurs la o formă de justiție privată, în condițiile în care avea cunoștințe juridice, soluția etică ar fi ca cererea reconvențională să fie respinsă, întrucât, în oglindă cu acțiunea principală, omorârea animalelor a fost intenționată, pe când cea a plantației a fost produsă prin neglijență, deși ea repetată. Totuși, ca o formă de sancționare a pârâtului, ar trebui să fie respinsă cererea reconvențională, el obținându-și acoperirea prejudiciilor prin satisfacția malefică a de a vedea modul în care suferă Y pentru pierderea animalelor sale, vătămându-i la rândul său dreptul de proprietate.
VIII. Concluzii și propuneri de lege ferenda
Rea-voința și egoismul sunt ceea ce caracterizează abuzul de drept, în așa de mari măsuri încât lucida rațiune se nu cercetează consecințele faptelor[29]. Se impune, însă, întrebarea: de cât de multă libertate ar trebui să dispună justiția pentru a sancționa acest comportament, în condițiile în care nu se respectă însăși obligația bona fides, prevăzută la art. 14 C. civ., aceasta fiind recunoscută a fi precursoarea abuzului de drept[30]? Pe lângă aceasta, întrucât abuzul denotă ceea ce doctrina de specialitate a tradus prin suferință, s-a pus problema abuzului emoțional, ca formă subsidiară a abuzului de drept, formă interdependentă de aceasta[31].
Doctrina românească a legat în mod indisolubil abuzul de drept de teoria libertății de alegere, pe lângă celebrele teorii subiective și obiective ale abuzului[32], fiind de părere că, înainte de toate, s-a acționat în mod deliberat și uneori premeditat, așadar sancțiunea ar trebui să fie mai dură decât obligarea la încetarea acțiunii creatoare de prejudicii.
În acest sens, aducem în discuție o idee curajoasă a doctrinei, potrivit căreia ar trebui să existe o formă de răspundere civilă distinctă de cea contractuală și cea delictuală, întrucât, în mod evident, nu reprezintă o încălcare a obligațiilor contractuale și nici un delict, fiind la mijloc[33].
Rămâne doar să reamintim celebra maximă a dreptului roman, în scopul încurajării legiuitorului de a construit un mecanism care nu doar să sancționeze, ci și să prevină abuzul de drept, stânjenind în acest fel pe titularul dreptului: „In absentia lucis tenebrae vincunt”.
Motto: „officium pietatis erga proximos”[34].
BIBLIOGRAFIE
- Arapu E., Abuzul de drept-o exercitare a dreptului contrar bunei-credințe, în Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova;
- Boilă L.C., Argumente privind consacrarea abuzului de drept ca o ipoteză distinctă de răspundere civilă în dreptul român, în Revista Romană de Drept Privat, nr. 3 din 2011;
- Deleanu I., Drepturile subiective și abuzul de drept, Dacia, Cluj-Napoca, 1988;
- Druța A., Relevanţa elementului subiectiv în ipoteza abuzului de Drept, în Revista Romana de Drept al Afacerilor, nr. 2 din 2021;
- Gherasim D., Buna-credință în exercițiul drepturilor civile, Editura Academiei Republici Socialiste România, București, 1981;
- Gutteridge H.C., Abuse of Rights, în The Cambridge Law Journal, Cambridge University Press, 1933, Vol. 5, No. 1;
- Hayashi S.K., The Freedom of Peaceful Action On the Origin of Individual Rights, editura Lexington books;
- Horațiu P.C., Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11 din 2010;
- Ignătescu M.C., Abuzul de drept, Editura Lumen, Iași, 2019;
- Josserand , Cours de droit civil positif français, Editura Librairie du Recueil Sirey, 1930;
- Josserand, De lʼesprit des droits et de leur relativité. Théorie dit de lʼabus de droit, 1939;
- Lupan E., Sztranyiczki S., Veress E., R.-Árpád Pantelimon, Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol. 1, ediţia 1, C. H. Beck;
- Mihai , Fundamentele dreptului, vol. IV, Editura All Beck, București, 2005;
- Neculaescu , Ambiguităţi ale teoriei abuzului de drept, Revista Dreptul (Uniunea Juriștilor) nr. 3/2011;
- Planiol M., Traite elementaire de droit civil, tom. II, Paris, 1926, p. 298, apud Horațiu P.C., Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11 din 2010;
- Pop L., Popa I.-F., Vidu S. I., Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2020;
- Popa I.F., Remediile abuzului de drept contractual, în Revista Romana de Drept Privat, Nr. 6 din 2014;
- Radu R.H., Convenția europeană a drepturilor omului, editura Universul Juridic, 2021;
- Del Vecchio , Lecţii de filosofie juridică, ed. IV, Editura Drago Print, București.
DOWNLOAD FULL ARTICLE
[1] Dionysios din Halicarnas, A.R., Liber secundus, Titulus LXXV, apud G.Dumézil, Mit şi epopee, vol. I, p. 194.[2] G. Del Vecchio, Lecţii de filosofie juridică, ed. IV, Editura Drago Print, București, p. 246, apud Palade Constantin Horațiu, Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11 din 2010, p.2[3] Idem.
[4] I. Deleanu, Drepturile subiective și abuzul de drept, Dacia, Cluj-Napoca, 1988, apud L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2020, p. 358.
[5] Gheorghe Mihai, Fundamentele dreptului, vol. IV, Editura. All Beck, București, 2005, p. 201.
[6] Camelia Maria Cezara Ignătescu, Abuzul de drept, Editura Lumen, Iași, 2019, p. 95.
[7] Ernest Lupan, Szilárd Sztranyiczki, Emőd Veress, Rikhárd-Árpád Pantilimon, Drept civil. Partea generală conform noului Cod civil, Vol 1, ediţia 1, Editura C. H. Beck, 2012, p. 135.
[8] Palade Constantin Horațiu, Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11/2010, p. 5.
[9] M. Planiol, Traite elementaire de droit civil, tom. II, Paris, 1926, p. 298, apud P.C. Horațiu, Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11 din 2010, p. 6.
[10] Georges Ripert, La règle morale dans les obligations civiles, L.G.G.J, 1935, p. 183, apud Camelia Maria Cezara Ignătescu, Abuzul de drept, Editura Lumen, Iași, 2019, p. 101.
[11] Palade Constantin Horațiu, Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11 din 2010, p.8.
[12] L. Josserand, Cours de droit civil positif français, Editura Librairie du Recueil Sirey, 1930, p.206, apud Sache Neculaescu, Ambiguităţi ale teoriei abuzului de drept, Revista Dreptul (Uniunea Juristilor) nr.3/2011.
[13] Louis Josserand, De lʼesprit des droits et de leur relativité. Théorie dit de lʼabus de droit, 1939, apud Elena Arapu, Abuzul de drept-o exercitare a dreptului contrar bunei-credințe, în Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova, 2022, nr.3(153), p. 131.
[14] Idem.
[15] Camelia Maria Cezara Ignătescu, Abuzul de drept, Editura Lumen, Iași, 2019, p. 107.
[16] Dimitrie Gherasim, Buna-credință în exercițiul drepturilor civile, Editura Academiei Republici Socialiste România, București, 1981, pag. 111.
[17] M.A. Druța, Relevanţa elementului subiectiv în ipoteza abuzului de Drept, în Revista Romana de Drept al Afacerilor, nr. 2/2021, p. 5.
[18] R.H. Radu, Convenția europeană a drepturilor omului, editura Universul Juridic, 2021, p. 33.
[19] [Perinçek împotriva Elveției (MC), 2015, pct. 113; Ždanoka împotriva Letoniei (MC), 2006, pct. 99.
[20] Refah Partisi (Partidul Bunăstării) și alții împotriva Turciei (MC), 2003, pct. 99.
[21] Paksas împotriva Lituaniei (MC), 2011, pct. 87.
[22] Miroļubovs și alții împotriva Letoniei, 2009, pct. 62 și 65.
[23] Lilliendahl împotriva Islandei (dec.), 2020, pct. 39.
[24] Kasimakunov și Saibatalov împotriva Rusiei, 2013, pct. 106;
[25] C.A. Timișoara, Dec. nr. 158/26.10.2009, secț. civ.
[26] Trib. Sibiu, dec. nr. 601/21 Iunie 2017, secț. civ.
[27] ÎCCJ, Dec. nr. 2763/14.12.2021, secț. I civ.
[28] Judecătoria Timișoara, dec. nr. 5069/ 09 .10.2012, secț. civ.
[29] H. C. Gutteridge, Abuse of Rights, în The Cambridge Law Journal, Cambridge University Press, Vol. 5, No. 1 (1933), pp. 22.
[30] I.F. Popa, Remediile abuzului de drept contractual, în Revista Romana de Drept Privat, Nr. 6/2014, p. 6.
[31] S. K. Hayashi, The Freedom of Peaceful Action On the Origin of Individual Rights, Editura Lexington books, p. 248.
[32] P.C. Horațiu, Abuzul de drept, în Pandectele Romane, nr. 11/2010, p. 23.
[33] L.C. Boilă, Argumente privind consacrarea abuzului de drept ca o ipoteză distinctă de răspundere civilă în dreptul român, în Revista Romană de Drept Privat, nr. 3/2011, p. 3.
[34] Marcu, 22, 39.
Arhive
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.